Studii biblice

Aprofundează valorile Scripturii cu ajutorul studiilor în format audio

Jugul lui Ieremia

STUDIUL 9 » 21 NOIEMBRIE - 27 NOIEMBRIE
Textul de memorat: „Apoi a zis tuturor: «Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.»” (Luca 9:23)
0:00
0:00

După cum am văzut deja, profeţii transmiteau mesajul Domnului atât prin cuvinte, cât şi prin exemple practice. Uneori trebuiau să transpună mesajul în gesturi ilustratoare pentru a facilita receptarea lui.

Astfel, Ieremia a fost din nou chemat să transpună în gesturi cuvintele pe care trebuia să le transmită. Mai întâi, trebuia să poarte un jug din lemn: „Aşa mi-a vorbit Domnul: «Fă-ţi nişte legături şi nişte juguri şi puneţi-le la gât»” (Ieremia 27:2). Misiunea aceasta trebuie să fi fost pentru profet destul de dificilă în sine, dar, ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, a devenit şi mai dificilă din cauza unui profet mincinos care i-a negat vorbele.

Săptămâna aceasta, avem ocazia să ne facem o imagine mai clară despre lupta dintre adevăr şi minciună pentru câştigarea inimii şi minţii oamenilor. Vom vedea totodată că un mesaj al harului poate fi în realitate un mesaj fals.

De asemenea, lui Ieremia i s-a cerut să nu plângă cu cei care plângeau şi să nu se bucure cu cei care se bucurau. Lucrurile acestea aveau menirea de a-i ajuta pe oameni să înţeleagă ce îi aştepta din cauza păcatelor lor şi, astfel, să se pocăiască şi să asculte, diminuând consecinţele dureroase ale faptelor lor rele.

O viaţă solitară

Ieremia nu a avut o viaţă uşoară (chiar el a admis acest lucrul). El a trecut prin greutăţi prin care nici nu putem să ne închipuim că ar putea să treacă cineva.

1. Care sunt acele lucruri ale unei vieţi normale, pe care Domnul i le-a interzis lui Ieremia? Deşi cererea Sa pare aspră, în ce privinţă a fost totuşi o binecuvântare pentru profet? Ieremia 16:1-13, compară cu Osea 1:1-3.

Dacă lui Osea i s-a cerut să-şi ia de soţie o femeie desfrânată pentru a ilustra anormalitatea relaţiei israeliţilor cu Dumnezeu din cauza desfrânării lor spirituale, lui Ieremia i s-a cerut să renunţe la gândul de a-şi lua nevastă şi de a avea copii. Celibatul era un lucru rar şi oarecum extrem în societatea de atunci. În Israel, întemeierea unei familii era foarte importantă. Dincolo de dragostea şi de părtăşia dintre soţi, ea asigura ducerea mai departe a numelui familiei. De ce i-a interzis Dumnezeu lui Ieremia să-şi întemeieze o familie? Pentru ca viaţa lui să fie o lecţie pentru perioada teribilă când familiile aveau să fie rupte şi când durerea despărţirii avea să fie o grea povară pentru supravieţuitori. Faptul că el nu a avut o familie a fost pentru contemporanii lui o avertizare şi o lecţie continuă.

Viaţa solitară a lui Ieremia s-a extins şi la alte domenii. I s-a interzis să intre într-o casă de jale, şi aceasta pentru a ilustra atitudinea lui Dumnezeu faţă de refuzul lor de a răspunde la chemările Sale la pocăinţă şi redeşteptare.

Mai mult, nu avea voie să li se alăture la manifestările de bucurie şi sărbătoare, tocmai pentru a ilustra timpul când babilonienii aveau să pună capăt bucuriei şi veseliei lor.

În felul acesta, legăturile care se creează între oameni, la bucurie ori la necaz, i-au fost refuzate. Viaţa sa şi durerile sale trebuiau să fie exemple practice. Ce bine ar fi fost dacă poporul ar fi luat aminte la ele!

De ce unii oameni, care au o chemare specială de la Dumnezeu, nu pot duce o viaţă normală, ca toţi ceilalţi? Crezi că ai putea să fii un astfel de om şi să duci o astfel de viaţă? De ce?

Jugul lui Ieremia

2. Cum i-a cerut Domnul lui Ieremia să ilustreze viitoarea ocupaţie babiloniană? De ce suna profeţia aceasta a trădare? Ieremia 27:1-18

Jugul pe care Ieremia trebuia să-l poarte era un simbol evident al umilinţei suferite de popor, din cauza a ceea ce se numeşte astăzi „ocupaţie militară”. (În Deuteronomul 28:48 şi 1 Împăraţi 12:4, ideea de jug apare ca expresie a oprimării.) Profetul a fost nevoit să simtă pe propria piele ce însemna invazia babiloniană. Jugul de lemn pe care trebuia să-l ducă pe umeri şi pe braţe era lung de un metru şi jumătate şi gros de opt centimetri. Mesajul său era în esenţă următorul: ţara care se revolta împotriva Babilonului, se revolta de fapt împotriva Domnului şi avea să sufere ca urmare a revoltei sale.

Textele din original nu sunt foarte clare, dar se pare că Ieremia a primit porunca de a pregăti câte un jug şi pentru trimişii ţărilor străine care veniseră la Ierusalim ca să comploteze împotriva lui Nebucadneţar, deşi Domnul îi prevenise să nu comploteze. Reacţia lor firească a fost să lupte împotriva invadatorului străin şi, evident, nu au primit bine cuvintele profetului.

3. Ce gând de speranţă ne atrage atenţia în mod deosebit în cuvintele din Ieremia 27:5? Vezi şi Daniel 4:25.

Ca pretutindeni în Biblie – în Vechiul şi în Noul Testament deopotrivă – găsim şi aici ideea că Domnul este Creatorul şi Suveranul pământului. El Îşi manifestă puterea şi autoritatea chiar şi atunci când se pare că domnesc haosul şi catastrofele (de exemplu, invazia şi stăpânirea unei naţiuni păgâne). Gândul acesta era un izvor de speranţă pentru rămăşiţa credincioasă.

Ce dovezi ale oprimării vezi în lumea în care trăieşti? Este întotdeauna oprimarea unor persoane sau populaţii o pedeapsă divină? Explică răspunsul!

Confruntarea cu un profet fals

Nimănui nu-i plac veştile rele. De multe ori refuzăm să le auzim sau încercăm să le găsim o explicaţie naturală. Aşa s-a întâmplat şi cu locuitorii din Iuda când l-au văzut pe Ieremia purtând jugul. „Uimirea celor din consiliul reunit al naţiunilor nu a mai cunoscut margini în momentul în care Ieremia, purtând jugul supunerii pe grumaz, le-a adus la cunoştinţă voia lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 444

4. Citeşte Ieremia 28:1-9. Imaginează-ţi că eşti un iudeu prezent la acest eveniment. Pe cine ai crede? Pe cine ai vrea să crezi? Ce motive ai avea să-l crezi pe Hanania şi nu pe Ieremia?

Ieremia a prorocit în Numele lui Dumnezeu, iar Hanania a vorbit şi el tot în Numele lui Dumnezeu. Însă care dintre ei era într-adevăr inspirat de Domnul? Pentru că amândoi nu puteau fi, deoarece mesajele lor erau opuse! Pentru noi, astăzi, răspunsul este evident. Însă, pentru cineva din vremea aceea, trebuie să fi fost mai greu, chiar dacă Ieremia a adus un argument puternic în versetele 8 şi 9: prorocii din trecut au vestit aceleaşi lucruri ca şi mine, şi anume judecată şi dezastru.

„Ieremia, în prezenţa preoţilor şi poporului, i-a rugat fierbinte să se supună împăratului Babilonului pentru perioada indicată de Domnul. Le-a citat oamenilor din Iuda din profeţiile lui Osea, Habacuc, Ţefania şi alţii, ale căror cuvinte de mustrare şi avertizare fuseseră asemănătoare cu ale sale. I-a trimis la evenimentele petrecute ca împlinire a profeţiilor care avertizaseră împotriva unor păcate neregretate. În trecut, judecăţile lui Dumnezeu se abătuseră asupra celor nepocăiţi, ca împlinire exactă a planului Său, aşa cum fusese el descoperit prin mesagerii Lui.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 445

După cum noi astăzi avem nevoie să ne însuşim lecţiile din istoria sacră, tot aşa locuitorii lui Iuda din acea vreme aveau nevoie să-şi însuşească lecţiile trecutului, pentru a nu repeta greşelile strămoşilor lor. Aceasta a încercat să le spună Ieremia. Însă, dacă până atunci le-a fost greu să-l asculte, acum le era şi mai greu cu „prorocul” Hanania prin preajmă. Misiunea lui Ieremia a devenit şi mai dificilă.

Hanania, al cărui nume înseamnă „Dumnezeu a fost îndurător”, părea a transmite un mesaj al harului, al iertării, al salvării. De ce trebuie să fim foarte circumspecţi faţă de astfel de „predicatori ai harului”?

Jugul de fier

Conflictul dintre cei doi profeţi nu s-a desfăşurat doar pe terenul vorbelor, ci şi pe cel al faptelor. În ascultare de porunca lui Dumnezeu, Ieremia a purtat în spinare un jug, ca ilustrare clară a înştiinţării date poporului.

5. Care era semnificaţia profetică a gestului lui Hanania şi pe cine a crezut poporul după acest moment? Ieremia 28:10,11

Dacă, după ce Isus a blestemat smochinul (Marcu 11:13,19-21), altcineva, care ar fi fost martor la incident sau care ar fi auzit de el, ar fi plantat un alt smochin în locul acela, gestul său ar fi fost ca o respingere a profeţiei rostite de Domnul. Exact aşa a procedat Hanania cu Ieremia şi cu profeţia sa. Gestul său a fost o sfidare făţişă.

Nu se consemnează că Ieremia ar mai fi spus ceva după ce Hanania i-a sfărâmat jugul de pe grumaz. Pur şi simplu i-a întors spatele şi a plecat. Dacă relatarea s-ar fi încheiat în acest punct, am trage concluzia că profetul s-a retras înfrânt.

6. Ce mesaj i-a transmis Domnul poporului după sfărâmarea jugului lui Ieremia? Ieremia 28:12-14

Reacţia lui Ieremia nu este una de revanşă: „Tu mi-ai făcut aşa, dar lasă că o să-ţi fac şi eu ţie la fel!” El a primit de la Domnul o altă înştiinţare clară şi chiar mai dură decât cea anterioară. Jugul de lemn nu era greu de sfărâmat, dar cine ar fi putut sfărâma unul de fier? Într-un anumit sens, Domnul le spunea că, prin încăpăţânarea şi refuzul lor de a asculta, nu făceau decât să-şi înrăutăţească situaţia: Dacă aţi respins jugul de lemn, atunci luaţi unul de fier!

De ce, adesea, o situaţie complicată se înrăutăţeşte şi mai mult prin încăpăţânarea şi refuzul nostru de a asculta şi de a admite anumite pierderi?

Încredere falsă

7. Cum a calificat Domnul gestul şi solia lui Hanania? Ieremia 28:15

Răspunsul cu privire la cine avea dreptate, Ieremia sau Hanania, a venit destul de repede. Ieremia 28:16,17 ne arată că profetul mincinos a avut exact soarta pe care i-o prezisese Ieremia.

Dar, cu toate că Hanania murise, influenţa lui asupra poporului a rămas. Faptele apostolilor îl urmau, ca să spunem aşa. El îi insuflase poporului o încredere mincinoasă. Cuvântul ebraic utilizat aici este hiphil, forma cu valoare cauzativă a verbului „a (se) încrede”. El i-a determinat să se încreadă într-o minciună recurgând nu la forţă, ci la înşelăciune. Deşi Domnul nu îl trimisese, el vorbea în Numele Domnului, lucru cu foarte mare greutate în Iuda. Iar mesajul lui de „har”, de „eliberare” şi de „răscumpărare” avea priză la popor în condiţiile în care, în acel moment, erau ameninţaţi de babilonieni. „Evanghelia” lui totuşi era o veste neadevărată despre o salvare pe care Domnul nu avea să le-o dea. Astfel, poporul, în loc să asculte cuvintele lui Ieremia şi vestea răscumpărării adusă de el, a ascultat cuvintele lui Hanania, fapt care a agravat situaţia.

8. De unde ştim că o amăgire asemănătoare se va reedita în vremea sfârşitului? Compară Ieremia 28:15 cu 2 Timotei 4:3,4 şi 2 Tesaloniceni 2:10-12

Situaţia nu s-a schimbat astăzi: suntem prinşi în marea bătălie pentru inima şi mintea miliardelor de locuitori ai lumii. Satana lucrează neobosit pentru a-i determina pe cât mai mulţi să se încreadă într-o minciună, nu contează care anume, important e să fie o minciună. În definitiv, din moment ce Isus a spus „Eu sunt Calea, Adevărul şi viaţa” (Ioan 14:6), minciunile lui Satana pot fi despre orice, numai oamenii să primească altceva decât adevărul.

Ce minciuni circulă în societatea şi cultura contemporană şi cum ne putem proteja de ele?

Studiu suplimentar

Biblia: Numeri 8-14

Cartea Viaţa lui Iisus, capitolul 48

Întrebări recapitulative

1. Care sunt acele lucruri ale unei vieţi normale, pe care Domnul i le-a interzis lui Ieremia? De ce unii oameni, care au o chemare specială de la Dumnezeu, nu pot duce o viaţă normală, ca toţi ceilalţi? Tu ai putea să fii un asemenea om? De ce?

2. Cum i-a cerut Domnul lui Ieremia să ilustreze ocupaţia babiloniană? Ce dovezi ale oprimării vezi în lumea de azi? Este întotdeauna oprimarea unor persoane sau populaţii o pedeapsă divină?

3. Cărui fapt se datora confuzia poporului în faţa mesajelor contradictorii ale lui Ieremia şi Hanania? De ce trebuie să fim foarte circumspecţi faţă de unii „predicatori ai harului”?

4. Care era semnificaţia gestului lui Hanania de a sfărâma jugul lui Ieremia şi pe cine a crezut poporul? De ce, adesea, o situaţie complicată se înrăutăţeşte şi mai mult prin încăpăţânarea şi refuzul nostru de a asculta şi de a admite anumite pierderi?

5. Cum a calificat Domnul solia lui Hanania şi ce indicii avem că asemenea amăgiri se vor reedita la sfârşit? Ce minciuni circulă în societatea şi cultura contemporană şi cum ne putem proteja de ele?

====================
ANUNŢ!
Problema fişierului audio s-a rezolvat. Mulţumim pentru colaborare. Audiţie plăcută!

2015 Ieremia

Chemarea lui Ieremia la slujba de profet
STUDIUL 1 » 26 SEPTEMBRIE – 3 OCTOMBRIE
Criza din interior şi ameninţarea din afară
STUDIUL 2 » 3 OCTOMBRIE – 10 OCTOMBRIE
Ultimii cinci regi ai lui Iuda
STUDIUL 3 » 10 OCTOMBRIE - 16 OCTOMBRIE
Mustrare şi pedeapsă
STUDIUL 4 » 17 OCTOMBRIE - 23 OCTOMBRIE
Necazurile profetului
STUDIUL 5 » 24 OCTOMBRIE - 30 OCTOMBRIE
Simboluri şi semnificaţii
STUDIUL 6 » 31 OCTOMBRIE - 6 NOIEMBRIE
Criza continuă
STUDIUL 7 » 7 NOIEMBRIE - 13 NOIEMBRIE
Reformele lui Iosia
STUDIUL 8 » 14 NOIEMBRIE - 20 NOIEMBRIE
Jugul lui Ieremia
STUDIUL 9 » 21 NOIEMBRIE - 27 NOIEMBRIE
Distrugerea Ierusalimului
STUDIUL 10 » 28 NOIEMBRIE - 4 DECEMBRIE
Legământul
STUDIUL 11 » 5 DECEMBRIE - 11 DECEMBRIE
Înapoi în Egipt
STUDIUL 12 » 12 DECEMBRIE - 18 DECEMBRIE
Lecţii din cartea lui Ieremia
STUDIUL 13 » 19 DECEMBRIE - 25 DECEMBRIE

Alte trimestre

2024 Marea Luptă
Trimestrul 2-2024
2024 Evanghelia după Marcu
Trimestrul 3-2024
2024 Cartea psalmilor
Trimestrul 1-2024
2023 Trei mesaje cerești
TRIMESTRUL 2-2023
2022 Cartea Geneza
TRIMESTRUL 2 – 2022
2021 Odihnă în Hristos
TRIMESTRUL 3 – 2021
2021 Isaia
TRIMESTRUL 1 – 2021
2020 Educaţia creştină
TRIMESTRUL 4 – 2020
2020 Bucuria misiunii
TRIMESTRUL 3 – 2020
2020 Cum să interpretăm Scriptura
TRIMESTRUL 2 – 2020
2020 Daniel
TRIMESTRUL 1 – 2020
2019 Ezra şi Neemia
TRIMESTRUL 4 – 2019
2019 Slujirea celor în nevoie
TRIMESTRUL 3 – 2019
2019 Anotimpurile familiei
TRIMESTRUL 2 – 2019
2019 Cartea Apocalipsa
TRIMESTRUL 1 – 2019
2018 Unitatea în Hristos
TRIMESTRUL 4 – 2018
2018 Faptele apostolilor
TRIMESTRUL 3 – 2018
2017 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 3 - 2017
2016 Evanghelia dupa Matei
TRIMESTRUL 2-2016
2016 Cartea lui Iov
TRIMESTRUL 4-2016
2015 Ieremia
TRIMESTRUL 4-2015
2015 Misionarii
TRIMESTRUL 3-2015
2015 Luca
TRIMESTRUL 2-2015
2015 Cartea proverbele
TRIMESTRUL 1-2015
2014 Epistola lui Iacov
TRIMESTRUL 4-2014
2014 Ucenicia
TRIMESTRUL 1-2014
2013 Sanctuarul
TRIMESTRUL 4-2013
2013 La început, Dumnezeu ...
TRIMESTRUL 1-2013
2012 Creșterea în Hristos
TRIMESTRUL 4-2012
2012 Tesaloniceni
TRIMESTRUL 3-2012
2012 Dumnezeul nostru minunat
TRIMESTRUL 1-2012
2011 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 4-2011
2011 Închinarea
TRIMESTRUL 3-2011