Momente de tulburare

Chiar şi familiile cele mai bune se vor confrunta cu momente de tulburare, de conflict. Aceasta este o realitate a vieţii într-o lume căzută. Uneori, lucruri simple, precum cine este de rând să ducă gunoiul sau dacă fiica ta adolescentă şi-a făcut tema pentru şcoală sau dacă fiul tău a făcut treburile care erau în responsabilitatea lui în gospodărie – probleme care deranjează, dar care sunt relativ minore, pot fi rezolvate, în general, cu o tulburare minimă. Dar alte conflicte pot ameninţa să scindeze viaţa de familie. Soacra ale cărei abuzuri şi manipulări ameninţă să distrugă căsnicia şi sănătatea unei familii; tatăl care suferă de o tulburare psihică şi îşi abuzează copiii; fiul care îşi abandonează convingerile religioase cu care a crescut şi se dedă la o viaţă de promiscuitate sau fiica răsfăţată care ajunge să abuzeze de finanţele părinţilor.

În Noul Testament ni se spune în repetate rânduri să ne iubim unii pe alţii (Ioan 13:34; Romani 12:10), să trăim în pace şi în armonie (Romani 15:5; Evrei 12:14), să fim răbdători, buni şi amabili (1 Corinteni 13:4), să-i preţuim pe ceilalţi mai presus de noi înşine (Filipeni 2:3) şi să ne purtăm poverile unii altora (Efeseni 4:2). Mai uşor de zis decât de făcut, chiar şi cu membrii familiei noastre. În studiul acesta vom vedea care sunt câteva căi de a linişti micile momente de tulburare, în special în familie.

1. Ce sfaturi importante ne pot ajuta să evităm conflictul cu ceilalţi? Matei 7:5; Proverbele 19:11

Scriitorul cărţii Proverbele face o observaţie foarte realistă: „începutul unei certe este ca slobozirea unor ape; de aceea, curmă cearta înainte de a se înteţi” (Proverbele 17:14). Odată început, un conflict poate deveni incredibil de greu de stins. Conform cu Romani 14:19, putem preveni conflictul căutând lucrurile care aduc pacea şi îl pot zidi pe celălalt.

Uneori, când ne acceptăm responsabilitatea într-un conflict, putem face ca partea cealaltă să se domolească. Să facem un pas înapoi şi să ne gândim bine dacă merită să continuăm lupta. „înţelepciunea îl face pe om răbdător [încet la mânie – NRSV] şi este o cinste pentru el să uite greşelile” (Proverbele 19:11). Să ne gândim ce va schimba acel conflict în viaţa noastră în următoarele trei zile şi ce impact va avea peste cinci sau peste zece ani. Câte căsătorii nu au trecut prin lungi perioade grele pentru conflicte ale căror motive par astăzi atât de mărunte! În loc să lăsăm conflictul să se lungească, atunci când vorbim cu celălalt – soţul sau soţia, un copil, un prieten, un coleg de serviciu etc. – să încercăm să definim clar problema şi să rămânem la tema principală a discuţiei. Adesea, conflictul degenerează dacă motivul care l-a stârnit se pierde printre cuvintele pline de mânie adresate şi de o parte, şi de cealaltă; în acelaşi timp, sunt aduse în discuţie probleme sau jigniri din trecut (o astfel de desfăşurare a discuţiei poate fi letală pentru relaţie, în special într-o căsnicie). Un mod de a începe mai bine sau mai domol discuţia este să ne confirmăm clar relaţia. Trebuie să-i spunem celuilalt că ţinem cu adevărat la el şi la relaţia noastră. Odată ce ne-am exprimat sentimentele pozitive, putem trece la controversa imediată; totuşi cu mare grijă ca, după ce am început pozitiv, să nu folosim cuvântul însă.

Dacă, după ce am început pozitiv, spun: „însă…”, practic, neg tot ce am spus mai înainte. După ce mi-am împărtăşit sentimentele, trebuie să ascult şi perspectiva celuilalt, să mă gândesc la ce îmi spune şi abia apoi să propun o soluţie care să aibă în vedere binele şi interesul amândurora (Filipeni 2:4,5).

Gândeşte-te la conflicte din trecut care acum ţi se par prosteşti şi insignifiante. Ce lecţii poţi învăţa din acele experienţe care să te ajute să încerci să previi repetarea unor asemenea situaţii?

Căsătoria, ca şi Sabatul, este un dar făcut de Dumnezeu oamenilor încă din Eden. Biblia ne descoperă ce luptă a dus, şi încă duce, vrăjmaşul sufletelor atât împotriva Sabatului, cât şi împotriva căsătoriei. Chiar şi cele mai bune relaţii de căsătorie se confruntă uneori cu conflicte.

În continuare, ne vom opri atenţia asupra câtorva principii care pot ajuta cuplurile căsătorite să iasă cu bine din astfel de situaţii.

2. Ce principiu ar trebui să fie practicat în orice relaţie de căsătorie? Efeseni 1:7

Trebuie să învăţăm să iertăm, mai ales atunci când partenerul de viaţă nu merită să fie iertat. Oricine îi poate ierta pe cei care merită iertaţi; de fapt, aceasta nici nu este iertare. Adevărata iertare înseamnă să le acordăm iertare celor care nu sunt îndreptăţiţi să o primească – aşa cum ne iartă Dumnezeu pe noi prin Hristos. Şi noi trebuie să facem la fel. Altfel, căsnicia, dacă va supravieţui (ceea ce este puţin probabil), ni se va părea un chin.

3. Ce adevăr important se găseşte şi în următorul verset? Romani 3:23

Trebuie să acceptăm că soţul sau soţia este o fiinţă omenească păcătoasă, care este, într-o măsură mai mare sau mai mică, degradată emoţional, fizic şi spiritual. Să ne obişnuim cu gândul acesta. Să învăţăm să acceptăm greşelile partenerului de viaţă. Să ne rugăm în privinţa lor. Poate că va trebui să trăim cu aceste greşeli, dar nu trebuie să facem o obsesie din ele. Altfel, acestea vor ajunge să ne distrugă viaţa. Un Dumnezeu sfânt şi desăvârşit ne acceptă pe noi aşa cum suntem, prin Hristos; şi noi, care nu suntem nici sfinţi şi nici desăvârşiţi, trebuie să facem acelaşi lucru cu soţul sau soţia.

Citeşte Filipeni 2:4-8. Ce principiu important găsim aici, care ne poate ajuta nu numai în căsătorie, ci în orice relaţie dificilă?

Cine nu a trăit sentimentul de mânie, într-un moment sau altul al vieţii? Situaţia este şi mai dificilă atunci când mânia este direcţionată către un membru al familiei. Odată cu refuzul de a ierta, mânia se poate transforma într-o otravă care va provoca multă durere şi suferinţă în cămin, în familie şi în relaţii, în general.

4. Cum putem găsi echilibrul între a înţelege mânia ca emoţie şi mânia ca păcat? Care este diferenţa? Efeseni 4:26,27; Eclesiastul 7:9

5. Ce spune Iacov că ar trebui să aplicăm întotdeauna când este posibil, dar mai ales atunci când avem de-a face cu membri ai familiei ale căror acţiuni, atitudini şi cuvinte ne fac mânioşi? Iacov 1:19,20

Dacă suntem mânioşi pentru ceva, în loc să lăsăm mânia să atârne ca un nor întunecat asupra vieţii, să o transformăm în ceva pozitiv. Să ne rugăm pentru cei care ne rănesc sau comit abuzuri împotriva noastră, să-i iertăm şi să încercăm să fim o binecuvântare pentru ei. Probabil că, la început, nu va fi uşor, dar, atunci când luăm această decizie, să ne ţinem de ea şi Dumnezeu Se va îngriji de restul.

Uneori, rădăcina mâniei se trage din căminul în care am crescut. Oamenii mânioşi provin adesea din familii mânioase, fiindcă învaţă de la modelele pe care le-au avut să ducă mai departe, în propria viaţă, acelaşi comportament, eventual transmiţându-l mai departe copiilor lor. Uneori, mânia poate fi urmarea nevoilor neîmplinite sau a invidiei, ca în cazul lui Cain, pe care mânia l-a împins să îşi ucidă fratele.

Poate că avem motive serioase să fim mânioşi, dar să nu le folosim ca scuză pentru a rămâne aşa. Să nu negăm mânia şi să nu încercăm să o justificăm. Mai degrabă să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să o folosim într-un mod pozitiv. Apostolul Pavel ne dă un sfat bun: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine” (Romani 12:21).

Toţi avem motive sa ne mâniem, uneori chiar până la durere. Uneori, poate că suntem îndreptăţiţi să fim mânioşi. Cum putem să nu lăsăm mânia să ne strice viaţa şi nouă, şi celor din jur?

Uneori, conflictul şi mânia nerezolvate se pot transforma într-o relaţie foarte negativă, dinamic distructivă şi chiar abuzivă. Abuzul poate lua mai multe forme – fizic, verbal, emoţional, psihologic, sexual etc. Dar, sub orice formă ar fi, abuzul este contrar principiului împărăţiei lui Dumnezeu – dragostea neegoistă.

6. Ce învăţături despre relaţii se găsesc în următoarele versete? 1 Ioan 4:7,8; Coloseni 3:19

În original, în limba greacă, cuvântul necaz se referă la a fi mânios sau înverşunat împotriva partenerului de viaţă, provocându-i continuu durere, manifestând ură şi o ostilitate puternică. Pavel este foarte clar în afirmaţia sa că un soţ nu trebuie să fie ostil sau violent. Abuzul sexual, fizic sau psihic nu este acceptabil pentru un soţ creştin. În schimb, este recomandat să-şi iubească soţia. Pavel arată clar, de asemenea, că dragostea este răbdătoare şi amabilă, nu este invidioasă, nu se laudă, nu este mândră, nu este nepoliticoasă, nu caută folosul său, nu este iute la mânie, nu ţine raportul greşelilor celuilalt, nu se bucură de rău, ci se bucură de adevăr. Dragostea întotdeauna protejează, întotdeauna are încredere, întotdeauna speră şi întotdeauna perseverează. Niciunul dintre atributele dragostei nu scuză şi nu acceptă nici pe departe abuzul, indiferent de formă.

O relaţie sănătoasă este aceea în care ambii parteneri se simt protejaţi şi în siguranţă, în care mânia este administrată într-un mod sănătos şi în care a-şi sluji unul altuia este o normă de conduită. Adesea, victimele se simt vinovate, ca şi când ar fi responsabile de a-şi fi provocat abuzatorul sau ca şi când ar merita, cumva, abuzul comis asupra lor. Abuzatorii pot fi destul de vehemenţi şi adesea chiar iscusiţi în a-şi face victimele să se simtă vinovate. Adevărul este că nimeni nu merită să fie abuzat de altcineva, iar abuzatorii sunt pe deplin responsabili de alegerile şi de faptele lor. Vestea bună este că Biblia oferă mângâiere, nu acuzaţii, pentru victimele abuzului. În anumite situaţii, în care probleme scapă de sub control, oamenilor nu trebuie să le fie frică să caute ajutor de specialitate.

Unele culturi scuză şi chiar permit abuzul asupra femeilor. De ce creştinii nu trebuie să accepte nicidecum un astfel de comportament?

7. „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea şi Prorocii” (Matei 7:12). Gândeşte-te la toate aspectele experienţei tale, în familie şi în afara ei, în care ar trebui să aplici acest principiu şi, în spaţiile de mai jos, scrie care ar putea fi acele ocazii şi determină cum ai putea, prin credinţă, să faci exact aşa.

Pavel ne îndeamnă: „Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12:14). Chiar şi atunci când facem tot, unii oameni care ne-au rănit tot nu vor asculta şi nu se vor schimba. Poate că unii ne vor prezenta scuze, dar alţii nu. Indiferent care ar fi cazul, este spre binele nostru, în special atunci când este vorba despre un membru al familiei, să parcurgem drumul iertării despre care am vorbit mai înainte.

De fapt, iertarea este o parte esenţială a rezolvării conflictului, mai ales în familie. Când cineva păcătuieşte împotriva noastră, vrăjmaşului lui Dumnezeu îi place să ridice un zid între noi şi acea persoană, o barieră care să ne împiedice să o iubim aşa cum ne-a iubit Hristos pe noi. Iertarea este alegerea noastră de a ocoli acea barieră.

„Noi nu suntem iertaţi pentru că iertăm, ci aşa cum iertăm! Temeiul pentru orice iertare se află în iubirea nemeritată a lui Dumnezeu, dar, prin atitudinea noastră faţă de alţii, noi dovedim dacă ne-am însuşit sau nu această iubire. De aceea, Domnul Hristos spunea: «Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura» (Matei 7:2).” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 251

În acelaşi timp, când noi suntem cei care greşim, trebuie să încercăm să refacem relaţia ruptă, ceea ce poate implica să mergem la cealaltă persoană, să-i spunem că regretăm ce am făcut şi să-i cerem iertare. Aşa a spus Isus: „Dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul” (Matei 5:23,24). Este frumos atunci când cineva care ne-a rănit ne prezintă scuze şi îşi cere iertare. În acelaşi fel, este frumos să facem şi noi aşa faţă de ceilalţi.

În ce fel a te gândi la toate lucrurile pentru care trebuie să-ţi ceri iertare te poate ajuta să înveţi să-i ierţi pe alţii?

„Prea adesea se întâmplă ca părinţii să nu fie uniţi în conducerea familiilor lor. Tatăl, care este foarte puţin timp acasă cu copiii şi nu le cunoaşte particularităţile caracterului şi temperamentului, este aspru şi sever. El nu îşi stăpâneşte firea, însă îi corectează pe alţii cu patimă. Copilul ştie acest lucru şi, în loc să fie supus, pedeapsa îl umple de mânie. Mama îngăduie, cu anumite ocazii, anumite abateri pe care alteori le pedepseşte aspru. Copiii nu ştiu niciodată exact la ce să se aştepte şi sunt ispitiţi să vadă cât de departe pot merge cu încălcarea libertăţii. Astfel, sunt semănate seminţele răului, care răsar şi apoi aduc roade.” – Ellen G. White, Căminul adventist, pp.314-315

„Căminul trebuie să fie centrul iubirii celei mai curate şi nobile. Pacea, armonia, iubirea şi fericirea trebuie să fie cultivate cu străduinţă în fiecare zi, până când aceste lucruri preţioase vor ajunge să sălăşluiască în inimile celor care compun familia. Planta iubirii trebuie îngrijită atent, altfel moare. Orice principiu bun care dorim să prospere în suflet trebuie cultivat cu grijă. Iar ceea ce Satana sădeşte în inimă – invidia, gelozia, cearta, vorbirea de rău, nerăbdarea, prejudecata, egoismul, lăcomia şi mândria – trebuie dezrădăcinat. Dacă li se permite acestor lucruri rele să rămână în suflet, ele vor aduce roade care îi vor pângări pe mulţi. O, cât de mulţi cultivă plante otrăvitoare care ucid fructele preţioase ale iubirii şi mânjesc sufletul!” – Ibidem, pp. 195-196

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Judecătorii 14-20
1. Ce obişnuiau tinerii să facă pe vremea lui Samson?
2. Cine a fost blestemat şi binecuvântat de mama sa pentru aceeaşi faptă de hoţie?
3. Cine au fost preoţii seminţiei lui Dan şi ce greşeală au făcut?
4. Unde se afla chivotul legământului în vremea conflictului dintre Israel şi Beniamin?

Istoria mântuirii, capitolul 67
5. Ce anume va studia mintea nemuritoare, cu o încântare neobosită (cu o plăcere ce nu va scădea niciodată)?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) de Ellen G. White.

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!