Odihnă, relaţii şi vindecare

Un bărbat fusese acuzat că a agresat sexual o femeie. Aceasta l-a identificat cu certitudine în cadrul unei operaţiuni de identificare a inculpaţilor organizată de poliţie. Deşi dovezile erau discutabile, femeia era convinsă că „Johnny” era cel vinovat.

Aşa că Johnny a mers la închisoare, unde a zăcut timp de paisprezece ani pentru o crimă pe care nu o comisese. Doar atunci când probele ADN l-au disculpat, femeia, Jane, şi-a dat seama de teribila greşeală.

Ea a vrut să-l întâlnească pe Johnny după ce acesta a fost eliberat. Ce avea să facă acest bărbat, care suferise atât de mult, când a ajuns să fie faţă-n faţă cu femeia care îi distrusese viaţa atâţia ani?

Ea se afla într-o cameră, aşteptându-l să vină. Când el a sosit şi s-au uitat unul în ochii celuilalt, Jane a izbucnit în lacrimi.

„Johnny doar s-a aplecat, mi-a luat mâinile, s-a uitat la mine şi mi-a spus: «Te iert.» Nu puteam crede aşa ceva. Acolo era un om pe care îl urâsem şi pe care îl doream mort. Şi totuşi, acum, iată-l acolo, spunându-mi mie, care îi făcusem atât de mult rău, că m-a iertat? Doar atunci am început să înţeleg ce era harul cu adevărat. Şi doar atunci am început să mă vindec şi să am parte de adevărata odihnă.”

Săptămâna aceasta vom analiza ce este iertarea şi ce poate face ea pentru inima omenească neliniştită.

În cele din urmă, lucrurile merg în direcţia cea bună pentru Iosif, spre punctul culminant al vieţii sale. El nu doar că iese din închisoare, dar este făcut şi prim-ministru al Egiptului, după ce interpretează visele faraonului (Geneza 41). Se căsătoreşte şi are doi copii (Geneza 41:50-52). Depozitele Egiptului sunt pline, iar foametea prezisă începe. Şi apoi, într-o zi, fraţii lui îşi fac apariţia în Egipt.

1. Citeşte despre prima întâlnire dintre Iosif şi fraţii lui, în Geneza 42:7-20. Care este scopul intrigii atât de elaborate? Ce încerca Iosif să afle din această primă întâlnire?

Iosif deţine puterea şi ar putea să se răzbune pe fraţii săi fără să fie nevoit să se justifice. Dar, în loc de răzbunare, el este preocupat de membrii familiei sale de acasă. Este îngrijorat pentru tatăl lui. Mai era încă în viaţă sau familia disfuncţională devenise o familie fără patriarh? Şi cum stăteau lucrurile cu fratele lui mai mic? Fiind bucuria şi încântarea tatălui său, Beniamin se afla acum în aceeaşi situaţie în care fusese Iosif. Transferaseră fraţii lui gelozia lor periculoasă asupra lui Beniamin? Iosif este acum în postura de a avea grijă de aceste persoane vulnerabile din familia sa şi acţionează în consecinţă.

Punerea în practică a principiilor biblice în relaţiile noastre nu înseamnă că ar trebui să acceptăm vreodată abuzul. Toţi suntem preţioşi în ochii lui Dumnezeu. Isus a plătit preţul suprem pe cruce pentru fiecare dintre noi.

2. De ce Isus ia atât de personal abuzarea sau neglijarea altora? Matei 25:41-46

Toţi am fost cumpăraţi prin sângele lui Isus şi, din punct de vedere legal, suntem ai Lui. Oricine se comportă abuziv atacă proprietatea lui Isus.

Abuzul sexual, emoţional sau fizic nu trebuie să facă parte niciodată din dinamica familiei. Aceasta nu este doar o chestiune privată, care să fie rezolvată în sânul familiei. O astfel de situaţie va necesita ajutor şi intervenţie din afară. Dacă tu sau altcineva din familie este abuzat, neapărat, caută ajutor la un specialist de încredere.

Care sunt principiile biblice pe care trebuie să le aplici la oricare dintre relaţiile de familie dificile pe care le ai acum?

Iosif i-a iertat pe fraţii lui. Nu ştim exact când i-a iertat, dar este evident că s-a întâmplat cu mult înainte ca ei să-şi facă apariţia. Probabil că Iosif nu ar fi prosperat niciodată în Egipt dacă nu ar fi iertat, pentru că, mai mult ca sigur, mânia şi amărăciunea i-ar fi măcinat sufletul şi i-ar fi stricat relaţia cu Domnul.

Numeroase studii făcute pe supravieţuitorii unor tragedii provocate de alţii au subliniat faptul că, pentru victimele celor mai crunte suferinţe, iertarea a fost un factor-cheie în găsirea vindecării şi a refacerii vieţii. Iertarea are mai mult de-a face cu noi înşine decât cu cel sau cu cei care ne-au greşit.

Chiar dacă i-a iertat pe fraţii lui, Iosif nu este dispus să permită ca relaţiile de familie să se reia de acolo de unde le-a lăsat, şi anume, în groapa din Dotan. El trebuie să vadă dacă în ei s-a schimbat ceva.

3. Ce aude Iosif când trage cu urechea? Ce află despre fraţii lui? Geneza 42:21-24

Tot procesul comunicării are loc prin intermediul unui interpret, astfel că fraţii lui Iosif nu îşi dau seama că el îi înţelege. Iosif aude mărturisirile lor. Ei crezuseră că, scăpând de Iosif, nu avea să-i mai pârască nimeni tatălui lor; că nu aveau să mai suporte visele lui sau să-l vadă delectându-se în rolul de favorit al tatălui. Dar, în loc să găsească odihnă, în toţi aceşti ani ei fuseseră bântuiţi de o conştiinţă vinovată. Faptele lor conduseseră la nelinişte şi la o teamă paralizantă de pedeapsa lui Dumnezeu. Lui Iosif îi pare rău pentru suferinţa lor. El plânge pentru ei.

Iosif ştie că foametea va mai dura alţi câţiva ani, aşa că insistă ca ei să-l aducă pe Beniamin cu ei în următoarea ocazie când vor veni să cumpere grâu (Geneza 42:20). De asemenea, el îl ţine ostatic pe Simeon (Geneza 42:24).

După ce vede că Beniamin este încă în viaţă, Iosif organizează o petrecere în care manifestă în mod clar favoritism faţă de Beniamin (Geneza 43:34), ca să vadă dacă vechile tipare de gelozie erau încă prezente în ei. Fraţii nu dau semne că sunt invidioşi, dar Iosif ştie cât de şireţi pot fi. La urma urmei, ei au înşelat o cetate întreagă (Geneza 34:13), iar Iosif îşi închipuie că, probabil, îl minţiseră pe tatăl lor în legătură cu soarta lui (Geneza 37:31-34), aşa că plănuieşte un alt test (Geneza 44).

Citeşte Geneza 45:1-15. Ce ne spun versetele acestea despre ce a simţit Iosif în legătură cu fraţii lui şi despre iertarea pe care le-a acordat-o? Ce lecţii putem extrage din această istorie pentru noi înşine?

Iertarea a fost definită ca fiind disponibilitatea de a renunţa la dreptul de a manifesta resentimente, condamnare şi răzbunare faţă de persoana sau grupul care a comis un abuz sau o nedreptate împotriva ta. Dr. Marilyn Armour, un terapeut de familie care a lucrat cu supravieţuitorii Holocaustului pentru a afla cum au procedat aceştia pentru a găsi un sens în tot ce li se întâmplase, scrie: „Întreaga noţiune de iertare este un act deliberat din partea victimei. Nu este ceva ce vine de la sine.”

Iertarea nu înseamnă că nu vor fi consecinţe. Ea nu înseamnă să lăsăm abuzatorul să continue cu comportamentul lui abuziv. Iertarea înseamnă că Îi predăm lui Dumnezeu resentimentele şi dorinţa de răzbunare. Dacă nu, mânia, amărăciunea, ranchiuna şi ura vor agrava tot ce ne-a făcut rău persoana aceea.

4. Cum ne ajută faptul că îi iertăm pe alţii? Ia în considerare pasajul din Matei 18:21-35.

Fără îndoială, unul dintre secrete pentru a învăţa să iertăm este să înţelegem ce ni s-a iertat în Hristos. Noi toţi am păcătuit nu doar împotriva altor oameni, ci şi împotriva lui Dumnezeu.

Fiecare păcat este comis, de fapt, împotriva Domnului şi Făcătorului nostru; şi totuşi, în Isus, putem cere iertare deplină pentru toate păcatele noastre, nu pentru că merităm – fiindcă nu merităm -, ci doar datorită harului lui Dumnezeu manifestat faţă de noi. Odată ce înţelegem acest adevăr sacru, odată ce putem să experimentăm realitatea iertării lui Dumnezeu în propria viaţă, putem începe să ne eliberăm şi să-i iertăm pe alţii. Oferim iertare nu pentru că ceilalţi merită, ci pentru că aceasta am primit şi noi de la Dumnezeu. Şi, de altfel, cât de des merităm noi iertarea?

După cum am văzut, şi Iosif a oferit o a doua şansă relaţiilor de familie. Nu au fost resentimente aici şi nici o întoarcere la lucrurile care s-au întâmplat în trecut.

Este aproape imposibil să o luăm de la capăt într-o familie în care am devenit toţi experţi în a ne răni cât mai tare unul pe altul. Dar nu aşa a reacţionat Iosif. Se pare că el a vrut să lase trecutul în urmă şi să meargă înainte cu dragoste şi cu acceptare. Dacă Iosif ar fi avut o atitudine diferită, istoria aceasta ar fi avut un final diferit, nu atât de fericit.

„«Ferice», zice el, «de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!»” (Romani 4:7,8). Ce ne spune Pavel despre ce ne-a fost oferit în Isus şi despre impactul pe care această făgăduinţă minunată ar trebui să-l aibă asupra modului în care relaţionăm cu cei care ne-au rănit?

Ca să iert, trebuie să admit că am fost rănit. Aceasta poate fi greu de făcut, din moment ce suntem uneori mai dispuşi să ne îngropăm sentimentele decât să le rezolvăm. A ne recunoaşte sentimentele necreştine de amărăciune şi chiar de mânie înaintea lui Dumnezeu este în regulă. Vedem acest lucru exprimat deseori în cartea Psalmii. Pot să mă simt liber să-I spun lui Dumnezeu că nu mi-a plăcut ce s-a întâmplat sau cum am fost tratat şi că acest lucru mă întristează sau mă face furios.

Îl vedem pe Iosif plângând atunci când îi vede iarăşi pe fraţii lui şi când retrăieşte unele sentimente din trecutul său.

5. Ce ne spune declaraţia lui Isus de pe cruce despre acordarea iertării la timp? Luca 23:34

Isus nu a aşteptat ca noi să Îi cerem iertare mai întâi. Nu trebuie să aşteptăm ca acela care ne-a rănit să-şi ceară iertare. Putem să-i iertăm pe ceilalţi fără să le cerem să accepte iertarea noastră.

6. Ce ne învaţă textele de mai jos despre modul în care trebuie să ne raportăm la cei care ne rănesc? Luca 6:28; Matei 5:44

Asemenea dragostei, iertarea începe cu o alegere, mai degrabă decât cu un sentiment. Putem alege să iertăm chiar dacă emoţiile noastre s-ar putea să nu corespundă acestei decizii. Dumnezeu ştie că alegerea aceasta este imposibil de făcut prin puterea noastră, dar „la Dumnezeu, toate lucrurile sunt cu putinţă” (Marcu 10:27). De aceea ni se spune să ne rugăm pentru cei care ne fac rău. În unele cazuri, persoana aceea poate că a murit deja, dar noi putem încă să ne rugăm pentru puterea de o ierta.

Fără îndoială, iertarea nu este întotdeauna uşor de acordat. Durerea şi răul adus asupra noastră pot fi devastatoare, lăsându-ne răniţi, infirmi, zdrobiţi. Dacă îi vom permite, vindecarea va veni, dar păstrarea amărăciunii, a mâniei şi a resentimentelor va face vindecarea mult mai dificil de obţinut, dacă va mai fi posibilă vreodată.

Jertfa Domnului Isus este exemplul cel mai bun despre ce L-a costat pe Dumnezeu ca să ne ierte. Dacă Domnul a putut să treacă prin aşa ceva pentru noi, chiar dacă a ştiut că mulţi aveau să-L respingă, atunci cu siguranţă şi noi putem învăţa să iertăm.

Pe cine trebuie să ierţi? Ce dificultăţi întâmpini în privinţa aceasta?

Familia lui Iosif ajunge, în sfârşit, în Egipt. Nu mai există secrete întunecate în familie. Fraţii lui au fost nevoiţi să admită că l-au vândut pe Iosif atunci când i-au explicat tatălui lor că fiul pe care îl crezuse mort era acum prim-ministrul Egiptului.

Deşi s-ar putea să nu fie întotdeauna posibil sau înţelept să refacem relaţiile, aceasta nu înseamnă că nu putem ierta. S-ar putea să nu fim în stare să-l îmbrăţişăm pe cel care ne-a făcut rău sau să plângem împreună cu el, dar poate că vom vrea să dăm glas iertării fie verbal, fie printr-o scrisoare. Apoi, este timpul să uităm durerea cât putem de mult. Poate că vor mai rămâne întotdeauna urme, dar cel puţin putem porni pe drumul vindecării.

7. De ce erau îngrijoraţi fraţii lui Iosif şi de ce ar fi trebuit să fie? Ce spune această teamă despre ei? Geneza 50:15-21

Fraţii lui Iosif locuiau în Egipt de şaptesprezece ani (Geneza 47:28), şi totuşi, când Iacov a murit, le-a fost teamă că Iosif se va răzbuna. Erau conştienţi de cât de mult rău îi făcuseră fratelui lor. Iosif i-a asigurat din nou de iertarea sa, acum, după moartea tatălui lor. Probabil că această reîmprospătare a memoriei le-a prins bine şi lui Iosif, şi fraţilor lui.

Dacă rana este adâncă, poate că vom avea nevoie să iertăm de multe ori. Când ne vin în minte amintirile despre răul făcut, va trebui să mergem imediat la Dumnezeu în rugăciune şi să alegem din nou să iertăm.

8. Cum explică versetul de mai jos, cel puţin parţial, disponibilitatea lui Iosif de a ierta păcatul fraţilor lui săvârşit împotriva sa? Geneza 50:20

Iosif a crezut cu tărie că viaţa lui făcea parte din marele plan al lui Dumnezeu de a ajuta la salvarea de la foamete a lumii cunoscute pe atunci şi apoi de a ajuta familia lui să împlinească făgăduinţa lui Dumnezeu de a deveni un neam mare. Cunoaşterea faptului că Dumnezeu răsturnase planurile rele ale fraţilor lui pentru a înfăptui un mare bine l-a ajutat pe Iosif să ierte.

Istoria lui Iosif are un final fericit. Cum răspundem noi atunci când sfârşitul unei istorii nu este atât de fericit? Sau am putea spune că, pe termen lung, odată cu încheierea păcatului şi a marii lupte, când toate problemele se vor rezolva, va fi un final fericit? Cum ne poate ajuta această speranţă să facem faţă acelor finaluri mai puţin decât ideale?

„După cum Iosif a fost vândut păgânilor de către propriii fraţi, la fel şi Hristos a fot vândut în mâinile celor mai înverşunaţi vrăjmaşi ai Săi de către unul dintre ucenicii Săi. Lui Iosif i-au fost aduse acuzaţii neadevărate şi a fost aruncat în temniţă datorită virtuţii sale; tot aşa şi Hristos a fost dispreţuit şi respins pentru că viaţa Lui neprihănită şi plină de lepădare de sine a fost o mustrare pentru păcat. Cu toate că nu se făcea vinovat de niciun rău, el a fost condamnat pe temeiul unor mărturii mincinoase. Iar răbdarea şi blândeţea lui Iosif, date pe faţă în timp de nedreptate şi de opresiune, bucuria lui de a ierta şi nobila bunăvoinţă faţă de comportarea nenaturală a fraţilor săi reprezintă răbdarea Mântuitorului, care nu S-a plâns în faţa răutăţii şi a necuviinţei oamenilor răi, şi iertarea Sa, acordată nu numai ucigaşilor Săi, ci tuturor acelora care vin la El, mărturisindu-şi păcatele şi căutând iertare.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pp. 239-240

„Nimic nu poate îndreptăţi un spirit neiertător. Cel care este lipsit de milă faţă de alţii dovedeşte că nu este părtaş al harului iertător al lui Dumnezeu. Prin iertarea lui Dumnezeu, inima celui greşit este adusă mai aproape de marea inimă a Iubirii Infinite.” – Idem, Parabolele Domnului Hristos, p. 251

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Faptele 5-11
1. Pe vremea cărui eveniment important s-a ivit Iuda Galileeanul?
2. Ce dorinţă i-a venit în inimă lui Moise?
3. Ce a înţeles Petru că i-a arătat Domnul prin viziunea cu animalele?
4. Ce fenomen a fost în toată lumea, în zilele împăratului Claudiu?

Evanghelizare, Secţiunea 14, subcapitolul „Salariile corespunzătoare pentru femeile care sunt lucrători biblici”
5. Ce metodă nu este în conformitate cu planul lui Dumnezeu?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!