Neliniştiţi şi răzvrătiţi

De-a lungul secolelor, mulţi oameni au semnalat un comportament ciudat, neliniştit, la câini şi la alte animale domestice înaintea unor cutremure majore.

În prezent, oamenii de ştiinţă au stabilit că animalele sunt în stare să detecteze prima dintre undele seismice ale unui cutremur – unda de presiune, care ajunge înaintea undei secundare, de cutremur. Probabil acest lucru explică motivul pentru care s-a raportat că animalele manifestă confuzie şi agitaţie chiar înainte ca pământul să înceapă să se zguduie. Unele animale, precum elefanţii, pot percepe unde sonore de frecvenţă joasă şi vibraţii ale unui preşoc sau cutremur care are loc înaintea unui cutremur de magnitudine mai mare, pe care oamenii nu le pot sesiza deloc.

Cu câteva minute înainte ca seismul cu magnitudine 5,8 să lovească zona Washington, D.C., pe 23 august 2011, unele animale de la Grădina Zoologică Smithsonian au început să se comporte ciudat. Printre ele s-au numărat lemurii, care au început să scoată ţipete puternice cu aproape cincisprezece minute înainte ca pământul să înceapă să tremure.

În studiul din săptămâna aceasta vom analiza unele exemple de nelinişte umană ciudată, cauzată nu de dezastre naturale iminente, precum cutremurele, ci, mai degrabă, de starea de păcat intrinsecă a fiinţelor umane căzute – oameni care şi-au găsit odihna în ceea ce Hristos le oferă tuturor celor care vin la El în credinţă şi în ascultare.

Copiii lui Israel trebuie să se fi simţit neliniştiţi şi nefericiţi când au plecat de la Sinai, pe drumul spre Canaan. Trecuse mai mult de un an de când părăsiseră Egiptul (Numeri 1:1). Erau gata să intre în Ţara Promisă. Fuseseră număraţi şi organizaţi. Fuseseră martori la manifestările incredibile ale favorii divine şi la semnele evidente ale prezenţei lui Dumnezeu. Şi, cu toate acestea, primul loc în care au ajuns după ce au plecat de la Sinai îi găseşte văitându-se.

1. De ce se văitau israeliţii? Numeri 11:1-15

Israeliţii pofteau după carnea, castraveţii, pepenii, prajii, ceapa şi usturoiul din Egipt. „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne aducem aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt şi care nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praji, de ceapă şi de usturoi. Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd nimic decât mana aceasta” (Numeri 11:4-6). Ei trebuie să fi avut grave probleme şi cu memoria selectivă, când şi-au amintit de hrană, dar au uitat de robie şi de suferinţa îngrozitoare (compară cu Exodul 1).

Ei se hrăniseră cu mana lui Dumnezeu pentru mai mult de un an; şi totuşi, nu aveau linişte şi doreau altceva. Până şi Moise a fost afectat. Să încerci să conduci un grup de oameni agitaţi nu este uşor. Dar Moise ştia la cine să apeleze: „Pentru ce mâhneşti Tu pe robul Tău şi pentru ce n-am căpătat eu trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg?” (Numeri 11:11).

2. Care este răspunsul lui Dumnezeu la aceste plângeri? Numeri 11:16-33

Dumnezeu nu este surd la nevoile noastre atunci când ne simţim agitaţi, fără linişte. În cazul copiilor lui Israel, El le-a dat prepeliţe să-şi satisfacă pofta după carne. Dar, de fapt, nu carnea era ceea ce poporul îşi dorea. Când suntem nefericiţi, neliniştiţi şi mânioşi, motivul pentru care suntem supăraţi este, de cele mai multe ori, doar factorul declanşator, şi nu cauza conflictului. Ne luptăm pentru că este ceva în neregulă mai în profunzime, care afectează relaţiile noastre de bază. Poporul Israel s-a răzvrătit împotriva conducerii lui Dumnezeu, ceva la care toţi trebuie să fim atenţi, indiferent de situaţia şi de contextul în care ne găsim, deoarece este mai uşor să ajungem aici decât am gândi.

De ce este atât de uşor să ne amintim de trecut ca fiind mai bun decât a fost în realitate?

3. De ce erau supăraţi Maria şi Aaron? Numeri 12:1-3

În aparenţă, Maria şi Aaron erau nemulţumiţi de soţia cuşită a lui Moise. Sefora era o străină, fiind originară din Madian (vezi Exodul 3:1). Până şi în rândul „elitei” lui Israel decăderea naturii umane iese la iveală.

Cu toate acestea, textul biblic arată clar că acesta era un pretext. Principalul motiv al nemulţumirii lor este legat de darul profetic. În capitolul precedent, Dumnezeu îi spusese lui Moise să desemneze şaptezeci de bătrâni din Israel care să-l ajute să ducă povara administrativă a conducerii (Numeri 11:16,17,24,25). Aaron şi Maria aveau şi ei roluri-cheie în conducere (Exodul 4:13-15; Mica 6:4), dar acum se simţeau ameninţaţi de noua evoluţie din cadrul administraţiei şi au zis: „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” (Numeri 12:2).

4. Cum a răspuns Dumnezeu la această nemulţumire? De ce crezi că a făcut-o atât de tranşant? Numeri 12:4-13

Răspunsul lui Dumnezeu este imediat şi nu lasă loc de interpretare. Darul profetic nu este o armă folosită pentru a exercita mai multă putere. Moise era cât se poate de potrivit pentru poziţia de conducător deoarece înţelesese cât de dependent era de Dumnezeu.

Faptul că Maria este menţionată înaintea lui Aaron în versetul 1 sugerează că ea ar fi putut fi instigatorul atacului asupra lui Moise. La momentul acela, Aaron slujea deja ca mare-preot al lui Israel. Dacă ar fi fost lovit cu lepră, nu ar mai fi putut intra în Cortul Întâlnirii ca să slujească în favoarea poporului. Pedepsirea Mariei cu o lepră temporară transmite fără echivoc dezaprobarea lui Dumnezeu faţă de amândoi şi ajută la schimbarea de atitudine de care această familie avea nevoie. Pledoaria lui Aaron pentru ea confirmă că şi el era implicat (Numeri 12:11), iar acum, în loc de critică şi de nemulţumire, îl vedem pe Aaron pledând pentru Maria şi pe Moise, mijlocind pentru ea (Numeri 12:11-13). Aceasta este atitudinea pe care Dumnezeu vrea să o vadă la poporul Său. El aude şi o vindecă pe Maria.

Deşi este întotdeauna uşor să critici conducerea bisericii la orice nivel, cu cât mai bună ar fi viaţa noastră spirituală şi de biserică dacă, în loc să ne plângem, am mijloci pentru liderii noştri chiar şi atunci când nu suntem de acord cu ei?

Relatarea biblică începe într-un mod pozitiv. În sfârşit, israeliţii au ajuns la hotarele Canaanului şi douăsprezece iscoade sunt trimise să cerceteze ţara. Raportul lor este extraordinar.

5. Citeşte raportul iscoadelor în Numeri 13:27-33. În ce punct aşteptările israeliţilor au fost spulberate?

În ciuda intervenţiei lui Caleb, glasurile celor neîncrezători şi ale scepticilor predomină. Poporul Israel nu porneşte să cucerească ceea ce Dumnezeu îi promisese. Cu inima neliniştită şi cuprinsă de îndoială, ei aleg să murmure, în loc să mărşăluiască şi să scoată strigăte de biruinţă.

Când inima ne este agitată, ne este greu să înaintăm prin credinţă. Totuşi, neliniştea nu ne afectează doar emoţiile. Oamenii de ştiinţă spun că există o relaţie directă cauză-efect între liniştea sau odihna insuficientă (inclusiv lipsa somnului) şi alegerile greşite, ceea ce duce la obezitate, la adicţii, la mai multă nelinişte şi la nefericire.

6. Ce s-a întâmplat după aceea? Numeri 14:1-10

Lucrurile au mers din rău în mai rău. Rugămintea disperată a lui Caleb: „Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului” (Numeri 14:9) nu a fost luată în seamă şi întreaga adunare s-a pregătit să îi omoare cu pietre pe liderii ei. Neliniştea duce la răzvrătire şi răzvrătirea duce, în cele din urmă, la moarte.

„Iscoadele necredincioase îi învinuiau în gura mare pe Caleb şi pe Iosua şi cineva a strigat că trebuie să fie omorâţi cu pietre. Gloata nebună a pus mâna pe pietre cu care să-i omoare pe bărbaţii aceştia credincioşi. S-au aruncat asupra lor cu ţipete de nebunie, când, deodată, pietrele le-au căzut din mâini. Au amuţit şi au început să tremure de spaimă. Dumnezeu intervenise pentru a opri planurile lor ucigaşe. Slava prezenţei Sale, asemenea unei flăcări arzătoare, a luminat Cortul Întâlnirii. Tot poporul a văzut semnul acesta de la Domnul. Cineva mai puternic decât ei Se descoperea şi nimeni n-a îndrăznit să se mai împotrivească. Iscoadele care aduseseră raportul rău se încovoiară lovite de groază şi, abia suflând, îşi căutară drumul spre corturile lor.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 390

Dumnezeu a înţeles că, deşi pietrele le erau destinate lui Moise, lui Caleb şi lui Iosua, rebeliunea era, de fapt, îndreptată împotriva Lui.

7. Ce ocazie i-a oferit Dumnezeu lui Moise în faţa acestei răzvrătiri? Numeri 14:11,12

Dumnezeu S-a oferit să-i nimicească pe israeliţi şi să întemeieze o nouă naţiune, cu Moise ca părinte al ei.

8. Cum a răspuns Moise la această rebeliune făţişă, îndreptată nu doar împotriva lui, ci şi împotriva lui Dumnezeu? Numeri 14:13-19

Acesta este momentul în care îl putem vedea pe adevăratul om al lui Dumnezeu. Răspunsul lui Moise, îngheţat în timp, Îl anticipează pe Mijlocitorul care, cu peste 1 400 de ani mai târziu, avea să Se roage pentru ucenicii Săi, în necazurile lor (Ioan 17). De fapt, mulţi teologi şi cercetători ai Bibliei au văzut în ceea ce a făcut Moise aici un exemplu a ceea ce Domnul Hristos face pentru noi. Vina lor, vina noastră, nu este nici măcar contestată. Şi totuşi, Moise pledează spunând: „«După mărimea îndurării Tale» (Numeri 14:19), Te rog să-i ierţi pe aceşti oameni.” Şi, ceea ce Dumnezeu a făcut atunci datorită mijlocirii lui Moise face pentru noi astăzi datorită lui Isus, în virtutea morţii, a învierii şi a mijlocirii Sale pentru noi.

Aşadar, Moise stăruie: „Iartă dar fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt până aici” (Numeri 14:19). Harul combate răzvrătirea şi neliniştea în esenţa lor. Iertarea oferă noi începuturi.

Şi totuşi, sunt nişte costuri. Harul nu poate fi niciodată ieftin. Deşi sunt iertaţi, oamenii vor avea de înfruntat consecinţele răzvrătirii lor şi acea generaţie nu va intra în Ţara Promisă (Numeri 14:20-23).

Da, Dumnezeu îi va susţine pentru alţi treizeci şi opt de ani în pribegie. Îi va hrăni. Le va vorbi din Cortul Întâlnirii. Va fi alături de ei în pustie. Dar apoi, ei vor muri şi o nouă generaţie va prelua ştafeta şi va găsi odihnă în Ţara Promisă.

Sună a judecată; şi totuşi este, realmente, har. Cum avea această generaţie să fie în stare să cucerească puternicele oraşe-state ale Canaanului, dacă încă nu învăţase să se încreadă în El? Cum aveau să fie israeliţii o lumină pentru neamuri, când ei înşişi se poticneau în întuneric?

Ce lecţii dificile ai învăţat despre consecinţele păcatului iertat?

9. Ce asemănări observi între peregrinările poporului Israel prin pustie şi poporul lui Dumnezeu care trăieşte chiar înainte de a doua venire a lui Isus? (Vezi 1 Corinteni 10:1-11.)

De-a lungul istoriei, poporul lui Dumnezeu a pribegit prin pustie, în drumul lui către Ţara Promisă. Pustia aceasta are multe feţe. Acum, ea poate fi o avalanşă media nesfârşită, cu bipurile constante ale mesajelor primite şi cu strigătul nesfârşit al divertismentului. Pustia încearcă să ne vândă pornografia ca fiind dragoste şi materialismul ca fiind răspunsul la problemele noastre: Dacă am fi puţin mai în formă, puţin mai tineri, puţin mai avuţi, puţin mai arătoşi – ni s-ar rezolva toate problemele.

Asemenea israeliţilor, şi noi suntem neliniştiţi în căutarea după pace şi atât de des o căutăm în locurile greşite.

10. Cum au reacţionat israeliţii faţă de judecata lui Dumnezeu? Numeri 14:39-45

Reacţia poporului faţă de judecata divină este tipică: „…Am păcătuit”, au spus ei. „Suntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul” (Numeri 14:40).

Un angajament cu jumătate de inimă este ca un vaccin administrat necorespunzător – nu funcţionează. Astăzi, medicii recomandă vaccinarea contra hepatitei B imediat după naştere, în primele douăzeci şi patru de ore de viaţă. Este un început bun. Cu toate acestea, după prima doză, dacă nu există şi primul sau al doilea rapel la timpul potrivit şi cu doza potrivită, nu există nicio protecţie împotriva hepatitei B.

Întorsătura adusă de răzvrătirea poporului Israel raportată în Numeri 14 a avut drept consecinţe dezamăgirea şi moartea. Israeliţii au nesocotit noile îndrumări ale lui Dumnezeu şi, cu încăpăţânare, au lansat un atac asupra ţării pe care voiau să o cucerească fără să aibă chivotul legământului sau conducerea lui Moise.

Încumetarea costă; încumetarea duce la moarte. Prea adesea, ea este generată de teamă. Pentru că ne este teamă de ceva, luăm decizii pe care mai târziu le regretăm.

Gândeşte-te la un moment când ai acţionat prin credinţă şi la un moment când ai acţionat din încumetare. Care a fost diferenţa crucială?

„Poruncindu-le să se retragă din ţara vrăjmaşilor lor, Dumnezeu a pus la probă aparenta lor supunere şi s-a dovedit că nu era reală. Erau conştienţi că au păcătuit mult prin faptul că îngăduiseră furiei să-i stăpânească şi că încercaseră să ucidă iscoadele care îi îndemnau să asculte de Dumnezeu; dar au fost cuprinşi de groază când şi-au dat seama că făcuseră o greşeală teribilă, ale cărei consecinţe aveau să se dovedească a fi dezastruoase pentru ei. Inima lor era neschimbată şi n-aveau nevoie decât de un motiv care să le prilejuiască o izbucnire asemănătoare. Şi se ivi când Moise, cu autoritatea dată de Dumnezeu, le porunci să se întoarcă în pustie.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 391

„Căci încumetarea este credinţa contrafăcută de Satana. Credinţa cere împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu şi duce roade în ascultare. Încumetarea se întemeiază şi ea pe făgăduinţe, dar le foloseşte la fel ca Satana, pentru a scuza nelegiuirea. Credinţa i-ar fi făcut pe primii noştri părinţi să se încreadă în iubirea lui Dumnezeu şi să asculte de poruncile Lui. Încumetarea i-a făcut să calce Legea Lui, crezând că iubirea Lui cea mare îi va scăpa de urmările păcatului lor. Aceea nu este credinţă, care cere favoarea Cerului, dar nu împlineşte condiţiile pe baza cărora urmează să se acorde harul. Adevărata credinţă se întemeiază pe făgăduinţele şi pe rânduielile Sfintei Scripturi.” – Idem, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 126

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Luca 15-21
1. Ce a spus Domnul să facem cu ajutorul bogăţiilor nedrepte?
2. Ce făceau cei pentru care Domnul a spus special o pildă?
3. Cui i-a spus Domnul că nu a cunoscut vremea când a fost cercetată?
4. Cu ce anume a spus Domnul că ar putea să ni se îngreuneze inimile?

Evanghelizare, Secţiunea 14, subcapitolul „Educaţia şi pregătirea profesională”
5. Care este marele obiectiv al educaţiei?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!