Relaţiile

Un evanghelist cu experienţă susţinea seminare despre combaterea stresului, ca introducere la evanghelizarea pe care o conducea în oraşe. Pentru aceste seminare, el a conceput un chestionar simplu, în care le cerea participanţilor să enumere patru sau cinci lucruri care îi stresau cel mai mult. Asistenţii aranjau răspunsurile primite pe categorii (probleme de sănătate, probleme la locul de muncă, probleme în relaţiile cu oamenii etc.). Înainte să finalizeze numărătoarea răspunsurilor, unul dintre asistenţi a observat că evanghelistul îşi pregătise deja un set de folii transparente pentru a prezenta subiectul relaţiilor ca principală sursă de stres. Când l-a întrebat de ce pregătise deja acest subiect, pastorul i-a explicat că rezultatele au fost dintotdeauna aceleaşi: relaţiile defectuoase cu oamenii s-au dovedit întotdeauna a fi cauza principală de stres.

Se pare că oamenii sunt sursa principală de stres. Însă, atunci când relaţiile cu partenerul de viaţă, cu copiii, cu şefii, cu colegii, cu vecinii, cu prietenii sau cu duşmanii sunt pozitive, ele devin o sursă puternică de satisfacţie. Se pare că lucrul acesta este valabil în orice parte a lumii şi în orice cultură. Oamenii ne fac fericiţi şi tot oamenii ne fac nefericiţi. Aşadar, săptămâna aceasta, vom zăbovi asupra subiectului relaţiilor şi îl vom analiza din perspectiva Bibliei.

1. De ce asociază Pavel smerenia, blândeţea şi răbdarea cu relaţiile bune dintre oameni şi cu unitatea? Efeseni 4,1-3

2. Ce putem învăţa din purtarea lui Abigail şi a lui David despre comportamentul potrivit în situaţii dificile şi tensionate? 1 Samuel 25

Istoria lui David, Nabal şi Abigail este un exemplu excelent de interacţiune socială de succes. Rezultatele variază mult, în funcţie de modul în care indivizii se raportează la alţii – dacă se cred superiori dacă se consideră egali cu ceilalţi sau dacă se poartă ca nişte prieteni sau colegi smeriţi. David i-a trimis pe oştenii lui la Nabal cu o cerere justificată. „Noi i-am ocrotit pe oamenii tăi şi am păzit bunurile tale; dă-ne ce te lasă inima.” (1 Sam. 25,7.8; parafrazarea autorului)

Însă Nabal nu ştia nimic despre bunătate şi diplomaţie. Biblia ne spune că el era un om aspru şi rău în faptele lui. În alte traduceri ale Bibliei, îl găsim descris în cuvinte precum: ursuz, meschin, brutal, grosolan, necinstit, îndărătnic şi necioplit. Fără îndoială că aşa s-a purtat cu oamenii lui David.

Observă în schimb atitudinea iniţială a lui David. Deşi avea cu el o mulţime de luptători, i-a transmis un mesaj plin de tact şi de smerenie, urându-i lui Nabal şi casei lui viaţă lungă şi sănătate şi folosind cuvintele „fiul tău David” (vers. 8).

Biblia ne spune despre Abigail că era o femeie inteligentă şi frumoasă. Observă comportamentul ei: i-a adus lui David o cantitate mai mult decât suficientă de bucate alese; a alergat înaintea lui, ca să-i potolească mânia; s-a plecat înaintea lui; s-a numit „roaba ta”; i s-a adresat lui David cu „domnul meu”; i-a cerut iertare şi i-a amintit că, fiind omul lui Dumnezeu, el trebuia să aibă grijă să nu verse sânge nevinovat.

Intervenţia ei smerită şi plină de tact a avut drept rezultat o schimbare totală a intenţiilor lui David. El L-a lăudat pe Dumnezeu pentru gestul ei şi a lăudat-o pe ea pentru judecata ei sănătoasă. Această mijlocire eficientă, în temere de Dumnezeu, a salvat viaţa multor oameni nevinovaţi. Cât despre Nabal, nu a fost nevoie ca David să îl ucidă, fiindcă a murit de frică, probabil în urma unui stop cardiac.

De regulă, este uşor să fim buni cu cei pe care îi iubim. Dar cum ne purtăm cu cei care ne sunt antipatici? Care crezi că ar fi reacţia lor, dacă te-ai purta cu smerenie şi blândeţe? Prin harul lui Dumnezeu, încearcă să te porţi aşa (nu uita că s-ar putea ca şi tu să îi fii antipatic cuiva!).

3. Care este intenţia reală a pasajului din 1 Petru 3,8-12? Cum poţi aplica practic aceste principii?

Domnul Isus a transformat atitudinea „ochi pentru ochi” în atitudinea „întoarce şi celălalt obraz” (Mat. 5,38.39). Ideea aceasta era revoluţionară atât pentru vremea aceea, cât şi pentru multe culturi şi tradiţii din vremea noastră. Din nefericire, nici creştinii nu răsplătesc răul cu bine. Însă Isus ne îndeamnă: „Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima” (Mat. 11,29). O familie tânără, cu copii mici, avea probleme serioase cu vecinii.

Aceştia le-au reproşat de câteva ori, pe un ton răutăcios, că umpluseră curtea casei cu jucării şi că cei mici făceau prea multă gălăgie. După părerea lor, curtea arăta urât. Părinţii tineri au fost deranjaţi de tonul dur şi lipsit de amabilitate cu care le-au vorbit vecinii. În definitiv, era curtea lor şi nu încălcau regulile cartierului! Într-o zi, când culegea mere în grădina din spatele casei, mama tânără s-a gândit să facă plăcintă cu mere şi să le-o ofere vecinilor. Vecinii au acceptat darul ei imediat. Gestul acesta a schimbat cu totul relaţia lor, fiindcă vecinii nu se aşteptau, probabil, la nimic din partea unor oameni pe care îi atacau neîntrerupt.

4. Cum l-a răsplătit David pe Saul pentru faptul că acesta îl ataca mereu? 1 Sam. 24,4-6. Ce ne spune aceasta despre caracterul lui David? Cum putem manifesta această atitudine, mai ales atunci când avem probleme cu un om care este „unsul Domnului”?

În 1 Samuel, se repetă de patru ori faptul că David a spus că a ridica mâna împotriva „unsului Domnului” este un păcat. Chiar dacă a avut ocazia să se răzbune, el a încercat, în mod repetat, să se apropie de rege şi să-l ierte. David a ales să se poarte cu smerenie şi cu frică de Dumnezeu faţă de un om care îi făcea rău.

Oare nu ar trebui ca şi noi să facem la fel în orice situaţie prin care trecem?

Este posibil să dăm impresia că avem o viaţă spirituală frumoasă şi rodnică, dar, de fapt, să avem probleme serioase de relaţionare. Este un adevăr demonstrat acela că oamenii îşi fac rău unul altuia atunci când convieţuiesc, chiar şi în biserică. De aceea, este atât de important să învăţăm arta de a ierta.

5. Cât de bine ai aplicat Efes. 4,32 în viaţa ta? Cui trebuie să-i acorzi iertare şi de ce este important să îl/o ierţi?

De-abia în ultimii ani, psihologii au început să aprecieze mai mult importanţa principiilor spirituale pentru sănătatea psihică. Zeci de ani la rând, psihologii şi consilierii au considerat că religia şi spiritualitatea le inspiră oamenilor sentimente de vinovăţie şi de teamă. Dar acum nu mai este aşa. În prezent, mulţi fac apel la protecţia pe care o oferă credinţa creştină. Se recunoaşte că „terapii” precum rugăciunea, ţinerea unui jurnal spiritual, memorarea unor texte biblice şi „certificatele” de iertare îi ajută pe oameni să învingă o varietate de tulburări emoţionale. Iertarea se numără printre strategiile cele mai eficiente de dobândire a liniştii sufleteşti, deşi capacitatea de a ierta cu adevărat şi de a primi iertarea vine numai de la Dumnezeu şi este posibilă numai prin înnoirea inimii (Ezech.36,26).

6. Ce ne învaţă Mat. 5,23-25 şi Luca 17,3.4; 23,34 despre iertare?

S-ar putea ca unele persoane să creadă că este imposibil de ierţi. Însă niciun om nu a fost umilit şi nu a suferit din partea oamenilor mai mult decât Domnul Isus. Împăratul universului a fost înjosit pe nedrept şi a fost răstignit de făpturile pe care le-a creat. Cu toate acestea, El ne-a iubit atât de mult, încât I-a cerut Tatălui, cu smerenie deplină, să ne ierte.

Uneori, oamenii le greşesc altora fără să-şi dea seama câtă durere le provoacă. Alteori, oamenii greşesc din cauza neînţelegerii sau din cauza problemelor personale pe care le au. Ei vor să-şi uşureze suferinţa proprie încercând să-i facă pe alţii să sufere. Reuşeşti să ierţi mai uşor, dacă îţi dai seama că persoana care ţi-a greşit are probleme personale? Cum poţi să înveţi să îi ierţi pe cei care fac rău în mod intenţionat?

7. Cum interpretezi recomandarea lui Iacov de a ne mărturisi păcatele unii altora? Iacov 5,16. Cum trebuie să aplici în viaţa ta această învăţătură?

Păcatele săvârşite împotriva semenului meu trebuie să fie mărturisite înaintea lui pentru a primi iertare şi pentru a reface relaţia cu el. Totodată, în felul acesta, dovedesc că sunt dispus să îmi asum responsabilitatea pentru fapta mea şi că am încredere şi sper că voi fi primit şi iertat. Sufletul nobil va oferi iertare, prin harul lui Dumnezeu, indiferent de mărimea greşelii.

Textul din Iacov mai poate avea şi o altă interpretare, care ne pune la dispoziţie multe posibilităţi de vindecare. Mărturisirea păcatelor, a greşelilor şi a fărădelegilor înaintea unei persoane în care ai încredere aduce vindecare emoţională. Dezvăluirea propriilor nedesăvârşiri înaintea unui prieten creştin credincios va uşura povara păcatului. Pe lângă aceasta, mărturisirea reciprocă întăreşte relaţiile interpersonale. Manifestarea încrederii în celălalt şi acceptarea încrederii lui transformă relaţia într-o prietenie veritabilă şi durabilă.

De altfel, procesul de consiliere se întemeiază pe principiul că vorbirea este benefică pentru suflet. Este adevărat că există tulburări psihice care necesită tratament de specialitate, însă multe probleme sufleteşti pot fi rezolvate la nivelul bisericii şi al comunităţii sociale. Faptul acesta este adevărat mai ales în dreptul unor probleme apărute în urma deteriorării relaţiilor interpersonale – neînţelegeri, bârfă, invidie etc. Dacă vom urma sfatul lui Iacov, ne vom uşura povara psihică şi, în plus, vom avea mai multă putere de a ne schimba comportamentul dăunător.

Totuşi, este necesară prudenţa. Destăinuirea, înaintea unui prieten apropiat, a păcatelor comise poate aduce o mare uşurare, însă persoana în cauză devine vulnerabilă. Există întotdeauna riscul ca prietenul să divulge fapta şi atunci toţi cei implicaţi au de suferit. Cel mai important este că putem să ne mărturisim păcatele înaintea Domnului cu încrederea şi cu asigurarea deplină că vom fi iertaţi.

Citeşte 1 Petru 5,7. Problemele în relaţiile cu ceilalţi ne pot aduce incertitudine şi chiar teamă şi îngrijorare. Oamenii ne pot ajuta, însă ajutorul cel mai sigur vine de la Dumnezeu, care este dispus să asculte oricând toate îngrijorările noastre. Aceasta ne va aduce un sentiment real de uşurare, pentru că am lăsat poverile noastre în mâinile Sale.

8. Cum poţi aplica la viaţa ta învăţătura din Efes. 4,29; 1 Tes. 5,11; Rom. 14,19? De ce este important, nu numai pentru tine, ci şi pentru alţii?

Pavel îi îndeamnă pe membrii primei bisericii să evite deteriorarea relaţiilor personale, întrucât ei sunt mădulare ale „trupului lui Hristos”. Multe probleme apar ca urmare a faptului că ne discredităm unii pe alţii şi, prin aceasta, rănim întreaga comunitate. Oamenii care bârfesc şi care îi vorbesc de rău pe alţii au, în general, probleme personale – au sentimente de inferioritate, doresc să iasă în evidenţă, au dorinţa de a controla şi de a deţine puterea şi se simt nesiguri pe ei. Ei au nevoie de ajutor pentru a renunţa la acest mod distructiv de rezolvare a luptelor lor sufleteşti.

Este adevărat că, dacă suntem împăcaţi cu noi înşine, nu mai recurgem la bârfă şi la calomnie. Membrii bisericii, care este trupul lui Hristos, trebuie să se considere privilegiaţi, pentru că au primit darul mântuirii (Ps. 17,8; 1 Petru 2,9). În acest context, accentul cade pe întărirea celorlalţi şi pe înălţarea sufletească reciprocă. Cuvintele de încurajare şi de apreciere, accentuarea lucrurilor pozitive, smerenia şi atitudinea de bucurie sunt modalităţi prin care putem să-i ajutăm pe cei care au probleme personale. O altă modalitate de a-i ajuta este să funcţionăm ca nişte agenţi de mediere. Isus a spus că oamenii împăciuitori sunt fericiţi şi i-a numit „fii ai lui Dumnezeu” (Mat. 5,9), iar Iacov a afirmat că cei ce fac pace vor culege „roada neprihănirii” (Iacov 3,18).

9. De ce este principiul acesta esenţial în orice tip de relaţie? Matei 7,12

Principiul acesta este o comoară de preţ pentru relaţiile interumane. El este un principiu absolut, se bazează pe dragoste, este universal şi acoperă orice lege omenească. De asemenea, „regula de aur” le aduce tuturor beneficii practice.

Un ţăran chinez avea o orezărie pe coasta unui munte care dădea spre o vale şi spre ţărmul mării. Într-o zi, a observat că începuse mareea – apa se retrăgea de la ţărm, lăsând în urmă descoperit o mare parte din bazinul mării. Când şi-a dat seama că apa se va întoarce cu forţă şi că va distruge totul în calea ei, s-a gândit cu tristeţe la prietenii lui care lucrau în vale. Atunci a luat hotărârea să dea foc la cultura lui de orez. Prietenii lui au urcat imediat coasta muntelui ca să stingă focul, şi în felul acesta, au scăpat de furia apelor. Ca urmare a spiritului lor de întrajutorare, vieţile le-au fost salvate.

Cunoşti o experienţă asemănătoare? Împărtăşeşte-o grupei.

Citeşte Efeseni 4,25-32 şi subliniază cuvintele care se adresează direct inimii tale. Gândeşte-te la lucrurile pe care ai putea să le faci, cu ajutorul Domnului, pentru a-ţi îmbunătăţi relaţia cu ceilalţi oameni. Iată câteva fragmente dintr-o scrisoare scrisă de Ellen White unui evanghelist, în 1908: „Am pentru tine această solie din partea Domnului: Vorbeşte cu amabilitate şi acţionează cu blândeţe. Veghează asupra ta cu atenţie, deoarece eşti înclinat să fii sever şi dictatorial şi să rosteşti cuvinte pripite. … El este îndurerat de expresiile aspre, iar cuvintele neîn ţelepte rănesc. Eu am misiunea să-ţi spun: Fii amabil în vorbire, ve ghea ză bine asupra cuvintelor tale, nu îngădui să se manifeste nicio asprime în expresiile sau în gesturile tale…
Când vei privi zi de zi la Isus şi vei învăţa de la El, vei da pe faţă un caracter armonios şi bun. Fii mai sensibil în comportamentul tău şi nu-ţi în gădui să rosteşti cuvinte de condamnare.

Învaţă de la Marele Învăţător. Expresiile de bunătate şi de simpatie vor fi asemenea unui medicament şi vor vindeca sufletele disperate. Când este aplicată în viaţa de zi cu zi, cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu va avea o influenţă liniştitoare şi vinde cătoare. Vorbirea aspră şi pripită nu va aduce o binecuvântare nici pentru tine, nici pentru vreun alt suflet.” – Slujitorii Evangheliei, pag. 163, 164

Întrebări pentru discuţie

1. Cât de mult îţi place să bârfeşti? Poate că tu nu bârfeşti, dar îţi place să asculţi bârfele altora. Este acest lucru la fel de rău ca şi răspândirea bârfelor? Cum poţi pune capăt acestui comportament care le aduce oamenilor multă durere?

2. Când ai suferit foarte mult din pricina cuiva, iertarea poate fi dificilă. Cum poţi învăţa să îl ierţi pe cel care nu îţi cere iertare, pe cel căruia nu-i pasă dacă îl ierţi sau chiar râde de frământarea ta? Eşti dator să îl ierţi într-o astfel de situaţie? De ce?

3. Abuzul verbal sau fizic din cadrul familiilor este o realitate care le produce mult rău celor implicaţi şi chiar grupurilor sociale. Care ar trebui să fie atitudinea creştinilor faţă de această problemă? Cum trebuie procedat, atunci când iertarea nu este însoţită de schimbarea comportamentului abuziv?

4. Gândeşte-te la viaţa ta. Ce poţi să faci în mod concret pentru a-ţi îmbu nătăţi relaţiile cu ceilalţi? Ce rol au în această situaţie smerenia, încrederea în Dumnezeu şi dorinţa de a face binele?