Speranţă şi depresie

Depresia, sau descurajarea extremă, până acolo încât omul să nu mai fie în stare să-şi desfăşoare activitatea în mod normal, a fost experienţa omului încă de la apariţia păcatului pe pământ. Destul de multe personaje biblice au manifestat simptomele caracteristice depresiei. Disperarea este unul dintre simptomele depresiei, iar mesajul biblic al speranţei ne poate oferi atât de mult în contrast cu ceea ce ne poate oferi lumea!

Toţi oamenii trec, mai devreme sau mai târziu, prin momente de descurajareextremă, din diferite motive. De aceea nu este de mirare că Biblia este plină de făgăduinţe care ne oferă tuturor, indiferent de situaţiile prin care trecem, motive să sperăm într-un viitor mai bun în viaţa aceasta şi mai ales în viaţa viitoare.

Bineînţeles că, dacă este vorba de o formă severă de depresie, este importantsă consultăm un specialist, dacă este posibil. Domnul poate lucra prin aceşti oameni la vindecarea persoanei care suferă de depresie. De altfel, atunci când suferim de o boală a trupului, nu ezităm să consultăm un medic. Tot la fel ar trebui să procedăm şi atunci când suferim de depresiecronică, de o problemă cauzată în multe cazuri de o predispoziţie geneticăsau de dezechilibrul chimic din creier. Prin urmare, chiar şi creştinii aunevoie uneori de ajutorul specialistului.

1. Citeşte Psalmul 42. Te regăseşti în cele afirmate aici? Ce speranţă ne oferă acest psalm

David a cunoscut modificări serioase de dispoziţie din cauza persecuţiei nedrepte (din partea lui Saul şi a duşmanilor lui Israel, de pildă). Pe lângă aceasta, faptul că el însuşi a călcat poruncile lui Dumnezeu i-a provocat unsentiment de vinovăţie (Ps. 51,4), iar acest sentiment este deseori asociat cu depresia.

Când cineva are o părere negativă despre sine însuşi („sunt prost”), când priveşte viaţa cu pesimism („viaţa este nedreaptă”) şi când crede că viitorul nu-i aduce nicio speranţă („nu va fi niciodată mai bine”), existămari şanse ca depresia să se adâncească. Atitudinea aceasta poartă denumirea de „mentalitate catastrofică”. Creştinii au la dispoziţie modalităţi alternative de interpretare a evenimentelor, în care se cuprind planul lui Dumnezeu şi soliile Sale.

Analizează următoarele alternative:

1. Concepţia despre tine însuţi. Tu ai fost creat după chipul lui Dumnezeu, ai fost făcut stăpân peste tot ce a creat El pe pământ (Gen. 1,26.27). Chiar dacă nu mai sunt ca la început, trăsăturile lui Dumnezeu încă se mai zăresc în tine. Isus Hristos, prin jertfa Sa, te-a salvat de la moartea veşnică şi ţi-a oferit anumite privilegii – să faci parte din poporul Său ales, din preoţia împărătească, din neamul sfânt (1 Petru 2,9). Înaintea lui Dumnezeu, tu ai o valoare infinită.

2. Concepţia despre lume. Este adevărat că lumea este stricată şi plină de rău. Există totuşi multe lucruri bune, nobile şi demne de admiraţie (Fil.4,8), la care putem medita. Mai mult decât atât, creştinii îşi pot explica existenţa răului fără să ajungă la disperare, întrucât ei ştiu cum a apărut el şi care este soarta lui finală.

3. Concepţia despre viitor. Ce viitor minunat îi aşteaptă pe copiii lui Dumnezeu! Biblia este plină de făgăduinţe care vorbesc despre asigurarea mântuirii (Ps. 37,39).

Tristeţea nu este un păcat. Şi Isus a fost trist destul de des. Nu trebuie să ne simţim vinovaţi din cauză că suntem trişti sau deprimaţi. Trecem uneori prin situaţii în care suntem trişti din motive bine întemeiate. Cum poţi folosi adevărurile biblice de mai sus pentru a depăşi luptele sufleteşti prin care treci acum?

„Ciripeam ca o rândunea, croncăneam ca un cocor şi gemeam ca o porumbiţă. Ochii îmi priveau topiţi spre cer. Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!” (Is. 38,14) Descrierea din acest text nu ne lasă nicio îndoială cu privire la durerea intensă simţită de Ezechia. Suferinţa sufletească este exprimată diferit în culturi diferite. În anumite zone, oamenii suferă în tăcere şi se feresc să se manifeste vizibil. Alţii (ca Ezechia) se jelesc şi plâng când au un necaz.

De asemenea, modurile de manifestare a suferinţei diferă de la un om la altul. Unii oamenii înfruntă moartea cu mai multă seninătate decât alţii. Simptomele depresiei apar de regulă la persoanele care suferă de o boală îndelungată sau la bolnavii în faza terminală. Ezechia era bolnav, iar boala aceasta ameninţa să-i pună capăt vieţii. Din acest motiv, el a căzut în depresia descrisă în Isaia 38. Simptomele depresiei sunt atât de dureroase, încât mulţi încearcă să se sinucidă, ca să pună capăt acestei experienţe îngrozitoare. Mai exact, peste 10% dintre pacienţii care suferă de depresie cronică ajung să se sinucidă. Este limpede că depresia cronică este o problemă serioasă şi trebuie tratată ca atare.

2. Ce simptome sunt descrise în următoarele texte? Ps. 31,10; 77,4; 102,4.5; 1 Împăraţi 19,4.

Depresia are ca urmare o varietate de manifestări: (a) tristeţe profundă (mâhnire); (b) lipsă de motivaţie pentru orice tip de activitate, chiar plăcută; (c) modificarea apetitului şi pierderea sau luarea în greutate; (d) tulburări de somn – somn prea puţin sau prea mult; (e) stimă de sine scăzută; (f) putere scăzută de judecată, memorie slabă şi (g) gânduri de moarte şi sinucidere. Unii oameni prezintă numai unul sau două dintre aceste simptome, în vreme ce alţii prezintă mai multe simptome şi suferă luni întregi înainte de vindecare. În ambele cazuri, povara depresiei este enormă şi trebuie rezolvată pe cale medicală şi spirituală.

Cu toţii suntem uneori mai mult sau mai puţin trişti şi descurajaţi din diverse motive. Ce lucruri te dărâmă sufleteşte şi de ce? Adu-ţi aminte de situaţiile din trecut în care Dumnezeu ţi-a călăuzit viaţa. Ce speranţă şi ce încurajare îţi inspiră aceste experienţe? De ce este important să nu le dai uitării?

3. Cum se simţea David atunci când tăcea? Cum s-a simţit după ce a reuşit să-şi exprime frământările? Ps. 39,2-7

La fel ca în majoritatea tulburărilor sufleteşti, şi în depresie este necesar ca bolnavul să vorbească despre luptele lui interioare. Faptul acesta poate constitui un prim pas spre vindecare. O metodă sigură de eliberare de tensiune şi de suferinţa psihică este aceea de a ne apropia de Domnul, în rugăciune fierbinte şi sinceră. În multe cazuri, este nevoie de mai mult decât de rugăciune, însă rugăciunea este un început bun.

O strategie elementară de combatere a depresiei este aceea de a sta de vorbă cu un prieten (sau cu un terapeut) care ştie să asculte şi, în plus, care ştie să îţi recomande un tratament intensiv, dacă este necesar. Exprimarea gândurilor şi a sentimentelor are un efect de vindecare. Comunitatea bisericii oferă o atmosferă excelentă pentru ajutorarea celor descurajaţi, însă, adeseori, lucrul acesta este insuficient, mai ales dacă se impune tratamentul de specialitate. Totuşi, pentru cei care trec prin crize şi care se simt descurajaţi sau chiar deprimaţi, este important să stea de vorbă cu o persoană în care au încredere. Uneori, comunicarea cu cineva poate ajuta, în mare măsură, la îmbunătăţirea stării sufleteşti.

4. Ce făgăduinţă avem în Ps. 55,17? De ce este importantă ea pentru noi?

Dacă programarea la psiholog este abia săptămâna viitoare, poţi învăţa să faci la fel ca David şi să ceri ajutor de la Domnul la orice oră din zi sau din noapte şi în orice zi a săptămânii. David ştia că Domnul îl va auzi şi lucrul acesta l-a încurajat foarte mult. Chiar şi psihologii care nu cred în Dumnezeu recomandă ca pacienţii care cred în rugăciune să se roage. Toţi oamenii, chiar şi cei care nu suferă de depresie cronică, pot experimenta adevărul că rugăciunea ne ajută să ne simţim mai bine. Relaţia cu Dumnezeu ne poate ajuta foarte mult, indiferent cine suntem şi cât de descurajaţi suntem. Ea ne aduce speranţă, încurajare şi vindecare.

Ellen G. White a afirmat odată că rugăciunea este „deschiderea inimii înaintea lui Dumnezeu ca înaintea unui prieten”. – Mărturii, vol. 4, pag. 533 Este adevărat că rugăciunea este soluţia la toate problemele, însă cum ne ajută ea să abordăm problemele?

5. Ce alinare a găsit David când a fost în necaz? Ps. 32,1-5; vezi şi 1 Ioan 1,9. Noi cum putem găsi alinare?

Sentimentul de vinovăţie, generat de păcatele nemărturisite, poate de veni foarte dureros. Cuvintele folosite de David indică o durere sufletească intensă. Psalmul 32 şi alte pasaje din Psalmi ne arată cât de mare era suferinţa emoţională a lui David. Când întâlnim oameni care suferă de depresie, trebuie să fim foarte atenţi să nu-i învinovăţim că nu şi-au mărturisit păcatele! Nici nu trebuie să tragem concluzia că sunt oameni răi şi că de aceea suferă. Din nefericire, mulţi oameni reuşesc să simtă împreună cu cei care suferă de o boală fizică, de depresie cronică, dar îi judecă pe cei care au tulburări psihice sau emoţionale din cauza faptelor lor greşite.

Edgar Allen Poe, în Tell-Tale Heart (Inima povestitoare), povesteşte despre un om care a comis o crimă şi care a ascuns trupul victimei sub podeaua din camera în care o ucisese. El spera ca vina lui să dispară odată cu ascunderea cadavrului, însă în sufletul lui a apărut remuşcarea. Într-o zi, a auzit bătăile inimii victimei. Bătăile se auzeau din ce în ce mai tare. Mai târziu, şi-a dat seama că bătăile pe care le auzea nu veneau de sub podea, ci din pieptul lui.

Există oameni care, deşi îşi mărturisesc păcatele, se lasă tulburaţi în continuare de sentimentul de vinovăţie. Adeseori, se simt nevrednici să primească iertare şi deplâng starea în care au ajuns din cauza păcatelor lor, chiar dacă şi le-au mărturisit şi ele sunt iertate de Dumnezeu, prin credinţă. Şi aceasta poate fi o mare sursă de suferinţă sufletească. În astfel de cazuri, este important să ne îndreptăm atenţia spre făgăduinţele în care Dumnezeu ne promite vindecare şi acceptare, chiar şi pentru păcatele cele mai grave. Noi nu putem reface trecutul; dar ceea ce putem face este să învăţăm din greşelile trecutului şi, în măsura în care acest lucru este posibil, să le îndreptăm. Tot ce putem face este să ne predăm Domnului şi să căutăm mila, harul şi vindecarea Sa.

Mulţi oameni se luptă cu vinovăţia, deşi şi-au mărturisit păcatele. De ce este important să ne recunoaştem faptele, să ne asumăm responsabilitatea pentru ele şi să învăţăm să le lăsăm în urma noastră?

6. Ce cale de a depăşi problemele societăţii din vremea sa a găsit profetul Mica? Mica 7,1-7

Mic descrie în cartea sa, în numai şase versete, starea de degradare morală profundă a oamenilor din vremea sa. Asuprirea, abuzuri de toate tipurile, lipsa de respect şi de consideraţie, corupţia şi înşelăciunea au intrat în lumea noastră odată cu primul păcat. Aceasta este şi starea lumii de astăzi. Starea nefericită în care se găsea Israel ne trimite imediat cu gându la ştirile din ziare.

Haosul din lumea noastră ne afectează şi mai mult când se atinge de familia noastră, de prietenii noştri, de vecinii noştri. Relaţiile interpersonale defectuoase ne produc mult stres şi sunt asociate cu depresia. Aşa cum concluzionează Mica, ingredientul fundamental al supravieţuirii când treci printr-o criză este speranţa.
Speranţa este esenţială pentru a ne menţine mintea sănătoasă. Chiar şi cel necredincios are nevoie de o speranţă: tinerii fără serviciu speră că vor găsi un loc de muncă, turistul rătăcit speră să găsească drumul înapoi, iar investitorii care au pierdut banii speră că vor veni timpuri mai bune. Fără speranţă, viaţa n-are sens şi duce la moarte.

Dante a încercat să descrie iadul în Divina comedie şi şi-a imaginat că, la intrarea în el, stau scrise următoarele cuvinte: „Abandonează orice speranţă, dacă intri aici!” Cea mai cruntă pedeapsă posibilă este lipsirea de orice speranţă.

Speranţa descrisă în Biblie întrece orice aşteptare – un sfârşit fericit şi mântuirea prin Isus Hristos. „Fericita nădejde” a adventiştilor de ziua a şaptea trebuie să devină punctul central al vieţii noastre. Speranţa în revenirea lui Isus ne oferă o înţelegere corectă a evenimentelor neplăcute care se petrec în jurul nostru şi ne ajută să aşteptăm veşnicia cu încredere.

7. Ce speranţă ne inspiră următoarele făgăduinţe? Is. 65,17; 2 Petru 3,13; Apoc. 21,2-4. Este aceasta, într-un anumit sens, singura noastră speranţă?

Speranţa într-o lume mai bună poate fi o mare alinare pentru sufletul îndurerat. La fel cum femeia „nu-şi mai aduce aminte de suferinţă” (Ioan 16,21) după ce aduce pe lume un copil, tot la fel sufletul tulburat poate avea încredere, prin harul lui Dumnezeu, că va locui într-o lume nouă, în care nu vor mai exista relele care ne aduc atâta tristeţe.

Citeşte Matei 26,36-43 şi meditează la acest pasaj. Isus a fost cuprins deo întristare „de moarte” (vers. 38). Încearcă să-ţi imaginezi agonia lui Isus: a fost lipsit de orice suport social, a fost trădat de ucenicii Lui, Dumnezeu Însuşi părea că-L părăseşte şi pe umerii Lui apăsa vina întregii omeniri. Suferinţa Sa întrece orice formă de depresie experimentată de muritori. „Pe măsură ce se apropia de Ghetsemani, El devenea neobişnuit de tăcut. El vizitase adesea acest loc pentru meditaţie şi rugăciune, dar niciodată cu o inimă atât de plină de tristeţe ca în această noapte a ultimei Sale lupte. În toată viaţa Sa de pe pământ, El umblase în lumina prezenţei lui Dumnezeu. Când ajungea în conflict cu oamenii care erau inspiraţi chiar de Satana, El putea spune: «Cel ce M-a trimis este cu Mine: Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut» (Ioan 8,29).

Dar acum avea simţământul că este despărţit de lumina care Îl susţinea, a prezenţei lui Dumnezeu. Acum, El era socotit în numărul călcătorilor Legii. Vinovăţia neamului omenesc căzut trebuia să fie purtată de El. Asupra Aceluia care nu cunoştea păcatul, avea să fie aşezată nelegiuirea noastră, a tuturor. Atât de înspăimântător îi apărea păcatul, atât de mare greutatea vinei pe care trebuia s-o poarte, încât era ispitit să se teamă ca nu cumva aceasta să-L despartă pentru totdeauna de iubirea Tatălui Său. Simţind cât de teribilă este mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului, El exclamă: «Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte»”. – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 685

Întrebări pentru discuţie

1. Ce rol poate îndeplini biserica locală pentru a-i ajuta pe cei care suferă de depresie sau de tulburări emoţionale, indiferent de motiv? Ce altceva mai puteţi face pentru a-i ajuta pe cei în nevoie, chiar dacă dispuneţi de puţine resurse?

2. Cum poţi ajuta o persoană care se roagă, Îl iubeşte pe Domnul şi are încredere în El şi care totuşi se simte copleşită de tristeţe, fără să înţeleagă de ce? Cum poţi să o ajuţi să nu renunţe la credinţă şi să se prindă de speranţa şi de făgăduinţele din Biblie?

3. Una dintre greşelile cele mai mari pe care le poate face cineva este să creadă că, dacă se simte descurajat, deprimat şi disperat, înseamnă că Dumnezeu l-a părăsit. De ce nu este adevărat acest lucru? La ce personaje biblice poţi să faci referire pentru a-i arăta că tristeţea şi descurajarea nu sunt semnul că Dumnezeu l-a abandonat? Cum poţi să-l convingi că simţămintele nu sunt un bun barometru al credinţei?