Necazurile profetului

Oricine Îl urmează pe Domnul, indiferent că-L urmează de puţin timp sau de mult timp, va învăţa un lucru, şi anume că, dacă ai credinţă în Isus şi cauţi să faci voia Lui, nu ai garanţia că vei trece uşor prin viaţă. Apostolul recunoaşte această realitate: „De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3:12). Ieremia a învăţat în mod sigur acest adevăr din experienţă personală.

Pe de altă parte însă, credinţa poate face ceva pentru noi în timpuri de încercare – ea ne oferă o viziune mai amplă pentru a ne păstra echilibrul când trecem prin greutăţi. Altfel spus, când suferim pe nedrept (şi fără îndoială că de multe ori suferim pe nedrept) şi vin încercări, nu avem de ce să ne simţim singuri şi fără sens în viaţă, cum se simt cei care nu-L cunosc pe Domnul. Noi putem cunoaşte întrucâtva imaginea de ansamblu şi speranţa ultimă pe care ne-o oferă Dumnezeu, oricât de urât ni s-ar părea prezentul, iar din această cunoaştere şi din speranţa pe care o avem putem obţine putere. Ieremia ştia câte ceva despre imaginea de ansamblu, deşi uneori părea că uită şi se concentrează asupra problemelor lui.

Ne este greu să înţelegem evenimentele petrecute în vremea lui Ieremia în Regatul lui Iuda, fiindcă au trecut de atunci peste două mii cinci sute de ani şi societatea şi obiceiurile sunt foarte diferite. Când citesc Biblia, şi în special avertizările date de Dumnezeu poporului şi ameninţările Sale, mulţi tind să creadă că El este înfăţişat aici ca fiind dur, aspru şi răzbunător. Însă aceasta este o falsă înţelegere a lucrurilor, bazată doar pe citirea superficială a textelor. În realitate, Vechiul Testament ne descoperă acelaşi lucru ca Noul Testament: că Dumnezeu iubeşte omenirea şi vrea să o salveze, dar nu ne forţează alegerile. Dacă vrem să facem răul, ignorând cerinţele Sale, suntem liberi să facem cum vrem. Dar să ne amintim ce consecinţe ne aşteaptă şi, în acelaşi timp, să nu uităm că am fost avertizaţi dinainte cu privire la ele.

1. Care erau semnele decadenţei preoţilor şi prorocilor din timpul lui Ieremia? Ieremia 5:26-31; 23:11,14,15.

Suita de rele prezentate aici constituie doar o mică mostră din tot ce făcea poporul lui Dumnezeu. Preoţii şi profeţii erau „fără Dumnezeu” (în traducerea Bibliei folosită de autorul studiului, n. red.), o ironie incredibilă, dacă ne gândim că preoţii erau reprezentanţii lui Dumnezeu, iar profeţii, purtătorii Lui de cuvânt. Iar acesta este doar începutul problemelor cu care se confrunta Ieremia.

Relele prezentate aici sunt de multe tipuri. Mai întâi apostazia conducătorilor; aceştia, la rândul lor, îi duceau pe alţii la rău, „aşa că niciunul nu se mai întoarce de la răutatea lui” (Ieremia 23:14). Domnul le atrăgea atenţia asupra pedepsei iminente, iar profeţii le spuneau oamenilor că ea nu avea să vină. În plus, fiind atât de înstrăinaţi de Dumnezeu, uitaseră de îndemnul de a-i apăra pe orfani şi de a le face dreptate celor lipsiţi (Ieremia 5:28). Poporul se îndepărtase de Dumnezeu în toate privinţele. De atâtea ori în Biblie, cel puţin în cărţile profetice ale Vechiului Testament, sunt consemnate chemările adresate de Dumnezeu poporului Său îndărătnic. În ciuda tuturor relelor pe care le făcuseră oamenii aceştia, El era dispus să-i ierte, să-i vindece şi să-i reabiliteze. Dar, dacă ei refuzau, ce mai putea face pentru ei?

Menirea profeţilor a fost dintotdeauna aceea de a transmite mesajul lui Dumnezeu şi nu de a ţine socoteală câţi îl acceptă şi câţi îl resping. În general, numărul celor care îl acceptă este mic. De exemplu, nu ştim câţi oameni erau pe vremea lui Noe, dar putem afirma că majoritatea nu a fost receptivă la apelul lui, dacă ne gândim cât de puţini au intrat în arcă. În toată istoria sacră, acesta pare să fie modelul.

2. Citeşte Ieremia 20:1-6. Cum a fost primită profeţia în acest caz?

Ca să înţelegem mai bine ce s-a întâmplat aici, trebuie să citim ce anume a prorocit Ieremia, de a ajuns să aibă probleme cu un înalt oficial. În capitolul 19, este o parte din profeţia lui: Dumnezeu va aduce „peste locul acesta o nenorocire” (Ieremia 19:3), îi va face pe oameni să cadă ucişi de sabie, va da trupurile lor moarte ca hrană păsărilor şi animalelor (Ieremia 19:7) şi îi va face să îşi mănânce carnea unii altora (Ieremia 19:9).

Desigur că nimănui nu i-ar fi convenit să fie ţinta unei astfel de profeţii, însă Paşhur, în calitatea sa de conducător, a fost foarte ofensat. Reacţia lui iniţială, general umană de altfel, a fost să respingă mesajul; în definitiv, cine ar vrea să creadă ceva atât de oribil? Însă el nu s-a oprit aici, ci, folosindu-se de poziţia sa, a făcut greşeala de a-l pedepsi pe mesager. A cerut ca Ieremia să fie bătut conform legii (Deuteronomul 25:1-3), l-a pus în butuci, iar a doua zi l-a eliberat. Experienţa aceasta dureroasă şi umilitoare nu l-a oprit totuşi pe profet să vestească mai departe hotărârea Domnului nu numai în ce-i privea pe locuitorii lui Iuda, ci şi în privinţa lui Paşhur şi a familiei sale. În scurt timp, soarta lui Paşhur şi a familiei lui avea să fie o lecţie pentru toţi cei care urmau să-i vadă în lanţurile robiei. Totodată aici este prima oară în cartea lui Ieremia când Babilonul este amintit ca loc al exilului. (Capitolele şi chiar secţiunile capitolelor nu sunt aşezate în ordine cronologică.)

Imaginează-ţi că cineva ar face această profeţie în dreptul tău. Care ar fi prima ta reacţie? Cum ar trebui să reacţionezi? (vezi Faptele apostolilor 2:37)

Cuvintele aspre spuse de Ieremia lui Paşhur şi naţiunii nu veneau de la el; profetul nu le-a rostit la mânie, din cauză că fusese ţinut în temniţă o zi întreagă, ci erau cuvintele pe care Domnul i le încredinţase pentru popor.

Cuvintele consemnate mai departe însă izvorăsc direct din inima lui Ieremia şi au fost consemnate sub inspiraţia Duhului Sfânt. Ele exprimă strigătul sincer al unui om neîmpăcat cu situaţia în care se găseşte şi care o deplânge.

3. Citeşte Ieremia 20:7-14. Ce spune profetul aici? De ce I se plânge el Domnului?

La prima vedere, cuvintele lui sună aproape a blasfemie. Nu putem să nu ne întrebăm: De ce spune el că Domnul l-a înduplecat când l-a avertizat de la început că avea să se confrunte cu o împotrivire aprigă? Totuşi el se plânge.

4. Cum a exprimat Ieremia lupta care se dădea în interiorul său? Ieremia 20:9

I-ar fi plăcut să-şi înceteze lucrarea, dar cuvântul lui Dumnezeu era ca un foc în inima sa şi în oasele sale. Ce metaforă puternică pentru un om care-şi cunoştea chemarea şi care, în ciuda suferinţei personale, a decis să şi-o urmeze orice ce s-ar fi întâmplat! (Găsim un gând similar în Amos 3:8 şi în 1 Corinteni 9:16.)

În toate aceste cuvinte, vedem lupta pe care Ieremia trebuia să o ducă; vedem marea luptă care se dădea în afara şi în interiorul său. În prima clipă, el se roagă Domnului să-i salveze pe cei păcătoşi, pentru ca, în clipa următoare, să blesteme ziua în care s-a născut.

Cum este mai bine: să exprimăm înaintea lui Dumnezeu tot ce ne împovărează în legătură cu chemarea noastră sau să păstrăm pentru noi ceea ce simţim? De ce?

Până şi criticii cei mai cei mai îndârjiţi ai Bibliei se văd nevoiţi să admită o particularitate importantă a ei: faptul că ea nu ascunde slăbiciunile şi lipsurile oamenilor. Cu excepţia Fiului lui Dumnezeu, care este fără pată şi fără păcat, personajele a căror viaţă este prezentată în ea mai mult sau mai puţin detaliat sunt înfăţişate cu slăbiciunile şi defectele lor. Dumnezeul căruia Îi slujeau profeţii este desăvârşit, dar profeţii care Îi slujeau nu erau desăvârşiţi. Şi ei erau oameni păcătoşi ca noi şi aveau nevoie ca neprihănirea lui Hristos să fie aşezată în contul lor prin credinţă (vezi Romani 3:22). De la Noe până la Petru, fără nicio excepţie, toţi au fost afectaţi de păcat şi singura lor speranţă era, cum spune Ellen G. White, să meargă la Domnul şi să zică: „Eu nu am nici un merit şi nicio bunătate pe baza cărora să-mi pretind mântuirea, dar prezint înaintea lui Dumnezeu sângele atotispăşitor al Mielului fără pată al lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Aceasta este singura mea rugă. Numele lui Isus îmi oferă acces la Tatăl. Urechea Sa şi inima Sa sunt deschise la rugămintea mea cea mai slabă şi El Se îngrijeşte de cele mai adânci nevoi ale mele.” – Credinţa şi faptele, p. 106

5. Citeşte Ieremia 20:14-18. Ce anume a generat aceste sentimente intense în sufletul lui Ieremia?

Cuvintele lui ne aduc aminte de cuvintele lui Iov, care a trecut printr-o situaţie mult mai gravă (vezi Iov 3). Profetul avea asigurarea că împlinea voinţa divină şi că Domnul era cu el, însă, în momentul acela, durerea stârnită de situaţia în care ajunsese îl consuma. Deşi la nivelul minţii înţelegea adevărul, deocamdată sufletul îi era umbrit de întristare.

Mulţi oameni trec printr-o experienţă similară: la nivel intelectual, cunosc toate făgăduinţele lui Dumnezeu, însă sunt atât de copleşiţi de tristeţe şi de durere, încât împing făgăduinţele acestea în plan secundar şi aduc în prim-plan suferinţa lor imediată. Este o reacţie explicabilă. Nu înseamnă că este corectă, dar este explicabilă. Încă o dată iese la iveală omenescul din Ieremia, lucru care ni se întâmplă tuturor.

Te-ai simţit vreodată cum s-a simţit Ieremia aici? Dacă da, cum ai depăşit situaţia? Dacă nu, întreabă-te de ce ai rămas captivul acelor sentimente negative?

6. Citeşte Ieremia 18:1-10. Ce principiu al interpretării profetice găsim aici?

În ciuda tuturor păcatelor lor, Domnul era încă dispus să le dea israeliţilor o şansă de a se pocăi. Era o nouă ocazie în care El le oferea har celor care erau dispuşi să-l primească. Ei mai aveau încă timp să se întoarcă, în pofida tuturor faptelor lor.

Identificăm în aceste versete condiţionalitatea multor profeţii: Dumnezeu spune că va face ceva (de regulă, că va trimite o pedeapsă), dar, dacă oamenii se căiesc, El nu mai face ce a spus. Acţiunea Lui este condiţionată, în sensul că depinde de răspunsul oamenilor. Şi de ce ar acţiona altfel? Nu se poate ca El să-i cheme pe oameni să se întoarcă de la căile lor rele şi totuşi să-i pedepsească dacă ei s-au pocăit şi s-au întors la El. Potrivit clarificărilor din acest pasaj, într-un asemenea caz, El nu-i va mai pedepsi.

7. Citeşte Ieremia 18:18-23. Ce strategie diabolică au pus la cale vrăjmaşii lui Ieremia împotriva lui? Care a fost reacţia lui Ieremia?

Cât de frustrat trebuie să se fi simţit Ieremia atunci când oamenii îl atacau, încercând să-l omoare prin cuvintele lor de dispreţ şi nesocotind soliile lui!

De ce cuvintele sunt „ucigătoare” uneori? Cum ne putem proteja de impactul devastator al unor asemenea cuvinte asupra noastră?

Biblia: Leviticul 7–13

Cartea Viaţa lui Iisus, capitolul 44

Întrebări recapitulative

1. Care erau semnele decadenţei preoţilor şi prorocilor din timpul lui Ieremia? Este întotdeauna apostazia unui popor sau a unei biserici un efect al decadenţei conducătorilor religioşi?

2. Care a fost efectul rostirii soliilor de la Dumnezeu asupra profetului Ieremia? Cum crezi că ar reacţiona oamenii din zilele noastre dacă ar fi confruntaţi cu un mesaj ca acela al lui Ieremia? De ce?

3. Cum a exprimat Ieremia lupta care se dădea în interiorul său cu privire la vestirea Cuvântului lui Dumnezeu? De ce poate experimenta un om al lui Dumnezeu o asemenea luptă interioară?

4. De ce şi-a blestemat Ieremia ziua naşterii? Ce putem face pentru a nu rămâne captivi ai sentimentelor negative?

5. Ce strategie diabolică au pus la cale vrăjmaşii lui Ieremia împotriva lui şi care a fost reacţia sa? Cum ne putem proteja de impactul devastator al cuvintelor sau al acţiunilor oamenilor rău intenţionaţi?

6. Ce anume urăşte Dumnezeu?