Liberi să ne odihnim

Mulţi dintre oamenii pe care Isus i-a întâlnit în timpul lucrării Lui pe pământ erau bolnavi, câteodată chiar pe moarte. Ei se îmbulzeau pe lângă El pentru a primi vindecare şi odihnă de suferinţele lor. Şi le-au primit întotdeauna.

Uneori, Isus doar a rostit un cuvânt şi ei s-au refăcut pe deplin. Alteori, El i-a atins pe cei bolnavi şi, în mod miraculos, s-au vindecat. Uneori, Isus îi trimitea de lângă El şi vindecarea avea loc în timp ce ei mergeau în drumul lor. Isus a vindecat bărbaţi, femei, copii, evrei, ne-evrei, bogaţi, săraci, oameni modeşti. Cele mai disperate cazuri, de lepră şi de orbire, nu erau peste puterile Lui.

Săptămâna aceasta vom analiza două exemple de vindecare foarte diferite. Într-un caz, suferindul era atât de bolnav, încât nici nu a putut veni singur la Isus. Simptomele lui erau cât se poate de evidente pentru oricine. În celălalt caz, nu erau simptome vizibile. În ambele cazuri, vindecarea a venit la timpul şi în felul alese de Dumnezeu.

Pe măsură ce vom analiza subiectul odihnei sau al eliberării de durere şi de suferinţă, vom studia şi întrebarea pe care toţi ne-am pus-o la un moment dat în umblarea noastră creştină: Şi ce se întâmplă când rugăciunile noastre pentru vindecare nu primesc răspuns?

Cum găsim odihnă atunci?

Dacă există vreun timp în care să avem în mod special nevoie de odihnă, atunci acela este când suntem bolnavi. Avem nevoie de odihnă fizică pentru ca trupul nostru să-şi refacă sistemul imunitar.

De asemenea, de multe ori avem nevoie şi de odihnă mintală. Uneori este vorba doar de ceva care nu pune viaţa în pericol, cum ar fi o răceală sau o migrenă. Ne întindem pe pat şi încercăm să nu ne gândim la tot ce ar trebui să facem, dar pur şi simplu nu putem.

Alteori, când e vorba de ceva care ameninţă viaţa, stăm treji în pat şi ne îngrijorăm pentru cum vor fi rezultatele analizelor medicale. Şi apoi, deseori, începem să ne întrebăm de ce ne-am îmbolnăvit. Plătim, în sfârşit, preţul unui stil de viaţă nesănătos? Sunt drogurile pe care le-am luat în urmă cu douăzeci de ani? Este surplusul de kilograme pe care l-am adunat în ultimii câţiva ani? Ne pedepseşte Dumnezeu pentru acel păcat tainic despre care nu ştie nimeni altcineva?

1. Despre ce ni se relatează în pasajul următor? Marcu 2:1-4

Pentru slăbănogul din această relatare, situaţia era clară. În Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus (pp. 286-291) avem şi contextul. Slăbănogul făcuse unele lucruri de care nu era mândru. Viaţa lui păcătoasă îi adusese această boală, iar experţii spirituali trasaseră o linie clară de la cauză la efect. El adusese această boală asupra lui prin propriile păcate şi nu exista nicio cură.

Atitudinea aceasta poate fi foarte tipică. Deseori părem obsedaţi de întrebarea: „Cine este vinovat?” Dar a arăta cine este vinovatul nu aduce vindecarea sau refacerea celui care este bolnav.

Planul de la început al lui Dumnezeu nu a inclus durerea, boala şi suferinţa. Boala a venit doar odată cu intrarea păcatului în lume. Iată de ce Dumnezeu ne dă îndrumări cu privire la sănătate: ca să ne putem bucura de o calitate a vieţii mai bună chiar acum. Dar, atât timp cât suntem în această lume bolnavă de păcat, nu va exista nicio garanţie a sănătăţii, indiferent cât de sârguincios urmăm principiile sănătoase.

Vestea bună este că Dumnezeu ne poate da odihnă fie că suntem bolnavi, fie că suntem sănătoşi; fie că boala noastră este urmarea propriilor acţiuni, fie că a fost cauzată de neglijenţa altora, de moştenirea genetică sau de simplul fapt că trăim în această lume păcătoasă. Dumnezeu ştie cum să ne dea odihnă.

Când cineva se îmbolnăveşte nu este bine să începem să căutăm vinovatul. În acelaşi timp, înţelegerea cauzei unei îmbolnăviri poate fi, în unele cazuri, un pas extrem de important spre vindecare şi recuperare. Poţi exemplifica?

Slăbănogul fusese coborât şi adus în prezenţa lui Isus şi toţi ochii erau îndreptaţi spre Învăţătorului. Avea El să vindece un păcătos considerat astfel de toţi? Avea El să rostească un cuvânt prin care să alunge boala?

2. Cum procedează Isus în privinţa vindecării slăbănogului? Care este primul lucru pe care îl face pentru bolnav? Marcu 2:5-12

Pentru că de cele mai multe ori nu suntem conştienţi de boală înainte de a-i observa simptomele, ne gândim la boală ca fiind doar nişte simptome. Credem că dacă scăpăm de simptome înseamnă că ne-am vindecat. Isus abordează boala diferit. El ştie care este rădăcina tuturor suferinţelor şi bolilor şi vrea să o trateze pe aceasta mai întâi.

În cazul slăbănogului, în loc să trateze imediat efectele evidente ale bolii, Isus merge direct la rădăcina a ceea ce îl apasă pe om cel mai mult. Slăbănogul simte greutatea propriei vine şi a separării de Dumnezeu mai cumplit decât îşi simte boala. Un om care se odihneşte în Dumnezeu este în stare să îndure orice fel de suferinţă fizică s-ar abate asupra lui în lumea aceasta bolnavă de păcat. Prin urmare, Isus merge direct la rădăcină şi îi oferă mai întâi iertare.

Liderii religioşi sunt şocaţi când Îl aud pe Isus rostind cuvintele de iertare. Ca răspuns la acuzaţiile lor nerostite, Isus pune o întrebare.

3. Ce provocare le lansează Isus cărturarilor în versetele de mai jos? Ce problemă abordează El de fapt? Marcu 2:8,9

Este uşor să vorbeşti, dar nu şi când Dumnezeu vorbeşte. Prin cuvântul plin de putere al lui Dumnezeu, toate lucrurile au luat fiinţă (Geneza 1). Deşi iertarea nu este ceva ce putem vedea, ea este scumpă. Iertarea a costat viaţa Fiului lui Dumnezeu pe cruce. Orice altceva este secundar. Pentru a demonstra puterea şi realitatea iertării, Isus alege după aceea să-l vindece pe slăbănog.

Dumnezeu vrea să ne vindece mai întâi pe dinăuntru. Apoi, El alege uneori să ne dea vindecare fizică imediată, ca în cazul slăbănogului, sau, alteori, va trebui să aşteptăm dimineaţa învierii pentru a avea parte de vindecarea fizică. Oricum ar fi, Salvatorul nostru vrea să ne putem odihni în asigurarea dragostei şi a harului Său chiar acum, chiar şi în mijlocul suferinţei.

Cum putem găsi odihnă şi pace chiar şi atunci când rugăciunile noastre nu primesc răspuns, cel puţin acum?

Pe baza datelor oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), cea mai răspândită boală la nivel mondial, care afectează peste 300 de milioane de oameni în fiecare an, nu are întotdeauna simptome vizibile evidente. Depresia este principalul factor de dizabilitate la nivel mondial şi are o contribuţie majoră la povara globală de boli.

Din nefericire, nu se vorbeşte des despre depresie în cadrul creştinismului, deoarece aceasta poate fi privită ca un semn al lipsei de credinţă. La urma urmei, nu se presupune că toţi creştinii ar trebui să fie plini de bucurie, de fericire şi de alte sentimente asemănătoare? Astfel, nu este depresia un semn că ceva nu este în regulă în relaţia noastră cu Dumnezeu?

Multă lume ştie că acest lucru nu este adevărat. Chiar şi creştinii, creştinii credincioşi, pot uneori să lupte cu depresia, mai ales după un eveniment traumatizant, şi nu este un semn al lipsei de credinţă sau de încredere în Dumnezeu. Putem să citim Psalmii şi să vedem durerea, suferinţa şi chinul pe care oamenii credincioşi ai lui Dumnezeu le-au îndurat.

Uneori, depresia pune stăpânire pe noi încet-încet şi ne dăm seama de ea doar când îşi încleştează strânsoarea. Alteori, ea loveşte rapid, mai ales după un eveniment care ne secătuieşte din punct de vedere emoţional sau fizic. De exemplu, Ilie, profetul credincios al lui Dumnezeu, a fost complet secătuit emoţional şi fizic după evenimentul de pe muntele Carmel.

4. În 1 Împăraţi 18, Ilie tocmai văzuse minunea Domnului cu focul coborât din cer. Ca răspuns la rugăciunea lui, el văzuse ploaia venind şi punând capăt celor trei ani de secetă. De ce apoi Ilie reacţionează la ameninţarea Izabelei fugind? 1 Împăraţi 19:1-5

Ilie a avut parte de douăzeci şi patru de ore istovitoare. Această experienţă, combinată cu o trezire bruscă şi cu o ameninţare cu moartea, serveşte drept factor declanşator al depresiei. De asemenea, profetul a fost acolo atunci când prorocii lui Baal, aproximativ opt sute cincizeci, au fost măcelăriţi, poate că unii dintre ei chiar de mâna sa (1 Împăraţi 18:40). Un asemenea eveniment, chiar şi pentru o cauză dreaptă, poate să conducă foarte uşor la un stres traumatic în aceia care fie privesc, fie, chiar mai rău, iau parte nemijlocit.

Aşadar, Ilie fuge, încearcă să scape. Uneori alergăm la frigider şi încercăm să ne găsim iarăşi fericirea mâncând. Alteori încercăm să scăpăm de epuizarea emoţională dormind. Câteodată căutăm noi relaţii, un loc de muncă nou sau o nouă locuinţă, în încercarea de a fugi. Şi uneori ne afundăm în mai multă muncă, atunci când ne străduim să fugim tot mai departe de acel ceva fără nume care ne secătuieşte de bucurie şi de odihnă. Într-un final, aceste lucruri doar maschează simptomele; nu rezolvă problema şi deseori ajung chiar să o înrăutăţească.

Ilie este prea obosit ca să mai fugă, aşa că se roagă din nou. Rugăciunea aceasta este foarte diferită de rugăciunea plină de credinţă la care Dumnezeu a răspuns pe muntele Carmel (1 Împăraţi 18:36,37), în faţa preoţilor şi a prorocilor lui Baal, a demnitarilor de la palat şi a oamenilor de rând. Aceasta este o rugăciune simplă, scurtă, de disperare.

5. În 1 Împăraţi 19:4, Ilie afirmă că nu este mai bun decât părinţii lui. La ce se referă el?

Când, în sfârşit, Ilie se linişteşte, vina îl zdrobeşte. El îşi dă seama că plecarea lui rapidă a compromis ceea ce putea fi o mare ocazie de reformă în Israel. Realizează că i-a dezamăgit pe cei care aveau nevoie de el şi este neputincios pentru a face ceva în privinţa aceasta. Astfel, într-un moment dureros de reflecţie interioară, cunoscând foarte bine istoria poporului său, se vede pe sine aşa cum este în realitate.

Aceasta poate fi o revelaţie dureroasă pentru oricare dintre noi, nu-i aşa? Şi anume, să ne vedem aşa cum suntem în realitate. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru promisiunea că, în Hristos, Dumnezeu ne vede aşa cum Îl vede pe Isus, oricât de păcătoasă a fost viaţa noastră (vezi Filipeni 3:9).

Cu toate acestea, depresia are un mod aparte de a ne înghiţi într-un vârtej întunecos de dezgust, de dezamăgire de sine. Şi uneori începem să gândim că moartea este singura cale de a scăpa de acolo. Aceasta pare să fie situaţia lui Ilie. E prea mult pentru el. El spune: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei” (1 Împăraţi 19:4).

Marele Vindecător nu-l condamnă pe Ilie. Dumnezeu înţelege mai bine decât noi ce avem de înfruntat atunci când ne luptăm cu depresia.

„Poate că nu vom avea, în momentul acela, dovada clară că faţa Mântuitorului nostru este plecată asupra noastră cu o expresie de milă şi dragoste, şi totuşi este aşa. Poate că nu simţim atingerea Sa vizibilă, dar mâna Sa este îndreptată spre noi cu iubire, milă şi înţelegere.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 97

Dumnezeu ştie şi înţelege că „drumul este prea lung” (1 Împăraţi 19:7) pentru noi, dar, uneori, El trebuie să aştepte ca noi să ne oprim din alergare. Apoi, poate să intervină. Câteodată, oamenii care se îneacă devin atât de confuzi, încât se luptă cu salvamarul. Atunci, salvamarul trebuie să se retragă şi să aştepte cu manevrele de salvare până ce victima îşi pierde cunoştinţa şi renunţă la propriile eforturi.

6. Ce speranţă şi ce mângâiere poţi să găseşti în următoarele texte? Psalmii 34:18; 73:26; Matei 5:1-3; Isaia 53:4-6

Dumnezeu ştie că toată cursa aceea l-a obosit pe Ilie. El ştie că, mai mult decât oboseala fizică, Ilie este obosit emoţional şi duce cu el o uriaşă încărcătură de vină. Aşa cum Isus avea să facă în dreptul slăbănogului mulţi ani mai târziu, Dumnezeu şterge totul cu buretele şi îi oferă lui Ilie odihnă. În sfârşit, el poate cu adevărat să doarmă şi să se învioreze.

Ne-am aştepta ca acesta să fie sfârşitul relatării, dar nu este. Odihna lui Dumnezeu nu este un eveniment care se întâmplă o singură dată. Intrarea în odihna lui Dumnezeu are de-a face cu vindecarea – cu dezvăţarea încet-încet de tiparele de gândire negative şi de obiceiurile distructive. Dumnezeu nu realizează vindecarea pe fugă.

7. Unde merge Ilie acum şi de ce? 1 Împăraţi 19:5-8

După ce se odihneşte, Ilie aleargă din nou. Dar, de data aceasta, Dumnezeu îi reorientează alergarea. El ştie că viaţa într-o lume păcătoasă poate şi chiar va aduce depresie. El înţelege impulsul nostru de a fugi, dar doreşte să ne redirecţioneze alergarea. În loc de toate mecanismele distructive pe care le încercăm pentru a face faţă situaţiei, Dumnezeu vrea ca noi să alergăm la El. Şi, odată ce începem alergarea spre El, Domnul vrea să ne înveţe să ascultăm „susurul blând şi subţire” (1 Împăraţi 19:12) care ne va da odihnă.

Ilie nu mai are energie să se ridice singur şi să întreprindă călătoria pentru a-L întâlni pe Dumnezeu. Dumnezeu îi dă putere pentru a ajunge la întâlnire şi îi promite un mâine mai bun.

În timp ce se aşază sub un ienupăr şi îşi doreşte să moară, Ilie crede că zilele cele mai bune din viaţa lui s-au încheiat.

8. Ce mai era încă rezervat pentru Ilie? 1 Împăraţi 19:15,16; 2 Împăraţi 2:11

Dumnezeu ştia că zilele mai bune se aflau încă în faţa lui Ilie. Pentru profet, vindecarea avea să vină pe măsură ce învăţa să-şi potrivească viaţa după ritmul lui Dumnezeu şi să accepte odihna Lui. Mai erau încă împăraţi de uns şi un succesor de ales. Dumnezeu ştia deja despre Elisei, care avea să devină la fel de apropiat de Ilie ca un fiu. Dumnezeu ştia că, prin credinţă, Ilie avea să coboare foc din cer (2 Împăraţi 1:10). Ilie nu avea să aibă parte de o moarte disperată sub un ienupăr, ci de un car de foc ce avea să-l ducă spre odihna cerească.

Ce putem învăţa din istoria lui Ilie despre motivul pentru care trebuie să ne străduim să nu renunţăm, indiferent cât de rău ne simţim?

„Odată cu circumstanţele care se schimbă continuu, în experienţa noastră vin şi schimbările; şi prin aceste schimbări noi suntem fie în culmea fericirii, fie deprimaţi. Dar faptul că circumstanţele se schimbă nu are nicio putere să schimbe relaţia lui Dumnezeu cu noi. El este acelaşi ieri, astăzi, mâine şi pentru totdeauna şi ne cere să avem o încredere necondiţionată în dragostea Lui.” – Ellen G. White, In Heavenly Places, p. 120

„Păstraţi-vă privirile aţintite spre Domnul Isus, înălţând rugăciuni tăcute, cu credinţă şi bazaţi-vă pe puterea Lui, indiferent dacă trăiţi sau nu vreun simţământ deosebit. Înaintaţi ca şi când fiecare rugăciune înălţată este înregistrată la tronul lui Dumnezeu şi ca şi când ar fi primit răspunsul din partea Aceluia ale cărui făgăduinţe nu rămân niciodată neîmplinite. Păşiţi înaintea lui Dumnezeu, chiar şi atunci când vă simţiţi împovăraţi şi cuprinşi de tristeţe şi descurajare. Vă spun din propria experienţă că lumina nu va întârzia să coboare asupra voastră, veţi fi bucuroşi, norii şi întunericul vor fi risipiţi şi sufletul vostru va fi eliberat de sub puterile întunericului şi se va desfăta în lumina limpede a prezenţei lui Dumnezeu.” – Idem, Solii alese, cartea 2, pp. 242-243

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Faptele apostolilor 12-18
1. În ce mod l-a trezit îngerul pe Petru în temniţă?
2. Pe cine au întărâtat iudeii împotriva lui Pavel şi a lui Barnaba?
3. Cum se numea colonia romană în care au ajuns apostolii?
4. Cum se numea şi ce calităţi avea iudeul de neam din Alexandria?

Evanghelizare, Secţiunea 14, subcapitolul „Avertismentele adresate lucrătorilor biblici”
5. Dragostea şi simpatia cărei categorii sunt lipsite de valoare?

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!