În psalmi (II)

Atunci când ne gândim la evenimentele finale, avem tendința să ne concentrăm pe fiarele și puterile din Apocalipsa. Bineînțeles, ele au un rol major, important. Altfel, Dumnezeu nu le-ar fi pus în Biblie ca noi să le înțelegem (vezi Apocalipsa 1:3). Profeția însă abordează și probleme cheie asociate cu: păcatul și suferința, judecata, lupta dintre bine și rău, natura dreptății și a nedreptății, persecuția și multe altele.

Aceste probleme sunt abordate și de psalmi, cu mare profunzime, explorând aproape toate emoțiile umane posibile – de la deznădejde întunecată la bucurie nestăpânită. Vedem cum poporul Israel se pregătește de luptă împotriva forțelor întunericului. Citim despre persoane care se luptă să înțeleagă de ce Dumnezeu nu abordează răul mai direct și mai prompt, o întrebare pe care, fără îndoială, ne-am pus-o cu toții. Suntem îndrumați către sanctuar pentru răspunsuri și există, de asemenea, apeluri repetate la statutul lui Dumnezeu de Creator. Nu sunt acestea probleme și întrebări cu care și noi, în contextul nostru de astăzi, ne luptăm? Bineînțeles că sunt – motiv pentru care vom continua să studiem cartea Psalmii pentru a afla mai multe despre aceste adevăruri cruciale.

1. Ce mesaj de speranţă putem extrage din Psalmul 46, în mijlocul agitaţiei vieţii de acum și știind ce se va abate asupra pământului în marea luptă din zilele sfârșitului?

Psalmul 46 pare să facă referire la o temă pe care o găsim în Epistola către evrei: existența a ceva mai bun. Isus Hristos este mai bun decât marele-preot pământean, jertfa Lui este mai bună decât toate jertfele animale, iar sanctuarul ceresc este mai bun decât ilustrările care au existat pe pământ. Acest psalm are însă o abordare diferită. Autorul nu pune lucruri bune în contrast cu lucruri mai bune, ci pune în paralel o lume răzvrătită – și consecințele teribile ale acestei răzvrătiri – cu perspectiva lucrurilor mai bune pe care Dumnezeu le are în plan pentru noi.

Fără îndoială acest psalm este plin de speranță și de făgăduința că până și în mijlocul pustiirii, încercărilor, suferinței și războaielor cu care ne confruntăm, în cele din urmă ne vom găsi liniștea și vom cunoaște faptul că El este Dumnezeu (Psalmii 46:10, BTF), convinși că într-o zi toate acestea se vor sfârși și că Dumnezeu va „fi înălțat pe pământ” ( Psalmii 46:10, BTF ).

De notat și ce scrie în versetul 2: „De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul și s-ar clătina munții în inima mărilor.” Nu putem să nu ne ducem cu gândul la scenele care vor avea loc la a doua venire: „Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Și toți munții și toate ostroavele s-au mutat din locurile lor” (Apocalipsa 6:14); la „venirea zilei lui Dumnezeu, […] cerurile aprinse vor pieri și trupurile cerești se vor topi de căldura focului” (2 Petru 3:12). Lumea noastră prezentă, cu toate relele care o însoțesc, nu va dura la nesfârșit, iar mintea noastră de acum abia dacă poate cuprinde perspectiva în legătură cu ce va urma după aceea. Pentru moment însă, trebuie doar să rezistăm, să rămânem în credință și să ne ținem strâns de revelația lui Dumnezeu pe care o avem, în special prin jertfa Domnului Isus.

Oricât de rău ar sta lucrurile în această lume (și știm că vor sta și mai rău), ce speranţă găsești în cunoașterea bunătăţii, puterii și caracterului lui Dumnezeu?

Mare parte din limbajul cărții Psalmii este simbolic, dar, când are legătură cu resetarea finală a planetei noastre, avem puține motive să credem că este doar simbolic. Psalmul 46 ne reamintește că pământul fizic va fi profund afectat de revenirea lui Hristos. Dar nu doar stâncile și oceanul vor fi afectate, ci și nefastele sisteme de guvernare umană, care au cauzat atât de multă suferință de-a lungul mileniilor. În cele din urmă, toate aceste puteri și tot răul și suferința vor lua sfârșit pentru totdeauna.

2. Ce ne spune Ieremia 4:23-36 despre soarta acestei lumi, cel puţin până când vor fi „un cer nou și un pământ nou” (Apocalipsa 21:1) ?

Profețiile biblice ne arată ce se va întâmpla cu această lume. Viziunea din Daniel 7, de exemplu, ne arată o mare furtunoasă din mijlocul căreia se ridică națiunile lumii. Vânturile conflictelor suflă pe marea neamurilor (pământul), dând naștere la împărății lumești una după alta, fără ca vreuna dintre ele să poată rezolva problemele care afectează umanitatea. Liderii pământeni în care îndrăznim să avem încredere se dovedesc aproape întotdeauna la fel de păcătoși și de egoiști ca noi toți.

Niciunul dintre imperiile arătate lui Daniel nu s-a dovedit un cămin sigur pentru poporul lui Dumnezeu (deși unele au fost mai bune decât altele). Dar știm că avem cetățenie în împărăția lui Dumnezeu (Filipeni 3:20), iar sus, deasupra haosului de pe această planetă, se află un tron care nu poate fi mutat (vezi Ezechiel 1:26). Domnul Isus ne-a învățat că lumea va intra într-un haos și mai mare pe măsură ce ne apropiem de momentul revenirii lui Hristos (Matei 24), dar noi putem rezista prin credință, indiferent de starea planetei noastre, pentru că știm că Dumnezeu nu a pierdut controlul și că Își va respecta promisiunile: „Neamurile se frământă, împărățiile se clatină, dar glasul Lui răsună, și pământul se topește de groază. Domnul oștirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi” (Psalmii 46:6,7). Pe termen scurt, lucrurile nu merg prea bine și nici nu vor merge. Pe termen lung? Mulțumită Domnului Isus, va fi cu totul altceva.

Fără îndoială, lumea noastră pare haotică și scăpată de sub control. Cum te ajută profeţia din Daniel 7, de exemplu, să vezi că în cele din urmă lucrurile se vor îndrepta pentru noi, dacă rămânem credincioși?

3. Ce se spune în Psalmii 47:1-4 despre locul nostru, în final, în împărăţia lui Hristos?

Pe termen lung, viitorul este luminos. Până atunci, omenirea i-a cedat lui Lucifer stăpânirea asupra planetei, iar în momentul în care s-a prezentat la consiliul ceresc relatat în cartea Iov, Satana s-a lăudat că acest pământ îi aparține. „Domnul a zis Satanei: «De unde vii?» Și Satana a răspuns Domnului: «De la cutreierarea pământului și de la plimbarea pe care am făcut-o pe el»” (Iov 1:7). Satana își declara stăpânirea; talpa piciorului era folosită în Antichitate pentru a reprezenta dreptul de proprietate. „Scoală-te, străbate țara în lung și în lat”, i-a zis Dumnezeu lui Avraam, „căci ție ți-o voi da” (Geneza 13:17).

4. Compară 1 Tesaloniceni 4:13-17 cu Zaharia 14:4 și observă unde va sta Domnul Isus. Care sunt cele două aspecte ale suveranităţii supreme a lui Hristos asupra acestei lumi?

Referindu-se la ce face Hristos la sfârșitul mileniului, Ellen G. White a scris: „Hristos coboară pe Muntele Măslinilor, de unde S-a înălțat după înviere și unde îngerii au repetat făgăduința revenirii Sale. Profetul spune: «Atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, și toți sfinții împreună cu El! Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, spre răsărit; Muntele Măslinilor se va despica la mijloc […] și se va face o vale foarte mare. […] Și Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, și Numele Lui va fi singurul Nume» (Zaharia 14:4,5,9). În timp ce Noul Ierusalim, în splendoarea lui orbitoare, coboară din ceruri și se așază pe locul curățat și pregătit să-l primească, Hristos împreună cu poporul Său și cu îngerii intră în Cetatea Sfântă” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 662, 663).

Privește la speranţa care ne-a fost dată prin Isus! Gândește-te cât de grea ar fi viaţa dacă totul s-ar termina, pentru totdeauna, cu moartea.

5. Studiază Psalmul 75, apoi Matei 26:26-29 și Apocalipsa 14:7-12. Ce anume contează la judecată?

Există păreri potrivit cărora acest psalm ar fi fost cântat după decimarea miraculoasă a armatei lui Sanherib (2 Cronici 32; 2 Împărați 19) – o istorisire care pare să facă trimitere la distrugerea finală a celor răi, din Apocalipsa 20. Poporul lui Dumnezeu se află în Cetatea Sfântă împreună cu împăratul lui neprihănit, când armatele celui rău vin și îi înconjoară, iar apoi sunt distruse de Dumnezeu Însuși.

Unul dintre lucrurile ce vor fi corectate de Dumnezeu la judecată este însușirea abuzivă a puterii din lumea noastră decăzută. Oamenii căzuți nu mai trăiesc pentru alții sau pentru gloria lui Dumnezeu, ci pentru ei înșiși. Astăzi, în multe privințe, trăim consecințele faptului că am ales să credem că nu există niciun sens sau standard moral obiectiv în univers. Filozoful Friedrich Nietzsche a insistat că, pentru a exista un sens, trebuie să îl inventăm noi înșine și să pretindem că universul există pentru noi. Fiecare persoană, de fapt, se comportă ca și cum ar fi un dumnezeu. (Cineva s-ar putea întreba: Cât de bine a funcționat această filozofie pentru Nietzsche însuși? El s-a prăbușit pe o stradă din Italia, după ce a încercat să oprească un om care bătea un cal. Apoi și-a petrecut următorii 11 ani într-o stare semicatatonică și a murit în anul 1900).

Oricât de grave ar fi problemele, în calitate de credincioși ni se reamintește să trăim cu speranță și să nu judecăm viitorul după evenimentele curente. Este ușor să cădem în disperare atunci când vedem cum stâlpii civilizației sunt erodați constant de inima și mintea celor fără Dumnezeu sau de cei a căror viziune despre Dumnezeu nu se regăsește în Biblie. Trăim într-o perioadă în care valorile morale, chiar și lucruri elementare precum sexul uman – masculin și feminin –, se află sub asalt, cel puțin în unele părți ale lumii. Anumite tipuri de imoralitate, lucruri despre care multor oameni le-ar fi fost rușine să vorbească, chiar și în privat, sunt acum lăudate și aplaudate public. Atât de gravă este situația.

Deși trebuie să ne facem partea acum în încercarea de a le face altora viaţa mai bună, de ce este întotdeauna important să ne amintim că va fi nevoie de distrugerea totală a acestei lumi și de recrearea ei supranaturală, înainte ca toate lucrurile să fie, în cele din urmă, îndreptate?

6. Cum te ajută imnul de laudă din Psalmul 67 să înţelegi rolul poporului lui Dumnezeu în cele relatate în Apocalipsa 14:6-12?

Inginerii de la MIT au creat o vopsea neagră care face obiectele aproape invizibile. Creată din nanotuburi de carbon, aceasta poate să absoarbă 99,995% din lumina vizibilă. Chiar și cea mai puternică lumină nu reușește să facă vizibile obiectele acoperite cu aceasta.

Psalmul 67 începe cu un apel ca Dumnezeu să „facă să lumineze peste noi Fața Lui, ca să se cunoască pe pământ calea ” (Psalmii 67:1,2). Prin planul de mântuire, Dumnezeu a asigurat o cale pentru ca păcătoșii să fie primiți din nou în prezența Lui imediată, glorioasă, fără a fi distruși de slava Sa; și chiar și acum, în această viață, jertfa Domnului Hristos face posibil ca fața lui Dumnezeu să strălucească asupra noastră.

Ba, mai mult, Dumnezeu intenționează ca noi să reflectăm lumina Sa pentru restul lumii. Aceasta a fost sarcina dată poporului Israel: templul trebuia să fie o casă de rugăciune pentru toate popoarele: „Îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt și-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile-de-tot și jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Isaia 56:7).

În acest psalm, David ne amintește că Dumnezeu dorește „ca să se cunoască pe pământ calea și printre toate neamurile mântuirea ” (Psalmii 67:2). În mod tragic, poporul lui Dumnezeu a dezamăgit adesea în această privință. Istoria poporului Israel conține câteva capitole întunecate, la fel ca istoria bisericii creștine. Este ca și cum ne-am fi vopsit inimile cu o substanță ultraîntunecată, mulțumindu-ne să absorbim lumina lui Dumnezeu fără să o reflectăm.

Uneori, tratăm mișcarea lui Dumnezeu din zilele sfârșitului ca pe un fel de salon de așteptare privilegiat, rezervat doar călătorilor de la clasa I, și părem destul de mulțumiți de faptul că restul lumii trebuie să stea în sala de așteptare zgomotoasă și incomodă, cu oameni nepregătiți pentru călătoria care urmează. Biserica rămășiței din Apocalipsa 14 însă nu se mulțumește doar să stea pe Sion împreună cu Hristos, bucurându-se de prezența Lui. În schimb, ea e înfățișată în zbor deasupra pământului, îndemnând lumea să i se alăture pe muntele sfânt al lui Dumnezeu.

Ce obligaţii ar trebui să simţim că avem noi, ca biserică și ca indivizi, când vine vorba de a-i învăţa pe alţii adevărurile pe care le iubim atât de mult?

Suplimentar: Psalmul 133; Faptele apostolilor 1:4-9 și Apocalipsa 5:4-7

„În perioada patriarhală, influența Duhului Sfânt se manifestase deseori în mod remarcabil, însă niciodată în deplinătatea ei. Acum, ascultând de cuvântul Mântuitorului, ucenicii au înălțat rugăciuni fierbinți pentru acest dar și, în cer, Domnul Hristos a adăugat și mijlocirea Sa. El a cerut darul Duhului, ca să-l poată revărsa asupra poporului Său” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 37).

Când ne-a spus să vestim lumii Evanghelia, Hristos nu ne-a lăsat să ghicim singuri cum s-ar putea realiza lucrul acesta. Lucrarea este condusă din sanctuarul ceresc. Misiunea noastră este în întregime acoperită de Hristos: El ne îndrumă și ne conferă autoritate. Este lucrarea Lui, nu a noastră: ni se cere să mergem după El. Vei observa că așa a fost și cu poporul Israel: Dumnezeu le-a cerut israeliților să Îi urmeze indicațiile, iar apoi a făcut imposibilul posibil. Duhul Sfânt lucrează deja în inima semenilor noștri; ni se cere să fim prezenți atunci când vine momentul deciziei, astfel încât să îi putem invita să se alăture poporului lui Dumnezeu care stă alături de Miel pe muntele Sion. Nu e nevoie să inventăm noi mijloace și metode, pentru că niciodată n-am fost noi la conducerea lucrării.

Zilnic: Geneza 32 – 38; Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 22

1. Cum s-a uitat Iacov la fața lui Esau?
2. Care dintre fiii lui Iacov i-au ucis pe toți bărbații din Sihem?
3. Ce a făcut Iacov cu cerceii de urechi din familia lui?
4. Ce fel de groapă era cea în care a fost aruncat Iosif?
5. Ce fel de impresie a făcut Pavel asupra multor minţi când a vorbit despre lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc și despre revenirea Lui?