În spatele măştii

În spatele şarpelui uluitor de frumos care rosteşte cuvinte plăcute şi care pare preocupat de fericirea Evei, se ascunde duşmanul care-i pune la cale moartea (Geneza 3:1-6). Deghizat într-un „înger de lumină”, Satana pregăteşte pentru omenire Capcanele cele mai periculoase (2 Corinteni 11:14). Prefăcătoria este una dintre cele mai periculoase şi mai înşelătoare; când pretindem a fi ceea ce nu suntem, ajungem să-i păcălim pe alţii şi, în final, chiar pe noi înşine.

Există diferite modalităţi de a înşela. Cea mai obişnuită este vorbirea. Unele proverbe pe care le vom studia săptămâna aceasta se referă la cuvinte: cuvinte mincinoase, cuvinte măgulitoare, cuvinte plăcute care exprimă sentimente minunate, dar care ascund gânduri şi intenţii urâte. Avem nevoie să fim precauţi nu doar la ceea ce le spunem altora, ci şi la cum interpretăm ce ne spun alţii. Probabil că mesajul acestui studiu ar putea fi rezumat astfel: „Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii” (Matei 10:16).

Viaţa este plină de mistere. Fizicianul David Deutsch nota că „evenimentele cotidiene sunt formidabil de complexe când sunt exprimate în termenii fizicii fundamentale. Dacă umpli un ceainic cu apă şi îl pui pe foc, nici chiar toate supercomputerele din lume care calculează vârsta universului nu ar putea rezolva ecuaţiile care prezic cum se vor comporta toate acele molecule de apă – chiar dacă am putea determina cumva starea lor iniţială şi starea tuturor forţelor exterioare ce acţionează asupra lor, sarcină care în ea însăşi este irezolvabilă” – David Deutsch (21.07.2011), The Beginning of Infinity: Explanations That Transform the World (Kindle Locations 19 72-1975).

Dacă rămânem perplecşi în faţa unui lucru atât de comun, ca moleculele de apă, cum am putea să ne aşteptăm să cuprindem cu mintea tainele lui Dumnezeu?

1. Ce idee găsim în Proverbele 25:2,3? Cum o putem aplica într-un context mai larg?

Slava lui Dumnezeu diferă de slava împăraţilor prin natura Sa „misterioasă” şi, implicit, prin incapacitatea omului de a-L înţelege şi de a o înţelege pe deplin. Rădăcina ebraică str („a ascunde, a tăinui”), din care derivă cuvântul modern „mister”, este în mod frecvent utilizată în Scripturile ebraice pentru a exprima lucrurile care Îl fac pe Dumnezeu să fie unicul Dumnezeu adevărat (Isaia 45:14,15). Există lucruri despre Dumnezeu pe care pur şi simplu nu le putem pricepe. Pe de altă parte, gloria împăraţilor stă în dispoziţia lor de a fi cercetaţi. Transparenţa şi răspunderea personală ar trebui să fie cele dintâi calităţi ale conducătorului (Deuteronomul 17:14-20). Datoria împăratului este „cercetarea lucrurilor”, altfel spus, capacitatea de a da explicaţii pentru anumite evenimente şi pentru propriile fapte.

Viaţa este plină de întrebări fără răspuns. Evenimente aparent întâmplătoare, petrecute într-o fracţiune de secundă, pot însemna viaţă sau moarte. Unii oameni trec dintr-o tragedie în alta, iar altora le merge bine. Toate acestea ar trebui să ne aducă aminte de nevoia noastră de a trăi prin credinţă. Ce lucruri se întâmplă chiar acum în viaţa ta, pe care trebuie să le accepţi prin credinţă şi pentru care ai nevoie să te încrezi în Dumnezeu? Ce alte opţiuni ai?

În ultima vreme, lumea noastră (în special lumea occidentală) a fost luată în stăpânire de concepţia despre natura relativă a adevărului. Se crede că un lucru care este adevărat pentru o persoană sau pentru o societate s-ar putea să nu fie adevărat şi pentru altă persoană sau altă societate. În anumite privinţe, ideea aceasta este corectă (în unele zone din lume se conduce pe partea dreaptă, în altele, pe partea stângă a şoselei), însă în unele domenii, şi mai cu seamă în sfera morală, este o eroare periculoasă. Unele lucruri sunt bune şi altele sunt rele oriunde am trăi în lumea aceasta şi oricare ar fi preferinţele noastre personale. Noi suntem datori să ne supunem concepţiile Cuvântului lui Dumnezeu şi adevărurilor din el. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie criteriul final pentru a şti ce e bine şi ce e rău, ce e corect şi ce e greşit.

2. Citeşte Proverbele 26:11,12. (Vezi şi Judecătorii 21:25; 1 Corinteni 1:20,21; 2:6,7; 2 Corinteni 1:12.) De ce fel de atitudine trebuie să ne ferim?

Ideea de a face doar ce crezi tu că este bine nu este deloc nouă. Dar este şi astăzi la fel de greşită ca înainte. După cum s-a amintit deja, niciunul dintre noi nu înţelege totul, de fapt, noi nu înţelegem nimic pe deplin. Cu toţii avem de crescut într-o privinţă sau alta şi, de aceea, trebuie să fim sinceri şi să admitem că nu deţinem toate răspunsurile.

Cât despre nebuni, motivul de îngrijorare este acela că nebunia lor îi va influenţa şi pe alţii. Ei sunt convinşi mai mult ca oricine de înţelepciunea lor şi, în mod sigur, îşi vor repeta nebunia. Şi s-ar putea să fie atât de convingători, încât alţii să-i creadă înţelepţi, să-i onoreze şi să le ceară sfat, fapt care poate genera multe probleme (Proverbele 26:8). Nebunia se va propaga, dar, sub eticheta de „înţelepciune”, poate fi mult mai dăunătoare. Iar susţinătorii ei vor fi atât de prinşi în ea, încât nici nu-şi vor da seama de nebunia lor!

Cât de des eşti tentat să faci compromis în privinţa unor valori şi adevăruri fundamentale? Ce se întâmplă când anumite valori fundamentale intră în conflict? Cum putem şti care dintre ele are prioritate?

După cum unii elevi, în loc să înveţe, îşi consumă energiile pentru a găsi un mod de a copia la examen, şi leneşii îşi bat capul ca să găsească un motiv pentru a trândăvi.

3. Citeşte Proverbele 26:13-16. Ce avertizare ni se dă aici?

S-ar putea ca leneşul să aibă dreptate când spune că „afară este un leu” (vers. 13). În acest caz, este mai bine să rămâi în casă şi să nu înfrunţi pericolul. Totuşi, dacă procedezi aşa, pierzi toate oportunităţile pe care ţi le oferă viaţa! Nu ne putem bucura de frumuseţea trandafirului dacă nu acceptăm riscul de a fi răniţi de ţepii lui. Nu putem înainta dacă ne temem de obstacole. Dacă nu îndrăznim să luăm o hotărâre, nu vom gusta niciodată viaţa din plin!

Să ne oprim puţin şi asupra celorlalte imagini folosite în acest pasaj. După cum uşa se învârte în balamale şi totuşi rămâne pe loc, tot aşa leneşii se întorc în pat pe o parte şi pe alta, îşi schimbă poziţia, dar nu ajung nicăieri.

Imaginea din Versetul 15 este şi mai surprinzătoare: leneşii îşi pot duce mâna până la farfurie, dar sunt prea trândavi ca să o aducă iarăşi la gură!

Însă chiar mai rele sunt delăsarea lor intelectuală, îngustimea minţii şi siguranţa cu care îşi susţin opiniile. Iată de ce ei consideră că au întotdeauna dreptate, că sunt mai înţelepţi decât şapte oameni cu judecată (vers. 16) şi nu sunt dispuşi să audă şi alte puncte de vedere, poate chiar mai înţelepte decât ale lor. De regulă, cei care cred că au toate răspunsurile nu le au!

„La judecată, oamenii nu vor fi condamnaţi fiindcă au crezut sincer o minciună, ci fiindcă nu au crezut adevărul, fiindcă au neglijat ocazia de a afla care este adevărul.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 55

Ce rol avem în a le oferi oamenilor „ocazia de a afla care este adevărul”? Unde începe şi unde se termină responsabilitatea noastră?

Dacă suntem mai dezamăgiţi de prietenii noştri decât de duşmani, este pentru că aşteptăm lucruri bune din partea prietenilor şi lucruri rele din partea duşmanilor. Însă în viaţă nu este întotdeauna aşa. Cartea Proverbele ne avertizează că se poate întâmpla uneori ca prietenul să se poarte ca un duşman, iar duşmanul, ca un prieten.

4. Când poate fi mustrarea un semn al iubirii? Proverbele 27:5,6

Dragostea nu înseamnă numai sărutări şi cuvinte frumoase. Dragostea ne obligă uneori să ne mustrăm prietenul sau copilul şi, de aceea, poate părea neplăcută, moralizatoare şi severă. Dacă vorbim deschis, riscăm să ne pierdem prietenii. Dar, dacă nu le atragem atenţia asupra comportamentului lor (mai ales dacă e un comportament distructiv), ce fel de prieteni suntem?

Mustrarea pe faţă este totodată un semn că dragostea noastră nu e clădită pe închipuiri şi pe prefăcătorie, ci pe adevăr şi pe încredere.

5. Ce efect poate avea interacţiunea dintre prieteni? Proverbele 27:17

Imaginea fierului care ascute fierul sugerează ideea beneficiului reciproc. (A doua parte a versetului nu are o conotaţie negativă, ca în versiunea Cornilescu. NTR o redă astfel: „După cum fierul ascute fierul, tot aşa şi omul însuşi îl face mai ager pe semenul său.” – n. tr.) Testarea prieteniei prin confruntarea cu adevărul nu numai că va îmbunătăţi calitatea relaţiei, ci va stimula şi va întări personalitatea fiecăruia. Armele fiecăruia vor fi mai eficiente. Ambele părţi vor fi mai bine pregătite pentru confruntarea cu problemele viitoare. Oamenii care se retrag în sine, care se limitează la ideile proprii şi nu acceptă să se confrunte cu opinii diferite, nu îşi dezvoltă cunoştinţele şi nici caracterul.

Ai fost vreodată mustrat când te pregăteai să faci un lucru care ar fi putut avea consecinţe rele? Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ai fi fost avertizat? Dacă ar trebui să previi tu pe altcineva, cum ai putea să faci aceasta într-un mod eliberator, salvator, nu judecând şi criticând?

6. Rezumă în cuvintele tale ideile principale din Proverbele 26:17-23.

Cartea Proverbele reia tema puterii cuvintelor, referindu-se de data aceasta la răul produs de clevetire şi ceartă. Cei care îl ponegresc pe duşmanul tău înaintea ta, ca să crezi că sunt de partea ta, în realitate sunt precum „cărbunele”: ei alimentează cearta şi te împing în focul unor necazuri mai mari (vers. 21).

În mod asemănător, buzele aprinse, care vorbesc atât de elocvent, pot ascunde o inimă rea (vers. 23). Politicianul care vrea să strângă voturi, comerciantul care vrea să-şi vândă marfa, omul uşuratic care vrea să seducă o femeie – toţi aceştia cunosc puterea elocvenţei.

Lecţia din acest pasaj este să nu credem toate vorbele frumoase pe care le auzim. Ele pot fi periculoase tocmai pentru că sunt frumoase. Unii sunt foarte buni vorbitori. Ei par atât de convingători, de sinceri şi preocupaţi de noi, dar, în inima lor, se petrece cu totul altceva. Deşi cu toţii am fost victimele acestui fel de oameni, cine nu s-a făcut niciodată vinovat într-o oarecare măsură de aceeaşi purtare: am spus un lucru când, de fapt, gândeam sau simţeam cu totul altceva? Cartea Proverbele condamnă ferm aici acest mod de a înşela.

„Tot ce fac creştinii ar trebui să fie la fel de transparent ca lumina zilei. Adevărul este de la Dumnezeu; amăgirea, în oricare dintre formele ei nenumărate, este de la Satana. […] Nu este o chestiune neînsemnată sau uşoară să spui adevărul exact. Nu putem spune adevărul dacă nu îl cunoaştem şi, cât de adesea, părerile preconcepute, înclinaţia minţii, cunoaşterea imperfectă, erorile de judecată ne împiedică să înţelegem corect problemele cu care ne confruntăm! Nu putem rosti adevărul decât dacă mintea noastră este continuu îndrumată de Acela care este adevărul.” – Ellen G. White, Asemenea lui Hristos, p. 71

Cât de deschis şi de transparent eşti în ceea ce spui? Există discrepanţe între cuvintele şi gândurile tale? Chiar crezi că poţi păstra la infinit această duplicitate? (Vezi Matei 10:26,27.)

„Înlesnirea făcută de Duhul Sfânt nu elimină din partea noastră necesitatea de a ne pune la lucru facultăţile şi talentele, ci ne învaţă cum să folosim fiecare putere spre slava lui Dumnezeu. Facultăţile omului, atunci când se află sub îndrumarea specială a harului lui Dumnezeu, sunt apte să fie folosite în cel mai bun scop de pe pământ. Ignoranţa nu sporeşte smerenia sau spiritualitatea niciunui urmaş declarat al lui Hristos. Adevărurile din Cuvântul divin pot fi apreciate cel mai bine de un creştin intelectual. Hristos poate fi cel mai bine glorificat de cei care Îi slujesc inteligent. Marele obiectiv al educaţiei este capacitarea noastră de a ne folosi puterea dată de Dumnezeu în aşa fel încât să reprezentăm religia Bibliei şi să promovăm slava lui Dumnezeu.

Noi Îi suntem îndatoraţi Aceluia care ne-a dat viaţă pentru talentele care ne-au fost încredinţate şi avem datoria faţă de Creator să cultivăm şi să sporim aceste talente.” – Ellen G. White, Sfaturi pentru părinţi, profesori şi elevi, p. 361, 362

Întrebări pentru discuţie

1. Discutaţi în grupă mai mult despre tainele pe care le întâlnim în viaţa de zi cu zi, fie în natură şi relaţiile dintre oameni, fie în chestiuni legate de credinţă, de natura lui Dumnezeu şi de mântuire. Una dintre marile ironii ale vieţii este următoarea: Cu cât ştim mai mult, cu atât ne dăm seama cât de puţin cunoaştem. De ce este lucrul acesta cu atât mai adevărat în privinţa adevărurilor spirituale?

2. Ce „adevăruri” relative, condiţionate cultural şi variabile cunoşti? Prin ce se deosebesc ele de adevărurile eterne, universale şi imuabile? De ce este important să cunoaştem aceste deosebiri? De ce confundarea adevărurilor neesenţiale cu adevărurile eterne constituie unul dintre cele mai mari pericole cu care ne confruntăm?

3. Se spune că oamenii înţelepţi îşi ţin prietenii aproape, iar pe duşmani, şi mai aproape. Ce înseamnă acest lucru? Cum ar trebui să ne raportăm noi, creştinii, la această idee? Cum ne poate ajuta textul din Matei 10:16?