Criza continuă

Durerile şi încercările slujitorului lui Dumnezeu nu au ajuns la capăt. Practic o mare parte a cărţii lui Ieremia se ocupă de luptele profetului în efortul său de a convinge poporul să asculte de cuvintele pe care Domnul căuta să i le transmită în dragostea şi preocuparea Sa.

Imaginează-ţi ce s-ar fi întâmplat dacă poporul ar fi ascultat şi dacă ar fi acceptat avertizarea dată de Ieremia! Dacă ar fi luat aminte – dacă poporul, împăraţii şi conducătorii s-ar fi smerit înaintea lui Dumnezeu – criza teribilă ar fi fost evitată! Aveau acum şansa de a se pocăi. Deşi făcuseră atât de multe rele, deşi greşiseră atât de mult, uşa răscumpărării şi a mântuirii nu se închisese. Era deschisă. Din păcate însă, ei au refuzat această şansă.

Cât de uşor ne este nouă, astăzi, să privim cu dezaprobare împietrirea inimilor lor. „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor” (1 Corinteni 10:11). Avem aceste pilde în faţa noastră. Ce vom învăţa din ele?

În Ieremia 9, profetul a început să se lamenteze din cauza catastrofei inevitabile care urma să se abată în curând asupra ţării sale şi asupra poporului său. Dumnezeu a rostit hotărârea de judecată asupra Ierusalimului şi, când spune ceva, Dumnezeu Se ţine de cuvânt. Evenimentele cu care aveau să se confrunte nu erau ceva neaşteptat, nu puteau fi încadrate între catastrofele inexplicabile care au loc din când în când. Nu, ci aveau să fie judecata directă a lui Dumnezeu. Gândul acesta îl zdrobea pe Ieremia. Durerea lui reflecta, chiar dacă într-o mică măsură, mâhnirea lui Dumnezeu.

Deşi contextul diferă, citatul următor surprinde ideea foarte bine: „Crucea le descoperă simţurilor noastre tocite suferinţa pe care păcatul, chiar de la apariţia lui, a produs-o în inima lui Dumnezeu. Orice îndepărtare de la ce este drept, orice faptă de cruzime, orice eşec al omenirii de a atinge idealul Său Îi provoacă durere. Când au venit asupra israeliţilor calamităţile care erau rezultatul clar al despărţirii lor de Dumnezeu – subjugare de către duşmani, acte de cruzime şi moarte -, Scriptura spune că «sufletul Lui s-a întristat din cauza suferinţelor lui Israel» (judecătorii 10:16 – KJV). «În tot ce au suferit, a suferit împreună cu ei, (…) i-a ridicat şi i-a purtat în toate zilele din vechime» (Isaia 63:9 – NTR).” – Ellen G. White, Educaţie, p. 263

1. Citeşte în Ieremia 9, în special versetele 23, 24, plângerea îndurerată a profetului. De ce sunt cuvintele acestea atât de relevante pentru noi astăzi? Care este singurul lucru folositor omului atunci când se află în faţa morţii?

În faţa morţii, noi, oamenii, suntem ca nişte „cetăţi fără ziduri”. Înţelepciunea, puterea şi bogăţiile îşi au valoarea lor, însă bizuirea pe ele, mai ales într-un dezastru sau când ne pândeşte moartea, este zadarnică. Când i se dau avertizările cu privire la distrugere, poporului i se arată ce contează cu adevărat: cunoaşterea şi înţelegerea iubirii, a bunătăţii, a dreptăţii şi a neprihănirii lui Dumnezeu. Mai există ceva care ar putea să ne dea speranţă şi mângâiere sufletească atunci când tot ce este pământesc, omenesc, inclusiv trupul, îşi pierde puterea?

De ce este important ca, în faţa morţii, să avem deja experienţa cunoaşterii lui Dumnezeu?

După cum am văzut, poporul lui Dumnezeu fusese chemat să fie diferit de popoarele vecine, care se afundaseră în păgânism şi idolatrie. Foarte multe avertizări consemnate în primele cinci cărţi ale lui Moise atrăgeau atenţia în special împotriva urmării practicilor acestor popoare. Israeliţii fuseseră chemaţi să fie în lume martori ai adevărului despre Dumnezeul Creator şi Răscumpărător. Din nefericire însă, după cum ne-o demonstrează istoria Vechiului Testament, ei s-au lăsat ademeniţi de aceste practici.

2. Care sunt practicile şi concepţiile asupra cărora îi avertizează Domnul pe israeliţi? De ce? Ieremia 10:1-15

Ieremia le vorbeşte celor din poporul său despre nişte lucruri pe care ar fi trebuit să le ştie deja: zeii păgâni nu sunt decât născociri ale oamenilor, rodul imaginaţiei lor stăpânite de demoni. Despre acelaşi lucru avea să scrie apostolul Pavel câteva secole mai târziu: „Au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin” (Romani 1:25). Aici, Pavel pune în opoziţie fiinţa creată cu Creatorul. La fel a procedat şi Ieremia, care a subliniat neputinţa şi slăbiciunea „dumnezeilor” făcuţi de oameni, în contrast cu Dumnezeul adevărat. Dorinţa profetului era să-i arate poporului ce nesăbuinţă era să-ţi pui încrederea în astfel de obiecte, incapabile să facă vreo mişcare. Spre deosebire de aceştia, Dumnezeul adevărat a creat lumea şi o susţine prin puterea Sa (vezi Evrei 1:3).

Textele acestea, deşi scrise cu multă vreme în urmă, conţin un mesaj relevant pentru noi. Poate că nu avem probleme cu închinarea la statui făcute de mâini omeneşti şi poate că nu ne temem de semnele cerului. Dar poate că suntem ispitiţi să ne punem încrederea în alt gen de lucruri, la fel de neînstare să ne salveze ca şi idolii de atunci.

Care sunt lucrurile în care putem fi ispitiţi să ne încredem mai mult decât în Dumnezeu?

3. Citeşte Ieremia 26:1-6. Ce mesaj de speranţă îi trimite Domnul poporului Său?

Mesajul transmis de Ieremia aici coincide cu mesajul întregii Biblii, atât al Vechiului, cât şi al Noului Testament. Este un apel la pocăinţă, la renunţarea la păcat şi la acceptarea mântuirii oferite de Dumnezeu tuturor.

4. Care este mesajul următoarelor texte? 2 Cronici 6:37-39; Ezechiel 14:6; Matei 3:2; Luca 24:47; Faptele apostolilor 17:30.

„Locuitorii din Iuda erau cu toţii nedemni, dar Domnul nu a vrut să-i abandoneze. Prin ei, Numele Său avea să fie înălţat printre păgâni. Mulţi care erau complet nefamiliarizaţi cu însuşirile Sale aveau să vadă de atunci înainte slava caracterului Său divin. Tocmai în vederea lămuririi planurilor Sale de îndurare a continuat să-i trimită pe slujitorii Săi, profeţii, cu apelul: «Întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea» (Ieremia 25:5). «„Din pricina Numelui Meu”, a declarat El prin Isaia, „sunt îndelung răbdător, pentru slava Mea Mă opresc faţă de tine ca să nu te nimicesc… Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez! Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea» (Isaia 48:9,11).” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 319

Apelul lui Dumnezeu este acelaşi şi pentru noi: toţi suntem păcătoşi, am greşit şi merităm să fim pedepsiţi, dar Dumnezeu ne-a pregătit o cale prin care să fim mântuiţi, şi anume jertfa lui Hristos. Avem nevoie să ne recunoaştem păcatul, avem nevoie să invocăm prin credinţă neprihănirea Domnului Isus, care ne este oferită fără plată în pofida nevredniciei noastre, şi avem nevoie să ne pocăim de păcate. Iar pocăinţa aceasta, include înlăturarea păcatului din viaţa noastră prin harul lui Dumnezeu.

Indiferent ce am făcut, dacă regretăm că am păcătuit, putem primi iertare. Aceasta este marea veste bună. De care păcate ai nevoie să te pocăieşti chiar acum?

Privind retrospectiv, ne este greu să credem cât de împietrit era poporul. După cum am văzut la secţiunea de ieri a studiului, mesajul lui Ieremia – deşi dur – era totuşi plin de speranţă. Dacă iudeii se pocăiau, Dumnezeu nu avea să mai aducă asupra lor pedepsele cumplite prevăzute în legământ. Totul ar fi fost bine dacă ei ar fi făcut ce ar fi trebuit să facă, dacă ar fi ascultat de Dumnezeu şi ar fi obţinut binecuvântarea adusă de ascultare. Dumnezeu i-ar fi iertat, i-ar fi vindecat, i-ar fi refăcut. Binecuvântarea Evangheliei, care urma să vină prin jertfa Domnului Isus, avea să fie îndestulătoare pentru iertarea tuturor păcatelor lor şi pentru refacerea celor pocăiţi.

Ce veste de speranţă, de făgăduinţă, de mântuire!

5. Care a fost reacţia preoţilor şi a prorocilor faţă de Ieremia şi faţă de mesajul său? Ieremia 26:10,11

În Israel, numai o curte de judecată legitim convocată putea pronunţa o sentinţă la moarte şi numai dacă majoritatea judecătorilor votau favorabil. Preoţii şi profeţii l-au adus pe Ieremia la judecată, cerând să fie pedepsit cu moartea. Cei care îi doreau moartea au încercat să-l înfăţişeze ca pe un infractor politic şi trădător.

6. Cum a răspuns Ieremia? Ieremia 26:13-15

Ieremia nu a dat înapoi nicidecum. Cu toate că era ameninţat cu moartea şi avea, fără îndoială, o oarecare teamă, el nu a îndulcit cuvintele pe care i le încredinţase Domnul, ci le-a spus pe toate aşa cum i s-a cerut de la bun început (Ieremia 26:2). Dacă altădată s-a plâns, a murmurat şi şi-a blestemat ziua naşterii, acum îşi împlineşte chemarea cu credincioşie şi convingere, ca un adevărat om al lui Dumnezeu.

Ce ai face dacă ai fi ameninţat cu moartea, din cauza credinţei tale?

După cum am văzut ieri, în ciuda temerilor şi a simţămintelor sale, Ieremia a rămas ferm pe poziţie, perfect conştient că putea să moară din cauza aceasta. În Ieremia 26:15, el le-a atras atenţia căpeteniilor şi poporului că, dacă aveau să-l omoare, aveau să fie pedepsiţi pentru că au vărsat sânge nevinovat. Ştia că nu era vinovat de acuzaţiile care îi erau aduse.

7. Citeşte Ieremia 26:16-24. Cum a scăpat Ieremia de moarte?

Interesant este că preoţii şi profeţii, care erau priviţi ca lideri spirituali, au fost mustraţi şi contestaţi de căpetenii, de unii dintre „bătrânii ţării” şi de poporul de rând care l-au apărat pe Ieremia. Ei l-au amintit pe Mica, un profet care trăise cu un secol înainte de Ieremia, spunând că împăratul din acel timp nu i-a făcut rău, ci a ascultat sfatul său, că întregul popor s-a pocăit şi dezastrul a fost astfel evitat, pe moment cel puţin. Dorinţa acestor oameni simpli, dar mai înţelepţi decât conducătorii lor, era să cruţe poporul de vina de a-l fi omorât pe profetul lui Dumnezeu.

Prin achitarea sa, s-a demonstrat că Ieremia era nevinovat de acuzaţiile care i se aduceau. Dar preoţii şi profeţii l-au urât şi mai mult. Ei au acumulat în suflet atâta mânie şi sete de răzbunare, încât s-au hotărât ca, într-o altă ocazie, să se năpustească asupra lui cu toată puterea lor. Pentru Ieremia, punerea în libertate a însemnat un scurt moment de răgaz. Ameninţarea nu dispăruse cu totul.

Avem aici un exemplu de situaţie în care unii învaţă din istorie, iar alţii nu. După câteva secole, avea să se întâmple ceva asemănător: fariseul Gamaliel le va da celorlalţi conducători iudei un sfat înţelept, inspirat din fapte istorice, cu privire la atitudinea faţă de urmaşii lui Isus.

8. Citeşte Faptele apostolilor 5:34-41. Ce asemănări există între situaţia descrisă aici şi situaţia prin care a trecut Ieremia?

Ce lecţie putem învăţa personal de aici şi din greşelile acestor oameni?

Biblia: Leviticul 21–27

Cartea Viaţa lui Iisus, capitolul 46

Întrebări recapitulative

1. De ce înţelepciunea, puterea şi bogăţia nu sunt de vreun folos în faţa morţii? De ce este important să-L cunoaştem pe Domnul înainte de a ajunge în această situaţie?

2. Cum au ajuns israeliţii să se închine la nişte plăsmuiri ale minţii umane decăzute? În ce lucruri am putea fi ispitiţi să ne încredem noi, cei de astăzi, mai mult decât în Dumnezeu?

3. Ce mesaj de speranţă i-a dat Dumnezeu poporului afundat în păcate? De ce îl chemă Dumnezeu pe poporul Său din fiecare epocă la pocăinţă?

4. Ce acuzaţie au adus preoţii şi prorocii atunci când l-au ameninţat cu moartea pe Ieremia şi ce atitudine a avut el în faţa acestei ameninţări? Ce atitudine am avea noi, astăzi, dacă am fi ameninţaţi cu moartea, aşa ca el?

5. Ce motiv profund au invocat căpeteniile, bătrânii şi poporul atunci când i-au luat apărarea lui Ieremia? De ce unii oameni învaţă din istorie, iar alţii nu? Ce speranţă ne dă acest caz cu privire la oamenii de bine din lumea de astăzi?