O imagine de sine pozitivă

Stima de sine scăzută este o plagă a societăţii moderne. Oamenii vin la psihologi sau la pastori doar pentru a-şi rezolva această problemă sau alte probleme asociate cu ea: diferite dependenţe, depresie sau tulburări de alimentaţie. În viaţa de zi cu zi, stima de sine scăzută, chiar dacă nu capătă proporţii alarmante, poate afecta aproape invariabil relaţiile dintre oameni şi poate împiedica performanţa în majoritatea domeniilor de activitate.

Probabil că motivul principal pentru care oamenii suferă mai mult ca niciodată din această cauză este mass-media, care prezintă celebrităţile în mod idealist, insuflându-le telespectatorilor un sentiment de inferioritate. Însă stima de sine, aşa cum este ea prezentată în Biblie, ne oferă o perspectivă diferită. Psihologia convenţională consideră că stima de sine reprezintă evaluarea personală a trăsăturilor şi a caracteristicilor pe baza observării de sine şi pe baza reacţiilor celorlalţi.

Biblia ne oferă cel puţin alte două elemente componente: statutul primit de om la creaţiune (Gen. 1,26.27) şi părerea lui Dumnezeu despre oameni şi darul pe care El L-a oferit tuturor (Ioan 3,16). Dacă adăugăm aceste elemente la definiţia de mai sus, atât de multe lucruri se pot schimba în ceea ce priveşte stima de sine!

În prezent, există două concepţii principale despre originea omului, concepţii care se exclud reciproc. Una susţine că oamenii au apărut la întâmplare, ca rezultat al unui accident cosmic, şi că existenţa noastră nu a fost plănuită. Am venit la existenţă pur şi simplu! Punctul acesta de vedere a fost susţinut dintotdeauna de unii, însă în ultimele secole – în specialdupă popularizarea falselor teorii ale lui Charles Darwin – ideea apariţiei omenirii printr-un simplu accident i-a dus pe mulţi în rătăcire.

Astfel, mulţi au ajuns să creadă că viaţa nu are în sine niciun scop sau, chiar dacă are vreun scop, indivizii trebuie să îl stabilească singuri. Milenii la rând, oamenii au crezut că au fost creaţi de Dumnezeu sau de zei; astăzi, mulţi socotesc că oamenii provin din maimuţă. Concepţia susţinută de Biblie este contrară acestei teorii.

1. Cât de diferită este concepţia biblică prezentată despre originea omului de cea prezentată mai sus? Ce efect are fiecare dintre aceste concepţii asupra valorii personale şi asupra stimei de sine? Gen. 1,26.27; Ps. 8,5; 100,3; Fapte 17,24-28.
Dumnezeu ne-a creat cu un anumit scop şi, mai mult decât atât, El ne-a creat după chipul Său. El a creat plantele şi animalele în chip minunat, dar, deşi erau frumoase şi desăvârşite, acestea nu se asemănau cu Creatorul aşa cum se asemănau oamenii. Un alt fapt important este acela că oamenii au primit stăpânire şi autoritate asupra plantelor şi animalelor.

Spre deosebire de teoria ateistă, care afirmă că organismul uman nu are niciun scop transcendent, Biblia ne învaţă că Dumnezeu a ales să ofere „chipul Său” familiei omeneşti. Este adevărat că o mare parte a acestui chip s-a deteriorat sau chiar s-a pierdut cu totul în urma a mii de ani de păcat. Totuşi, urmele şi amprenta lui se pot vedea în orice om. Chipul Său poate fi refăcut în om, progresiv, prin puterea transformatoare a Duhului Sfânt, putere care se află la lucru în cei consacraţi lui Hristos.

Dumnezeu nu numai că ne-a creat, ci ne-a şi răscumpărat. De altfel, Ellen White afirmă că Hristos ar fi murit chiar şi pentru un singur om. Ce ne spune aceasta despre valoarea noastră, indiferent de părerea celorlalţi despre noi? De ce este important să nu uităm cât de mult valorăm înaintea lui Dumnezeu?

Imaginea mea despre mine este un element important al stimei desine. Totuşi, ea poate să îmi ofere un tablou incomplet şi adeseori greşit.Subiec tivitatea poate duce la concluzii greşite atunci când îi evaluăm pe oameni, inclusiv pe noi înşine. Una dintre cele mai solemne avertizări biblice este cea legată de judecarea altora: „Căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur” (Rom. 2,1; vezi şi Luca 6,41.42).

Distorsionarea realităţii pare universală şi oamenii sunt supuşi greşelii atunci când îi judecă pe alţii. La fel se întâmplă atunci când ne autoevaluăm. Marja de eroare este foarte mare atunci când ne judecăm pe noi înşine din punctul de vedere al capacităţilor, al înfăţişării, al caracterului, al puterii etc. Vom găsi întotdeauna oameni mai deştepţi, mai frumoşi şi mai înzestraţi decât noi! Totodată, vor exista întotdeauna oameni care se vor uita la tine şi se vor simţi inferiori.

2. Citeşte cu rugăciune şi cu atenţie Matei 22,39. Ce înţelegem din acest text despre atitudinea pe care ar trebui să o avem faţă de noi înşine?

Textul acesta lasă să se înţeleagă că ar trebui să ne iubim pe noi înşine într-o anumită măsură (chiar dacă nu acesta este mesajul principal al textului). Ar trebui să fim mândri de lucrurile pe care le-am făcut bine, de sarcinile pe care le-am dus la capăt cu bine şi de însuşirile şi trăsăturile pe care le avem. Se aşteaptă ca noi să avem grijă de noi înşine, de corpul nostru. Problema apare atunci când nu Îi dăm laudă lui Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor bune din noi.

3. Cum putem să înţelegem Romani 12,3?

Între respectul de sine şi aroganţă există o poziţie de mijloc, cea mai bună de adoptat. Iar Pavel ne avertizează împotriva aroganţei. În acelaşi timp, Romani 12,4-8 ne explică faptul că trupul lui Hristos are nevoie de contribuţia fiecărui membru în parte, potrivit cu darurile personale primite prin har. Nu este nimic greşit în a recunoaşte fiecare dar, în a le folosi pe toate pentru zidirea bisericii lui Hristos şi în a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru ele.

Alcătuieşte în minte o listă cu însuşirile personale bune şi cu capacităţile pe care le-ai primit de la Dumnezeu. Cum poţi să le întrebuinţezi fără a ieşi din starea de smerenie? Te poate ajuta în acest sens crucea lui Hristos?

În multe zone ale lumii, valoarea unui om este dată de talentele lui, de darurile lui, de înfăţişarea lui etc. Noi ţinem cont într-adevăr de înfăţişare (1 Sam. 16,7); în definitiv, doar atât suntem capabili să vedem! Prin urmare, concepţia despre sine este adeseori modelată de reacţia celor din jur, care se bazează pe observaţiile lor. Dacă toţi îţi spun că eşti frumos, vei tinde să crezi că eşti frumos.

Însă noi suntem întotdeauna mai mult decât ceea ce izbeşte ochiul. Persoanele care au probleme cu stima de sine au nevoie să se gândească la însuşirile sau trăsăturile lor personale care dau adevărata valoare şi nu neapărat la ceea ce preţuieşte lumea, întrucât adeseori ceea ce lumea preţuieşte nu are nicio valoare în ochii lui Dumnezeu.

4. Ce anume constituie o valoare pentru societatea în care tră ieşti? Cât de importante sunt aceste lucruri înaintea lui Dumnezeu?

Poate că sunt şi excepţii, însă în cele mai multe culturi se pune un mare accent pe lucrurile exterioare, vizibile. Iar trăsăturile de caracter, precum onestitatea, bunătatea, cumpătarea sau devotamentul faţă de principii şi idealuri, ocupă, de regulă, un loc secundar.

5. Ce efecte au prejudecăţile legate de sex/clasă/naţionalitate asupra stimei de sine? Care ar trebui să fie ţinta creştinului în privinţa prejudecăţilor şi a discriminării? Gal. 3,28

Prejudecăţile au efecte devastatoare asupra stimei de sine şi asupra performanţei. Noi suntem creştini şi ar trebui ca eforturile noastre să fie îndreptate spre încurajarea altora, indiferent de originea sau de pregătirea lor.

În 2 Samuel 9, avem istoria lui Mefiboşet, care se aştepta să fie ţinta răzbunării lui David. Nu este de mirare că i-a fost frică, a căzut cu faţa la pământ şi s-a numit „câine mort”. Era şi olog! Fără îndoială că reprimirea moştenirii de familie, a servitorilor şi a onorurilor din partea lui David i-au ridicat lui Mefiboşet valoarea personală. Oamenii exercită o influenţă extraordinară asupra stimei de sine a altora.

Noi nici nu ne dăm seama ce putere avem de a modela părerea altora despre ei înşişi prin cuvintele noastre, prin gesturile noastre şi chiar prin modul în care îi privim.

Cât de atent sau de neglijent eşti cu influenţa pe care o exerciţi asupra stimei de sine a celor din jurul tău? Gândeşte-te la persoanele cele mai apropiate. Ce poţi face în mod concret pentru a le ridica valoarea personală?

6. Ce ne transmite Luca 15 despre valoarea noastră înaintea lui Dumnezeu? Ce efect ar trebui să aibă asupra respectului nostru faţă de noi înşine?

Dacă cineva se simte ispitit să nutrească gânduri de inferioritate, să se considere pierdut sau alungat, ar trebui să nu uite că tocmai când este în starea aceasta, el este obiectul grijii speciale şi intense a lui Dumnezeu şi a îngerilor Lui. Păstorul s-a îngrijit mai mult de oaia pierdută decât de celelalte nouăzeci şi nouă. Femeia a dat uitării celelalte monede şi a căutat cu grijă până când a găsit banul pierdut.

Tatăl pare a acorda mai multă atenţie cererilor exagerate ale fiului risipitor decât fiului lui mai mare. Păstorul, femeia şi tatăl manifestă o grijă specială pentru persoana care are cel mai puţin succes. Iar când cel pierdut este găsit, pe pământ şi în cer este mare bucurie.

Parabolele acestea ne dezvăluie, într-un mod atât de impresionant, dragostea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, oricât de greşiţi am fi. Principiul acesta poate fi manifestat şi de noi. Când stăm de vorbă cu alţii, putem să creăm o atmosferă calmă, de încredere şi de acceptare, care poate să le facă foarte mult bine. Oamenii, şi în special oamenii îndureraţi, au nevoie să ştie că există cineva care simte cu ei şi îi înţelege.

Creştinul se bucură de un avantaj evident faţă de cel care nu acceptă sau nu crede în Domnul. Dumnezeu este la lucru 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. El este gata să îi asculte pe cei deprimaţi, stresaţi, singuri şi neliniştiţi. Relaţia aceasta cu El ar trebui să fie un motiv suficient pentru a ne simţi speciali şi pentru a nu avea o apreciere de sine scăzută.

Dar cea mai importantă dovadă a valorii noastre înaintea lui Dumnezeu este jertfa de la cruce. Mai mult ca orice altceva, ea ar trebui săne arate cât de valoroşi suntem pentru Dumnezeu, chiar dacă suntem slabi şi avem greşeli. Crucea ne spune că avem o valoare infinită înaintea Creatorului universului, indiferent de părerea noastră despre noi înşine, indiferent de ceea ce crede lumea despre noi. Iar dacă ne gândim cât de trecătoare, de efemere şi de imprevizibile sunt lumea şi valorile ei, ar trebui să ne întrebăm: Cât de mult preţ ar trebui să punem pe părerea altora şi pe părerea societăţii în general?

Cum putem să-i ajutăm pe alţii să înţeleagă mesajul din Luca 15 şi să îl aplice la viaţa personală? Cum putem să-i ajutăm să înţeleagă că Isus vorbeşte acolo despre fiecare dintre ei?

7. Ce vrea să spună Pavel prin cuvintele „îmbrăcaţi în omul cel nou”? Care sunt caracteristicile omului nou? Efes. 4,23.24

Oamenilor le place să încerce lucruri noi: o tunsoare nouă, o haină nouă, o înfăţişare nouă în urma unei operaţii estetice sau a transplantului de păr. Însă schimbările acestea aduc modificări interioare minore. În principiu, omul rămâne acelaşi. Când vorbeşte despre omul nou, Pavel nu se referă la înfăţişare, ci la atitudine şi la felul de a gândi. El afirmă că omul nou este „făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care le dă adevărul” (vers. 24).

8. Descrie atitudinea şi comportamentul omului nou. Efes. 4,25-32

Omul nou la care se referă Pavel aduce roade bogate: sinceritate, relaţii bune cu ceilalţi, cinste, hărnicie, vorbire curată, bunătate, spirit de iertare. De asemenea, să observăm că toate trăsăturile omului nou au legătură cu caracterul bun şi cu relaţiile interpersonale şi că acestea, la rândul lor, au legătură directă cu stima de sine. Comportamentele rele menţionate în Efeseni 4, precum minciuna, mânia şi amărăciunea, lasă în suflet simţământul unei valori personale scăzute. Dimpotrivă, împărtăşirea bunurilor personale cu alţii, bunătatea şi compasiunea sunt fapte care ne ridică stima de sine, întrucât ne pierdem din vedere pe noi înşine şi avem un sentiment de satisfacţie.

Comunitatea creştină are nevoie de oameni preocupaţi de zidirea altora şi nu de dărâmarea lor. Imaginea de sine se poate deteriora într-o secundă din cauza cuvintelor aspre de critică. „Fiecare familie, fiecare creştin are datoria de a bara calea oricărui limbaj imoral. Când ne aflăm în tovărăşia unora care îşi permit să folosească un vocabular necuviincios, este datoria noastră să schimbăm subiectul conversaţiei dacă este posibil.

Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, trebuie să rostim câteva cuvinte liniştite sau să deschidem un subiect care va îndrepta conversaţia într-o direcţie folositoare.” – Parabolele Domnului Hristos, pag. 337

De ce ne creşte stima de sine atunci când suntem de folos cuiva? Alcătuieşte o listă cu lucruri mici pe care le poţi face pentru vecinul tău, pentru colegul tău de serviciu sau pentru un membru al familiei. Ia-le pe rând şi fă-le; s-ar putea să fii surprins de cât de bine te vei simţi!

„Dacă lui Dumnezeu Îi pasă de o vrabie…, oare nu-I va păsa de cei răscumpăraţi cu sângele lui Hristos? Un singur suflet valorează mai mult decât toată lumea. Pentru un singur suflet, Isus ar fi îndurat tot chinul Calvarului, pentru ca acest unul singur să poată fi mântuit pentru Împărăţia Sa. «Deci, să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.»” – Ellen G. White, Review and Herald, 3 mai 1892
„Noi pierdem multe binecuvântări bogate din cauză că neglijăm să Îl căutăm pe Domnul cu inimile smerite. Când venim la El în sinceritatea inimii, cerându-I să ne descopere defectele, El ne va arăta imaginea noastră reală, reflectată în oglinda Cuvântului Său. Atunci, după ce ne-am văzut pe noi înşine aşa cum ne vede Dumnezeu, să nu plecăm dând uităriice fel de oameni suntem. Să studiem cu ochi critic trăsăturile defectuoase ale caracterului nostru şi să cerem harul de a le schimba după modelul prezentat în Cuvântul lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, The Lake Union Herald, 3 noiembrie 1909

Cele două paragrafe de mai sus ne oferă câteva sfaturi despre cum să avem o părere de sine echilibrată, ferindu-ne de sentimentul de inferioritate şi de vanitate. Citeşte Romani 12,2.3, în lumina acestor paragrafe, pentru a înţelegecum îţi poţi forma o imagine de sine echilibrată.
Întrebări pentru discuţie

1. Secolul XX a fost unul dintre cele mai violente secole din istorie, genocidul în masă atingând o cotă nemaiîntâlnită până atunci. Putem afirma că teoria darwinistă poartă în parte răspunderea pentru acest dispreţ total faţă de sacralitatea vieţii umane? Cu alte cuvinte, dacă oamenii nu sunt altceva decât nişte maimuţe evoluate, produsul întâmplării, care este valoarea în sine a vieţii unui individ?

2. Ştim că percepţia ce lor lalţi poate afecta valoarea de sine a unei persoane. Noi trebuie să-i încurajăm pe oameni şi să-i ajutăm să aibă o stimă de sine echilibrată, însă e bine să ne ferim să le hrănim vanitatea şi să îi lăudăm exagerat. Cum putem avea o atitudine echilibrată? Cum putem să lăudăm pe cineva fără să îi facem rău?

3. Ce ne învaţă crucea lui Hristos despre valoarea noastră personală? Gândeşte-te la evenimentele de pe Golgota, la persoana care a murit pe cruce şi la semnificaţia morţii Sale. Cum ne ajută Crucea să avem o imagine reală a valo rii noastre personale?