Strigarea înţelepciunii

De la Eden încoace, alegerile greşite sunt principala cauză a tragediei umane. „Omul a pierdut totul fiindcă a ales să asculte mai curând de amăgitor decât de Acela care este Adevărul, de Singurul care are pricepere. Gândirea lui a devenit confuză prin amestecarea răului cu binele.” – Ellen G. White, Educaţie, p. 25

Cartea Proverbele ne ajută să facem alegeri bune, să optăm pentru calea lui Dumnezeu şi nu pentru calea celui amăgitor. Tatăl sau mama nu se limitează la a-l preveni pe copilul lor cu privire la alegerile greşite, ci îl şi încurajează să facă alegeri bune. Lucrul acesta este important, deoarece, prin alegerile pe care le facem, decidem la propriu între viaţă şi moarte.

Primele trei capitole din cartea Proverbele sunt o exemplificare a acestei metode de educaţie. După ce arată scopul cărţii – „cunoaşterea înţelepciunii” (Proverbele 1:2) – şi ideea ei fundamentală – „frica Domnului este începutul ştiinţei” (1:7; compară cu 9:10) -, autorul repetă în mai multe rânduri avertizarea de a nu da ascultare nebuniei, precum şi îndemnul de a răspunde la chemarea înţelepciunii cereşti.

În Proverbele 1:1-6, titlul „Pildele lui Solomon, fiul lui David” (Proverbele 1:1) stabileşte o legătură cu textul din 1 Împăraţi 3:5-14. Ambele pasaje arată că Solomon a fost un fiu care a cerut înţelepciune de la Dumnezeu. În ambele pasaje se precizează că el era „fiul lui David” şi sunt utilizate aceleaşi cuvinte-cheie: „pricepere”, „înţelepciune”, „judecată”. Aceste două elemente din urmă ne confirmă faptul că Solomon este cel care se află în spatele acestei scrieri şi ne arată că tema ei principală este căutarea înţelepciunii de la Dumnezeu.

1. Ce este înţelepciunea? Ce este „frica Domnului”? Ce relaţie există între ele? Proverbele 1:7

Aici, înţelepciunea este definită ca o experienţă religioasă. Ea este pusă în legătură cu frica de Domnul, un concept important pentru religia ebraică şi esenţial pentru cartea Proverbele. El reapare pe parcursul cărţii şi constituie punctul ei de plecare şi de sosire (Proverbele 1:7; 31:30).

Frica de Domnul nu are nimic de-a face cu frica aceea superstiţioasă şi copilărească de pedeapsa divină. Ea trebuie înţeleasă ca fiind conştienţa prezenţei personale a lui Dumnezeu oriunde şi oricând. Ea a caracterizat reacţia israeliţilor în momentul în care Domnul li S-a descoperit pe Sinai (Exodul 19:16; 20:20) şi explică angajamentul lor de a-I fi credincioşi şi de a-L iubi, ca răspuns la legământul Său cu ei (Deuteronomul 10:12).

Pe scurt, a-ţi fi frică de Dumnezeu înseamnă a-I fi credincios şi a-L iubi.

Cuvântul ebraic „începutul” (reshit) din acest text ne arată că înţelepciunea îşi are originea în frica de Domnul şi ne aduce aminte de primul cuvânt din relatarea despre crearea lumii (Geneza 1:1). Prima lecţie de înţelepciune constă, aşadar, în înţelegerea faptului că Dumnezeu este Creatorul nostru, Dătătorul suflării de viaţă, Cel Omniprezent, un Dumnezeu al iubirii, al dreptăţii şi al răscumpărării (Ioan 3:16; Psalmii 89:14; Evrei 9:12).

Suntem îndemnaţi să-L iubim pe Dumnezeu şi, totodată, să ne temem de El. În ce măsură se regăsesc aceste două aspecte în experienţa ta cu Domnul?

2. Care sunt cele două tipuri opuse de „educaţie” prezentate în Proverbele 1:8-19?

Educaţia este, mai presus de orice, o problemă de familie. Adevărata educaţie vine, mai întâi, de la părinţi. Aici, educaţia este numită „învăţătură” şi „îndrumări”. Termenul ebraic tradus cu „îndrumări” este torah – „îndrumare”, „direcţie”, „lege”. Părinţii sunt cei care trebuie să le arate copiilor direcţia cea bună. Prin contrast, celălalt tip de „educaţie” nu primeşte niciun nume, ci este prezentat ca fiind glasul păcătoşilor, care duce în direcţia greşită.

Cuvântul „fiule”, care nu face referire doar la băieţi, este repetat cu scopul de a sublinia învăţătura părintească. Fiecare părinte este amintit la singular – „tatălui tău”, „mamei tale” – şi este implicat personal; cei din tabăra opusă formează un grup anonim – „nişte păcătoşi”.

3. Care este mesajul fundamental din pasajul menţionat, nu numai pentru părinţi, ci pentru toţi cei ce se tem de Domnul?

„În înţelepciunea Sa, Domnul a hotărât ca familia să fie cel mai important dintre toţi factorii educaţionali. Educaţia copilului trebuie să înceapă acasă. Aici este prima lui şcoală. Aici, împreună cu părinţii lui ca instructori, el trebuie să-şi însuşească lecţiile care îl vor călăuzi de-a lungul vieţii. (…) Influenţele educaţiei primite în familie sunt o putere hotărâtoare spre bine sau spre rău. (…) Dacă nu este instruit bine aici, copilul va primi educaţie de la Satana prin uneltele alese de el.” – Ellen G. White, Căminul adventist, p. 182

Cel mai bun argument în favoarea educaţiei în familie îl constituie rezultatele ei, trăsăturile de caracter, asemănate aici cu nişte podoabe purtate pe cap şi la gât. În Orientul Mijlociu, părinţii le lăsau ca moştenire copiilor lor coliere şi brăţări preţioase. Însă educaţia este mai preţioasă decât acestea. Timpul petrecut cu copiii va însemna mai mult pentru ei decât timpul petrecut la locul de muncă. Iar faptul că podoabele acestea sunt puse pe cap şi la gât, sugerează ideea că educaţia modelează personalitatea. Când este descrisă calea nebunilor sau a păcătoşilor, este amintit numai piciorul (Proverbele 1:15), un semn al pierderii identităţii de către fiul neascultător.

Cum ne putem deprinde să ne împotrivim ispitelor pe care ni le aşază în cale obiceiurile si societatea, prietenii si chiar rudele de sânge?

4. Cum este descrisă aici înţelepciunea? Proverbele 1:20,21

Dacă păcătoşii întind „curse” şi „laţuri” (Proverbele 1:11,18), înţelepciunea „strigă pe uliţe” (vers. 20), „unde e zarva mai mare” şi „îşi spune cuvintele ei” (vers. 21). Înţelepciunea este personificată aici şi îşi prezintă oferta pentru oamenii de pe stradă. Ea este pentru toţi cei ce vor cu adevărat să aibă viaţă. Ea este nevoită să strige tare, altminteri nu s-ar face auzită din cauza gălăgiei făcute de mulţimea de negustori dornici să-şi vândă marfa.

5. Ce consecinţe vor suporta cei ce resping înţelepciunea? Vers. 22-32

Oamenii nu resping înţelepciunea pentru că ar avea ceva să-i reproşeze ei, ci din cauza caracterului lor arogant şi dispreţuitor (Proverbele 1:25; compară cu vers. 30). Ei se consideră superiori. Implicaţia ar fi că înţelepciunea este destinată celor naivi şi simpli. Dar tocmai cei ce resping înţelepciunea sunt simpli şi naivi; ei sunt nebunii care urăsc ştiinţa (vezi vers. 22; compară cu vers. 29)!

Cei ce resping înţelepciunea vor culege roadele acestei atitudini. Ei nu au ales frica de Domnul şi vor avea ceea ce pot produce singuri: „… se vor sătura cu sfaturile lor” (vers. 31). Când respingem înţelepciunea de sus, nu ne mai rămân decât poveştile şi minciunile pe care le fabricăm singuri sau pe care ni le servesc alţii şi pe care le acceptăm cu atâta credulitate. Astfel, ajungem să Îl înlocuim pe Dumnezeu cu nişte idoli. Ca o ironie, tocmai cei ce dispreţuiesc religia şi îi iau în derâdere pe cei religioşi, socotindu-i simpli şi naivi, sunt superstiţioşi în felul lor, acordând importanţă unor lucruri de nimic şi efemere care, de fapt, nu pot satisface nevoile fundamentale ale inimii.

Citeşte Proverbele 1:33. Ce i se promite aici celui ce ascultă de înţelepciune? Cum s-a împlinit această făgăduinţă în viaţa ta?

6. Cum putem înţelege „frica de Domnul”? Ce decizii trebuie să luăm în această privinţă? Proverbele 2:1-5

În textul ebraic, conjuncţia „dacă” apare de trei ori – vers. 1, 3 şi 4, delimitând trei etape ale educaţiei. Prima parte (vers. 1 şi 2) se referă la etapa pasivă a ascultării, când suntem receptivi şi atenţi la cuvintele înţelepciunii. A doua (vers. 3) etapă este reacţia activă, când cerem cu stăruinţă înţelepciunea şi ne rugăm pentru ea. A treia parte (vers. 4) se referă la căutarea ei cu un viu interes, ca după o comoară ascunsă.

7. Ce condiţii trebuie să îndeplinim pentru a înţelege dreptatea? Ce parte are Dumnezeu în dobândirea înţelepciunii? Vers. 6-9

Prima parte a versetului 6, „Domnul dă”, vine ca un răspuns la ultima parte a versetului 5, „vei găsi cunoştinţa de Domnul”. Deci înţelepciunea este un dar de la Dumnezeu, la fel ca mântuirea. Şi, dacă versetele 1-5 descriu partea omului în acest proces, versetele următoare arată ce face Dumnezeu – El dă înţelepciune, El este sursa înţelepciunii, El ocroteşte şi păzeşte calea celor înţelepţi.

8. Ce se întâmplă când înţelepciunea „vine” în inima noastră? Vers. 10-22

Afirmaţia „când înţelepciunea va veni în inima ta” marchează sfârşitul etapei convertirii. Atunci vom ajunge la cunoaşterea Domnului şi, mai mult, experienţa aceasta va fi plăcută pentru sufletul nostru (vers. 10). De asemenea, vom fi feriţi de calea cea rea (vers. 12) şi de ademenirile celui rău (vers. 16) şi vom umbla pe cărarea celor neprihăniţi (vers. 20).

9. Care este primul pas pe cărarea nelegiuirii şi unde duce ea? Vers. 13,17

Noi suntem păcătoşi, dar nu trebuie să ne lăsăm pradă răului. Primul pas pe drumul rău este abaterea de la drumul cel bun. De aceea, nelegiuirea este o lipsă de credincioşie. Păcatul începe în mod subtil şi pare nevinovat, dar nu trece multă vreme şi păcătosul ajunge să săvârşească fapta rea adeseori chiar cu plăcere.

Ce îţi spune despre starea ta spirituală faptul că îţi place să faci un lucru rău sau, mai grav, faptul că nici nu-l mai consideri rău?

10. În ce capcană cad cei care se socotesc singuri înţelepţi? Proverbele 3:7

Cel ce se crede singur înţelept trăieşte cu impresia că nu are nevoie de Dumnezeu pentru a fi înţelept. Situaţia lui este fără speranţă: „Poţi să ai mai multă nădejde pentru un nebun decât pentru el” (cap. 26:12). Înţelepciunea este prezentată ca un angajament religios. A fi înţelept înseamnă a păstra în inimă sfaturile (poruncile) lui Dumnezeu (Proverbele 3:1), a fi bun şi loial (vers. 3) şi a te încrede în Domnul (vers. 5). Înţelepciunea presupune o relaţie strânsă cu Dumnezeu. De remarcat referirea repetată la inimă (vers. 1, 3, 5), locul de unde porneşte răspunsul personal faţă de lucrarea lui Dumnezeu. (Inima este menţionată şi în Proverbele 2:10 ca loc în care ar trebui să intre înţelepciunea.)

11. Ce răsplată este oferită împreună cu înţelepciunea? Vers. 13-18

Înţelepciunea este asociată cu viaţa şi cu sănătatea (Proverbele 3:2,8,16,18,22). Una dintre cele mai sugestive imagini este cea a „pomului de viaţă”, făgăduinţă repetată de câteva ori în Proverbele (11:30; 30:12; 15:4). Metafora aceasta face aluzie la Grădina Edenului. Totuşi făgăduinţa nu înseamnă că dobândirea înţelepciunii ne asigură viaţa veşnică, ci ideea e că putem să recuperăm, într-o anumită măsură, calitatea vieţii cu Dumnezeu de care s-au bucurat primii oameni în Eden. Când umblăm cu Dumnezeu în viaţa aceasta, vedem o licărire din slava Edenului şi, mai mult chiar, învăţăm să sperăm în recăpătarea acestei împărăţii pierdute (vezi Daniel 7:18).

12. De ce este atât de vitală nevoia după înţelepciune? Vers. 19, 20

Referirea la istoria creării lumii pare ciudată în acest context. Totuşi rolul înţelepciunii la facerea lumii subliniază argumentul adus în versetul 18, unde înţelepciunea este asociată cu pomul vieţii. Dacă Dumnezeu a folosit-o pentru a aduce la existenţă cerurile şi pământul, înseamnă că nu este un lucru neînsemnat. Sfera ei de utilitate este cosmică, depăşind limitele existenţei noastre pământeşti. Înţelepciunea este importantă şi pentru viaţa noastră veşnică, idee transmisă de referirea la pomul vieţii, reminiscenţă a Grădinii Edenului. Perspectiva aceasta se regăseşte şi în făgăduinţa din ultimul verset al pasajului studiat: „Înţelepţii vor moşteni slava” (Proverbele 3:35).

Citeşte din următoarele cărţi scrise de Ellen G. White: Parabolele Domnului Hristos, cap. „Comoara ascunsă”, p. 111-114; Solii pentru tineret, cap. „O binecuvântare în familie”, p. 334; Educaţie, cap. „Studiul fiziologiei”, p. 197, 198.

„Tinerii trebuie să înţeleagă adevărul profund care stă la baza declaraţiei biblice că la Dumnezeu «este izvorul vieţii» (Psalmii 36:9). El nu numai că este la originea tuturor lucrurilor, ci este şi viaţa a tot ce trăieşte. Prin razele de soare, prin aerul curat, prin hrana care ne întăreşte corpul şi care ne dă putere, noi nu primim altceva decât viaţa Sa. Prin această viaţă a Sa existăm noi clipă de clipă. Dacă nu sunt stricate de păcat, toate darurile Sale dau viaţă, sănătate şi bucurie.” – Ellen G. White, Educaţie, p. 197, 198

„Mulţi trăiesc cu impresia că devotamentul faţă de Dumnezeu este vătămător pentru sănătate şi pentru fericirea şi voioşia în relaţiile sociale. Însă cei ce umblă pe cărarea înţelepciunii şi a sfinţeniei constată că «evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare» (1 Timotei 4:8). Ei se bucură din plin de adevăratele plăceri ale vieţii.” – Comentariile Ellen G. White, Comentariul biblic adventist de ziua a şaptea, vol. 3, p. 1156

Întrebări pentru discuţie

1. Prin ce se deosebeşte înţelepciunea de cunoaştere? Cum e posibil ca un om să aibă multe cunoştinţe, dar nu şi înţelepciune?

2. Meditează mai mult asupra ideii de „frică de Domnul”. Dacă „în dragoste nu este frică” (1 Ioan 4:8), cum e posibil să ne fie frică de Domnul şi totuşi să-L iubim? Cum rezolvăm tensiunea dintre dreptate şi dragoste prin „frica de Domnul”?

3. De ce este atât de periculos să ne socotim singuri înţelepţi, mai ales dacă ne gândim la faptul că inima noastră este atât de înşelătoare şi reuşim să găsim atât de repede justificări pentru orice comportament? Gândeşte-te la cineva care şi-a justificat o faptă deosebit de gravă. Ce putem face pentru a evita să ajungem într-o astfel de situaţie?

Menţionare! Materialele: prezentare PowerPoint, rezumat şi imaginea textului de memorat sunt preluate de la http://www.fustero.es/index_ro.php. (Mulţumiri!)
Coperta ciclului de Studii biblice şi Veştile misionare ale fiecărui trimestru le veţi găsi doar la pagina primei lecţii!