„Ce au văzut în casa ta?”

Poate că am ajuns la o etapă în care, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, viaţa noastră (cel puţin pentru moment) merge bine: familia este bine, la locul de muncă este bine, sănătatea şi finanţele sunt, şi ele, bine. Sau poate că nu? Poate în casa ta acum este tulburare, este durere? Indiferent de situaţia în care te afli, când cineva vine să-ţi viziteze căminul, asemenea emisarilor din Babilon care l-au vizitat pe regele Ezechia, ce răspuns ar putea fi dat la întrebarea pe care i-a pus-o mai târziu regelui profetul Isaia: „Ce au văzut în casa ta?” (Isaia 39:4).

Ce au văzut oamenii în casa ta? Ce au văzut îngerii? Ce spirit domneşte acolo? Se poate simţi „mireasma” rugăciunii? Există între voi amabilitate, generozitate şi dragoste sau sunt tensiuni, mânie, resentimente, amărăciune şi dezbinare? Se va gândi oaspetele că în căminul tău locuieşte Isus?

Sunt întrebări pe care este important să şi le pună fiecare, cu privire la modelul de cămin pe care l-a clădit. În această săptămână vom urmări câţiva dintre factorii-cheie care pot construi o viaţă de familie minunată în ciuda zbuciumului şi a tensiunilor inevitabile cu care se confruntă familiile astăzi.

În 2 Cronici 32:25,31 şi Isaia 38 şi 39 citim că vizitatorii lui Ezechia erau interesaţi de vindecarea lui miraculoasă. Dar se pare că regele a păstrat tăcerea în legătură cu experienţa vindecării lui. El nu a scos în evidenţă lucrurile care ar fi deschis inimile acestor ambasadori curioşi faţă de cunoaşterea adevăratului Dumnezeu. Contrastul dintre recunoştinţa lui pentru că a fost vindecat (capitolul 38) şi tăcerea lui în această privinţă (capitolul 39) este izbitor.

„Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce” (2 Cronici 32:31). Această vizită de stat a fost o ocazie foarte importantă, dar nu se aminteşte nicăieri că Ezechia ar fi căutat călăuzire specială în rugăciune, de la profeţi sau de la preoţi, ca să ştie cum să procedeze. Nici Dumnezeu nu a intervenit. Singur, departe de privirile oamenilor, fără să se consulte cu sfetnicii spirituali, Ezechia se pare că a pierdut din atenţie lucrarea lui Dumnezeu în viaţa lui şi în viaţa poporului al cărui rege era. Probabil că, în 2 Cronici 32:31, istoricul a intenţionat să arate cu câtă uşurinţă poate fi considerată binecuvântarea lui Dumnezeu ceva obişnuit şi cât de înclinaţi sunt beneficiarii îndurării Sale să devină încrezători în şi mulţumiţi de ei înşişi.

1. Mai jos sunt prezentate câteva lecţii despre credincioşie în viaţa de cămin, lecţii care pot fi extrase din experienţa lui Ezechia. La care altele te-ai putea gândi?

Orice vizită într-un cămin creştin este pentru oameni o ocazie de a-i întâlni pe urmaşii lui Hristos.

Probabil că foarte puţini vizitatori vor deschide ei înşişi o discuţie despre lucrurile spirituale. Creştinii trebuie să găsească metode eficiente şi adecvate de a transmite vestea bună.

Creştinii nu sunt chemaţi să-şi etaleze realizările şi bunăstarea materială, deşi ar putea să menţioneze că îi sunt recunoscători lui Dumnezeu pentru aceste binecuvântări. Ei sunt chemaţi să vestească „puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9) sau, ca să folosim ca simbol experienţa lui Ezechia, să vestească faptul că erau pe moarte şi Dumnezeu i-a vindecat; erau morţi în păcat şi Hristos i-a înviat şi i-a aşezat în locurile cereşti (Efeseni 2:4-6).

Cum ai putea să-ţi foloseşti casa pentru a da mărturie? Cum le-ai putea împărtăşi mai direct credinţa ta în Hristos celor care te vizitează?

Primii beneficiari ai eforturilor noastre misionare sunt cei din casa noastră. Nu există un câmp misionar mai important decât acesta.

2. Ce învăţăm din următoarele pasaje despre ce înseamnă să-ţi împărtăşeşti credinţa acasă? Ioan 1:40-42; Deuteronomul 6:6,7; Rut 1:14-18

Andrei a trecut dincolo de un simplu raport; el a aranjat ca Simon, fratele lui, să-L întâlnească pe Isus. Un raport plin de entuziasm despre Isus şi o prezentare a Lui ca persoană – ce formă simplă de a le împărtăşi Evanghelia celor din casa ta! După ce i L-a prezentat pe Isus, Andrei a făcut un pas în spate, iar Petru a avut o relaţie personală cu Isus.

Să-i ajutăm pe copii să trăiască într-un loc al credinţei! Copiii din cămin pot fi adesea trecuţi cu vederea ca destinatari potriviţi pentru eforturile evanghelistice. Părinţii presupun în mod greşit că micuţii lor pur şi simplu vor absorbi spiritualitatea familiei. Nu vă bazaţi pe lucrul acesta! Deşi copiii şi tinerii învaţă de la modelele pe care le văd, la fel de adevărat este că aceşti membri mai tineri ai familiei Domnului au nevoie de o atenţie individuală şi de ocazia de a li se face cunoştinţă personal cu Hristos. Deuteronomul 6 insistă în această privinţă: Trebuie să se acorde atenţie celei mai eficiente metode de educaţie religioasă. În cămin trebuie să fie încurajate obiceiuri spirituale regulate de închinare individuală sau cu familia. Trebuie acordat timp şi trebuie depuse eforturi în favoarea copiilor şi a tinerilor.

3. Ce putem învăţa din lucrarea evanghelistică a lui Naomi? Rut 1:8-22

Rut a văzut-o pe Naomi în momente descurajatoare: când încerca să o convingă pe nora ei să plece, când a amintit de toate pierderile suferite (Rut 1:15,20,21). Nu poate exista o mărturie mai grăitoare decât aceea a lui Rut pentru a arăta că tinerii pot ajunge să cunoască un Dumnezeu perfect şi să intre în legământ cu El chiar dacă le este prezentat de un părinte imperfect.

Cum îţi afectează atitudinea faţă de cei din casa ta gândul că familia este cel mai important câmp misionar? Acţionaţi împreună, ca familie, pentru a alcătui o listă cu eforturi specifice pe care le puteţi face pentru a le conduce la Hristos pe rudele voastre necredincioase.

4. Ce sfat găsim în Scriptură pentru familiile divizate de religie? 1 Corinteni 7:12-15; 1 Petru 3:1,2

Binecuvântarea de a fi un partener creştin. În 1 Corinteni, Pavel le răspunde credincioşilor care se temeau că, rămânând căsătoriţi cu un partener necredincios ar putea să-L supere pe Dumnezeu sau să se întineze ei sau copiii lor. El spune că statutul sacru al căsătoriei şi intimitatea ei trebuie să continue şi după convertirea unuia dintre soţi. Prezenţa creştinului îi „sfinţeşte” pe partener şi pe copii, în sensul că ei vin în contact cu binecuvântările harului prin viaţa alături de cel credincios.

Deşi este dureros, soţul necreştin poate decide să abandoneze căsătoria. Deşi consecinţele vor fi serioase, îndemnul plin de îndurare al Dumnezeului nostru – care susţine întotdeauna libertatea omului de a alege – este „să se despartă”. Cel credincios nu este „legat” în acest caz (vers. 15).

Chemaţi să trăim în pace. Îndemnul clar al Cuvântului lui Dumnezeu este că, în ciuda provocărilor pe care le implică o familie împărţită din punct de vedere spiritual, trebuie găsită o cale pentru ca pacea lui Hristos să domnească acolo. De preferat este ca mariajul să fie păstrat intact, să se vadă dovada triumfului Evangheliei în mijlocul dificultăţilor şi să se aibă în vedere confortul sufletesc al partenerului cu care persoana credincioasă este un singur trup, chiar dacă acesta este necredincios.

5. Care ar putea fi limitele responsabilităţii unui soţ creştin faţă de soţia necredincioasă (sau ale soţiei creştine faţă de soţul necredincios)?

Amabilitatea iubitoare, fidelitatea neclintită, slujirea cu smerenie şi mărturia care cucereşte, din partea credinciosului, vor asigura mediul cel mai propice câştigării soţului necreştin. Supunerea în căsătoria creştină vine din respectul şi preţuirea faţă de Hristos (vezi Efeseni 5:21). Când cineva se raportează prin supunere creştină la partenerul său de viaţă necredincios, cea dintâi datorie de supunere a sa este întotdeauna faţă de Hristos. Credincioşia faţă de Dumnezeu nu îi cere nimănui să sufere abuzuri din partea unui partener violent.

Este cineva în biserica ta care întâmpină dificultăţi din partea unui partener de viaţă necredincios? Dacă da, cum crezi că ai putea ajuta această persoană?

6. Notează incidenţa îndemnului de a urma sau a imita, în versetele următoare. Ce ne spune aceasta despre procesul de a deveni creştin şi despre dezvoltarea spirituală? 1 Corinteni 4:16; Efeseni 5:1; 1 Tesaloniceni 1:6; Evrei 6:12; 13:7; 3 Ioan 11

Noul Testament recunoaşte rolul urmării sau imitării unui model în procesul de învăţare. Oamenii tind să devină asemenea persoanelor sau lucrurilor pe care le privesc. Acest principiu se aplică relaţiilor, în general, şi familiei, în special – copiii îşi imită părinţii şi fraţii, soţul şi soţia se imită adesea unul pe celălalt. De aceea cuplurile şi familiile pot da o mărturie creştină altor cupluri sau familii.

Noi dăm mărturie din cămin când le dăm altora ocazia de a ne observa şi de a fi cumva părtaşi la experienţa familiei noastre. Mulţi nu au un exemplu bun pe care să-l urmeze. În căminul nostru ei pot să vadă cum spiritul lui Isus face o diferenţă. „Influenţa socială”, scria Ellen G. White, „este o putere minunată. O putem folosi, dacă dorim, ca pe un mijloc de a-i ajuta pe cei din jurul nostru.” – Divina vindecare, p. 354

Când un cuplu căsătorit invită alte cupluri la masă, la părtăşie, la studiu biblic sau la un program de dezvoltare maritală, vizitatorii văd un model. Amabilitatea, susţinerea, comunicarea, rezolvarea conflictelor şi adaptarea la deosebirile dintre membrii familiei dau mărturie despre o viaţă de familie trăită în Hristos.

7. La ce trebuie totuşi să fim întotdeauna atenţi? Ieremia 17:9; Ioan 2:25; Romani 3:23

Toate exemplele umane au defecte, de aceea mărturia căminului creştin nu înseamnă modelul perfecţiunii absolute. În Noul Testament suntem îndemnaţi să-i urmăm pe credincioşii care îl urmează pe Hristos. Oamenii vor primi credinţa aşa cum o văd trăită în vieţile altor oameni supuşi greşelii ca şi ei.

Ce ai putea face pentru ca familia ta, căminul tău, să fie un model mai bun de mărturisire creştină?

8. Compară referinţele biblice despre ospitalitate cu situaţii reale din căminul unor familii din Biblie. Remarcă ce atribute ale ospitalităţii sunt demonstrate. Isaia 58:6,7,10-12; Romani 12:13; 1 Petru 4:9

Avraam şi Sara (Geneza 18:1-8)

Rebeca şi familia ei (Geneza 24:15-20,31-33)

Zacheu (Luca 19:1-9)

Ospitalitatea vine în întâmpinarea nevoilor de bază ale altei persoane, şi anume: odihnă, hrană şi părtăşie. Ea este o expresie tangibilă a iubirii care se dăruieşte pe sine. Isus i-a atribuit ospitalităţii şi o semnificaţie teologică atunci când a spus că a-i hrăni pe cei flămânzi şi a le da de băut celor însetaţi sunt acte de slujire făcute faţă de El (Matei 25:34-40). A-ţi folosi casa în slujba Evangheliei poate varia de la o simplă invitaţie la masă adresată vecinilor la ospitalitatea radicală – aceea de a-i oferi o cameră unei victime a abuzului. Ea poate să implice simpla prietenie, oferta de a te ruga împreună cu cineva sau susţinerea unor studii biblice. Adevărata ospitalitate izvorăşte din inimile celor care au fost atinşi de dragostea lui Dumnezeu şi, la rândul lor, vor să-şi exprime dragostea în cuvinte şi în fapte.

Unele familii sau unii oameni se plâng că nu au condiţii bune, timp şi energie pentru a oferi ospitalitate. Alţii se simt stânjeniţi, incapabili şi nesiguri să treacă de la ceea ce le este familiar la ceva necunoscut pentru a stabili relaţii de prietenie cu necredincioşii. Unii vor să evite complicaţiile care ar putea să apară în viaţa lor în urma unei astfel de implicări sociale. Multe familii contemporane confundă ospitalitatea cu distracţia.

În ce fel reflectă viaţa ta de familie starea ta spirituală?

Puterea căminului în evanghelizare. „Influenţa unui adevărat cămin asupra inimilor şi vieţilor omeneşti este mai puternică decât orice predică. … Sfera noastră de influenţă poate părea redusă, priceperea mică, ocaziile puţine, realizările limitate, dar, cu toate acestea, ne sunt asigurate posibilităţi minunate printr-o folosire credincioasă a ocaziilor oferite chiar de căminul nostru.” – Ellen G. White, Divina vindecare, pp. 352- 355

STUDIU SUPLIMENTAR:

Ellen G. White, Căminul adventist, cap. „O puternică mărturie creştină”, pp. 35-39, cap. „Atitudinea faţă de un soţ necredincios”, pp. 348-352;

Divina vindecare, cap. „Lucrarea în cămin”, pp. 349-355;

Profeţi şi regi, cap. „Solii din Babilon”, pp. 340-348.

BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE – STUDIU LA RÂND

Biblia: 1 Samuel 3-9
1. De ce era inima lui Eli neliniştită în timp ce aştepta veşti de la luptă?
2. Ce au făcut copiii lui Israel la îndemnul lui Samuel?
3. Ce reacţie a avut poporul după ce Samuel a descris „dreptul împăratului”?
4. Ce aştepta poporul înainte să înceapă să mănânce din jertfă?

Evanghelizare, subcapitolul „Influenţa tot mai vastă a Evangheliei”
5. Ce trebuie să facem în loc de a petrece timpul cu aceia cărora li s-au acordat multe ocazii de a învăţa adevărul?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!