Ultimii cinci regi ai lui Iuda

În anii 1800, celebrul scriitor rus Fiodor Dostoievski a petrecut patru ani în închisoarea siberiană pentru activităţi politice subversive. Ulterior, când şi-a consemnat experienţele, a vorbit despre lipsa totală de remuşcare a unor deţinuţi pentru comportamentul lor oribil. „În decurs de câţiva ani, nu am văzut niciodată vreun semn de căinţă la aceşti oameni; nicio urmă de întristare pentru crimele lor, iar cei mai mulţi dintre ei se considerau în sinea lor absolut îndreptăţiţi.” – Joseph Frank, Dostoevsky, the Years of Ordeal, 1850-1859, p. 95

S-ar putea spune acelaşi lucru şi despre cei cinci regi care au condus Iuda în timpul lucrării lui Ieremia, singura excepţie de la regulă fiind Iosia. Unul după altul, oamenii aceştia lasă impresia că nu şi-au regretat deloc faptele, deşi devenea tot mai clar că faptele lor atrăgeau calamităţile cu privire la care îi avertizase Domnul prin Ieremia.

Dumnezeu nu a avut niciodată în plan să pună un rege peste Israel şi, până la finalul acestui studiu, Vom înţelege mai bine de ce. Vom mai înţelege de asemenea presiunile la care a fost supus Ieremia în timpul lucrării sale.

Iosia a fost al şaisprezecelea rege în Regatul de Sud şi a domnit între anii 640 şi 609 î.Hr. A urcat pe tron la vârsta de opt ani, după mai bine de jumătate de secol de declin moral şi spiritual sub tatăl său, Amon, şi bunicul său, Manase, doi dintre cei mai răi regi ai lui Iuda. Însă, spre deosebire de înaintaşii lui, Iosia „a făcut ce este bine înaintea Domnului” (2 Împăraţi 22:2), cu toate că mediul îi era potrivnic.

„Născut dintr-un rege nelegiuit, înconjurat de ispitele de a merge pe urmele paşilor tatălui său şi cu puţini sfetnici care să-l încurajeze pe calea binelui, Iosia a fost cu toate acestea fidel Dumnezeului lui Israel. Fiind avertizat de greşelile generaţiilor trecute, el a ales să facă binele, în loc să coboare pe treapta de jos a păcatului şi degradării, unde ajunseseră tatăl şi bunicul său. El «nu s-a abătut de la ea nici la dreapta, nici la stânga». Ca unul care trebuia să ocupe o poziţie de încredere, s-a hotărât să asculte de învăţătura care fusese dată ca îndrumare pentru conducătorii lui Israel, iar ascultarea lui I-a dat lui Dumnezeu posibilitatea de a-l folosi ca pe un vas de cinste.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 384

1. Citeşte 2 Cronici 34 şi notează componentele reformei lui Iosia. De ce ar trebui ca ele să se afle în centrul oricărei încercări de reformă spirituală, colectivă sau individuală?

Reforma lui Iosia a avut două componente majore. În primul rând, eliminarea pe cât posibil a tot ce aducea a idolatrie, înlăturarea oricăror practici rele apărute în popor.

Acesta era însă numai primul pas. Absenţa răului sau a practicilor greşite nu echivalează în mod automat cu prezenţa binelui. În al doilea rând, după ce a auzit ce scria în Cartea legii, regele a făcut un legământ înaintea Domnului „să păzească poruncile Lui, învăţăturile Lui şi legile Lui din toată inima şi din tot sufletul lui şi să împlinească cuvintele legământului scrise în cartea aceasta” (2 Cronici 34:31).

Ce ne spune istoria lui Iosia despre puterea exemplului pozitiv? Ce influenţă au acţiunile şi cuvintele tale asupra altora?

Ioahaz (cunoscut şi sub numele de Salum) avea douăzeci şi trei de ani când l-a urmat pe tatăl său la tron. Domnia lui a durat numai trei luni. Deoarece nu era favorabil politicii egiptene, faraonul l-a înlocuit cu fratele său. Ioahaz a fost dus în Egipt, unde a şi murit. (vezi 2 Cronici 36:4; 2 Împăraţi 23:31-34.)

Regele care i-a urmat lui Ioahaz a fost Ioiachim, care a domnit între anii 609 şi 598 î.Hr. El era fiul lui Iosia. Când Ierusalimul a fost cucerit de Nebucadneţar, Ioiachim a fost dus în Babilon împreună cu vasele din templu. Ieremia a avertizat iarăşi poporul că noul rege conducea naţiunea pe o cale greşită.

2. Citeşte Ieremia 22:1-19. Ce fapte ale lui Ioiachim i-au atras mustrări aspre din partea Domnului?

Vorbind prin Ieremia, Domnul a avut cuvinte foarte tăioase pentru acest conducător corupt şi lacom. Ioiachim a fost un rege asupritor şi avar care le-a impus supuşilor săi taxe grele (vezi 2 Împăraţi 23:35), ca să le poată da tribut egiptenilor. Mai rău chiar, i-a supus la muncă forţată pentru ridicarea unei construcţii laborioase deasupra palatului său, sfidând astfel Tora, care cerea ca oamenii să fie plătiţi pentru munca lor: „Să nu asupreşti pe aproapele tău şi să nu storci nimic de la el prin silă. Să nu opreşti până a doua zi plata celui tocmit cu ziua” (Leviticul 19:13). Spre deosebire de tatăl său, Iosia, Ioiachim a permis iarăşi religiilor păgâne să prospere în ţară.

Ieremia 22:16 este un text impresionant. Comparându-l pe Ioiachim cel corupt cu tatăl său, Iosia, Domnul îi spune că acesta „judeca pricina săracului şi a celui lipsit şi era fericit”. Apoi îl întreabă: „Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaşte?” Altfel spus, dovada adevăratei cunoaşteri de Dumnezeu este modul în care cineva se poartă cu cei în nevoie; a-L cunoaşte pe Domnul înseamnă a ieşi din carcasa egoismului nostru pentru a le face bine celor care nu au cu ce ne răsplăti. Remarcăm aici, ca de altfel şi în restul Bibliei, grija Domnului pentru cei săraci şi neajutoraţi, precum şi obligaţia noastră de a-i ajuta pe cei în nevoie.

Ce dovedesc faptele tale: Îl cunoşti pe Domnul sau nu?

Al nouăsprezecelea rege al lui Iuda a fost Ioiachin, fiul lui Ioiachim. El a domnit pe tronul lui David doar trei luni şi jumătate. În 598 î.Hr., Nebucadneţar a asediat Ierusalimul şi i-a luat ca prizonieri pe rege, care era în vârstă de optsprezece ani, împreună cu mama sa, soţiile sale şi mulţi dintre curteni. În 561 î.Hr., în al treizeci şi şaptelea an de când era în captivitate, Ioiachin a primit îndurare din partea lui Evil-Merodac, succesorul lui Nebucadneţar. I s-a dat voie să stea la masă împreună cu împăratul Babilonului şi să poarte haine regale. (vezi 2 Împăraţi 25:27-30; Ieremia 52:31-34.) Fiii lui erau în Babilon împreună cu el, dar profeţia lui Ieremia spunea că ei nu aveau să urce pe tronul lui David.

3. Citeşte Ieremia 29:1-14. Cum Si-a manifestat Dumnezeu dragostea şi harul chiar prin aceste evenimente tragice?

Printre versetele cele mai cunoscute din Biblie se numără şi acesta: „«Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi», zice Domnul, «gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde>›” (Ieremia 29:11). Contextul imediat este acesta: Domnul Se adresează prin Ieremia robilor din Iuda care se vedeau complet dezrădăcinaţi. El îi asigură aici că încă îi mai iubea şi că le urmărea binele, chiar dacă, pe moment, situaţia lor era foarte grea. Si fără îndoială că ei au primit cu mare bucurie cuvintele Sale de încurajare şi de speranţă. Puteau fi siguri că aveau „un viitor şi o nădejde”, deşi la momentul acela nu auzeau decât avertizări şi ameninţări. Cât de mult trebuie să fi însemnat pentru ei această frumoasă asigurare!

„Un viitor şi o nădejde” Ce făgăduinţe ale Domnului legate de „un viitor şi o nădejde” poţi invoca chiar acum, chiar în circumstanţele în care te găseşti?

4. Ce ni se spune în 2 Cronici 36:11-14 despre ultimul rege al lui Iuda înainte de distrugerea finală a poporului? Ce simptome ale apostaziei sunt dezvăluite în aceste texte?

Zedechia, care este cunoscut şi sub numele de Matania, a preluat tronul la vârsta de douăzeci şi unu de ani, ca rege-marionetă instalat de Nebucadneţar. Din nefericire, după cum reiese din textul biblic, el nu a învăţat prea multe din istoria regilor anteriori şi, ca urmare, a adus asupra naţiunii o şi mai mare ruină.

2 Cronici 36: 14 face o afirmaţie foarte profundă, care surprinde esenţa apostaziei lor. În lista tuturor relelor făcute sub domnia lui Zedechia, apare şi faptul că poporul din Iuda a urmat „toate urâciunile neamurilor”.

Iată-i unde ajunseseră la numai câteva sute de ani după exod, la numai câteva sute de ani de existenţă ca popor al legământului, de lumină a neamurilor (Deuteronomul 4:5-8)! Erau atât de prinşi în cultura predominantă, atât de prinşi în mediul cultural şi religios, încât făceau „toate urâciunile” păgânilor.

Există vreun mesaj pentru noi aici?

5. Citeşte Ieremia 38:14-18. Ce l-a întrebat regele pe Ieremia şi de ce?

Domnul dăduse de nenumărate ori îndrumarea clară ca poporul să se supună stăpânirii Babilonului, arătând că înfrângerea aceasta era o pedeapsă pentru nelegiuirea lor. Cu toate acestea, Zedechia a refuzat să asculte şi a făcut o alianţă împotriva lui Nebucadneţar. Iuda avea mari speranţe într-o victorie militară egipteană. Însă Nebucadneţar a învins oştirea Egiptului în anul 597 î.Hr., pecetluind astfel pentru totdeauna soarta Ierusalimului şi a poporului din Iuda. Ocaziile oferite de a-şi regreta faptele, de a se schimba şi a lua totul de la început au fost refuzate.

Biserica noastră a fost adusă la existenţă pentru a proclama un mesaj unic în lume. În multe privinţe, misiunea noastră este asemănătoare cu misiunea locuitorilor lui Iuda Ce lecţii putem şi ar trebui să ne însuşim din greşelile lor?

6. Ce s-a întâmplat cu Iuda şi cu Ierusalimul după respingerea înştiinţărilor lui Dumnezeu? Ieremia 39:8,9

Avertizările lui Dumnezeu s-au împlinit cu exactitate. Oricât n-au vrut să le creadă, iudeii au ajuns să le vadă petrecându-se sub privirile lor. Cine dintre noi nu a trecut în viaţă printr-o situaţie asemănătoare? Suntem avertizaţi de Domnul să nu facem un anumit lucru ca să nu ni se întâmple ceva rău, totuşi noi îl facem şi apoi suferim consecinţele.

7. Ce mesaj de speranţă se găseşte în Ieremia 23:2-8?

Din perspectivă omenească, totul părea pierdut: ţara zăcea în ruine, templul era distrus, conducătorii se aflau în exil ca robi, iar cetatea Ierusalim era un morman de pietre. Poporul evreu ar fi trebuit să-şi piardă urma în istorie, ca multe alte popoare ce au trecut prin experienţe similare.

Domnul însă avea alte planuri şi le-a dat speranţa că nu era totul pierdut, că o rămăşiţă avea să supravieţuiască şi să se întoarcă în patrie şi că, prin ea, aveau să se împlinească făgăduinţele. Observăm că avertizările cu privire la condamnare şi distrugere mergeau în paralel cu mesajele de speranţă.

„Anii întunecaţi de distrugere şi moarte care au marcat sfârşitul Regatului lui Iuda ar fi adus disperarea chiar şi în inima cea mai tare dacă nu ar fi fost încurajările din cuvintele profetice ale mesagerilor lui Dumnezeu. Prin Ieremia în Ierusalim, prin Daniel la curtea Babilonului, prin Ezechiel pe malurile Chebarului, Domnul, cu îndurare, Şi-a făcut cunoscut în mod clar planul veşnic şi a dat asigurarea că dorea să împlinească pentru poporul Său ales făgăduinţele consemnate în scrierile lui Moise. Ceea ce spusese că avea să facă pentru aceia care se vor dovedi loiali Lui, avea să şi împlinească.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 464

Biblia: Leviticul 33–39

Cartea Viaţa lui Iisus, capitolul 42

Întrebări recapitulative

1. Care au fost cele două componente ale reformei lui Iosia? Conform acestui model, ce trebuie făcut pentru producerea unei reforme spirituale în prezent?

2. Prin ce s-a caracterizat domnia lui Ioiachim şi cum se explică faptele acestui fiu de reformator? De ce, în multe cazuri, urmaşii oamenilor buni nu calcă pe urmele părinţilor lor?

3. Ce înseamnă, în contextul studiului, „a-L cunoaşte pe Domnul”? Ce înseamnă în prezent „a-L cunoaşte pe Domnul”?

4. Cum Şi-a manifestat Dumnezeu dragostea şi harul cu ocazia distrugerii Ierusalimului? Cum Îşi manifestă El harul în mijlocul tragediilor din prezent?

5. Ce simptome ale apostaziei se manifestau pe vremea lui Zedechia, ultimul rege al lui Iuda? Ce putem face pentru a nu ajunge în situaţia aceasta?

6. De ce poporul evreu nu s-a pierdut în negura istoriei? Ce dovezi există că planul lui Dumnezeu continuă şi în prezent?