„Veniţi la Mine…”

Ce promisiune minunată ne-a oferit Isus! La urma urmei, cine dintre noi nu s-a simţit din când în când împovărat, dacă nu din cauza muncii (deşi de multe ori aşa este), măcar din cauza trudei şi a greutăţilor pe care viaţă însăşi le aduce cu sine? Şi aici Isus ne spune că ştie prin ce trecem şi că ne poate ajuta, dacă Îi permitem să o facă. Iar apoi, după ce ne spune să luăm jugul Lui, Isus continuă: „Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară” (Matei 11:30). Cu alte cuvinte: Lasă jugurile şi poverile pe care le cari (dă-Mi-le Mie) şi ia-le în schimb pe ale Mele asupra ta, căci ale Mele sunt mai uşor de dus.

Cum putem experimenta odihna despre care vorbeşte Isus? Până la urmă, trăim într-o lume în care, după căderea în păcat, Domnul i-a spus lui Adam: „În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea” (Geneza 3:19). Aşadar, am cunoscut ce înseamnă să munceşti şi să cari poveri care par mult prea greu de dus, cel puţin dacă le ducem singuri.

1. În Matei 11:20-28, Isus spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Care este contextul acestei afirmaţii? Cum ne dă Isus odihnă?

Aşa cum facem şi noi, Isus nu a vorbit niciodată în afara unui context. Pentru a-L înţelege, avem nevoie să pricepem contextul specific al fiecărei afirmaţii particulare, în special dacă vrem să evităm să înţelegem greşit.

Matei 11 constituie un punct de cotitură în evanghelia cu acelaşi nume. Afirmaţiile prin care sunt denunţate importante cetăţi din Galileea sunt cele mai dure întâlnite până acum în această carte. Isus nu linguşeşte; pune degetul pe rană, acolo unde doare; El Se asociază cu oamenii „greşiţi”, cu cine nu trebuie (Matei 9:9-13); afirmaţia Lui că poate ierta păcatele este scandaloasă în ochii liderilor religioşi (Matei 9:1-8).

De fapt, Isus le spune oamenilor nişte cuvinte extrem de condamnatoare, până acolo că îi compară, în mod defavorabil, cu Sodoma, văzută atunci (ca şi astăzi) ca un loc al nelegiuirii crunte. „De aceea vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine” (Matei 11:24).

Tensiunile cresc – şi totuşi, în mijlocul tuturor acestor lucruri, Isus linişteşte situaţia şi oferă adevărata odihnă. El poate face astfel pentru că „toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu” (Matei 11:27). Puterea şi autoritatea lui Isus de a da odihnă se întemeiază pe divinitatea Lui şi pe faptul că El este una cu Tatăl. Ca să putem veni la El să ne descărcăm poverile, trebuie ca, mai întâi, să înţelegem că nu le putem duce singuri. De fapt, cei mai mulţi dintre noi nu vom veni dacă nu ne vom recunoaşte adevărata stare. Invitaţia lui Isus se bazează pe sentimentul nevoii, al insuficienţei personale.

Afirmaţia Sa din Matei 11:28 începe cu un imperativ, în textul grecesc original. „Veniţi” nu este opţional; „veniţi” constituie precondiţia pentru a găsi odihnă. „Veniţi” înseamnă că avem nevoie să predăm controlul. Într-un timp când putem să controlăm foarte comod multe lucruri în viaţa noastră cu ajutorul telefoanelor inteligente, a veni la Isus nu este tendinţa firească. De fapt, predarea reprezintă pentru majoritatea oamenilor partea cea mai grea din viaţa de creştin.

Ne place să vorbim, şi pe bună dreptate, despre tot ce face Dumnezeu pentru noi în Hristos şi despre faptul că nu ne putem salva singuri, iar lucrul acesta este adevărat. Dar, în cele din urmă, noi tot trebuie să facem alegerea conştientă de a „veni” la Isus, ceea ce înseamnă să ne predăm Lui. Aici este punctul în care realitatea liberului-arbitru devine centrală în viaţa creştinului.

Ce povară duci? Cum poţi învăţa să I-o predai lui Isus şi să experimentezi odihna pe care El o oferă şi care L-a costat atât de mult?

2. De ce Isus ne porunceşte să luăm jugul Lui imediat după ce ne-a invitat să-I dăm poverile noastre şi să găsim odihnă în El? Matei 11:29,30

După primul imperativ din Matei 11:28 („veniţi”), urmează alte două verbe la imperativ în Matei 11:29. „Luaţi” şi „învăţaţi” concentrează atenţia ascultătorilor de atunci (şi a cititorilor de astăzi) asupra lui Isus. Noi trebuie să luăm jugul Lui şi să învăţăm de la El. Relaţia strânsă din cadrul Dumnezeirii, dintre Tatăl şi Fiul (care ne-a fost deja pusă în vedere în Matei 11:25-27), reprezintă un exemplu elocvent care poate să explice metafora jugului din aceste versete. Atât Tatăl, cât şi Fiul lucrează împreună pentru salvarea omenirii. În timp ce jugul este un simbol al supunerii (vezi Ieremia 27), el este şi o metaforă care ilustrează un scop unitar. Ne supunem jugului Său şi acceptăm sarcina pe care El ne-o încredinţează de a fi o binecuvântare pentru cei din jurul nostru. Noi nu ducem jugul Său; noi doar suntem înjugaţi la el pentru că jugul Lui este „bun” (în KJV, „uşor de dus”) şi „sarcina” Lui este uşoară.

Cel de-al doilea imperativ, „învăţaţi de la Mine”, repetă acest concept. În greacă, verbul „a învăţa” este legat de termenul „ucenic”. Când învăţăm de la Isus, suntem cu adevărat ucenicii Lui. Ascultarea şi angajamentul sunt trăsăturile uceniciei.

3. Care este diferenţa dintre a fi „împovăraţi” (Matei 11:28) şi a lua jugul Lui (Matei 11:29)?

În iudaism, jugul a fost o metaforă obişnuită pentru lege. În Faptele 15:10 se foloseşte cu referire la legea circumciziei. Galateni 5:1 pune în contrast libertatea pe care o oferă Isus cu jugul robiei, care este o referire la Lege ca mijloc de mântuire. A fi înjugat sau a lua jugul lui Isus subliniază ascultarea şi angajamentul de a merge pe urmele Sale şi a fi părtaşi la misiunea Sa. Deşi nu putem spera să adăugăm ceva la mântuirea pe care Isus a câştigat-o pentru noi la cruce, putem deveni ambasadorii Lui, spunându-le vestea bună celor din jurul nostru. Aşa cum o demonstrează Predica de pe Munte (Matei 5-7), interpretarea lui Isus cu privire la Lege este chiar mai radicală decât cea a fariseilor. Aceasta necesită o operaţie de inimă şi transformă motivaţiile noastre – căci jugul Lui este bun şi sarcina Lui este uşoară (Matei 11:30).

Ce promisiune minunată: „Odihnă pentru sufletele voastre.” Ai trăit experienţa acestei odihne? Cum putem începe să o cunoaştem, concentrându-ne asupra lui Isus şi asupra a ceea ce El ne oferă?

Blândeţea este o calitate subestimată în ziua de azi. Smerenia este luată în râs. Reţelele sociale ne învaţă să acordăm atenţie la ce este gălăgios, zgomotos, ciudat, sălbatic şi bombastic. Cu adevărat, prea multe dintre standardele lumii se află în opoziţie cu ceea ce Dumnezeu consideră a fi important şi de valoare!

„Cunoaşterea adevărului nu depinde atât de mult de capacitatea intelectuală, ci de sinceritatea scopului şi de simplitatea şi fervoarea unei credinţe care se bazează pe ajutorul lui Dumnezeu. Îngerii lui Dumnezeu se apropie de toţi cei ce caută călăuzirea divină într-un spirit de umilinţă. Ei primesc Duhul Sfânt pentru a le dezvălui comorile adevărului.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 59

4. Cum ai defini blândeţea şi smerenia pe baza acestor texte? Matei 5:5; 1 Petru 3:4; Isaia 57:15

În 2 Corinteni 10:1, Pavel vorbeşte despre „blândeţea şi bunătatea lui Hristos”. Blândeţea şi smerenia nu sunt descrieri ale unui om naiv sau uşor de amăgit, ale unor persoane care nu pot rămâne ferme pe poziţie. Isus nu a căutat conflictul şi deseori l-a evitat pentru că misiunea Lui nu se împlinise încă (Ioan 4:1-3). Dar, când momentul confruntării a sosit, El a înfruntat-o cu mult curaj. Şi totuşi, în acelaşi timp, Isus a vorbit cu bunătate. De exemplu, vaiurile rostite de El cu privire la Ierusalim chiar înainte de cruce nu au fost blesteme, ci imagini ale unui viitor catastrofic, descrise în cuvinte pline de lacrimi (Luca 19:41-44).

În Noul Testament, Isus este deseori descris ca fiind un al doilea Moise. El vorbeşte de pe un munte, unde expune principiile Împărăţiei Sale (Matei 5:1). Oferă hrană unei mari mulţimi printr-o minune (Matei 14:13-21). Numeri 12:3 îl descrie pe Moise ca fiind „blând”, un aspect care se regăseşte în Matei 11:29. Oamenii care sunt martori ai hrănirii celor cinci mii exclamă cu uimire: „Cu adevărat, aceste este prorocul mult aşteptat în lume” (Ioan 6:14) – o trimitere la Deuteronomul 18:15 şi la rolul de proroc al lui Moise. Smerenia şi blândeţea lui Isus le întrec în mod evident pe cele ale lui Moise. El este Mântuitorul nostru divin. Deşi Moise s-a oferit pe sine ca să-şi salveze poporul (Exodul 32:32), moartea lui nu ar fi realizat nimic, deoarece Moise era el însuşi un păcătos care avea nevoie de un Mântuitor. Deşi putem învăţa de la Moise şi din istoria vieţii lui, nu putem găsi salvare în el. Noi avem nevoie de un Mântuitor care să ne reprezinte, să stea în locul nostru nu doar ca un Mijlocitor, ci şi ca Înlocuitor al nostru. Numai Dumnezeu atârnat pe cruce ca Purtător al păcatului ne poate salva de urmările legale pe care păcatele noastre le atrag după ele.

Am observat deja că întrebuinţarea termenului „jug” de către Matei, în secţiunea aceasta, face trimitere la folosirea acestui termen în iudaism şi în celelalte texte din Noul Testament care se referă la o înţelegere greşită a Legii.

5. Termenul grecesc tradus cu „bun” în Matei 11:30 (trad. Cornilescu) mai poate însemna şi „uşor, plăcut, folositor şi binefăcător”. Mulţi oameni din jurul nostru consideră că Legea lui Dumnezeu este aspră, greu de ţinut şi, uneori, irelevantă. Cum îi putem ajuta să descopere frumuseţea Legii şi cum le putem inspira dragoste faţă de Dătătorul ei?

Părinţii îşi amintesc mereu de momentul în care copiii lor au făcut primii paşi. Un prim pas şovăitor este urmat de un al doilea pas de probă, ezitant, apoi de un al treilea – şi cam în punctul acesta este foarte probabil ca puiul de om să se împiedice şi să cadă. S-ar putea să curgă câteva lacrimi şi poate chiar să apară o vânătaie, dar, odată ce copilul a simţit libertatea mişcării, se va ridica şi va încerca din nou. Face câţiva paşi, cade, se ridică; face câţiva paşi, cade, se ridică. Secvenţa se va repeta de multe ori înainte ca un copil să meargă sigur. Şi totuşi, în mijlocul poticnirilor şi al căderilor, se vede o feţişoară încântată, care declară triumfătoare: Mami, tati, pot să merg!

A umbla cu Isus s-ar putea să nu fie uşor, dar este întotdeauna cel mai bun şi mai potrivit lucru de făcut. S-ar putea să ne poticnim; s-ar putea chiar să cădem; şi totuşi, ne putem ridica şi putem continua să mergem împreună cu El.

6. În Galateni 5:1, Pavel scrie: „Rămâneţi dar tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” În ce fel ne-a eliberat Isus? Care este diferenţa dintre jugul pe care ne cere El să-l ducem şi „jugul robiei” despre care vorbeşte Pavel?

Putem fi siguri că, orice ar fi avut în minte prin expresia „jugul robiei”, Pavel nu se referea la ascultarea de Legea lui Dumnezeu, la Cele Zece Porunci. Dimpotrivă, putem avea adevărata odihnă şi libertate prin ascultare, prin credinţă şi prin înţelegerea faptului că mântuirea noastră este sigură nu pe baza Legii, ci în virtutea neprihănirii Domnului Hristos, care ne acoperă.

De ce o viaţă de supunere faţă de Legea lui Dumnezeu are mai multă odihnă decât o viaţă de neascultare?

Ultima afirmaţie a lui Isus din Matei 11:30 foloseşte imaginea purtării unei poveri sau a unei sarcini. „Căci jugul Meu este şi sarcina Mea este uşoară.”

7. Citeşte Exodul 18:13-22. Ce învăţăm de aici cu privire la a ne ajuta unii pe alţii în purtarea poverii?

Exodul 18:13 ne spune că poporul venea la Moise ca să fie judecat de dimineaţă până seara. Când letro a văzut lucrul acesta, l-a rugat stăruitor pe ginerele lui să creeze un cadru care să îi permită să se concentreze pe lucrurile mari şi să-i desemneze pe alţii să aibă grijă de lucrurile mai mărunte. Scriptura ne spune că Moise a ascultat de glasul lui letro şi a implementat acele schimbări dătătoare de viaţă.

Când ne spune că sarcina Lui este uşoară, Isus vrea să ne reamintească de faptul că ne putem bizui pe El, Purtătorul suprem de poveri. Asemenea lui Moise, trebuie să învăţăm că avem nevoie de ceilalţi pentru a ne împărţi poverile. În 1 Corinteni 12:12-26, imaginea trupului lui Hristos pe care o foloseşte Pavel ne oferă un bun exemplu despre ce ar putea să însemne împărţirea sarcinilor sau a poverilor. Avem nevoie de un trup care să funcţioneze bine, pentru a fi în stare să ducă greutăţile. Avem nevoie de picioare, mâini, umeri, muşchi şi putere fizică pentru a putea căra orice.

8. Cum ne ajută purtarea sarcinilor unii pentru alţii să împlinim Legea lui Hristos? Galateni 6:2

Contextul imediat al acestui pasaj poate să ne ajute. În Galateni 6:1, Pavel afirmă că dacă un frate sau o soră cade în ispită, noi trebuie să-l ridicăm cu duhul blândeţii (adu-ţi aminte de afirmaţia lui Isus că El este blând, din Matei 11:29). Purtarea sarcinii înseamnă ridicarea cuiva care s-a abătut de la calea dreaptă pentru a-l ajuta să vadă harul divin. Dar mai înseamnă şi să ne ajutăm unul pe altul atunci când trecem prin greutăţi. Termenul grecesc pentru „sarcină, povară” se poate referi la o greutate mare sau la o piatră. Imaginea aceasta ne reaminteşte că toţi ducem poveri şi avem nevoie de cineva care să ne ajute să le purtăm. Împărţirea responsabilităţilor şi a greutăţilor este o lucrare poruncită bisericii de Dumnezeu – o activitate care necesită blândeţe şi care generează compasiune.

Gândeşte-te la ultima ocazie când cineva te-a ajutat să duci o povară sub greutatea căreia te luptai. De ce acel ajutor a însemnat atât de mult pentru tine? Tu pe cine poţi ajuta acum să-si ducă povara?

„Când constataţi că lucrarea voastră este grea, când vă plângeţi de dificultăţi şi încercări, când spuneţi că nu aveţi putere să vă împotriviţi ispitei, că nu puteţi să biruiţi nerăbdarea şi că viaţa de credinţă este o lucrare anevoioasă, fiţi siguri că nu purtaţi jugul lui Hristos. Voi purtaţi jugul unui alt stăpân.” – Ellen G. White, Îndrumarea copilului, p. 267

„Noi nu putem să facem nimic, absolut nimic, pentru a ne recomanda bunăvoinţei lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne încredem de loc în noi înşine sau în faptele noastre bune, dar, atunci când venim la Domnul Hristos ca nişte făpturi păcătoase şi supuse greşelii, putem să găsim odihnă în iubirea Sa. Dumnezeu îi va primi pe toţi cei care vin la El cu încredere deplină în meritele Mântuitorului răstignit. Iubirea răsare în inimă. Poate că nu simţim nicio stare de extaz, dar este o încredere statornică şi plină de pace. Orice povară este uşoară, pentru că jugul pe care ni-l pune Hristos este uşor. Datoria ajunge să fie o încântare, iar sacrificiul, o plăcere. Calea care înainte părea să fie învăluită în întuneric devine strălucitoare, pentru că este luminată de razele ce vin de la Soarele Neprihănirii. Aceasta este umblarea în lumină, după cum Hristos este în lumină.” – Idem, Credinţa şi faptele, pp. 38-39

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Ioan 12-18
1. Care profet a scris despre oamenii care aveau „să nu înţeleagă cu inima”?
2. Cum a motivat Domnul faptul că avea să Se arate ucenicilor, şi nu lumii?
3. De ce uită femeia suferinţa produsă de durerile naşterii?
4. Ce a spus Domnul că face oricine este din adevăr?

Evanghelizare, Secţiunea 14, subcapitolul „Lecţiile Marelui Învăţător”
5. Cum era Domnul Isus, când trecea prin oraşe şi sate?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!