Viaţa într-o societate de tipul 24/7

Tic-tac, tic-tac, tic-tac. Ceasul bătea continuu şi fără milă. Mai erau două ore până la deschiderea Sabatului. Mary oftă în timp ce inspecta micul apartament. Jucăriile copiilor zăceau încă peste tot în sufragerie; bucătăria era un dezastru; Sara, fetiţa lor cea mai mică, zăcea în pat cu febră, iar ea acceptase să slujească în ziua următoare ca diaconeasă care întâmpina oamenii în biserică, ceea ce însemna că trebuia să plece de acasă cu treizeci de minute mai devreme decât de obicei. Îmi doresc să pot găsi puţină linişte mâine, gândea Mary cu îngrijorare.

În acelaşi timp, în partea cealaltă a oraşului, Josh, soţul ei, stătea la rând ca să achite cumpărăturile săptămânale. Traficul fusese din nou un coşmar. Cozile de la casele de marcat erau lungi. Fiecare părea că îşi făcea cumpărăturile exact în momentul acela. Am nevoie de puţină odihnă, nu mai pot merge înainte aşa, gemu în sinea lui. Viaţa trebuie să fie mai mult decât atât.

Vieţile noastre sunt dominate de ore de vârf, ore de lucru, programări medicale, conversaţii pe Skype, cumpărături şi serbări şcolare. Fie că folosim mijloacele publice de transport, că mergem cu scuterul sau că suntem la volanul propriei maşini pentru a ne transporta familia, bătăile ca de tobă ale angajamentului nostru constant faţă de lumea din jur ameninţă să înăbuşe ce este cu adevărat important.

Cum putem găsi odihnă într-o atât de mare agitaţie?

1. De ce a creat Dumnezeu o zi de odihnă chiar înainte să fi fost cineva obosit? Geneza 2:1-3

Chiar înainte ca omul să se repeadă să-şi făurească o viaţa stresantă, Dumnezeu a stabilit un semn pentru a ne împrospăta memoria. Ziua aceasta avea să fie un timp în care să ne oprim şi să ne bucurăm de viaţă; o zi în care să fim, şi nu să facem; o zi în care să sărbătorim în mod deosebit darul ierbii, al aerului, al faunei sălbatice, al apei, al oamenilor şi, mai presus de orice, al Creatorului oricărui dar bun.

Aceasta nu a fost o invitaţie valabilă o singură dată şi care a expirat odată cu exilarea din Eden. Dumnezeu voia să Se asigure că ea putea trece testul timpului şi, astfel, chiar de la început, a împletit odihna de Sabat în însăşi ţesătura timpului.

S-ar putea crede că, întrucât dispunem de numeroase dispozitive şi maşinării care ne uşurează munca, ar trebui să fim mai puţin obosiţi din punct de vedere fizic decât erau oamenii acum două sute de ani. În realitate, odihna pare să fie greu de găsit chiar şi în ziua de azi. Până şi momentele în care nu lucrăm sunt petrecute într-o acţiune frenetică. Pare că suntem mereu, cumva, în urmă; oricât am reuşi să realizăm, există întotdeauna mai mult de făcut.

De asemenea, cercetările demonstrează că dormim mai puţin şi mulţi oameni sunt într-o mare măsură dependenţi de cofeină pentru a merge mai departe. Deşi avem telefoane celulare mai rapide, computere mai rapide şi conexiune de internet mai rapidă, totuşi pare că nu avem niciodată timp suficient.

2. Ce ne învaţă următoarele texte despre importanţa odihnei? Marcu 6:31; Psalmii 4:8; Exodul 23:12; Deuteronomul 5:14; Matei 11:28

Dumnezeul care ne-a creat a ştiut că avem nevoie de odihnă fizică. El a întocmit nişte cicluri în timp – noaptea şi Sabatul – ca să ne ofere şansa la odihnă fizică. Recunoaşterea lui Isus ca Domn peste viaţa noastră implică, de asemenea, asumarea responsabilităţii de a ne face timp să ne odihnim. La urma urmei, porunca despre Sabat nu este doar o sugestie. Este o poruncă!

Şi viaţa ta se desfăşoară într-o continuă alergare? Ce poţi face pentru a experimenta mai bine odihna pe care Dumnezeu vrea să o avem, atât fizic, cât şi spiritual?

Lipsa de somn şi epuizarea din cauza suprasolicitării constituie probleme reale. Totuşi, mai îngrijorător este atunci când simţim că mergem înainte cu „rezervorul emoţional” gol. Şi, bineînţeles, când la încercările emoţionale se adaugă lipsa somnului, putem ajunge să fim dureros de descurajaţi.

Baruc, scribul lui Ieremia, trebuie să se fi simţit deseori astfel, în timpul ultimilor ani zbuciumaţi ai Ierusalimului, înainte de haosul, suferinţa şi prăpădul care aveau să urmeze după distrugerea cetăţii de către babilonieni.

3. Care era starea emoţională a lui Baruc? Ieremia 45:1-5

Îţi poţi imagina cum ar fi dacă Dumnezeu ţi-ar trimite un mesaj personalizat, special pentru tine? Baruc a primit un mesaj direct din sala tronului lui Dumnezeu (Ieremia 45:2). Ni se spune că aceasta s-a întâmplat în „al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia”, cam prin 605 sau 604 î.Hr. Ieremia 45:3 este o descriere concisă a modului în care se simt oamenii când rămân fără energie sau fără putere.

Din tot ce ştim din Scriptură despre această perioadă, este clar că plângerile lui Baruc nu erau tânguiri superficiale. El avea motive întemeiate să se simtă descurajat şi epuizat din punct de vedere emoţional. Multe lucruri rele se întâmplau şi multe altele urmau să vină.

4. Cum răspunde Dumnezeu la durerile lui Baruc? Ieremia 45:4,5

Răspunsul lui Dumnezeu la durerea reală a lui Baruc ne reaminteşte că disperarea şi durerea lui Dumnezeu trebuie să fi fost exponenţial mai mari decât ale scribului lui Ieremia: El zidise Ierusalimul; El era pe punctul de a-l dărâma. Dumnezeu sădise poporul Israel ca pe o vie (Isaia 5:1-7); tot El era pe punctul de a-l dezrădăcina şi a-l duce în exil. Nu aceasta dorise Domnul pentru poporul Său, dar lucrurile evoluaseră astfel din cauza răzvrătirii lor împotriva Sa.

Însă pentru Baruc exista o speranţă. Dumnezeu avea să-i păstreze viaţa – chiar şi în mijlocul distrugerii, exilului şi pierderii.

Citeşte din nou cuvintele lui Dumnezeu adresate lui Baruc. Ce mesaj general putem extrage din ele pentru noi înşine? Ce spun ele despre faptul că, în ultimă instanţă, Dumnezeu este acolo pentru noi, indiferent de situaţia în care ne aflăm?

Cu toate că Dumnezeu ne-a creat pentru activitate, ea trebuie să fie întreruptă de odihnă. Vechiul Testament ebraic include mai mulţi termeni care exprimă ideea de odihnă. În descrierea pe care Geneza 2:2,3 o face despre Dumnezeu, care Se odihneşte în ziua a şaptea creată de curând, se foloseşte verbul shabbat, „a înceta munca, a se odihni, a-şi lua o vacanţă”. Aceasta este forma verbală a substantivului „Sabat”. Acelaşi verb este folosit în Exodul 5:5 la forma cauzativă şi este tradus cu „a face/determina pe cineva să se odihnească” de munca sa. Faraonul cel mânios îl acuză pe Moise că „îl să-şi înceteze lucrările”.

În porunca a patra a Decalogului, actul odihnei lui Dumnezeu din ziua a şaptea este exprimat prin forma verbală ebraică nuakh (Exodul 20:11; Deuteronomul 5:14). Verbul este tradus cu „a se odihni” în Iov 3:13 sau, în sens figurat, cu „a aşeza”, cu referire la chivotul legământului din Numeri 10:36. În 2 împăraţi 2:15 se precizează că duhul lui Ilie „a venit” [în engl. „s-a odihnit”] peste Elisei.

O altă formă verbală importantă este shaqat, „a se odihni, a primi alinare, a fi liniştit”. Se foloseşte în Iosua 11:23, unde se spune că ţara s-a odihnit de război după cucerirea iniţială a lui Iosua. Termenul apare deseori cu sensul de „pace” în cărţile Iosua şi Judecătorii.

Şi verbul raga’ este folosit pentru a exprima ideea de odihnă. În avertizările din Deuteronomul cu privire la neascultare, Dumnezeu le spune copiilor lui Israel că nu vor găsi odihnă în exil (Deuteronomul 28:65). Acelaşi verb apare şi la forma cauzativă, în Ieremia 50:34, descriind incapacitatea de a oferi odihnă.

5. Despre ce fel de odihnă se vorbeşte în Deuteronomul 31:16 („vei adormi”) şi în 2 Samuel 7:12 („vei fi culcat”)?

Ambele versete folosesc o expresie idiomatică derivată din verbul shakab şi care înseamnă „a se întinde, a dormi”. În legământul pe care îl face cu David, Dumnezeu îi promite viitorului rege al lui Israel: „Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine” (2 Samuel 7:12).

Lunga listă a verbelor ebraice care denotă odihna ne ajută să înţelegem că noţiunea teologică de odihnă nu este legată doar de unul sau două cuvinte specifice. Noi ne odihnim la nivel individual şi la nivel colectiv. Odihna are un impact asupra noastră din punct de vedere fizic, social şi emoţional şi nu se limitează la Sabat.

Negreşit, moartea este un duşman si, într-o zi, va fi nimicită. Oricât de mult i-am jeli pe morţii noştri şi le-am duce lipsa, de ce este încurajator să ştim că ei se odihnesc, cel puţin pentru acum?

O formă verbală deseori întâlnită în Noul Testament este anapauō, „odihnă, relaxare, reînviorare”. Este folosită într-una dintre cele mai cunoscute afirmaţii ale lui Isus, în Matei 11:28: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Ea poate să se refere la odihna fizică (Matei 26:45). În salutul final adresat corintenilor, prin aceeaşi formă verbală Pavel îşi exprimă bucuria pentru sosirea prietenilor care i-au „răcorit duhul” (1 Corinteni 16:18).

Un alt verb folosit pentru a exprima ideea de odihnă este hēsychazō. El descrie odihna de Sabat de care au avut parte ucenicii în timp ce Isus Se odihnea în mormânt (Luca 23:56), dar mai este folosit şi pentru a descrie un mod de vieţuire liniştit (1 Tesaloniceni 4:11) şi poate indica faptul că cineva nu are nicio obiecţie şi, deci, păstrează liniştea (Faptele 11:18).

Atunci când descrie faptul că Dumnezeu S-a odihnit la crearea lumii în a şaptea zi, Evrei 4:4 foloseşte verbul grecesc katapauō, „a face să înceteze, a face să se odihnească, a se odihni”, evocând folosirea Septuagintei, adică a traducerii greceşti a Vechiului Testament. În mod curios, cele mai multe întrebuinţări ale acestui verb în Noul Testament se găsesc în Evrei 4.

6. De ce le spune Isus ucenicilor să vină deoparte şi să se odihnească, având în vedere numeroasele ocazii de misiune pe care le aveau atunci? În timp ce meditezi la această întrebare, ia în considerare contextul mai amplu din Marcu 6. Marcu 6:30-32

Versetul: „Veniţi singuri la o parte […] şi odihniţi-vă” (Marcu 6:31) nu este formulat ca o invitaţie. Este exprimat sub forma unui imperativ, care este un ordin sau o poruncă. Isus este preocupat de ucenicii Săi şi de starea lor fizică şi emoţională. Aceştia tocmai se întorseseră dintr-o lungă călătorie misionară în care Isus îi trimisese doi câte doi (Marcu 6:7). Marcu 6:30 descrie întoarcerea lor emoţionantă. Inimile trebuie să le fi fost pline. Ei voiau să împărtăşească biruinţele şi eşecurile lor cu Isus; totuşi, Isus întrerupe totul, chemându-i mai întâi să se odihnească. Marcu include şi o notă explicativă: „Căci erau mulţi care veneau şi se duceau şi ei n-aveau vreme nici să mănânce” (Marcu 6:31). A fi copleşiţi şi prea ocupaţi în lucrarea lui Dumnezeu este o adevărată provocare şi pentru ucenici. Isus ne reaminteşte că trebuie să ne protejăm sănătatea şi starea de bine emoţională planificând perioade de repaus.

Care sunt acele modalităţi prin care îl poţi ajuta şi despovăra pe pastor, pe prezbiter sau pe o altă persoană despre care ştii că ar putea fi epuizată îndeplinind lucrarea Domnului? Ce ai putea face pentru a-ţi exprima aprecierea şi a ajuta această persoană să găsească odihnă?

7. Ce l-a făcut pe Cain să devină un „pribeag şi fugar” pe pământ? Geneza 4:12

Textul biblic nu afirmă în mod clar de ce Dumnezeu a avut plăcere de Abel şi de jertfa lui, dar nu a avut plăcere de Cain şi de jertfa lui (Geneza 4:4,5). Dar noi ştim de ce: „Cain se înfăţişă înaintea lui Dumnezeu având în inima sa nemulţumire şi necredinţă cu privire la jertfa făgăduită şi la nevoia de a aduce jertfe ca daruri. Darul său nu dovedea pocăinţă faţă de păcat. El gândea, aşa cum mulţi gândesc astăzi, că ar fi o dovadă de slăbiciune să urmeze exact planul rânduit de Dumnezeu, de a se încrede în totul, pentru mântuire, în ispăşirea Mântuitorului făgăduit. El a ales calea încrederii în sine. El avea să se înfăţişeze în virtutea propriilor merite” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 72

Dumnezeu a zis despre Cain că avea să fie „un pribeag şi un fugar” pe pământ nu pentru că El l-a făcut să devină astfel, ci, mai degrabă, ca o consecinţă a propriilor fapte păcătoase ale acestuia. Negăsind odihnă în Dumnezeu, Cain a descoperit că nu putea să o găsească în niciun alt mod, cel puţin nu adevărata odihnă.

Termenul ebraic tradus cu „a privit cu plăcere” (Geneza 4:4) ar putea fi redat şi ca „a privit de aproape, a luat în considerare cu mare grijă”. Dumnezeu Îşi îndreaptă privirea atent şi minuţios nu atât de mult asupra jertfei, cât asupra atitudinii celui care o aduce. Respingerea jertfei de mâncare a lui Cain nu a fost o reacţie arbitrară a unui Dumnezeu capricios. Mai degrabă, ea descrie procesul de examinare şi de cântărire atentă a caracterului, a atitudinii şi a motivaţiilor celui care aduce jertfa. Este un bun exemplu de judecată de cercetare.

8. Citeşte Geneza 4:13-17 şi descrie reacţia lui Cain faţă de judecata lui Dumnezeu.

Când încercăm să fugim din prezenţa lui Dumnezeu, devenim neliniştiţi. Căutăm să umplem dorinţa arzătoare după harul divin cu lucruri, cu relaţii omeneşti sau cu o viaţă ocupată peste măsură. Cain a început să întemeieze o dinastie şi o cetate. Ambele lucruri reprezintă mari realizări şi vorbesc despre determinare şi energie, dar dacă este o dinastie lipsită de Dumnezeu şi o cetate răzvrătită, în cele din urmă nu vor însemna nimic.

Chiar dacă vom ajunge să suferim consecinţele păcatelor noastre aşa cum facem de obicei, cum putem învăţa să acceptăm iertarea păcatelor care ne este oferită prin jertfa lui Isus?

„După aprecierea rabinilor, esenţa religiei consta în a fi întotdeauna într-o activitate intensă. Ei se legau de unele fapte exterioare pentru a-si arăta înalta lor evlavie. În felul acesta, se despărţeau de Dumnezeu şi se zideau în mulţumirea de sine. Pericolul acesta există şi astăzi. Pe măsură ce activitatea creste şi avem succes într-o ramură oarecare a lucrării pentru Dumnezeu, apare pericolul de a ne încrede în planurile şi metodele omeneşti. Există tendinţa de a ne ruga mai puţin şi de a avea credinţă puţină. Ca şi ucenicii, suntem în primejdia de a pierde din vedere dependenţa noastră de Dumnezeu şi de a căuta să facem un mântuitor din activitatea noastră. Trebuie să privim fără încetare la Isus şi să ne dăm seama că puterea Lui este aceea care săvârşeşte lucrarea. Deşi trebuie să lucrăm cu râvnă pentru mântuirea celor pierduţi, trebuie să ne luăm timp şi pentru meditaţie, pentru rugăciune şi pentru studierea Cuvântului lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 362

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Luca 8-14
1. Cine şi ce anume a spus în faţa întregului norod?
2. Unde şi ce a spus Domnul despre o „parte întunecată a trupului”?
3. Ce anume şi cui îi dă Domnul cu plăcere?
4. Despre cine şi de ce a spus Domnul că nu poate fi ucenicul Lui?

Evanghelizare, Secţiunea 14, subcapitolul „Femeile în lucrarea publică”
5. Cu ce condiţie pot femeile inteligente să ia parte la conducerea grupelor de studiu biblic?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Menţionare! Materialele: prezentare PowerPoint, rezumat şi imaginea textului de memorat sunt preluate de la http://www.fustero.es/index_ro.php. (Mulţumiri!)
Coperta ciclului de Studii biblice şi Veştile misionare scrise ale fiecărui trimestru le veţi găsi doar la pagina primei lecţii din trimestru!

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina ultimei lecţii din trimestru!