Imagini ale sfârșitului

Săptămâna aceasta vom analiza câteva relatări care ne ajută să ne clarificăm înțelegerea privind evenimentele finale. Vom lua în discuție misiunea lui Iona la Ninive, căderea Babilonului și ascensiunea lui Cirus, împăratul persan care a eliberat poporul lui Dumnezeu și i-a permis să se întoarcă în Țara Promisă. Ca și celelalte pasaje examinate, acestea au avut o semnificație profundă pentru toate generațiile. Dar ele au și o relevanță specială pentru ultimele generații care trăiesc înainte de revenirea lui Hristos. Adică putem extrage din aceste relatări istorice diverse elemente care ne ajută să înțelegem mai bine ceea ce numim „adevăr prezent”.

În același timp, trebuie să ținem cont de un lucru în cazul tuturor acestor istorisiri care par să prefigureze evenimentele finale: să luăm neapărat în considerare temele și aluziile generale și să nu încercăm să analizăm fiecare detaliu până într-acolo încât să ajungem la absurdități profetice. Ca și în parabolele Domnului Isus, ar trebui să căutăm ideile și principiile majore. Să nu exploatăm fiecare detaliu în speranța de a găsi un adevăr ascuns. În schimb, ar trebui să căutăm liniile generale, principiile; iar din acestea putem descoperi elemente relevante pentru ultimele zile ale istoriei pământene.

Mulți credincioși s-au regăsit în Iona, profetul reticent. Istoria lui conține în același timp trimiteri remarcabile la evenimente viitoare.

1. La ce părţi din istoria lui Iona face referire Domnul când Se adresează cărturarilor și fariseilor, în Matei 12:38-42? Ce lecţii despre judecată aici?

Domnul Isus a afirmat că El era mai mare decât Iona. El știa că venirea Lui în această lume avea să Îl ducă la cruce și tot a venit să „caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10). Iona a petrecut trei zile în peștele cel mare din cauza propriilor păcate; Isus a petrecut trei zile în mormânt din cauza păcatelor noastre. De un asemenea lucru a fost nevoie pentru a-i salva pe cei pierduți.

Astăzi, îl cunoaștem pe Iona ca pe un profet reticent, care nu a vrut să meargă la Ninive. Din perspectivă omenească, este ușor de înțeles: asirienii aveau un regim de conducere brutal. Picturile murale asiriene sunt pline de scene de o cruzime neobișnuită: popoarele cucerite erau omorâte prin cele mai crude metode imaginabile. Cine ar vrea să predice pocăința în capitala unor asemenea oameni?

Există un moment important în relatare care poate face trimitere în viitor, la mișcarea rămășiței din zilele din urmă. Când este întrebat cine este, Iona răspunde: „Sunt evreu și mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea și uscatul!” – o afirmație foarte asemănătoare cu mesajul primului înger (Iona 1:9; Apocalipsa 14:7). Într-adevăr, accentul pus de Iona pe faptul că Domnul este Cel „care a făcut marea și uscatul” indică, evident, că El este Creatorul. Acest statut al lui Dumnezeu constituie motivul pentru care ar trebui să ne închinăm Lui, iar închinarea este un element central al evenimentelor din ultimele zile ale istoriei.

În același timp, și noi am fost însărcinați să predicăm un mesaj care este posibil să nu fie foarte apreciat în Babilonul spiritual. A spune: „Ieșiți din mijlocul ei , poporul Meu” (Apocalipsa 18:4) înseamnă a spune lumii că trebuie să se pocăiască – un mesaj care a provocat aproape întotdeauna un răspuns negativ din partea multor oameni, chiar și atunci când a fost transmis în cel mai amabil mod posibil. Care dintre noi, atunci când a dat mărturie, nu a avut parte de reacții negative sau chiar ostile? Pur și simplu face parte din „meserie”.

Cât de mult te regăsești în Iona? Cum te poţi vindeca de atitudinea greșită?

Iona a avut un mesaj deosebit pentru oamenii din Ninive. „Iona a început să pătrundă în oraș cale de o zi, strigând și zicând: «Încă patruzeci de zile, și Ninive va fi nimicită!»” (Iona 3:4). Pare destul de clar: locul era sortit pieirii. La urma urmei, nu era acesta un cuvânt care venea direct de la un profet al Domnului?

Totuși, ce s-a întâmplat cu Ninive?

2. Citește Iona 3:5-10. De ce nu s-a împlinit însă această profeţie?

Da, întreaga cetate s-a pocăit, iar pedeapsa profetizată a fost evitată, cel puțin pentru o vreme. „Condamnarea lor a fost evitată; Dumnezeul lui Israel a fost înălțat și onorat în toată lumea păgână, iar legea Sa a fost respectată. Abia după mulți ani cetatea Ninive avea să cadă pradă popoarelor înconjurătoare, din cauză că Îl uitase pe Dumnezeu și din cauza marii ei trufii” (Ellen G. White, Profeți și regi, p. 271).

Oare ne putem aștepta la așa ceva în zilele din urmă, odată cu mesajul final pentru lumea căzută? Da – și nu. Adică vor fi peste tot în lume mulți oameni care vor răspunde chemării: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei” (Apocalipsa 18:4). Pretutindeni în lume oamenii vor lua poziție și, sfidând fiara, vor păzi „poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus” (Apocalipsa 14:12). Acești oameni, ca și cei din Ninive, vor fi scutiți de judecata care cade asupra celor pierduți.

În același timp, unele profeții sunt condiționate, cum ar fi cea în care Dumnezeu anunța că cetatea Ninive avea să fie distrusă: urma să fie anihilată dacă oamenii nu se întorceau de la răutatea lor (vezi Ieremia 18:7-10). Pe altă parte, unele profeții nu vin cu aceste condiții. Acestea se vor împlini indiferent de răspunsul oamenilor. Profețiile mesianice despre prima și a doua venire a lui Hristos, semnul fiarei, revărsarea plăgilor, persecuția din vremea sfârșitului – acestea nu sunt condiționate; ele vor avea loc indiferent de ceea ce fac oamenii. Acțiunile și alegerile oamenilor vor determina, în schimb, de ce parte se vor afla în timpul desfășurării evenimentelor finale, prevestite de profeți.

Care sunt alegerile pe care le faci acum și care ar putea să influenţeze alegerile pe care le vei face atunci când lumea se va confrunta cu problema închinării la Dumnezeu sau la icoana fiarei?

După ce cetatea Ninive a fost învinsă (612 î.H.) de o armată de coaliție din care făceau parte atât mezii, cât și babilonienii (condusă de tatăl lui Nebucadnețar), cetatea Babilon a cunoscut o renaștere cum nu mai văzuse din vremea lui Hammurabi, marele legiuitor. Sub Nebucadnețar, care scăpase acum de problema raidurilor asiriene, cetatea Babilon a crescut în bogăție și influență până într-acolo încât națiunile vecine nu au avut de ales decât să-i recunoască dominația. Ea era regina lumii, iar națiunile care doreau să prospere își declarau loialitatea față de ea.

Între timp, din câte ne dăm seama, Nebucadnețar a murit în credință, mărturisind că Dumnezeul lui Daniel este într-adevăr conducătorul de drept al tuturor națiunilor (Daniel 4:34-37). Următoarea relatare pe care o oferă Daniel este cea despre succesorul său, Belșațar.

3. Ce lecţii spirituale importante extragem din Daniel 5:1-31? Care a fost, în cele din urmă, piatra de poticnire a lui Belșaţar?

Poate cea mai tristă, cea mai tragică parte a acestei relatări se găsește în Daniel 5:22. După ce îi povestește împăratului despre căderea și apoi restaurarea lui Nebucadnețar, Daniel îi spune: „Dar tu, Belșațar, fiul lui, nu ți-ai smerit inima, măcar că ai știut toate aceste lucruri.” Adică, deși a avut ocazia să cunoască adevărul, deși poate chiar a fost martor direct la ceea ce i se întâmplase lui Nebucadnețar, Belșațar a ales să ignore aceste evenimente și, în schimb, a pornit pe aceeași cale care i-a adus predecesorului său atâtea probleme.

La fel cum făcuse Nebucadnețar prin construirea statuii de aur, Belșațar sfida pe față ceea ce prezisese Dumnezeul lui Daniel. Prin folosirea vaselor templului într-o manieră profană, el evidenția probabil faptul că Babilonul îi cucerise pe evrei și deținea acum obiectele religioase ale Dumnezeului lor. Cu alte cuvinte, babilonienii aveau încă supremație asupra acestui Dumnezeu care le prezisese pieirea.

Era categoric un act de absolută sfidare, chiar dacă Belșațar avea dovezi mai mult decât suficiente, „probe”, că nu era bine ce făcea. Avea destule informații pentru a cunoaște adevărul; problema era, în schimb, inima lui. În zilele din urmă, când criza finală se va abate asupra lumii, oamenii vor avea, de asemenea, oportunitatea de a cunoaște adevărul. Alegerea lor, ca în cazul lui Belșațar, va fi determinată de inima lor.

Unul dintre punctele tari ale Babilonului era modul în care Eufratul curgea pe sub zidurile sale, asigurând orașului o rezervă nelimitată de apă. Aceasta s-a dovedit a fi și slăbiciunea lui. Nitocris, o împărăteasă a Babilonului antic, desfășurase lucrări hidrotehnice de-a lungul fluviului pentru a-l dezvolta ca rută către oraș. În acest scop îi deviase cursul într-o mlaștină pentru a permite echipelor să lucreze confortabil. Cirus și-a dat seama că putea face același lucru, secând Eufratul suficient cât să își poată trece trupele cu ușurință pe sub ziduri. Odată ajuns dincolo de zidurile cetății, a găsit neapărate zidurile defensive care urmau cursul de apă prin cetate, iar cetatea a căzut într-o singură noapte. Istoricul antic grec Herodot ne spune că „cei care locuiau în centrul Babilonului nu aveau nicio idee că periferiile căzuseră, pentru că era o perioadă de sărbătoare și toți dansau și își făceau de cap” (Herodotus, The Histories, 2015, p. 94). Poate exista vreo îndoială că aceasta nu este aceeași sărbătoare cu cea descrisă în Daniel 5?

4. Compară Daniel 5:18-31 cu Apocalipsa 16:12-19. Ce asemănări găsești între unele plăgi din Apocalipsa și istoria căderii Babilonului?

În timp ce le explica cum să discearnă semnele timpului, Domnul Isus i‑a avertizat pe ucenicii Săi: „Vegheați dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru. Să știți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa” (Matei 24:42,43). Ca și în cazul căderii Babilonului, venirea bruscă a lui Hristos va lua prin surprindere Babilonul modern. Dar nu e neapărat să fie așa pentru toată lumea: ni s-au oferit numeroase dovezi ale venirii apropiate a Domnului Isus printr-o mulțime de profeții detaliate.

Lumea nu va fi luată prin surprindere doar pentru că nu cunoaște ceea ce a prezis Dumnezeu; ea va fi surprinsă pentru că a ales să nu creadă ceea ce Dumnezeu a spus că se va întâmpla.

5. Chiar și în mijlocul acestor avertizări cu privire la timpul sfârșitului, ce mesaj al Evangheliei găsim în Apocalipsa 16:15? Ce înseamnă să nu „umbli gol”?

Când Cirus a devastat cetatea Babilon, anii de captivitate ai celor din poporul lui Dumnezeu s-au încheiat, iar perșii le-au permis să se întoarcă în Țara Promisă și să reconstruiască templul. Sub conducerea lui Cirus, Imperiul Persan a devenit cel mai mare din istorie, fiind, conform istoricului Tom Holland, „cea mai mare aglomerare de teritorii pe care lumea o văzuse vreodată” (Dominion Basic Books, Kindle Edition, p. 25). Ba chiar, după obiceiul persan, Cirus era numit „Marele Împărat” sau „Împăratul împăraților”.

Cirus prefigurează ceea ce se va întâmpla când Hristos Se va întoarce după biserica Sa: El este Împăratul care vine de la Răsărit (compară cu Matei 24:27), făcând război cu Babilonul și eliberându-Și poporul pentru ca acesta să iasă în sfârșit din Babilon și să se întoarcă în Țara Promisă. (Vezi Apocalipsa 19:11-16.) De aceea Dumnezeu îl numește pe Cirus „unsul Său” (Isaia 45:1); nu numai că acest persan celebru a eliberat poporul lui Dumnezeu, dar campania lui împotriva Babilonului este și o ilustrare a celei de-a doua veniri a lui Hristos.

6. Citește 2 Cronici 36:22,23. Care sunt asemănările și deosebirile dintre istoria lui Cirus și cea a lui Nebucadneţar? Care este semnificaţia decretului și cum a influenţat aspectul primei veniri a Domnului Isus, secole mai târziu?

Ordinea originală a cărților Vechiului Testament a fost schimbată în zilele noastre pentru a se încheia cu Maleahi, dar inițial aici se încheia Vechiul Testament – cu această declarație a lui Cirus. Următorul episod din canonul Scripturii ar fi Matei, care începe cu nașterea lui Hristos, Cel ilustrat de Cirus. Cirus avea să orchestreze reconstruirea templului pământesc; Isus avea să Își înceapă lucrarea în sanctuarul ceresc – care va duce la reîntoarcerea Sa și la eliberarea noastră.

Bineînțeles că Cirus nu a fost o reprezentare perfectă a lui Hristos; nicio ilustrare sau reprezentare nu coincide perfect cu arhetipul și trebuie să fim atenți să nu interpretăm prea mult fiecare mic detaliu. Cu toate acestea, el funcționează în linii mari ca o reprezentare, ilustrare a „Mântuitorului”.

Cât de fascinant este că Dumnezeu folosește un împărat păgân într-un mod atât de remarcabil pentru a face voia Sa! Domnul va aduce la îndeplinire evenimentele din vremea sfârșitului așa cum au fost profetizate.

Suplimentar: Ellen G. White, Profeţi și regi, cap. 51

„Fiecărui popor care a apărut pe scena lumii i s-a îngăduit să-și ocupe locul pe pământ ca să se vadă dacă va împlini planurile Străjerului și ale Celui Sfânt. Prorocia a trasat ridicarea și creșterea marilor imperii ale lumii: Babilonian, Medo-Persan, Grec și Roman. Istoria s-a repetat cu fiecare dintre acestea și cu alte popoare mai puțin puternice. Fiecare și-a avut perioada lui de încercare; fiecare a căzut, slava s-a stins, iar puterea l-a părăsit. În timp ce popoarele au respins principiile lui Dumnezeu și prin această respingere și-au atras ruina, un plan divin, mai presus de ele, a fost la lucru în mod lămurit de-a lungul veacurilor” (Ellen G. White, Profeți și regi, p. 535).

În Ieremia 18, profetul urmărește un olar. Acesta modelează obiectul la care lucrează. Această imagine, cea a olarului care își modelează lutul, este cea pe care Dumnezeu o folosește pentru a explica principiul condiționalității în profeția biblică. Și doar pentru a ne asigura că am înțeles, Domnul vorbește prin Ieremia, spunând: „Deodată zic despre un neam, despre o împărăție, că-l voi smulge, că-l voi surpa și că-l voi nimici, dar, dacă neamul acesta despre care am vorbit astfel se întoarce de la răutatea lui, atunci și Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gând să i-l fac. Tot așa însă, deodată zic despre un neam sau despre o împărăție că-l voi zidi sau că-l voi sădi, dar, dacă neamul acesta face ce este rău înaintea Mea și n-ascultă glasul Meu, atunci Îmi pare rău și de binele pe care aveam de gând să i-l fac” (Ieremia 18:7-10).

Zilnic: Exodul 10 – 16; Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 26

1. Pentru ce i-a zis Domnul lui Moise: „Faraon n-are s-asculte de voi”?
2. Ce anume trebuia să fie „ca un semn pe mână și ca un semn de aducere aminte pe frunte, între ochi”?
3. Cine este „un războinic viteaz”?
4. Ce activități trebuiau făcute în ziua a șasea?
5. Cui îi este dat să judece între diferiţi slujitori, sau servi, ai lui Dumnezeu?