Perioada când copiii sunt acasă

Naşterile sunt evenimente atât de frecvente, încât, adesea, nu apreciem pe deplin faptul că suntem nişte fiinţe minunate. Imaginează-ţi ce trebuie să fi simţit Eva când l-a ţinut pentru prima dată în braţe pe Cain! Schimbările pe care le-a văzut petrecându-se în corpul ei care tot creştea lună după lună, durerea naşterii şi apoi acest copilaş, atât de asemănător cu ei doi, şi totuşi atât de lipsit de apărare! Ce experienţă trebuie să fi fost pentru Sara, la nouăzeci de ani – când în mod natural nu mai putea să dea naştere unui copil -, să contemple feţişoara bebeluşului ei, Isaac; probabil că râdea ori de câte ori îi pronunţa numele. După ce se rugase pentru fiul ei cine ştie de câtă vreme, Ana a ajuns să-l ţină în braţe pe Samuel şi să spună: „Pentru copilul acesta mă rugam şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam” (1 Samuel 1:27). Să ne gândim şi la Maria, care era atât de tânără când şi-a ţinut în braţe fiul, pe Fiul lui Dumnezeu, cu un amestec de uimire şi de teamă!

Însă nu oricine are acest privilegiu şi această responsabilitate care vin în viaţa ta atunci când devii părinte. În această săptămână vom studia mai îndeaproape această perioadă a vieţii, cu provocările, cu temerile, cu satisfacţiile şi cu bucuriile ei.

1. Ce au în comun personajele din următoarele pasaje biblice? Cum a răspuns Dumnezeu dorinţei lor? Geneza 18:11; Geneza 30:1; 1 Samuel 1:1-8; Luca 1:7

Copiii sunt o binecuvântare. Dar, din diferite motive, nu în toate familiile sunt copii. Unii speră şi se roagă pentru o familie şi Dumnezeu le îndeplineşte cererea, uneori chiar în mod miraculos, ca în cazul Sarei; alţii, care înalţă cereri la fel de arzătoare, nu primesc răspunsul aşteptat. De fiecare dată când văd cum prieteni ai lor îl laudă pe Dumnezeu pentru copiii care li se nasc, durerea li se adânceşte şi mai mult, uitându-se la cuibul lor gol. Chiar întrebări nevinovate precum: „Câţi copii ai?” le amintesc în mod dureros de faptul că nu sunt părinţi, deşi şi-ar dori atât de mult să fie.

Cei care au trecut printr-o astfel de experienţă trebuie să ajungă să creadă că Dumnezeu le înţelege durerea. Psalmistul declară cu privire la Dumnezeu: „Tu numeri paşii vieţii mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău! Nu sunt ele scrise în cartea Ta?” (Psalmii 56:8). Chiar dacă pare că tace, „cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmii 103:13).

Însă, din diferite motive, alţi oameni aleg de bunăvoie să nu aibă copii. Şi poate fi de înţeles o astfel de decizie într-o lume ca a noastră, plină de suferinţă, de durere, de nelegiuire şi de nenorociri care pândesc la tot pasul. În unele cazuri, oamenii pot alege să adopte copii, în loc să aibă propriii copii. În felul acesta pot creşte copii care sunt deja născuţi, adesea oferindu-le acestora o şansă la o viaţă mai bună decât ar fi avut altfel.

Lumea noastră este un loc complicat şi putem întâlni în ea tot felul de oameni în tot felul de situaţii legate de prezenţa sau de lipsa copiilor din familie. Indiferent de cazul în care ne găsim, nu trebuie să ne îndoim de dragostea lui Dumnezeu pentru noi şi de dorinţa Sa pentru binele nostru final. În acelaşi timp, să nu uităm să fim cât mai sensibili şi mai plini de empatie faţă de oamenii care, indiferent de motiv, nu au copii.

Un fenomen cu care se confruntă lumea contemporană este acela al părinţilor singuri, adesea mama, iar uneori, mai rar, tata.

Uneori ne gândim la o mamă singură ca la o femeie care a născut un copil în afara căsătoriei. Totuşi nu este întotdeauna aşa. Lui Agar i s-a impus să aibă un copil cu Avraam şi apoi a fost forţată să plece cu copilul (Geneza 16:3,4; 21:17). Bat-Şeba a rămas însărcinată ca urmare a avansurilor unui bărbat cu autoritate (2 Samuel 11:4,5). Ilie a fost trimis la Sarepta ca să ajute o mamă singură, văduvă (1 Regi 17:9). Când Isus Şi-a început lucrarea, Iosif murise, lăsând-o pe Maria văduvă, ca părinte singur. „Moartea o despărţise de Iosif, care împărtăşise cu ea cunoştinţa şi taina naşterii lui Isus. Acum nu mai avea cui să-i spună nădejdile şi temerile ei.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 145

A fi părinte singur este, probabil, o situaţie dintre cele mai grele. Mulţi se confruntă cu dificultăţi ca administrarea finanţelor, relaţia cu celălalt părinte, găsirea unui timp pentru propria persoană şi pentru relaţia cu Dumnezeu sau cu întrebarea dacă vor mai fi iubiţi vreodată.

2. Ce făgăduinţe poate găsi cineva, inclusiv părinţii singuri, în următoarele versete? Ieremia 31:25; Matei 11:28; Ieremia 29:11; Ieremia 32:27; Proverbele 3:5,6; Isaia 43:1,2

Ca biserică, avem răspunderea de a-i ajuta pe părinţii singuri. Iacov scrie: „Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve (a se înţelege „şi pe părinţii singuri”) în necazurile lor” (Iacov 1:27). Ajutorul nu trebuie să fie doar financiar. Le putem oferi un repaus, supraveghindu-le copiii un timp, ca să-şi poată vedea de alte treburi, să se poată odihni, să se poată ruga sau să poată studia în linişte Cuvântul lui Dumnezeu. Le putem sluji ca mentori copiilor lor sau îi putem ajuta să repare diferite lucruri în casă. Putem fi mâinile lui Dumnezeu în diverse moduri, pentru a le oferi suport părinţilor singuri.

Fără a emite judecăţi cu privire la motivele pentru care au ajuns părinţi singuri, cum îi poţi încuraja si ajuta pe cei pe care îi cunoşti?

3. Care este mesajul central al Psalmului 127? Ce lecţii importante ar trebui să preluăm din el pentru noi?

Când vrei să găteşti felul tău preferat de mâncare, urmezi o reţetă. De obicei, dacă pui ingredientele şi respecţi paşii, obţii rezultatul dorit. Totuşi a fi părinte nu este acelaşi lucru. Niciun copil nu este exact ca altul şi, chiar dacă procedezi întocmai cum ai procedat cu alţi copii, rezultatele pot fi diferite. Ele depind de sexul copilului, de locul pe care îl are între ceilalţi copii ai familiei (este cel mai mare, mijlociul sau cel mai mic), de temperamentul său şi de o serie de alţi factori. În planul lui Dumnezeu, părinţii ar trebui să-i îndrume şi să-i înveţe pe copii să-L iubească şi să-L asculte (Deuteronomul 6:4-9; Psalmii 78:5-7). Porunca dată de Dumnezeu părinţilor spune să-l învăţăm „pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze” (Proverbele 22:6), nu să-l protejăm excesiv pentru a ne asigura că nu ia decizii greşite.

Deşi vrem să-i vedem pe copiii noştri crescând de la omuleţii răsfăţaţi şi lipsiţi de apărare la nişte adulţi independenţi şi plini de succes, răspunderea noastră supremă este aceea de a-i ajuta să-L cunoască, să-L iubească şi să-L slujească pe Hristos. Ca părinţi, putem urma planul de dezvoltare spirituală a copiilor noştri subliniat în Deuteronomul 6. Aici avem patru condiţii importante: Să-L recunoaştem pe „Domnul, Dumnezeul nostru” (vers. 4), să-L iubim cu toată inima noastră (vers. 5), să preţuim Cuvântul Său (vers. 6) şi să le împărtăşim copiilor noştri tot ce cunoaştem noi despre El (vers. 20-23).

Deuteronomul 6 continuă oferindu-ne două metode importante. Prima: „învaţă-spune” (vers. 7). Învăţarea se referă la educaţia formală, în timp ce vorbirea se referă la instruirea informală. În ambele cazuri, comunicarea adevărului biblic are loc în cadrul relaţiei părinte-copil. Momentele de învăţare formală pot avea loc în timpul altarului familial, când studiem Cuvântul lui Dumnezeu cu ei. Învăţarea informală are loc spontan, în diferitele circumstanţe de zi cu zi şi este chiar mai importantă decât prima. Întâmplările de fiecare zi pot deveni mijloace eficiente în transmiterea adevărului biblic (Geneza 18:19). A doua metodă este „leagă-scrie” (Deuteronomul 6:8,9). Adevărul spiritual trebuie să fie „legat” în toate acţiunile („mâini”) şi atitudinile („între ochi”) noastre, dar trebuie să fie înscris şi în viaţa noastră privată („uşorii casei”) şi publică („porţile”). El trebuie să treacă din inima noastră în cămin şi, din cămin, în lume.

4. Compară-i pe taţii din următoarele pasaje biblice. Care au fost rezultatele modului fiecăruia de a se purta ca părinte? Geneza 18:18,19; 1 Samuel 3:10-14

Părinţii au responsabilitatea de a face din copiii lor ucenici, astfel încât aceştia să ajungă să devină ei înşişi ucenici ai lui Isus. Există părinţi care cred că mijlocul potrivit de a-i învăţa şi de a-i corecta pe copiii lor este aplicarea pedepsei fizice – cu cât mai des, cu atât mai bine (Proverbele 22:15; 23:13; 29:15). Pasaje ca acesta au fost folosite greşit ca argument pentru a comite abuzuri asupra copiilor şi pentru a-i obliga la supunere totală, dar această metodă i-a condus adesea la răzvrătire împotriva părinţilor şi împotriva lui Dumnezeu.

Biblia îi învaţă pe părinţi să-şi educe copiii cu blândeţe (Efeseni 6:4; Coloseni 3:21), învăţându-i în neprihănire (Psalmii 78:5; Proverbele 22:6; Isaia 38:19; Ioel 1:3). Ca părinţi, noi trebuie să ne îngrijim de susţinerea copiilor noştri (2 Corinteni 12:14) şi să le fim un bun exemplu (Geneza 18:19; Exodul 13:8; Tit 2:2). Ni se spune să ne „cârmuim” bine casa (1 Timotei 3:4,5,12) şi să ne disciplinăm înţelept copiii (Proverbele 29:15,17), reflectând dragostea lui Dumnezeu (Isaia 66:13; Psalmii 103:13; Luca 11:11).

Din nefericire, Biblia ne relatează cazuri de părinţi care au procedat greşit. Isaac şi Rebeca au avut atitudini preferenţiale faţă de copiii lor, Esau şi Iacov (Geneza 25:28), iar mai târziu Iacov a manifestat aceeaşi atitudine faţă de Iosif (Geneza 37:3). Chiar dacă era un lider religios, Eli a avut un mare eşec în educarea şi corectarea copiilor lui (1 Samuel 3:10-14). Samuel, care a fost crescut tot de Eli, s-a dovedit a fi el însuşi un tată deficitar (1 Samuel 8:1-6). Comiţând adulter şi punând la cale o crimă, împăratul David şi-a învăţat copiii să-i urmeze exemplul. Regele Manase şi-a sacrificat copiii pe altarul demonilor (2 Regi 21:1-9). La fel a făcut şi regele Ahaz (2 Regi 16:2-4).

Din fericire, în Scriptură găsim şi exemple de părinţi înţelepţi. Mardoheu a fost un bun tată adoptiv pentru regina Estera (Estera 2:7), iar Iov se ruga în mod regulat pentru copiii lui (Iov 1:4,5). În aceste exemple, bune sau rele, putem găsi lecţii cu privire la cum să ne purtăm ca părinţi.

Ce putem învăţa din exemplele părinţilor pe care le găsim în Biblie? Cum putem folosi unele dintre aceste lecţii si în relaţiile cu copiii altora?

5. Ce înţelegi din următorul pasaj? Este o garanţie, o făgăduinţă sau o probabilitate? Proverbele 22:6

Uneori, ca părinte, faci tot ce trebuie: îţi iei timp să-i înveţi pe copii lucrurile bune, trăieşti potrivit cunoştinţei tale despre Dumnezeu, îi trimiţi la şcoli bune, mergi regulat la biserică, te implici în lucrarea misionară împreună cu ei, iar ei se lasă de credinţa în care i-ai crescut. Durerea ta este chinuitoare şi nu ai niciun moment de linişte în care să nu fii îngrijorat pentru mântuirea lor. Cauza nu este neapărat greşeala părinţilor. Copiii au propriul discernământ şi, în cele din urmă, sunt responsabili înaintea lui Dumnezeu pentru acţiunile şi deciziile lor.

Unii au luat cuvintele „şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” ca pe o făgăduinţă, ca pe o garanţie că, dacă eşti un părinte bun, rezultatul va fi întotdeauna mântuirea copilului tău. Dar Proverbele ne dau adesea doar principii, şi nu neapărat promisiuni necondiţionate. Ce putem lua din acest text este asigurarea că lecţiile învăţate în copilărie vor dura toată viaţa. Fiecare copil ajunge fie să accepte moştenirea de la părinţi, fie să o respingă. Părinţii care le-au oferit cu grijă copiilor o educaţie spirituală au asigurarea că tot ce i-au învăţat va rămâne în mintea lor, iar când vor pleca de lângă părinţi, seminţele plantate în inimă vor încolţi şi îi vor chema mereu acasă. A fi un părinte bun este alegerea noastră; ce cale urmează copiii este alegerea lor.

Ce ar trebui să faci ca părinte când copilul o ia pe o cale greşită? Prezintă-l înaintea lui Dumnezeu în rugăciune stăruitoare. Dumnezeu îţi înţelege sigur durerea. El este Părintele perfect, şi totuşi miliarde de copii ai Săi I-au întors spatele. Poţi să-ţi susţii copilul rătăcitor cu dragoste şi cu rugăciune şi să fii gata să îi stai alături când luptă cu Dumnezeu. Să nu-ţi fie jenă să ceri susţinere în rugăciune, să nu te învinovăţeşti singur şi să nu te concentrezi atât de mult asupra copilului rătăcitor, încât să uiţi de restul familiei. Străduinţa de a fi părinte pentru copilul rătăcitor poate să-ţi dezbine familia. Aşadar, fă front comun cu soţul tău (cu soţia ta) şi stabiliţi limite clare pentru copil. Nu uita că Dumnezeu îl iubeşte pe copilul tău mai mult decât îl iubeşti tu. Priveşte către un viitor mai luminos şi acceptă faptul că asupra acestui copil al tău lucrarea lui Dumnezeu este în desfăşurare.

Este ceva firesc ca în astfel de situaţii să te învinovăţeşti. Chiar dacă ai făcut greşeli, concentrează-te asupra viitorului şi asupra făgăduinţelor lui Dumnezeu. (Vezi Filipeni 3:13.)

„Trebuie să vă luaţi timp să vorbiţi şi să vă rugaţi împreună cu micuţii voştri şi să nu îngăduiţi ca vreun om, oricine ar fi, să întrerupă momentele de comuniune cu Dumnezeu şi cu copiii voştri. Le puteţi spune vizitatorilor voştri: «Dumnezeu mi-a dat o lucrare de făcut, nu am timp pentru flecării.» Trebuie, într-adevăr, să simţiţi că aveţi o lucrare de făcut pentru această viaţă şi pentru veşnicie. Cea dintâi datorie a voastră este faţă de copiii voştri.” – Ellen G. White, Căminul adventist, p. 266-267

„Părinţi, trebuie să începeţi primele lecţii de disciplină încă de când copiii voştri sunt nişte prunci, în braţele voastre! Învăţaţi-i să-şi supună voinţa vouă. Acest lucru se poate realiza fiind nepărtinitori şi hotărâţi. Părinţii trebuie să fie stăpâni pe ei înşişi şi, cu blândeţe, dar hotărât, să supună voinţa copilului până când aceasta nu se va mai împotrivi, ci va accepta dorinţele lor.

Părinţii nu încep la timp. Prima manifestare a temperamentului nu este supusă, iar copiii cresc încăpăţânaţi, încăpăţânare care sporeşte odată cu vârsta şi puterea lor.” – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică vol. 1, p. 218

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Iosua 24 – Judecătorii 6
1. Despre ce piatră s-a scris că „a auzit toate cuvintele” spuse de Domnul?
2. Unde şi de câte ori sunt menţionate carierele de piatră de lângă Ghilgal?
3. Cum se spune că erau căpeteniile până când s-a ridicat Debora ca judecător?
4. Cum a denumit Ghedeon altarul pe care l-a zidit?

Istoria mântuirii, capitolul 65
5. Ce enormitate văd toţi cei cărora li se prezintă scenele din viaţa Mântuitorului?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) de Ellen G. White.

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!