Scuze pentru evitarea misiunii

Citește Iona 1 – 4. Dumnezeu l-a chemat pe Iona să strige împotriva cetății Ninive, capitala Asiriei. Această cetate, aflată în Irakul din zilele noastre, se afla la 900 de kilometri distanță de Ierusalim, o călătorie de o lună cel puțin. Iona nu numai că a refuzat să se ducă, dar a fugit în direcția opusă. Sosind la Iafo, a cumpărat o călătorie spre Tarșiș*, care se află acum în sudul Spaniei. Drumul de 3.200 de kilometri pe mare ar fi durat cel puțin o lună, în funcție de vreme. Nedorind să îl confrunte pe împăratul Asiriei, luna care i-ar fi trebuit să ajungă la Ninive Iona și-a luat-o ca să scape de această confruntare. De ce ar fi făcut așa ceva un om al lui Dumnezeu?

Locuitorii din Ninive erau faimoși pentru nelegiuirile lor, un popor cunoscut pentru răutatea și cruzimea lui, care atacase Israelul și Iuda. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a chemat pe Iona să meargă la Ninive și să strige împotriva răutății acestei cetăți (Iona 1:2). Cuvintele folosite aici se aseamănă foarte mult cu cele folosite de Dumnezeu când a vorbit cu Avraam despre Sodoma și Gomora, în Geneza 18:20,21.

Ce putem învăța din atitudinea lui Iona despre scuzele pe care le putem găsi ca să nu ne implicăm în misiune?

* Pentru a nu se confunda cu orașul Tars, din Turcia de azi, cunoscut ca orașul natal al apostolului Pavel, vom folosi numele Tarșiș, conform traducerilor Bibliei: EDCR, NTR, BVA, VBRC – n.red.

1. Citește Naum 1:1; 3:1-4 și 2 Împăraţi 17:5,6; 19:32-37. Ce informaţii transmit aceste versete despre Ninive și despre relaţia dintre Asiria și Israel? Cum ar fi putut această relaţie să influenţeze decizia lui Iona de a merge la Tarșiș?

Un motiv pentru care s-ar putea ca Iona să nu fi fost dispus să meargă la Ninive este teama. Asirienii erau un dușman formidabil, iar Ninive era capitala imperiului.

„Dintre cetățile lumii antice din zilele când Israel era împărțit, una dintre cele mai mari era Ninive, capitala Imperiului Asirian. […] În timpul prosperității ei trecătoare, Ninive era un centru al crimei și al nelegiuirii. Inspirația a caracterizat-o ca «cetate vărsătoare de sânge, plină de minciună, plină de tâlhării». Într-un limbaj figurat, prorocul Naum i-a comparat pe niniveni cu un leu crud și lacom: «Peste cine nu s-a abătut cruzimea ta nedomolită?» (Naum 3:1,19, EDCR)” (Ellen G. White, Profeți și regi, p. 265).

Ninive era o cetate magnifică. Istoricii ne spun că Sanherib a extins-o foarte mult, inclusiv prin construirea uriașului palat sud-vestic ce măsura peste 500 de metri lungime și 240 de metri lățime și care avea cel puțin 80 de camere. A construit, de asemenea, 18 canale pentru a aduce apa în cetate chiar și de la 60 de kilometri depărtare. Mărimea cetății ar fi fost ea însăși intimidantă.

Dar asirienii erau și nemiloși. În relatarea cuceririi Babilonului, Sanherib s-a lăudat că a umplut străzile cu trupurile locuitorilor cetății, tineri și bătrâni, iar basoreliefurile descoperite în timpul săpăturilor arheologice descriu scene cu soldați care își trăgeau victimele în țeapă. Aceștia nu erau oameni pe care voiai să îi superi; nu se rețineau de la folosirea violenței și cruzimii gratuite față de cei pe care nu îi plăceau. Într-adevăr, Iona probabil tremura de frică la gândul de a umbla printre masele de oameni din Ninive.

În ciuda tuturor acestor lucruri, citim adeseori istoria lui Iona și dezaprobăm faptul că s-a lăsat împiedicat de frică și nu a urmat îndrumările lui Dumnezeu. Ceea ce nu realizăm este că și noi putem face același lucru, adică să ne lăsăm controlați de fricile noastre, și nu de Dumnezeu.

Gândește-te la o situaţie în care ai simţit cu tărie că Dumnezeu te îndemna să faci ceva ce, de teamă, nu voiai cu adevărat să faci. Ce lecţii ai învăţat din acea experienţă?

Când a venit furtuna, Iona s-a învinovățit (Iona 1:1-12). Atitudinea lui sugerează ce credeau el și alții despre Dumnezeu și zei. Deși, credeau ei, diverși dumnezei stăpâneau în diverse țări, apa era un tărâm haotic al demonilor. În perspectiva corăbierilor, era nevoie de o jertfă pentru a le potoli mânia. Deși era evreu, Iona avea cel mai probabil o perspectivă asupra lumii care era influențată de credințele tradiționale din vremea sa.

2. Citește Iona 2:1-3,7-10. Ce transmit aceste versete despre modul în care Iona a început să înţeleagă providenţa lui Dumnezeu?

Deși fugea din teritoriul în care oamenii declarau că Iehova este Dumnezeul lor, Iona a învățat (pe pielea lui) că până și atunci când călătorea spre alte culturi Iehova era în continuare suveran. Vântul și valurile Îi aparțineau lui Dumnezeu. La fel și peștii. „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el” (Psalmii 24:1). Inima lui Iona s-a întors spre Stăpânul pământului și al mării și astfel a mărturisit și a fost salvat.

Și noi Îl putem înțelege greșit pe Dumnezeu și ceea ce așteaptă El de la noi. O concepție greșită des întâlnită este că Dumnezeu dorește ca noi să ne concentrăm doar pe propria mântuire și să ne îndepărtăm de răutatea lumii din jurul nostru. Deși suntem îndemnați „să ne păzim neîntinați de lume” (Iacov 1:27), ar trebui să ne concentrăm pe modul în care putem să le ducem celor în nevoie speranța și binecuvântările lui Dumnezeu.

O altă concepție greșită este că succesul depinde doar de noi înșine. Chemarea noastră nu este aceea de a salva, ci de a coopera cu Dumnezeu în lucrarea Lui de salvare. Noi dăm mărturie prin lauda la adresa lui Dumnezeu pentru modurile în care El ne schimbă, dar numai Dumnezeu îi poate atrage pe oameni la Sine. Putem planta semințele adevărului, dar numai Dumnezeu poate converti inima. Unii își confundă rolul cu cel al lui Dumnezeu, iar alții găsesc scuze să nu dea mărturie. Da, Dumnezeu l-a folosit pe Iona, dar numai Dumnezeu, nu Iona, a făcut ca Ninive să își schimbe comportamentul.

Câștigarea de suflete este un lucru greu, prea greu pentru ca oamenii să îl facă singuri. Cum putem învăţa, în schimb, să Îl lăsăm pe Dumnezeu să câștige suflete, dar prin intermediul nostru și al vieţii și mărturiei noastre?

Experiența lui Iona în burta peștelui (vezi Iona 2) a fost o manifestare dramatică a iubirii și milei lui Dumnezeu, iar rugăciunea lui Iona arată că mesajul iubirii lui Dumnezeu nu a trecut pe lângă el. Dar faptul că a avut o incredibilă interacțiune cu Dumnezeu nu însemna că vechile lui obiceiuri de gândire sau vechile atitudini aveau să se schimbe cu ușurință, chiar dacă a mers la Ninive.

3. Citește Iona 3. Cum au răspuns oamenii la ceea ce predicase Iona? Ce lecţii putem vedea aici cu privire la mărturia noastră?

Ninivenii au fost îndemnați la pocăință. Da, Iona a trebuit să treacă prin multe, să facă ceea ce nu voia să facă, însă când a făcut, Dumnezeu a fost slăvit.

Prin urmare, misiunea lui Dumnezeu este dusă mai departe pe umerii celor care sunt dispuși să facă sacrificii, chiar dacă fără tragere de inimă. Valorile noastre trebuie să facă loc priorității pe care Dumnezeu o acordă celor pierduți. La fel ca Iona, uneori avem prejudecăți care ne împiedică să mergem la o persoană sau la un grup.

Înfruntarea prejudecăților necesită umilință. Misiunea necesită, de asemenea, timp și energie emoțională. Investirea în viețile altora și preocuparea sinceră pentru ei pot necesita mari eforturi. Într-o epocă în care ne stresăm să ținem pasul cu propriile vieți și probleme, oferirea de suport emoțional altora poate părea pur și simplu mult prea obositoare.

Și, în cele din urmă, implicarea în misiune necesită adeseori schimbarea modului în care ne raportăm la bani și în care îi folosim. Indiferent că vorbim despre îngrijirea oamenilor, despre cumpărarea de cărți și materiale de evanghelizare sau despre plata pentru anumite servicii ca să ne facem timp pentru lucrarea misionară, misiunea implică anumite cheltuieli. Oricare ar fi forma sub care acestea se prezintă, misiunea necesită sacrificii.

Vestea bună este că, în ciuda cusururilor lui Iona, Dumnezeu a lucrat cu putere pentru a-i aduce pe niniveni la pocăință. Din păcate, Iona nu a luat parte la bucuria binecuvântată a Cerului.

Ce sacrificiu de timp sau resurse îţi cere Dumnezeu să faci – sau să fii gata să faci – pentru a-I împărtăși iubirea cu altcineva? Câtă încredere ai că El Își va respecta promisiunea de a-ţi îmbogăţi viaţa ulterior?

„Ah, DOAMNE, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în țara mea? De aceea am vrut să fug la Tarșiș: știam că ești un Dumnezeu milostiv și îndurător, îndelung răbdător și bogat în bunătate și că Te căiești de rău!” (Iona 4:2, EDCR). Ce rugăciune frumoasă din partea lui Iona! Sau nu? Nu prea era frumoasă?

4. Citește Iona 4. Ce nu era bine în comportamentul acestui om?

Iona voia ca Ninive să fie următoarea Sodoma sau Gomora. Spera la judecata lui Dumnezeu în dreptul acestor oameni, pe care îi ura. Când aceasta nu a avut loc, perspectiva lui asupra lumii a fost zguduită din temelii, iar Iona prefera să moară decât să-și vadă lumea întoarsă cu susul în jos.

Pentru a doua oară în istoria lui Iona, Dumnezeu îl confruntă, dar nu cu o predică sau cu o discuție, ci cu o experiență. Viziunea asupra lumii nu se formează la cerere. Nici nu se schimbă pentru că auzim ceva nou sau diferit. Perspectiva asupra lumii se formează și se schimbă adeseori pe baza experiențelor de viață și a modului în care acestea sunt interpretate sau explicate.

Noua experiență dată de Dumnezeu urmărea să îl ajute pe Iona să își recunoască propria perspectivă distorsionată asupra lumii. Dumnezeu a făcut ca, în mod miraculos, o plantă să crească într-o zi suficient de mare încât să îi ofere destulă umbră ca să îl protejeze pe Iona de soarele arzător. Iona îi era recunoscător, dar nu lui Dumnezeu, care făcuse minunea, ci plantei. În loc să vadă în aceasta o minune nemeritată, a văzut-o ca pe o binemeritată binecuvântare pe măsura faptelor sale bune. Uscarea plantei a fost o nenorocire care l-a făcut pe Iona să se înfurie și să își pună la îndoială propria valoare, iar gândurile lui au devenit suicidare.

Experiența este urmată de vocea lui Dumnezeu mustrându-l cu blândețe, ajutându-l pe Iona să vadă cât de absurd era să prețuiască o plantă mai mult decât miile de bărbați, femei și copii din Ninive, pe lângă animalele lor.

Episodul nu se încheie cu pocăinţa lui Iona. Mai degrabă episodul neîncheiat își mută centrul de interes asupra noastră. Ce vom face cu privire la preocuparea lui Dumnezeu pentru cei răi, pentru huligani, abuzatori sau teroriști, pentru cei din întreaga lume la care mesajul divin nu a ajuns?

Faptul că Dumnezeu a putut să îi salveze pe niniveni în ciuda mărturiei slabe a lui Iona este o puternică dovadă că rolul nostru este doar acela de a fi un canal pentru Dumnezeu, singurul care poate condamna sau converti inimi. Este o reamintire a faptului că Dumnezeu caută numai mesageri dornici și umili care Îi vor urma instrucțiunile.

5. Citește Isaia 6:1-8. Care este ideea principală a acestui pasaj?

Chemarea există. Dumnezeu caută voluntari disponibili. Trebuie să răspundem acestei chemări prin supunere față de conducerea Sa, prin încordarea atenției ca să auzim glasul Său și apoi prin alegerea de a asculta orice ne-ar spune.

Istoria lui Iona transmite și iubirea lui Dumnezeu pentru oamenii care locuiesc acolo unde dragostea Lui nu se simte și vocea Lui nu se aude. La fel cum S-a îndurat de Ninive, Dumnezeu Se îndură și de milioanele de oameni care populează orașele din zilele noastre, unde clădirile înlocuiesc copacii și florile, iar zgomotul constant face să ne fie greu să stăm liniștiți și să ascultăm. Despre locuitorii din Ninive, Dumnezeu a spus: „Nu știu să deosebească dreapta de stânga lor” (Iona 4:11). Dumnezeu are nevoie de mesageri dornici să transmită mesajul Lui de speranță și celor copleșiți de agitația și urâțenia vieții.

Isaia a auzit o voce: „Cine va merge?” Care va fi răspunsul tău?

Implică-te! În jurnalul tău de rugăciune, întocmește o listă cu 10 oameni despre care știi că nu sunt credincioși. Îi vom numi „ucenicii” tăi. Dacă este posibil, menționează-le numele. Ține la îndemână această listă și, pentru restul trimestrului, roagă-te zilnic pentru fiecare dintre cei 10 ucenici ai tăi. Roagă-te ca Dumnezeu să te ajute să devii prieten cu cei care îți sunt doar cunoștințe. Roagă-te să poți dezvolta prietenii mai profunde, mai strânse și mai de încredere cu cei care îți sunt doar amici. Pe măsură ce relațiile tale devin mai profunde, privește și ascultă cu atenție la oameni ca să le poți identifica nevoile, rănile și durerea. Apoi roagă-te ca Dumnezeu să vină în întâmpinarea nevoilor lor.

Implică-te şi mai mult! Alege un oraș din apropiere și un oraș dintr-o altă parte a lumii. Începe să te rogi pentru oamenii care trăiesc în aceste orașe. Cere-I lui Dumnezeu să ridice o prezență adventistă atât de puternică încât să poată împărtăși adevărul așa cum îl cunoaștem noi – adevărul despre venirea lui Isus în curând.

„Scuzele celor care nu reușesc să facă această lucrare nu îi scapă de responsabilitate și, dacă aleg să nu facă această lucrare, neglijează sufletele pentru care Hristos a murit, își neglijează responsabilitatea dată de Dumnezeu și sunt consemnați în cărțile cerului ca slujitori necredincioși. Lucrează slujitorul la fel ca Stăpânul, pentru a fi un sprijin și o binecuvântare pentru alții, atunci când el stă departe de cei care au nevoie de ajutorul lui? Cei care neglijează interacțiunea personală cu oamenii devin egocentrici și au nevoie de această experiență a comunicării cu semenii lor pentru a le înțelege starea spirituală și a ști cum să hrănească turma lui Dumnezeu […]. Cei care neglijează această lucrare dovedesc că au nevoie de înnoire morală, apoi vor vedea că nu au purtat povara lucrării” (Ellen G. White, în The Advent Review and Sabbath Herald, 30 august 1892).

„Prin însărcinarea dată, lui Iona i se încredințase o grea răspundere; dar Acela care îi poruncise să plece putea să-l susțină pe slujitorul Lui și să-i dea reușită. Dacă ar fi ascultat fără îndoieli, prorocul ar fi fost scutit de unele experiențe amare și ar fi fost binecuvântat din belșug. Totuși, în ceasul încercării lui Iona, Dumnezeu nu l-a părăsit” (Ellen G. White, Profeți și regi, p. 266).

Studiu zilnic

Biblia: Proverbele 19 – 25;

1. Cui nu-i stă bine să trăiască în desfătări?
2. Ce găsește cel ce urmărește neprihănirea și judecata?
3. Cu ce fel de om nu trebuie să te împrietenești?
4. Cum poate să-ți iasă nume rău care să nu se mai șteargă?

Ellen G. White: Divina vindecare, capitolul „Vindecarea sufletului”.

5. Cu ce ocazie Isus a săvârșit o minune mai mare decât aceea a vindecării celei mai cumplite boli fizice?