Studii biblice

Aprofundează valorile Scripturii cu ajutorul studiilor în format audio

Stresul

STUDIUL 3 » 8 IANUARIE - 14 IANUARIE
0:00
0:00

Stresul îi afectează pe toţi oamenii. Sarcinile de serviciu, crizele familiale, vinovăţia, nesiguranţa viitorului, nemulţumirea faţă de trecutul personal, toate ne împovărează. Dacă mai adăugăm la acestea şi evenimentele
generale ale vieţii, sentimentul de apăsare sporeşte şi ne afectează sănătatea fizică şi psihică.

Cercetătorii Thomas H. Holmes şi Richard H. Rahe au conceput Scala de măsurare a readaptării sociale, care cuprinde evenimentele vieţii şi nivelul de stres corespunzător fiecăruia: moartea partenerului de viaţă – 100; accident sau îmbolnăvire – 53; schimbarea locuinţei – 20; etc. Persoana care adună peste 200 de puncte are 50% şanse să se îmbolnăvească; dacă adună peste 300 de puncte, poate trece printr-o criză.

Un nivel moderat de stres este necesar pentru îmbunătăţirea performanţei, însă, dacă se depăşeşte un anumit prag, stresul ne poate afecta sănătatea. Domnul Isus ne arată, prin învăţătură şi exemplu, că cel mai bun remediu pentru stres este să-L căutăm pe Dumnezeu într-un loc retras şi liniştit (Marcu 6,31). Dacă Îi vom permite, Domnul ne va ajuta să facem faţă presiunilor inevitabile ale vieţii.

Evenimentele plăcute ale vieţii

1. Cum a avut grijă Dumnezeu de Ilie în timpul secetei din Israel? 1 Împ. 17,2-6.15.16

În timpul unei foamete îndelungate, Ilie s-a simţit foarte aproape de Domnul, care a avut personal grijă de el. Mai întâi, Ilie a avut privilegiul de a fi hrănit de două ori pe zi de nişte corbi (care în mod normal sunt nişte păsări urâcioase), o adevărată minune! Apoi, a mâncat timp de doi ani pâine făcută din puţinul ulei şi puţina făină pe care le mai avea o văduvă. Mai avem nevoie de alte dovezi al grijii lui Dumnezeu faţă de noi?

Ellen G. White a aplicat lecţiile din acest episod la poporul credinciosal lui Dumnezeu din ultimele zile: „Am văzut că ne vor fi asigurate pâinea şi apa în acel timp şi că nu vom duce lipsă şi nu vom flămânzi, căci Dumnezeu poate să ne întindă o masă în pustie. Dacă va fi nevoie, va trimite corbi să ne hrănească, aşa cum a făcut-o pentru a-l hrăni pe Ilie.” – EllenG. White, Experienţe şi viziuni, pag. 56

2. Ce alte experienţe a mai avut Ilie şi ce lecţii putem desprinde din ele pentru viaţa noastră? 1 Împ. 17,17-22; 18,23-39.45

Dumnezeu a lucrat prin Ilie pentru a-l readuce la viaţă pe fiul văduvei. Ce test al credinţei şi ce manifestare a puterii lui Dumnezeu asupra vieţii şi a morţii! După aceea, testul de pe Muntele Carmel a fost o demonstrare incontestabilă şi spectaculoasă a puterii Sale. În sfârşit, ploaia torenţială de la finalul celor trei ani de secetă a fost o altă manifestare a intervenţiei lui Dumnezeu în viaţa oamenilor.

Ne este greu să credem că o persoană care a avut atât de multe experienţe, nu mai reuşeşte să-şi pună toată încrederea în Domnul; totuşi, Ilie a fost asaltat de simptomele stresului şi ale descurajării (vezi secţiunea de mâine). Avem aici o lecţie importantă. Indiferent de minunile din viaţa noastră, ne vom întâlni mereu cu obstacole. Nimeni, nici măcar un profet ca Ilie, nu este imun la problemele vieţii.

 Succesul şi realizările din viaţa ta îţi produc stres? Un lung şir de evenimente emoţionante (chiar pozitive) îţi pot produce o tensiune şi mai mare. Pe de altă parte, de ce nu este bine să fim prea mulţumiţi de noi înşine, atunci când viaţa curge liniştit?

Evenimentele dureroase ale vieţii

Citeşte 1 Împăraţi 18,40. Fie că a participat direct sau nu la uciderea a sute de oameni, Ilie a condus această operaţiune şi, fără îndoială, aceasta a fost pentru el o experienţă care l-a tulburat profund din punct de vedere emoţional. Dumnezeu a îngăduit acest act, deoarece a considerat că era singura cale de eradicare a idolatriei, în ritualurile căreia se includea şi sacrificarea copiilor (Ier. 19,5). Cu toate acestea, profetul a fost negreşit afectat din punct de vedere emoţional.

3. Pe lângă stresul produs de acest act, cu ce alt factor de stres s-a mai confruntat Ilie? 1 Împ. 19,1.2

De la începutul domniei lui Ahab, regina cea rea şi-a propus să-l determine pe soţul ei să-i slujească lui Baal şi să i se închine (1 Împ. 16,31). Datorită influenţei ei, tot Israelul a căzut în idolatrie. Izabela a contribuit la restaurarea închinării la Astarteea, una dintre formele cele mai josnice şi mai degradante ale idolatriei canaanite. Însă acum, după moartea preoţilor idolatri, Izabela a ajuns la capătul răbdării şi s-a umplut de furie.

4. Care a fost reacţia lui Ilie la mesajul trimis de Izabela? 1 Împ. 19,3.4

Cum a putut acest om al lui Dumnezeu, după seria întreagă de minuni la care a fost martor, să ajungă într-o stare de disperare atât de adâncă?! Cum de s-a descurajat atât de tare, încât să-I ceară lui Dumnezeu să-i ia viaţa, după atâtea minuni la care fusese martor sau în care fusese implicat direct!

„Aşa a ştiut Satana să profite de slăbiciunile omeneşti. El va lucra şi de aici înainte în acelaşi fel. Ori de câte ori cineva este înconjurat de nori, încurcat de împrejurări sau lovit de sărăcie sau de vreo nenorocire, Satana e şi el acolo, ca să ispitească şi să necăjească. El ne atacă în punctele slabe din caracterul nostru. El caută să clatine încrederea noastră în Dumnezeu, care îngăduie să existe asemenea stări de lucruri.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 120

De câte ori ai reacţionat la fel ca Ilie, de câte ori ai uitat modul extraordinar în care a lucrat Domnul pentru tine? De ce este important ca, mai ales în momentele de disperare şi de stres, să rememorăm modul în care Dumnezeu a lucrat în viaţa noastră? De ce uităm atât de repede ce a făcut El pentru noi? Cum te pot ajuta lauda şi închinarea în momentele dificile ale vieţii?

Terapia lui Dumnezeu

5. Ce remedii simple i-au fost oferite lui Ilie în această perioadă stresantă din viaţa lui? Ce putem învăţa de aici? Ce impact au faptele noastre (fie ele bune sau rele) asupra stării minţii noastre? 1 Împ. 19,5-9

Dormi. Mănâncă. Dormi din nou. Apoi fă exerciţiu fizic intens – mergi pe jos patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, de la Muntele Carmel la Muntele Horeb. Cât de interesant este că somnul adecvat, exerciţiile fizice şi alimentaţia sănătoasă se regăsesc atât de des în prescripţiile medicale pentru combaterea stresului psihic!

Un tratament deseori administrat în cazul tulburărilor de dispoziţie este programarea activităţilor. El constă din stabilirea unui program rigid în care se cuprind activităţi plăcute şi utile, care să constrângă persoana deprimată să se organizeze, să anticipe şi să desfăşoare diverse activităţi.

Un astfel de regim o ajută să îşi umple timpul cu activităţi pozitive şi să evite autocompătimirea. Printre activităţi, se numără şi exerciţiul fizic, deoarece el ajută la producerea de endorfine, nişte substanţe naturale similare morfinei, care sporesc buna dispoziţie şi, cel puţin temporar, eliberează de depresie.

Providenţa divină l-a condus pe Ilie la paşii practici necesari pentru restaurarea echilibrului său psihic. La fel ca el, şi noi avem nevoie să rămânem deschişi faţă de călăuzirea divină. Imediat ce s-a aşezat sub ienupăr, Ilie s-a rugat. Da, este adevărat că nu a fost tipul potrivit de rugăciune (pentru că I-a cerut Domnului să-i pună capăt vieţii), dar cel puţin s-a rugat, şi-a exprimat dorinţa ca Dumnezeu să preia controlul.

Ilie a ieşit din starea de descurajare teribilă şi Dumnezeu a putut să lucreze mai departe prin el (1 Împ. 19,15.16; 2 Împ. 2,7-11). Înainte să fie luat la cer, Ilie a avut marele privilegiu de a-l unge pe succesorul lui şi de a fi martor la despărţirea apelor Iordanului, pentru ca să traverseze râul împreună cu Elisei, ca pe uscat. În final, Ilie a fost luat la cer fără să cunoască experienţa morţii! Un „final” surprinzător pentru un bărbat care nu cu mult în urmă Îi ceruse lui Dumnezeu să-i ia viaţa!

Ce binecuvântări pierdem, dacă ne rugăm numai când suntem descurajaţi şi disperaţi? Comparaţi viaţa de rugăciune constantă cu rugăciunile înălţate numai în momente de criză. Cum putem să ne formăm deprinderea de a ne ruga neîncetat?

Metoda lui Isus de combatere a stresului

Odată cu apariţia telefonului mobil, după 1990, un pastor adventist bătrân a spus: „Nu îmi voi cumpăra niciodată aşa ceva! Când vizitez bisericile şi ascult problemele oamenilor, obosesc şi mă întristez. Dar, când mă întorc în maşină, mă liniştesc. Dacă mi-aş lua telefon mobil, nu aş avea linişte nici măcar în maşină!” Toţi urmaşii lui Hristos au nevoie să găsească un loc liniştit, unde să se roage şi să asculte vocea lui Dumnezeu prin intermediul Cuvântului Său scris.

6. Citeşte Marcu 6,31. Ce lecţie învăţăm din acest verset? Cât de des mergi într-un loc liniştit şi te odihneşti? Sau îţi găseşti mereu o scuză?

Referindu-se la Domnul Isus, Ellen White scria: „Clipele Lui fericite erau atunci când era singur cu Dumnezeu şi cu natura. De câte ori avea ocazia, Se retrăgea din locul muncii Sale, pentru a merge în câmpii, să mediteze în văile înverzite, pentru a fi în strânsă legătură cu Dumnezeu, pe colinele munţilor sau printre copacii pădurii. De multe ori, zorile dimineţii Îl găseau în vreun loc retras, meditând, cercetând Scripturile sau rugându-Se. Din aceste răstimpuri de linişte, pornea apoi spre casă, unde Îşi relua lucrările şi dădea pildă de muncă plină de răbdare.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 90

7. Ce alt loc de refugiu mai avea Domnul Isus? Mat. 21,17; Marcu 11,11

Oamenii pot fi atât o sursă de stres, cât şi o sursă de linişte. Isus Îşi găsea liniştea în preajma prietenilor Lui, Lazăr, Marta şi Maria, care Îlîncurajau şi Îi arătau afecţiune. „Inima Lui era prinsă într-o puternică legătură de iubire faţă de familia din Betania. … Adesea, când era obosit, însetat după o părtăşie omenească sinceră, El găsea adăpost în familia aceasta paşnică. … Mântuitorul preţuia o casă liniştită şi nişte ascultători interesaţi. El avea nevoie de duioşia, curtenia şi iubirea oamenilor.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 524

Cum poţi aplica în viaţa ta metoda lui Isus pentru combaterea stresului? Ce sfat i-ai oferi unei persoane care locuieşte departe de natură? Sau unei persoane care locuieşte în aceeaşi casă cu toţi membrii familiei lărgite? La cine apelezi (dintre prieteni/rude) atunci când eşti descumpănit şi ai nevoie de suport emoţional?

Sprijin pentru cei din jur

8. Prin ce cuvinte descrie Petru comportamentul Domnului Isus? Fapte 10,38

Fără îndoială, Domnul nostru a dus o viaţă neegoistă. El Şi-a întrebuinţat toată energia pentru a le sluji altora, pentru a le aduce alinare prin cuvintele Sale şi prin puterea Sa vindecătoare. El nu a folosit
niciodată puterile divine pentru El Însuşi. Lucrul acesta l-a impresionat pe Petru atât de mult, încât atunci când a vorbit despre Isus, a folosit următoarele cuvinte: El „umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de Diavolul” (vers. 38).

În majoritatea cazurilor, problemele legate de locul de muncă, de relaţiile cu ceilalţi sau de bani se datorează unor motive egoiste. De aceea, o metodă bună de a elimina stresul este îndreptarea atenţiei spre ceilalţi (şi nu spre noi înşine). Cei care se oferă să lucreze ca voluntari sau care participă la proiecte comunitare etc., declară că se simt mult mai bine şi se simt mai satisfăcuţi decât cei care nu se implică în astfel de activităţi.

9. Citeşte Gal. 6,2, Fil. 2,4 şi Ioan 15,13. Ce mesaj desprindem din aceste versete?

John D. Rockefeller (1839-1937) ne-a oferit un exemplu de combatere a stresului prin abaterea atenţiei de la noi înşine şi prin concentrarea asupra nevoilor celor din jur. Până în 1897, compania lui, Standard Oil, opera aproape 90% din rafinăriile din Statele Unite. La vârsta de 50 de ani, a ajuns cel mai bogat om în viaţă. Însă, în 1891, a căzut în depresie şi a fost la un pas de moarte. Totuşi şi-a recăpătat sănătatea în numai câteva luni.

Ce anume a făcut? Pe lângă o dietă simplă, odihnă şi exerciţiu, el a luat hotărârea să-şi doneze toată averea şi să se ocupe tot restul vieţii cu acte de caritate. La începutul secolului XX, averea lui se ridica la aproape 900 de milioane de dolari. La moartea sa, averea lui a fost evaluată la 26 milioane de dolari. Donaţiile lui au ajuns la oamenii din toată lumea. În ceea ce-l priveşte, Rockefeller a mai trăit fericit încă peste 40 de ani, adică până la vârsta de 97 de ani.

Ai experimentat binecuvântarea care vine din a le sluji altora? Ce-ar fi dacă te-ai ruga şi te-ai strădui să faci mai mult în această privinţă?

Studiu suplimentar

„Obosit peste măsură, [Ilie] s-a aşezat să se odihnească sub un ienupăr. Şi, stând acolo, s-a rugat să moară. … Fugar, departe de locuinţele omeneşti, cu inima zdrobită de o descurajare amară, nu dorea să mai vadă faţă de om. … În experienţa tuturor vin vremuri de descurajare cruntă şi dezamăgire amară, zile când amărăciunea le este partea şi le este greu să creadă că Dumnezeu mai este binefăcătorul cel iubitor al copiilor Lui de pe pământ, zile când necazurile hărţuiesc sufletul, până acolo încât moartea pare mai de dorit decât viaţa. În asemenea împrejurări, mulţi îşi pierd încrederea în Dumnezeu şi sunt duşi în robia îndoielii, în sclavia necredinţei. Dacă am putea, în acele situaţii, să vedem cu ochii spirituali semnificaţia providenţelor lui Dumnezeu, am vedea îngerii căutând să ne salveze de noi înşine, luptând să aşeze picioarele noastre pe o temelie mai tare decât dealurile veşnice. Atunci, o credinţă nouă, o viaţă nouă ar curge în fiinţa noastră.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, pag. 162

Întrebări pentru discuţie

1. Ai avut experienţe când ai văzut clar mâna lui Dumnezeu la lucru în viaţa ta, când credinţa ta a fost puternică, iar după aceea, te-ai descurajat şi te-ai îndoit de Dumnezeu şi de călăuzirea Sa? Ce ai învăţat din aceste experienţe? Cum îi poţi ajuta pe cei care trec prin situaţii similare?

2. De ce te simţi mai bine atunci când îi ajuţi pe ceilalţi? Pe de altă parte, de ce ne este atât de greu să le oferim altora din ceea ce avem? Cum putem să ne deprindem să renunţăm la noi înşine, ca să slujim mai bine nevoilor celor din jur?

3. Analizează-ţi stilul de viaţă. Ce mănânci şi ce bei? Faci exerciţiu fizic? Îţi mai rămâne timp liber? Ce schimbări poţi să faci ca să te simţi mai bine din punct de vedere emoţional şi fizic? Este adevărat că, în unele cazuri, oamenii au probleme psihice foarte serioase care trebuie să fie tratate de un specialist. Însă de multe ori, schimbările aduse în stilul de viaţă ne pot ajuta semnificativ.

4. De cât timp liber dispui? Cum ţi-l petreci? Ce poţi face în timpul liber pentru a întări relaţia ta cu Dumnezeu?

2011 Isus Plângea: Biblia şi sentimentele omului

Emoţiile
STUDIUL 1 » 25 DECEMBRIE - 1 IANUARIE
Soluţia lui Dumnezeu pentru îngrijorare
STUDIUL 2 » 1 IANUARIE - 7 IANUARIE
Stresul
STUDIUL 3 » 8 IANUARIE - 14 IANUARIE
Relaţiile
STUDIUL 4 » 15 IANUARIE -21 IANUARIE
Sentimentul de vinovăţie
STUDIUL 5 » 22 IANUARIE - 28 IANUARIE
O judecată sănătoasă
STUDIUL 6 » 29 IANUARIE -04 FEBRUARIE
Speranţă şi depresie
STUDIUL 7 » 5 FEBRUARIE - 11 FEBRUARIE
Rezistenţa în încercări
STUDIUL 8 » 12 FEBRUARIE - 18 FEBRUARIE
O imagine de sine pozitivă
STUDIUL 9 » 19 FEBRUARIE - 25 FEBRUARIE
Invidia
STUDIUL 10 » 26 FEBRUARIE - 4 MARTIE
Libertatea creştinului
STUDIUL 11 » 5 MARTIE - 11 MARTIE
Natura – o sursă de sănătate
STUDIUL 12 » 12 MARTIE - 18 MARTIE
Chemaţi de Domnul în lucrarea Sa
STUDIUL 13 » 19 MARTIE - 25 MARTIE

Alte trimestre

2024 Marea Luptă
Trimestrul 2-2024
2024 Evanghelia după Marcu
Trimestrul 3-2024
2024 Cartea psalmilor
Trimestrul 1-2024
2023 Trei mesaje cerești
TRIMESTRUL 2-2023
2022 Cartea Geneza
TRIMESTRUL 2 – 2022
2021 Odihnă în Hristos
TRIMESTRUL 3 – 2021
2021 Isaia
TRIMESTRUL 1 – 2021
2020 Educaţia creştină
TRIMESTRUL 4 – 2020
2020 Bucuria misiunii
TRIMESTRUL 3 – 2020
2020 Cum să interpretăm Scriptura
TRIMESTRUL 2 – 2020
2020 Daniel
TRIMESTRUL 1 – 2020
2019 Ezra şi Neemia
TRIMESTRUL 4 – 2019
2019 Slujirea celor în nevoie
TRIMESTRUL 3 – 2019
2019 Anotimpurile familiei
TRIMESTRUL 2 – 2019
2019 Cartea Apocalipsa
TRIMESTRUL 1 – 2019
2018 Unitatea în Hristos
TRIMESTRUL 4 – 2018
2018 Faptele apostolilor
TRIMESTRUL 3 – 2018
2017 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 3 - 2017
2016 Evanghelia dupa Matei
TRIMESTRUL 2-2016
2016 Cartea lui Iov
TRIMESTRUL 4-2016
2015 Ieremia
TRIMESTRUL 4-2015
2015 Misionarii
TRIMESTRUL 3-2015
2015 Luca
TRIMESTRUL 2-2015
2015 Cartea proverbele
TRIMESTRUL 1-2015
2014 Epistola lui Iacov
TRIMESTRUL 4-2014
2014 Ucenicia
TRIMESTRUL 1-2014
2013 Sanctuarul
TRIMESTRUL 4-2013
2013 La început, Dumnezeu ...
TRIMESTRUL 1-2013
2012 Creșterea în Hristos
TRIMESTRUL 4-2012
2012 Tesaloniceni
TRIMESTRUL 3-2012
2012 Dumnezeul nostru minunat
TRIMESTRUL 1-2012
2011 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 4-2011
2011 Închinarea
TRIMESTRUL 3-2011