Găsind odihna în legăturile de familie

Tânărul scruta orizontul. Apoi, în sfârşit, i-a văzut. De câteva zile îi căuta pe fraţii lui. Pe când se apropia, făcând cu mâna şi strigând la grupul de bărbaţi cu feţele încruntate, a primit orice, numai un salut călduros, nu. De fapt, fraţii lui voiau să-l omoare. Dacă nu ar fi fost Ruben, poate nu ar mai fi existat nicio istorie de povestit. Ruben i-a convins pe restul fraţilor doar să-l intimideze puţin şi să-l arunce într-o fântână fără apă. Mai târziu, Iuda a venit cu marele plan de a scăpa de el şi de a face şi ceva bani, vânzându-l unor negustori de sclavi care treceau pe acolo.

Ce exemplu de disfuncţionalitate familială!

Putem alege multe lucruri în viaţă, dar nu şi propria familie. Nimeni nu este perfect şi niciunul dintre noi nu are o familie perfectă şi nici relaţii de familie perfecte. Unii dintre noi suntem binecuvântaţi cu părinţi, fraţi şi alţi membri ai familiei care reflectă dragostea lui Dumnezeu, dar mulţi trebuie să ne mulţumim cu mai puţin decât idealul. Relaţiile de familie sunt adesea complicate şi dureroase, lăsându-ne neliniştiţi, răniţi şi împovăraţi cu o mulţime de bagaje emoţionale pe care, la rândul nostru, le descărcăm asupra altora.

Cum putem găsi odihna lui Dumnezeu în acest domeniu al vieţii noastre? Săptămâna aceasta ne vom îndrepta atenţia spre istoria lui Iosif şi a legăturilor lui de familie, ca să-L vedem pe Dumnezeu la lucru, cum aduce vindecare şi odihnă emoţională în ciuda relaţiilor de familie disfuncţionale.

Iosif ştia câte ceva despre familiile disfuncţionale. Începuse deja cu străbunicii săi, Avraam şi Sara. Când şi-a dat seama că era stearpă, Sara l-a convins pe Avraam să meargă la slujitoarea ei, Agar. Imediat ce Agar a rămas însărcinată, a început rivalitatea. Crescând în această atmosferă, Ismael şi Isaac au preluat tensiunea în propriile familii. Isaac a avut grijă să-l favorizeze pe Esau, iar Iacov şi-a petrecut viaţa încercând să câştige dragostea şi respectul tatălui său. Mai târziu, Iacov a fost păcălit să se însoare cu două surori care nu s-au înţeles între ele şi care s-au luat la întrecere într-o cursă a fertilităţii, înrolându-le până şi pe slujitoarele lor pentru a-i face copii lui Iacov.

1. Reciteşte desfăşurarea evenimentelor în Geneza 34. Ce fel de impact emoţional şi relaţional aveau să aibă acestea asupra familiei, în general, şi asupra tânărului Iosif, în special?

Evident, rivalitatea dintre mame s-a revărsat asupra copiilor, care au crescut gata să se ia la harţă. Ca tineri adulţi, fraţii mai mari ai lui Iosif îi masacraseră deja pe toţi bărbaţii din Sihem. Fratele cel mai mare, Ruben, a manifestat un spirit de supremaţie şi de sfidare la adresa tatălui său în vârstă când s-a culcat cu Bilha, servitoarea Rahelei şi mama mai multora dintre copiii lui Iacov (Geneza 35:22). Între timp, Iuda, fratele lui Iosif, a confundat-o pe nora lui văduvă cu o prostituată şi a sfârşit prin a avea gemeni cu ea (Geneza 38).

Iacov a alimentat şi mai mult această tensiune familială prin favoritismul lui vădit faţă de Iosif, atunci când i-a dat copilului preferat o haină pestriţă scumpă (Geneza 37:3). După toate criteriile pe care am vrea să le luăm în considerare, cu siguranţă familia patriarhului era una disfuncţională.

2. De ce crezi că Avraam, Isaac şi Iacov sunt enumeraţi ca eroi ai credinţei în Evrei 11:17-22, când te gândeşti cât de încurcate erau relaţiile lor de familie?

Adesea, campionii credinţei în Dumnezeu nu au fost la înălţimea propriilor aşteptări şi cu atât mai puţin la înălţimea aşteptărilor lui Dumnezeu. Bărbaţii aceştia sunt menţionaţi în Evrei 11 nu datorită relaţiilor lor de familie dezordonate, ci în ciuda acestora. Ei au învăţat – deseori pe propria piele – despre credinţă, dragoste şi încredere în Dumnezeu în timp ce se luptau cu aceste probleme de familie.

Ce probleme sau disfuncţionalităţi familiale ai moştenit? Cum te poate ajuta credinţa în Dumnezeu să rupi acel tipar, cel puţin pentru viitor?

Iosif ia cu el durere, relaţii complicate şi anxietate în timp ce călătoreşte spre Egipt, unde urma să fie vândut ca sclav. Nu a fost deloc o călătorie tihnită, în timp ce îşi înghiţea lacrimile.

„Între timp, Iosif şi cei ce l-au cumpărat se aflau pe drumul spre Egipt. Pe când caravana călătorea spre miazăzi, către hotarele Canaanului, băiatul a putut zări în depărtare colinele printre care se aflau şi corturile tatălui său. El a plâns amar, gândindu-se la tatăl său iubitor, în singurătatea şi durerea lui. Din nou i-a venit în minte scena de la Dotan. l-a văzut pe fraţii săi plini de mânie şi a simţit privirile lor furioase aţintite asupra lui. Cuvintele înţepătoare şi insultătoare, cu care ei au răspuns rugăminţilor lui disperate, răsunau în urechile lui. Cu inima tremurândă, privi înainte, spre viitor. Ce schimbare avusese loc în situaţia lui – de la poziţia sa de fiu preaiubit la aceea de sclav dispreţuit şi neajutorat! Singur şi fără prieteni, care avea să-i fie soarta în ţara străină în care era dus? Pentru un timp, Iosif căzu pradă unei dureri şi unei groaze nestăpânite. […]

În situaţia aceasta, gândul i s-a îndreptat spre Dumnezeul tatălui său. în copilărie, el fusese învăţat să-L iubească şi să se teamă de El. Adesea, în cortul tatălui său, el ascultase istorisirea visului pe care Iacov îl avusese când fugise în exil. […] Toate aceste lecţii preţioase îi veneau acum cu putere în minte. Iosif credea că Dumnezeul părinţilor săi va fi şi Dumnezeul lui. Atunci şi acolo, el s-a consacrat pe deplin lui Dumnezeu şi s-a rugat ca Păzitorul lui Israel să fie cu el în ţara exilului său” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pp. 213-214 (subliniere adăugată)

Unele culturi accentuează rolul pe care îl are comunitatea asupra individului, în timp ce altele sunt înclinate să accentueze rolul individului asupra comunităţii. Deşi în Scriptură găsim un echilibru între cele două, e limpede că există atât o chemare personală, cât şi una colectivă la angajament faţă de Dumnezeu. Iosif începe să găsească linişte în relaţiile sale prin luarea unei hotărâri personale de a-L urma pe Dumnezeu.

3. Ce ne învaţă următoarele versete despre angajamentul nostru personal? Deuteronomul 4:29; Iosua 24:15; 1 Cronici 16:11; Psalmii 14:2; Proverbele 8:10

Ca să găsim odihnă, fiecare dintre noi trebuie să ia o hotărâre personală de a-L urma pe Dumnezeu. Chiar dacă străbunii noştri au fost nişte uriaşi din punct de vedere spiritual, credinţa şi spiritualitatea lor nu se transmit genetic. Relaţia cu Dumnezeu se dezvoltă doar prin experienţă directă, personală, nu printr-una de împrumut.

Dacă Iosif a nutrit vreo speranţă de a fugi şi de a găsi drumul înapoi spre casă, aceasta s-a spulberat odată ce a ajuns în Egipt, unde a fost revândut unei familii importante. În Geneza 39:1 se spune că „Potifar, dregătorul lui Faraon, căpetenia străjerilor, un egiptean, l-a cumpărat de la ismaeliţii care-l aduseseră”. Dintr-odată, tânărul băiat a fost aruncat într-o cultură şi o limbă noi şi ciudate.

Familia şi relaţiile noastre apropiate sunt cruciale în dezvoltarea propriei stime de sine. Iosif crescuse crezând că era special – fiul cel mai mare al celei mai iubite soţii (Geneza 29:18). Fără îndoială, el era favoritul tatălui şi singurul cu o haină frumoasă, în multe culori (Geneza 37:3,4).

Dar cine era el acum? Un sclav, cineva care putea fi cumpărat sau vândut după bunul plac al altora. Cât de repede s-a schimbat întreaga lui condiţie. Cât de repede viaţa s-a întors împotriva lui.

Într-adevăr, Iosif învaţă lecţia pe care noi toţi trebuie să o învăţăm. Dacă depindem de alţii ca să ni se spună cât valorăm, atunci vom fi prinşi într-o cursă dură şi vom fi îngrozitor de confuzi, pentru că nu toţi vor aprecia cine suntem sau cum suntem. În schimb, noi trebuie să ne găsim propria valoare în ceea ce Dumnezeu gândeşte despre noi – în modul în care ne priveşte Dumnezeu – şi nu în rolurile pe care le avem în prezent.

4. Cum ne vede Dumnezeu pe fiecare dintre noi? Isaia 43:1; Maleahi 3:17; Ioan 1:2; Ioan 15:15; Romani 8:14; 1 Ioan 3:1,2

Dumnezeu vede în fiecare dintre noi un potenţial, o frumuseţe şi un talent pe care noi nici măcar nu ni le putem imagina. În cele din urmă, El a fost gata să moară pentru ca noi să putem avea ocazia de a deveni tot ceea ce am fost creaţi să fim – de a ne atinge potenţialul maxim. Deşi ne arată cât de îngrozitor este păcatul nostru şi cât de mare a fost preţul plătit ca să fim răscumpăraţi din el, crucea ne mai arată şi marea valoare pe care o avem în ochii lui Dumnezeu. Indiferent de ceea ce gândesc alţii despre noi sau chiar noi despre noi înşine, Dumnezeu ne iubeşte şi caută să ne răscumpere nu doar din puterea păcatelor de acum, ci şi din moartea veşnică pe care păcatele o aduc cu sine.

Există multe voci care ne spun să ne iubim pe noi înşine aşa cum suntem şi să ne acceptăm necondiţionat. De ce este această realitate o autoamăgire?

Iniţial, istoria lui Iosif în Egipt ia o întorsătură favorabilă. El şi-a încredinţat viaţa în mâna lui Dumnezeu şi Dumnezeu îl binecuvântează, ridicându-l pe nişte culmi pe care fiul lui Iacov nu şi le imaginase, în casa lui Potifar.

5. Cum ar putea fi văzute binecuvântările lui Dumnezeu în viaţa lui Iosif în mod practic? Cum sunt relaţiile lui interpersonale? Geneza 39:1-6

Deşi Iosif pare să se înţeleagă foarte bine cu Potifar şi relaţiile sale cu personalul casei par să fie bune, necazul pândeşte la uşă. Cineva din casă nu are linişte.

6. Cu ce problemă de relaţie se confruntă Iosif? Cum alege el să o gestioneze? Geneza 39:7-10

Iosif are o problemă cu soţia lui Potifar. Poate că ar trebui să reformulăm astfel: Soţia lui Potifar are o problemă. Ea se uită la ceilalţi ca la nişte „lucruri” care pot fi manipulate şi folosite. Ea vrea să îl „folosească” pe Iosif. Iosif este descris ca fiind „frumos la statură şi plăcut la chip” (Geneza 39:6). Rareori Biblia menţionează trăsăturile fizice ale oamenilor, pentru că Dumnezeu „nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). În ciuda insistenţelor acestei femei nelegiuite, Iosif face ceva în aparenţă în dezavantajul lui. El aplică principiile biblice la toate relaţiile – în cazul acesta, la cea cu soţia lui Potifar. Principiile biblice referitoare la relaţii nu sunt demodate, după cum oricine a suferit consecinţele păcatului poate să adeverească (adică toţi).

Relatarea biblică subliniază că acesta nu era un caz izolat, o ispită cu care se confrunta doar atunci. Soţia lui Potifar îl urmărise în repetate ocazii (Geneza 39:10). Iosif a încercat să-i explice motivaţia deciziei sale (Geneza 39:8,9), dar aceasta nu a părut să funcţioneze.

Iosif şi-a dat seama că nu poate controla alegerile celorlalţi. Totuşi, el s-a hotărât să trăiască, să iubească şi să-i trateze pe cei din jurul lui într-un mod care să-L onoreze pe Dumnezeu. Iosif a învăţat să trăiască în prezenţa lui Dumnezeu. Această cunoaştere l-a ajutat să reziste ispitei.

Ai încercat sä aplici principiile biblice la toate relaţiile tale, chiar şi la cele în care celălalt nu le aplică? Ce s-a întâmplat? Citeşte Matei 5:43-48. De ce este important să trăieşti astfel?

După cum ştim din lectura relatării (Geneza 39:11-20), Iosif are de suferit din cauza deciziei sale bazate pe principii. El este aruncat în închisoare. Ca proprietate a lui Potifar, ar fi putut să fie omorât pe loc, fără comentarii. Evident, Potifar nu a crezut-o pe soţia lui, dar a trebuit să-şi apere reputaţia luând atitudine. Şi totuşi, în ciuda circumstanţelor îngrozitoare, Scripturile spun că „Domnul a fost cu Iosif” (Geneza 39:21).

Viaţa pe planeta Pământ nu este dreaptă. Binele nu este întotdeauna răsplătit şi răul nu este întotdeauna pedepsit. Totuşi, există şi o veste bună: Iosif poate să găsească odihnă, chiar în închisoare fiind, pentru că Dumnezeu este cu el. El ar fi putut să mediteze la nedreptatea pe care o suferise, să se retragă în sine şi chiar să renunţe la Dumnezeu.

7. Ce face Iosif în timp ce se află în închisoare? Cum relaţionează cu cei din jurul lui? Geneza 39:21-40:22

În temniţă, Iosif are de-a face cu realitatea, nu cu idealul. El creează legături; îi ajută pe ceilalţi, chiar dacă relaţiile în închisoare erau departe de idealul pe care trebuie să şi-l fi dorit. Iar Iosif nu este mai presus de situaţie: el cere ajutor şi se face vulnerabil. Îi cere ajutor paharnicului, atunci când îi interpretează visul.

8. Care este perspectiva generală asupra relaţiilor pe care Pavel o prezintă în Efeseni 6:1-13?

Relaţiile noastre sunt reflexii în miniatură ale marii lupte dintre Dumnezeu şi Satana, care răcneşte ca un leu, de-a lungul veacurilor. Prin urmare, aceasta înseamnă că nu există relaţii perfecte. Fiecare relaţie trebuie să aibă o dinamică de creştere, iar Satana are un mare interes în a folosi toate relaţiile noastre – în special pe cele mai apropiate – în avantajul său, pentru a ne răni şi pentru a zădărnici voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră. Putem fi recunoscători că nu suntem lăsaţi să ducem bătăliile acestea de unii singuri. Cuvântul lui Dumnezeu defineşte care sunt principiile pentru relaţiile noastre. Promisiunea Lui de a ne da înţelepciune (Iacov 1:5) se extinde şi la relaţiile noastre. Şi aşa cum a fost cu Iosif, El promite să fie şi cu noi, când relaţiile noastre se dovedesc a fi dificile.

Gândeşte-te la făgăduinţa lui Dumnezeu din Iacov 1:5 şi ia-ţi un moment să te rogi pentru înţelepciune în relaţiile tale. Cum cauţi să fii deschis la îndemnurile Duhului Sfânt în timp ce relaţionezi cu aceşti oameni?

În contextul experienţei lui Iosif în casa lui Potifar, Ellen G. White a scris: „Aici se află un exemplu pentru toate generaţiile care vor trăi pe pământ. […] Dumnezeu va fi un ajutor mereu prezent în vreme de nevoie, iar Duhul Său îi va ocroti. Deşi vor fi înconjuraţi de ispitele cele mai aspre, există un Izvor al puterii la care pot să apeleze pentru a li se împotrivi. Cât de nemilos a fost atacul asupra caracterului moral al lui Iosif. […]

El a suferit pentru că nu a renunţat la integritatea lui. Însă şi-a pus reputaţia şi interesele în mâinile lui Dumnezeu. Cu toate că Dumnezeu a îngăduit ca Iosif să sufere pentru un timp spre a-l pregăti să ocupe o poziţie importantă, totuşi El a păzit reputaţia aceea care fusese înnegrită de acuzatoarea nelegiuită şi, în cele din urmă, în momentul rânduit de El, a făcut ca reputaţia aceea să strălucească. Dumnezeu a făcut ca până şi închisoarea să fie o cale pentru înălţarea lui Iosif. În timp, virtutea îşi va aduce propria răsplată. Apărarea inimii lui Iosif a constat în temerea de Dumnezeu, care l-a făcut să fie credincios şi drept faţă de stăpânul său şi loial faţă de Dumnezeu. El a dispreţuit acea lipsă de recunoştinţă care l-ar fi determinat să abuzeze de încrederea stăpânului său, deşi era posibil ca acesta să nu afle niciodată de cele petrecute.” – Ellen G. White, The Spirit of Profecy, vol. 1, p. 132

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Ioan 19 – Faptele 4
1. Cum scrie Ioan că au iudeii obiceiul să îngroape (morţii)?
2. Când S-a arătat Isus a treia oară ucenicilor?
3. Unde se afirmă faptul că David era proroc?
4. Cum se împărţeau banii sau lucrurile care erau „de obşte”?

Evanghelizare, Secţiunea 14, subcapitolul „Rezultatele lucrării biblice”
5. Cum este sufletul care se consacră lui Hristos?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!