Cel ce se încrede în Domnul

Atât de multe voci ne cheamă din atâtea direcţii să le urmăm! Cum putem şti ce este bine şi ce este rău? Răspunsul se găseşte la Dumnezeu şi în revelaţia Sa scrisă. Trebuie să învăţăm să ne bizuim pe El şi să ascultăm de Legea Sa, iar restul vine de la sine.

Domnul Isus ne-a transmis acest adevăr când ne-a îndemnat: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu” şi ne-a asigurat: „… şi toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Prioritatea noastră trebuie să fie încrederea în Dumnezeu şi ascultarea de El. Altfel, vom pune pe primul plan altceva, ceea ce înseamnă, pur şi simplu, idolatrie. Iar încrederea în Dumnezeu o putem învăţa doar printr-o viaţă de credinţă, şi aceasta înseamnă să facem ce ne-a poruncit Domnul, lăsând consecinţele în seama Lui!

În cartea Proverbele, din totalul de treisprezece apariţii ale cuvântului Torah („lege”, sau „învăţătură”), patru se găsesc în capitolul 28 (vers. 4 , 7, 9). Deşi în Proverbele se referă la învăţătura dată de un om înţelept (Proverbele 13:14), în tradiţia israelită expresia are o conotaţie spirituală şi se referă la revelaţia divină (Proverbele 29:18).

1. Citeşte Proverbele 28:4,7,9. Ce ne spun aceste versete despre importanţa Legii pentru modul nostru de viaţă?

Lucrul care îi distingea pe israeliţi de celelalte popoare nu era modul lor specific de a gândi sau convingerile lor „spirituale” şi teologice, ci modul lor concret de viaţă, legat, printre altele, de alimentaţie, de odihnă, de mediul natural şi de relaţiile cu vecinii şi familia. Lucrurile acestea îi făceau „sfinţi”, „puşi de o parte”, „îi deosebeau” de toate celelalte naţiuni. Iar modul acesta de viaţă gravita în jurul Legii şi al principiilor ei.

La urma urmelor, noi, oamenii, nu putem fi înţelepţi prin noi înşine. Noi nu putem întotdeauna să deosebim binele de rău (1 Împăraţi 3:9). De aceea, avem nevoie de Legea lui Dumnezeu ca să ne ajute să avem discernământ. Cu alte cuvinte, dobândirea înţelepciunii nu depinde de eforturile noastre intelectuale sau spirituale, ci este legată în mod esenţial de ascultarea de o lege care este în afara noastră, a societăţii în care trăim şi a obiceiurilor acesteia, este exterioară psihicului şi dorinţelor noastre

Această lege este, bineînţeles, Legea cea veşnică a lui Dumnezeu, iar respectarea ei este, efectiv, un act de credinţă.

De care necazuri şi probleme ai fost cruţat datorită deciziei de a păzi, prin credinţă, Legea lui Dumnezeu? Cum ar fi viaţa ta dacă nu ai respecta-o?

Oricât de importantă ar fi pentru viaţa de credinţă, Legea (Tora), în sine, nu este sursa de viaţă. Dimpotrivă, Legea descoperă păcatul, iar păcatul conduce la moarte (Romani 7:7-13). Însă ea este eficientă pentru că vine de la Dumnezeu. Fără Dumnezeu, Tora ar fi un crez legalist, care nu ar avea nicio legătură cu intenţia Sa iniţială. O viaţă de ascultare de Dumnezeu înseamnă să trăieşti cu Dumnezeu. Tora nu Îi ia locul lui Dumnezeu, ci este doar un „îndrumător” care (conform analogiei folosite de apostolul Pavel) îi îndrumă pe elevi către Învăţătorul lor (Galateni 3:24).

2. Citeşte Galateni 3:24 şi contextul imediat. Cum ne îndrumă Legea spre Hristos ca să putem fi într-adevăr „socotiţi neprihăniţi prin credinţă”?

Cartea Proverbele nu este numai o carte de înţelepciune, ci, înainte de toate, este o carte despre Dumnezeul care ne-a descoperit înţelepciunea. Când căutăm înţelepciunea prin ascultare, Legea ne va conduce tot mai aproape de Domnul Isus şi de mântuirea pe care ne-o oferă în dar, prin credinţa în El.

3. Citeşte Proverbele 28:5. Care este cheia pentru a înţelege totul?

Cuvântul „înţeleg” este folosit de două ori în versetul 5, la fel cum este folosit cuvântul „lege” în versetul 4. Aceste două versete sunt legate prin păzirea Legii (vers. 4) şi căutarea Domnului (vers. 5). Totuşi sfera înţelegerii nu se limitează doar la cunoaşterea şi împlinirea a ceea ce e drept (vers. 5), ci cuprinde „totul”, deoarece ea derivă din Dumnezeul a toate. Pentru vechiul Israel, cunoaşterea tuturor lucrurilor nu era separată de experienţa religioasă. Credinţa era strâns legată de cunoaşterea inteligentă şi raţională. Israeliţii nu puteau concepe credinţa fără raţiune ori raţiunea fără credinţă, întrucât Dumnezeu era fundamentul ambelor domenii.

De ce este credinţa în Dumnezeu o atitudine care poate fi susţinută prin argumente raţionale? De ce este ilogic şi iraţional să-L respingem pe Dumnezeu?

4. Citeşte 1 Ioan 2:15-17. Cu privire la ce lucru suntem avertizaţi aici? Cum ne putem proteja de acest pericol?

5. Deşi ceea ce se înţelege prin „a fi bogat” variază foarte mult, ce învăţăm din cartea Proverbele 28 despre cum să devii bogat şi cum să gestionezi „bogăţiile” pe care le ai?

a. vers. 8

Averea ta nu este justificată dacă ai luat de la sărac. După cum am văzut deja, Biblia îi condamnă vehement pe cei care îi exploatează pe săraci în folosul personal.

b. vers. 27

Spre deosebire de „cel lacom” (vers. 25), omul generos cu săracii este binecuvântat.

c. vers. 19

Bogăţia nu trebuie să fie rezultatul furtului sau al norocului, ci o răsplată pentru munca noastră harnică şi pentru calitatea ei. Dacă suntem bogaţi, ar trebui să fim prin merit.

d. vers. 20-22,24

Pasajul ne prezintă două situaţii posibile: (1) trecem cu vederea anumite fapte necinstite şi, astfel, devenim părtaşi la ele (vers. 21); (2) suntem atât de nerăbdători să ne însuşim averea părinţilor noştri, încât îi privăm de ceea ce au nevoie ca să trăiască (vers. 24). Mai rău decât atât, aceia care procedează astfel pot să-şi justifice într-atât de mult dorinţele interioare, încât să se convingă că nu fac nimic rău. Astfel ajung să-şi spună că „nu este un păcat”.

Banul este o forţă extraordinară în lumea aceasta şi de aceea vorbeşte Biblia atât de mult despre el. Dacă îţi doreşti bani (la fel ca ori care altul), cum poţi fi sigur că nu cazi în cursa pe care Domnul Isus a numit-o „înşelăciunea bogăţiilor” (Marcu 4:19)?

6. Citeşte Proverbele 29:13. Ce temă este abordată aici?

Menţionarea luminii în acest context aşază relaţia dintre cei doi în perspectiva creaţiei: şi săracul, şi bogatul sunt creaţi de Dumnezeu (Proverbele 22:2). Amândoi se bucură de darul vieţii şi de lumina soarelui. Dacă bogatul este sfătuit cum să se poarte cu cel sărac, săracul, la rândul lui, este sfătuit să-l iubească pe cel ce-l asupreşte, care, în unele cazuri, poate fi cel bogat (Matei 5:44,45).

7. Care este mesajul textului din Proverbele 28:3?

Sărăcia nu ar trebui folosită ca scuză pentru nelegiuire. Faptul că ai fost asuprit nu îţi dă dreptul de a-i asupri pe alţii. Parabola Domnului Isus despre robul nemilostiv, care supune la presiuni un om mai sărac decât el, arată că această reacţie, deşi neaşteptată din partea unui sărac (el ar trebui să simtă împreună cu alţi oameni săraci), nu era un lucru neobişnuit (Matei 18:22-35). În Proverbele 28:3, o asemenea atitudine este asemănată cu o rupere de nori – ploaia, care de obicei este o binecuvântare, se transformă într-un torent distructiv –, sugerând anormalitatea acestui comportament şi dezamăgirea pe care o aduce.

8. Care este mesajul textului din Proverbele 28:6?

În înţelepciunea populară, omul neprihănit nu putea fi sărac, întrucât se considera că sărăcia era pedeapsa meritată de cel leneş (Proverbele 24:34). Totuşi viaţa reală este mai complexă. Săracii pot fi victimele nedreptăţii sau ale unor circumstanţe pe care nu le pot controla. Însă, indiferent de modul în care cineva ajunge în sărăcie, scara valorilor susţinută de cartea Proverbele este foarte clară: neprihănirea este mai importantă decât bogăţiile, iar succesul nu este un indicator garantat al neprihănirii.

Ce putem face atunci când suntem ispitiţi să ne compromitem valorile de dragul câştigului material? Cum ne putem feri de acest comportament?

Îi putem învăţa multe pe copiii, pe elevii noştri şi pe toţi cei dornici să înveţe de la noi, dar probabil că învăţătura cea mai importantă dintre toate este „dragostea de adevăr”, despre care a scris şi apostolul Pavel (2 Tesaloniceni 2:10). Şi, din moment ce Domnul Isus este Adevărul, când îi învăţăm pe alţii să iubească adevărul, îi învăţăm practic să-L iubească pe El!

„Indiferent de domeniul de cercetare pe care îl urmăm cu dorinţa sinceră de a ajunge la adevăr, suntem aduşi în contact cu marea Inteligenţă nevăzută care lucrează în toţi şi în toate. Mintea omului este adusă în comuniune cu mintea lui Dumnezeu, finitul cu Infinitul. Efectul aceste comuniuni asupra trupului, minţii şi sufletului este mai presus de orice estimare.” – Ellen G. White, Educaţie, p. 14

9. Citeşte Proverbele 29:15 (vezi şi vers. 19). Ce principiu important găsim aici, aplicabil nu numai în educaţie, ci şi în viaţă?

Exemplul personal este important (îndeosebi în relaţia cu cei pe care nu-i putem mustra ori pedepsi), însă există cazuri în care nu este suficient. Un astfel de caz este disciplinarea copiilor. Uneori copiii au nevoie să fie pedepsiţi pentru a fi aduşi pe calea cea bună.

Natura omenească este căzută şi coruptă, iar copiii noştri, chiar dacă sunt mici şi drăgălaşi, au şi ei o astfel de natură. Oricât i-am iubi, nu le facem bine dacă le permitem să facă tot ce vor. Ei nu numai că au nevoie de disciplină, ci chiar o cer! Ei au nevoie să ştie că există anumite limite şi că trebuie să rămână între aceste limite. Mama care socoteşte că respectarea libertăţii copilului ei înseamnă să-l lase să facă ce vrea, fără să îi spună niciodată „nu”, îşi atrage „ruşinea” asupra ei şi atrage suferinţa asupra copilului, dacă nu imediat, atunci, cu siguranţă, la vârsta maturităţii.

Ce lecţii învăţate de mic copil te-au însoţit pe tot parcursul vieţii? Cum te-au ajutat ele să ai o viaţă mai bună?

„Legile lui Dumnezeu îşi au temelia în corectitudinea cea mai de nestrămutat şi sunt concepute în aşa fel încât să promoveze fericirea celor care le păzesc. […] Religia îl aduce pe om într-o relaţie personală cu Dumnezeu, dar nu face doar atât, deoarece, pentru ca să poată ajuta şi să aducă binecuvântare omenirii, principiile Cerului trebuie să fie puse în practică.” – Ellen G. White, Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 267

„Neglijarea completă a instruirii copiilor pentru Dumnezeu a perpetuat răul şi i-a aruncat în rândurile vrăjmaşului pe mulţi care, dacă ar fi beneficiat de grija cuvenită, ar fi fost colaboratori cu Hristos. Ideile greşite şi afecţiunea nesăbuită şi greşit orientată au cultivat trăsături care i-au făcut pe copii neplăcuţi şi nefericiţi, au amărât viaţa părinţilor şi şi-au prelungit influenţa vătămătoare din generaţie în generaţie. Orice copil căruia i se permite să facă ce vrea Îl va dezonora pe Dumnezeu şi le va aduce ruşine tatălui şi mamei lui. […] Dacă îşi neglijează datoria şi îi lasă pe copiii lor să facă rău, părinţii le închid astfel porţile cetăţii lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Mărturii, Vol. 5, p. 325, 326

Întrebări pentru discuţie

1. Scriitorul rus Lev Tolstoi a crescut într-o familie creştină, dar a renunţat la credinţă Vreme de mai mulţi ani. La maturitate, s-a confruntat cu o criză: Ce sens are viaţa, dacă într-o zi, mai devreme sau mai târziu, totul se încheie la mormânt? Deşi a căutat în toate domeniile cunoaşterii, nu a găsit niciun răspuns. În cele din urmă, a înţeles că singurul răspuns logic se găsea în credinţă – în ceva ce depăşea logica însăşi. Logica îi spunea să păşească dincolo de logică, în lumea credinţei, pentru a găsi răspunsul legat de sensul vieţii. Aşadar, de ce este credinţa în Domnul Isus pasul cel mai logic pe care îl putem face pentru a afla care este sensul şi scopul vieţii?

2. Ce înseamnă pentru tine „dragostea de adevăr”? Cum iubim adevărul? Pentru a iubi adevărul trebuie mai întâi de toate să îl cunoaştem. Dar cum ajungem să cunoaştem adevărul? Ce putem face pentru a nu permite niciunui lucru să ne împiedice să iubim adevărul mai presus de orice?