Ilustraţii din relaţia de căsătorie

Biblia este plină de povești de dragoste care dezvăluie grăitor aspecte ale mântuirii și ale iubirii lui Dumnezeu pentru poporul Său. Cea mai strânsă dintre relațiile umane, căsătoria, se dovedește o școală în care, dacă ajungem să o trăim așa cum a intenționat Dumnezeu, putem descoperi lecții profunde despre dragostea Lui pentru noi, despre relația noastră cu El și despre cât de departe a mers El pentru a ne răscumpăra.

Concepțiile moderne despre dragoste și căsătorie ne-au afectat capacitatea de a aprecia ce încearcă Dumnezeu să ne învețe prin legământul marital. Deși păcătoșenia umană a pervertit în mare măsură căsătoria (și aproape orice altceva), aceasta poate fi încă o modalitate puternică de descoperire a adevărului, chiar și a celui profetic. Căsătoria nu trebuie doar să ne facă fericiți, ci și să fie o școală în care să învățăm lecții profunde despre noi înșine și despre relația cu Dumnezeu.

În această săptămână vom explora modalitățile în care Cuvântul lui Dumnezeu vorbește despre căsătorii, reușite și nereușite. Putem apoi extrage lecții din aceste exemple pentru a înțelege mai bine modul în care Dumnezeu relaționează cu poporul Său, chiar și atunci când acesta greșește, și putem învăța câteva adevăruri despre iubirea Sa ca să înțelegem mai bine evenimentele finale.

Puține metafore biblice evidențiază mai bine decât căsătoria acea relație strânsă pe care Dumnezeu dorește să o aibă cu omenirea. Această metaforă este folosită atât de frecvent în narațiunea biblică – și este atât de evidentă în Apocalipsa – încât este imperativ ca aceia care studiază Biblia să înțeleagă la ce Se referă Dumnezeu când o folosește în Cuvânt.

1. În lumina textelor din Geneza 2:23-25 și Efeseni 5:29-32, în ce aspecte reflectă căsătoria omenească legătura dintre Hristos și oameni?

Într-o ocazie când le vorbea fariseilor, Domnul Isus a citat relatarea căsătoriei din Geneza dintre Adam și Eva, iar fariseii I-au adresat rapid întrebarea: „Pentru ce dar […] a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărțire și s-o lase?” (Matei 19:7). Moise era considerat un profet fondator al națiunii. Imaginează-ți cum e să Îl pui la îndoială pe Cel care a creat instituția căsătoriei prin confruntarea cu propriul Său profet! Strategia lor era tipică abordării pe care o aveau cu Domnul Isus: adesea încercau să demonstreze că învățăturile Sale contraziceau Scripturile. Căsătoria pe viață și caracterizată de fidelitate a fost idealul stabilit de Dumnezeu la crearea omenirii. Din nefericire, omenirea căzută în păcat a stricat acest dar fundamental de la Dumnezeu. Având în vedere importanța pe care Scriptura o acordă căsătoriei, poate că nu este o coincidență că această instituție a fost întotdeauna sub atac. Împreună cu Sabatul, constituie cele două daruri oferite oamenilor în Eden, ambele menite să demonstreze dorința lui Dumnezeu de a avea o relație strânsă cu creația Lui. Căsătoria, uniunea intimă dintre doi oameni imperfecți, va da întotdeauna naștere la tensiuni. Căsătoria dintre biserică și Hristos este uniunea dintre un Salvator perfect și o mireasă cu multe defecte. Cu toate acestea, putem învăța despre iubirea lui Dumnezeu din ceea ce are de oferit o căsnicie reușită.

Iată trei principii maritale: (1) Iartă-ţi partenerul de viaţă, oricât de mult nu ar merita, la fel cum ne iartă Hristos pe noi, oricât de mult nu am merita! (2) Acceptă-ţi partenerul cu toate defectele lui, așa cum Hristos ne acceptă pe noi cu toate defectele noastre! (3) Așa cum Hristos ne-a pus pe noi mai presus de Sine, pune-ţi partenerul de viaţă mai presus de tine! Cum pot aceste principii biblice să ne ajute să înţelegem cum Se raportează Dumnezeu la noi și să ne salveze căsnicia?

Ezechiel 16 transmite preocuparea lui Dumnezeu pentru poporul Său. El descrie națiunea lui Israel ca pe o nou-născută abandonată, lăsată într-un câmp să moară. Dumnezeu o ia acasă, o curăță și, când aceasta ajunge la maturitate, se căsătorește cu ea. Este o imagine impresionantă a unei căsnicii puțin probabile.

2. Ce ne învaţă despre intenţiile lui Dumnezeu cu privire la noi detaliile din Ezechiel 16:4-14 legate de înnobilarea acestei mirese?

Dumnezeu i-a spus națiunii lui Israel că, atâta timp cât s-a aflat în grija Lui, s-a făcut „de o frumusețe desăvârșită” (Ezechiel 16:13). Când a găsit-o Dumnezeu la început, nimănui nu i se părea frumoasă; era o copilă abandonată, dată la o parte în speranța că va muri. Dar, pe măsură ce Dumnezeu Și-a revărsat atenția asupra ei, a devenit din ce în ce mai frumoasă, până când toată lumea vorbea despre ea. Acest lucru a fost valabil mai ales în primele zile ale regilor evrei, în timpul lui David și Solomon. Împărăteasa din Seba a întreprins chiar o călătorie specială pentru a vedea cu ochii ei splendoarea lui Israel.

Doar că frumusețea națiunii lui Israel era în întregime darul lui Dumnezeu. Ea era frumoasă – subiect de discuție printre popoare – tocmai pentru că era mireasa Lui. Citește Ezechiel 16:14. Iată o temă des întâlnită în Biblie: mireasa lui Dumnezeu este frumoasă nu datorită a ceva ce a făcut ea, ci pentru că Dumnezeu Și-a revărsat bunăvoința asupra ei și a făcut-o așa. În mod asemănător, noi credincioșii suntem frumoși în ochii Cerului nu datorită a ceva ce am făcut pentru a câștiga acest lucru, ci datorită bunăvoinței lui Dumnezeu, a mântuirii pe care El ne-a oferit-o. Suntem frumoși pentru că suntem acoperiți de neprihănirea Lui (2 Corinteni 5:21).

Totul a fost însă bine până când: „Te-ai încrezut în frumusețea ta și ai curvit la adăpostul numelui tău celui mare; ți-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor și te-ai dat lor” (Ezechiel 16:15). Am fost creați pentru a reflecta bunătatea și gloria lui Dumnezeu. Atunci când ființele create de Dumnezeu presupun că frumusețea lor le aparține, respectiva frumusețe își pierde valoarea și urmează necazuri.

Care sunt pericolele când ne încredem în „frumuseţea” noastră, crezând că există ceva în noi care să ne confere merite în faţa lui Dumnezeu sau să ne facă demni de iubirea Sa? Cum ne putem feri de mândria spirituală?

Ceea ce a cerut Dumnezeu din partea profetului Osea poate fi una dintre cele mai ciudate însărcinări încredințate vreodată unuia dintre slujitorii Săi: să se căsătorească – cu bună știință – cu o prostituată. Dar Dumnezeu îl folosea pe Osea pentru a ne ajuta să înțelegem, din perspectiva Lui, durerea produsă de păcatul și răzvrătirea oamenilor. Dumnezeu Își alesese cu dragoste o soție, pe Israel, care L-a înșelat în mod repetat, iar El, în mod uimitor, a luat-o înapoi și a repus-o în drepturi.

3. Compară Osea 1:2; 3:1; Apocalipsa 17:1,2 și 18:1-4. Ce este adulterul menţionat aici? Ce lecţii poate învăţa biserica creștină din istoria lui Osea? Prin ce anume a repetat biserica păcatele Vechiului Testament?

Biblia arată că greșelile poporului Israel din Vechiul Testament aveau să fie repetate în mare parte de biserica lui Hristos din Noul Testament. Poporul legământului lui Dumnezeu s-a rătăcit teribil înainte de exil, aducând practicile idolatre ale națiunilor vecine în rândul națiunii legământului divin. Poporul lui Dumnezeu s-a îndepărtat de relația sa cu El pentru a găsi „soluții” la problemele pe care considera că le are.

Cuvintele alese de Dumnezeu arată clar că El încearcă să ne arate nu doar ce am făcut greșit, ci și cum Se simte El în urma acțiunilor noastre. Cei care au fost trădați de soț sau de soție pot înțelege oarecum sentimentele devastatoare pe care infidelitatea noastră față de Hristos le-ar putea stârni în curțile cerești. Poate cea mai uimitoare parte a istoriei lui Osea este cât de departe a mers profetul în eforturile lui de a-și răscumpăra soția rătăcitoare.

Când vedem apelul final adresat omenirii, care cheamă poporul lui Dumnezeu să iasă din Babilon, este demn de remarcat faptul că El Își cheamă propriul popor, nu străinii. Își cunoaște poporul îndeaproape. Îl iubește. Și, în timp ce lumea se îndreaptă spre cel mai cumplit ceas, El încă oferă prețul de răscumpărare pe care l-a plătit pentru a ne aduce înapoi cu propriul Său sânge. Jertfa Domnului Hristos, mai mult decât orice altceva, ar trebui să ne arate cât de mult Își dorește Domnul să Își salveze poporul rătăcit.

Care sunt modalităţile actuale prin care vreo biserică, inclusiv a noastră, poate cocheta cu adulterul spiritual?

Când a ajuns bătrân și, fără îndoială, se gândea la promisiunile pe care i le făcuse Dumnezeu cu privire la urmașii săi (vezi Geneza 15:5), Avraam i-a încredințat o misiune solemnă celui mai în vârstă și mai de încredere slujitor al său.

4. Din Geneza 24:1-4, de ce era atât de important pentru Avraam ca fiul său să nu se căsătorească cu una „dintre fetele canaaniţilor” (Geneza 24:3) ?

Oricât de exclusivist ar putea părea sfatul lui, la Avraam problema era de natură spirituală, nu etnică; era de natură teologică, nu națională. Avraam cunoștea foarte bine degenerarea morală din cadrul practicilor religioase canaanite, precum și închinarea canaaniților la dumnezei falși, și știa cât de ușor ar fi putut fiul lui să cadă în aceste practici, dacă s-ar fi căsătorit cu cineva din rândul canaanitelor. Categoric, o mare parte din istoria Israelului antic, și chiar a bisericii creștine de-a lungul secolelor, a fost una în care poporul lui Dumnezeu – care ar fi trebuit să dea mărturie în fața lumii – este de fapt înglodat în lume și în învățăturile și credințele ei religioase false. Poate că cel mai bun exemplu al acestei triste realități este introducerea duminicii, ziua păgână a soarelui, în locul Sabatului biblic din ziua a șaptea – o realitate care va juca un rol important în zilele finale.

5. Ce lecţii putem extrage despre Hristos și biserica Lui din detaliile regăsite în Geneza 24:57-67? Ce avem de învăţat, de exemplu, despre starea noastră căzută din faptul că Rebeca era o rudă îndepărtată a lui Isaac ce locuia în altă ţară?

Suntem, fără îndoială, înrudiți cu Creatorul nostru, pentru că am fost creați inițial după chipul Său. Am fost separați de El din cauza păcatului și suntem considerați în continuare totuși mireasa potrivită pentru El, deși, prin alegerile noastre, putem crea multe probleme în „căsnicia” cu El.

Da, Dumnezeu ne iubește pe noi, mireasa Lui, mai mult decât Îl iubim noi pe El. Ce alegeri putem face zilnic, care ne pot întări dragostea faţă de Dumnezeu?

6. În Apocalipsa 19:1-9 se sărbătoresc două lucruri în același timp: sfârșitul femeii desfrânate și căsătoria dintre Hristos și mireasa Lui. Cum este posibil ca ambele evenimente să fie de fapt demonstraţii ale caracterului drept și iubitor al lui Dumnezeu?

Infidelitatea se plătește cu multă durere. Consecințele afectează viața copiilor și a altor persoane. Chiar și cei mai răbdători dintre soții înșelați pot descoperi în cele din urmă că există un punct de unde nu mai există cale de întoarcere, dincolo de care căsnicia nu mai poate fi salvată. Când lumea noastră ajunge într-un punct în care inimile s-au împietrit suficient de mult încât să nu mai existe pocăință, nu mai are niciun sens continuarea istoriei și a durerii fără margini din cauza păcatului. Chiar dacă suferă după cei pierduți, cei care au suferit în această eră a păcatului acestui pământ pot sărbători că, în sfârșit, totul s-a terminat – și că lumea este restaurată conform planului inițial al lui Dumnezeu. De data aceasta nu va mai exista o lepădare de Dumnezeu, pentru că am învățat, pe pielea noastră, că Dumnezeu a avut dreptate cu privire la distrugerea care rezultă din separarea de El.

7. Cum înţelegi imaginea căsătoriei din Apocalipsa 21:1-4 și de ce este încărcată de speranţă și perspectivă? Care este certitudinea ta?

„Căsătoria, o unire pe viață, este un simbol al unirii dintre Hristos și biserica Sa. Atitudinea pe care o manifestă Hristos față de biserică este atitudinea pe care soțul și soția trebuie să o manifeste unul față de altul” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 7, p. 46). Domnul Hristos a suferit inimaginabil de mult atunci când omenirea L-a respins și le-a oferit altor dumnezei afecțiunea care I se cuvine Lui. Cu toate acestea, chiar și atunci, El S-a dat pe Sine pentru noi, a plătit cu prețul vieții Lui infidelitățile și adulterele noastre, astfel încât, dacă ne pocăim și renunțăm la ele, să avem perspectiva vieții veșnice.

8. Ce ni se spune în 1 Petru 1:18,19 și ne clădește certitudinea sfârșitului descris în Apocalipsa 21:1-4?

Suplimentar: Ioan 2:1-11; Matei 22:1-14; 2 Corinteni 11:1-5 și Matei 25:1-13

După ce ți-ai dat seama cât de multe informații sunt disponibile în res tul Bibliei pentru a aprofunda cunoștințele despre profeție, poți fi tentat să le aplici în exces. De-a lungul secolelor, unii creștini au pus accent pe simbolismul și imaginile găsite în relatările biblice până în punctul în care au început practic să trateze narațiunea istorică drept un mit. Deși aproape peste tot în Scriptură se găsesc diferite niveluri de aprofundare a sensurilor, trebuie să ne amintim întotdeauna că Dumnezeu are modul Lui de a lua evenimente reale, cu oameni reali, și a le folosi pentru a ne învăța lucruri despre interacțiunile Sale viitoare cu biserica. Ospățul de nuntă din Cana, de exemplu, ne poate ajuta să înțelegem metafora căsătoriei folosită în profeție, dar nunta a fost un eveniment real. „Cuvintele lui Hristos au asigurat cele necesare pentru sărbătoare. Tot atât de îmbelșugat este și harul Său, care șterge nelegiuirile oamenilor și care înnoiește și susține sufletul” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 149).

Zilnic: Apocalipsa 12 – 18; Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 16

1. Ce loc este departe de fața șarpelui?
2. Cine a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei?
3. Cum este numit Templul care a fost văzut deschis în cer?
4. Cine este al optulea împărat?
5. Ce nu a adăugat ceremonia punerii mâinilor asupra lui Pavel și Barnaba?