Surprinși de har

„De ce am făcut din nou așa ceva?” Poate că fiecare dintre noi a rostit aceste cuvinte. La urma urmei, nu doar istoria se repetă, ci și oamenii în general, și noi înșine în special. Cât de des repetăm aceleași greșeli!
Poporul Israel are a doua șansă de a intra în țara făgăduită, iar Iosua ia această misiune în serios. Primul pas este să înțeleagă bine ce îi așteaptă. El trimite doi spioni să îi aducă informații valoroase despre țară: sistemul de apărare, pregătirea militară, rezervele de apă și atitudinea populației în fața unei forțe invadatoare.
S-ar putea crede că promisiunea lui Dumnezeu de a le da țara israeliților nu necesita niciun efort din partea lor. Dar garanția sprijinului divin nu anulează responsabilitatea umană. Poporul Israel se află pentru a doua oară la granița Canaanului. Așteptările sunt mari, dar data anterioară când poporul Israel a fost la graniță și a avut aceeași sarcină, rezultatul a fost un eșec abisal.
Săptămâna aceasta vom explora două dintre cele mai fascinante istorisiri din cartea Iosua și vom descoperi relevanța lor pentru credința noastră prezentă. Harul lui Dumnezeu are posibilități infinite de a ne surprinde.

1. Analizează Iosua 2:1, împreună cu Numeri 13:1,2,25-28,33 și 14:1-12. De ce ar începe Iosua misiunea de cucerire a tării promise prin trimiterea de iscoade?

Numele locului din care sunt trimise cele două iscoade, Sitim, poate fi tradus drept „Crângul de salcâmi” (engl. NKJV) și ne amintește de două episoade negative din istoria poporului Israel.
Primul este tot cu spioni (vezi Numeri 13) și are aceleași elemente esențiale: trimiterea spionilor, incursiunea lor secretă pe teritoriul inamic, întoarcerea lor; raportul privind descoperirile făcute și decizia de a acționa pe baza raportului.
Cealaltă situație de la Sitim constituie una dintre cele mai sfidătoare și idolatre încălcări ale legământului de către israeliți: la instigarea lui Balaam, s-au dedat la desfrâu cu femei moabite și s-au închinat zeilor lor (Numeri 25:1-3; 31:16). În acest context, numele Sitim creează o tensiune extraordinară cu privire la deznodământul acestui episod. Va fi un nou eșec la granița cu țara promisă? Sau va duce la împlinirea mult așteptată a promisiunii străvechi?

2. Ce paralele descoperi între a doua șansă oferită lui Israel ca națiune și a doua șansă oferită lui Petru ca persoană, în Ioan 18:16-18,25-27 și 21:15-19?

Dumnezeu este un Dumnezeu al celei de-a doua șanse (și al mai multor șanse). Biblia numește a doua șansă (și șansele repetate) „har”. Harul este pur și simplu primirea a ceea ce nu merităm. Învățătura Bibliei este încărcată de conceptul de har (compară cu Romani 5:2; Efeseni 2:8; Romani 11:6). Dumnezeu oferă tuturor, prin har, posibilitatea unui nou început (Tit 2:11-14). Petru însuși a avut parte de acest har și a îndemnat biserica să crească în har (2 Petru 3:18). Și vestea devine și mai bună: primim mult mai multe șanse, nu-i așa? (Unde am fi, dacă nu le-am primi?)

Cum ar trebui să manifestăm har faţă de cei care au nevoie de el?

3. Ce aflăm despre Rahav din Iosua 2:2-11; Evrei 11:31 și Iacov 2:25?

Elementul central al acestei narațiuni este minciuna în beneficiul spionilor evrei. În acest context trebuie să ținem cont că Rahav făcea parte dintr-o societate extrem de păcătoasă, fapt care a și atras judecata divină (Geneza 15:16; Deuteronomul 9:5; Leviticul 18:25-28). Deși este adevărat că Noul Testament laudă credința lui Rahav, o analiză atentă a referirilor din Noul Testament la fapta ei arată că niciuna nu aprobă tot ce a făcut ea și niciuna nu îi validează minciuna.
Evrei 11:31 confirmă că a avut credință atunci când și-a asumat aceeași soartă cu iscoadele, în loc să se agațe de o cultură coruptă. Iacov 2:25 o laudă pentru că le-a oferit găzduire celor doi israeliți și le-a dat indicații despre o rută sigură de întoarcere. În ciuda culturii corupte și a stilului de viață păcătos, Dumnezeu, în harul Său, a văzut o scânteie de credință prin care a putut să o salveze pe Rahav. S-a folosit de ceea ce era bun la ea – credința dovedită în El și alegerea ei de a face parte din poporul Său –, dar nu a aprobat niciodată tot ce a făcut ea. Dumnezeu a apreciat-o pentru curajul ei excepțional, pentru credința ei neînfricată, pentru că a fost un mijloc de salvare și pentru că L-a ales pe Dumnezeul lui Israel.
După ce a văzut ce se întâmplă, ea a declarat: „Căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri și jos pe pământ” (Iosua 2:11). Este remarcabil să auzi o femeie canaanită recunoscând că Iahve este singurul Dumnezeu, mai ales pe un acoperiș unde, în religia ei păgână, rugăciunile erau de obicei înălțate către presupusele zeități cerești.
Expresia folosită de Rahav este întâlnită anterior doar în contextul dreptului exclusiv al lui Dumnezeu de a primi închinare (Exodul 20:4; Deuteronomul 4:39; 5:8). Cuvintele ei exprimă o alegere premeditată, conștientă, de a recunoaște că Dumnezeul israeliților este singura divinitate adevărată. Mărturisirea ei demonstrează înțelegerea relației strânse dintre suveranitatea lui Dumnezeu și judecata care condamnă Ierihonul. Alegerea ei morală transmite conștientizarea că, în lumina judecății lui Iahve, existau doar două posibilități: să continue în răzvrătire față de El și să fie nimicită sau să aleagă să se predea prin credință. Alegându-L pe Dumnezeul israeliților, Rahav a exemplificat posibila soartă a celor din Ierihon dacă s-ar fi întors la Dumnezeul lui Israel și ar fi cerut îndurare.

Ce învăţăm azi despre loialitatea noastră supremă faţă de Dumnezeu?

4. Cum ne ajută Iosua 2:12-21 și Exodul 12:13,22,23 să înțelegem învoiala dintre iscoade și Rahav?

Învoiala cu Rahav este foarte clară: viață pentru viață și bunătate pentru bunătate. Cuvântul hesed (Iosua 2:12), „bunătate iubitoare”, are o varietate de sensuri, greu de exprimat într-un singur cuvânt în alte limbi. Se referă în primul rând la loialitatea din cadrul unui legământ, dar are și nuanța de credincioșie, milă, bunăvoință și bunătate.
Cuvintele lui Rahav fac trimitere și la Deuteronomul 7:12, unde Yahve Însuși a jurat să Își mențină hesed-ul față de Israel. „Dacă veți asculta aceste porunci, dacă le veți păzi și împlini, Domnul Dumnezeul tău va ține față de tine legământul și îndurarea cu care S-a jurat părinților tăi” (Deuteronomul 7:12).
Este interesant că același capitol (Deuteronomul 7) prevede condamnarea (herem) canaaniților. Iat-o pe Rahav, o canaanită sub blestem, care pretinde totuși, prin credința ei incipientă, promisiunile făcute israeliților! Drept urmare, ea este salvată.
În conversația dintre iscoade și Rahav, prima imagine care apare inevitabil în minte este Paștele de la exod. Atunci, ca să fie protejați, israeliții trebuiau să rămână în casă și să marcheze stâlpii ușii și pragul cu sângele mielului de jertfă. „Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veți fi. Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi, așa că nu vă va nimici nicio urgie atunci când voi lovi țara Egiptului” (Exodul 12:13; vezi și 12:22,23).
„Prin ascultare, poporul trebuia să dea dovadă de credință. Tot astfel, toți aceia care speră să fie salvați prin meritele sângelui lui Hristos trebuie să conștientizeze că și ei au ceva de făcut pentru a-și asigura mântuirea. Deși doar Hristos, El singur, ne poate răscumpăra de sub pedeapsa neascultării, noi trebuie să ne întoarcem de la păcat la ascultare. Omul trebuie să fie mântuit prin credință, nu prin fapte; cu toate acestea, credința sa trebuie dovedită prin fapte” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 279).
În acel caz, sângele a fost un semn care i-a salvat de îngerul nimicitor al lui Dumnezeu. Așa cum Dumnezeu a cruțat viața israeliților în timpul ultimei plăgi din Egipt, israeliții urmau să o salveze pe Rahav și familia ei atunci când distrugerea avea să ajungă la Ierihon.

Ce mesaj puternic evanghelic găsim în aceste două relatări?

5. Studiază Iosua 9:1-20 și găsește asemănările și deosebirile dintre episodul cu Rahav și cel cu gabaoniţii. Ce concluzii ai?

Acest capitol din Iosua începe prin a ne informa că cinci împărați canaaniți, care de obicei conduceau mici orașe-stat, au decis să creeze o coaliție împotriva israeliților. În schimb, locuitorii din Gabaon au decis să încheie un legământ cu poporul Israel.
Pentru a-i păcăli pe israeliți să facă un contract cu ei, gabaoniții au recurs la strategia de a se preface că sunt ambasadori dintr-o țară străină. Conform Deuteronomul 20:10-18, Dumnezeu făcea distincție între canaaniți și locuitorii din afara țării promise.
Cuvântul tradus cu „vicleșug” poate fi folosit în sens pozitiv, denotând prudență și înțelepciune (Proverbele 1:4; 8:5,12), sau în sens negativ, implicând intenția de a călca legea (Exodul 21:14; 1 Samuel 23:22; Psalmii 83:3). În cazul gabaoniților, în spatele acțiunii lor viclene se ascunde o intenție de autoconservare, care este mai puțin distructivă.
Discursul gabaoniților este izbitor de asemănător cu cel al lui Rahav. Și ea, și ei recunosc puterea Dumnezeului poporului Israel și că succesul lui Israel nu este doar o realizare umană. Spre deosebire de alți canaaniți, ei nu se revoltă față de planul lui Iahve de a le acorda israeliților țara și recunosc că Domnul Însuși alungă aceste națiuni dinaintea lui Israel. Vestea eliberării din Egipt și victoriile asupra lui Sihon și Og îi determină pe Rahav și pe gabaoniți să caute o alianță cu israeliții. Totuși, în loc să își recunoască pe deplin dorința de a se preda Dumnezeului lui Israel, așa cum face Rahav, gabaoniții recurg la un subterfugiu.
Legea lui Moise prevedea dispoziții pentru aflarea voii lui Dumnezeu în astfel de cazuri (Numeri 27:16-21). Iosua ar fi trebuit să se intereseze de voia Domnului și să evite înșelăciunea gabaoniților.
Datoria fundamentală a unui lider teocratic și a oricărui conducător creștin este să caute voia lui Dumnezeu (1 Cronici 28:9; 2 Cronici 15:2; 18:4; 20:4). Prin faptul că au neglijat-o, israeliții au fost obligați fie să încalce condițiile fundamentale de cucerire a țării, fie să încalce un legământ făcut în numele Domnului, care era la fel de obligatoriu.

Cât de des te-ai confruntat cu aparenta contradicție dintre două valori biblice?

6. Studiază Iosua 9:21-27. Cum îmbina soluția lui Iosua dreptatea cu harul?

Chiar dacă ar fi vrut să-i atace pe gabaoniți, israeliților nu li s-ar fi permis, din cauza jurământului depus de conducătorii lor. Aceștia acționau după principiul că, atâta timp cât nu implică fărădelegi sau intenții criminale (Jud. 11:29-40), jurământul este obligatoriu, chiar dacă duce la un prejudiciu personal. În Vechiul Testament, prudența înainte de a face un jurământ și respectarea lui sunt văzute ca virtuți ale celor credincioși (Ps. 15:4; 24:4; Ecl. 5:2,6). Deoarece jurământul fusese făcut în numele Domnului, Dumnezeul lui Israel, conducătorii nu aveau voie să-l încalce.
Odată cu jurământul solemn făcut de conducătorii poporului Israel, destinul israeliților a fost indisolubil legat de cel al gabaoniților. De fapt, prin faptul că au fost desemnați să taie lemne și să transporte apă pentru casa lui Dumnezeu (Ios. 9:23), gabaoniții au devenit parte din comunitatea de credincioși a lui Israel. Răspunsul lui Iosua, spre deosebire de verdictul conducătorilor lui Israel, prin care li se decretase să slujească „pentru toată adunarea” (Ios. 9:21), a transformat blestemul într-o potențială binecuvântare pentru gabaoniți (compară cu 2 Sam. 6:11).
Istoria ulterioară a Gabaonului atestă privilegiile religioase înalte de care s-a bucurat cetatea, precum și loialitatea gabaoniților față de poporul lui Dumnezeu. Jurământul făcut de Israel a rămas în vigoare de-a lungul generațiilor, astfel încât, atunci când israeliții s-au întors din captivitatea babiloniană, gabaoniții au fost printre cei care au ajutat la reconstruirea Ierusalimului (Neemia 7:25). Acțiunile lor vor avea consecințe pozitive veșnice, dar numai datorită harului lui Dumnezeu.
Ce s-ar fi întâmplat dacă gabaoniții și-ar fi dezvăluit identitatea și ar fi cerut îndurare, așa cum a făcut Rahav? Nu știm, dar nu putem exclude posibilitatea de a fi cruțați. Scopul suprem al lui Dumnezeu nu este de a-i pedepsi pe păcătoși, ci de a-i vedea că se pocăiesc și de a le acorda mila Sa (vezi Ez. 18:23 și 33:11). Viclenia gabaoniților trebuie percepută ca un apel la mila lui Dumnezeu, la caracterul Său bun și drept. Refuzul canaaniților de a se pocăi și sfidarea de către ei a scopurilor lui Dumnezeu au fost cele care au dus la decizia nimicirii lor (Gen. 15:16). Dumnezeu a onorat recunoașterea supremației Sale de către gabaoniți, precum și dorința lor de pace și nu de răzvrătire, precum și dorința lor de a renunța la idolatrie și a se închina singurului Dumnezeu adevărat.

Vechiul Testament nu o mai menționează pe Rahav după întâmplarea cu iscoadele. Ea apare din nou în genealogia Domnului Isus. Se afirmă că ea a devenit soția lui Salmon, din seminția lui Iuda – „Salmon a născut pe Boaz, din Rahav; Boaz a născut pe Obed, din Rut” (Matei 1:5) –, deci Rahav a fost soacra lui Rut, o altă femeie remarcabilă menționată în aceeași genealogie (compară cu Rut 4:13,21). Prin credința ei în Dumnezeu, prostituata din Ierihon, condamnată la nimicire totală, devine o verigă importantă în genealogia regală a lui David și un progenitor al lui Mesia. Iată ce poate să facă Dumnezeu prin credință, chiar dacă aceasta este doar cât un bob de muștar (Matei 17:20; Luca 17:6)!
„Iar convertirea ei n-a fost un caz izolat al milei lui Dumnezeu față de închinătorii la idoli care au recunoscut autoritatea Sa divină. În mijlocul țării, un popor numeros – gabaoniții – a renunțat la păgânism și s-a unit cu Israel, bucurându-se de aceleași binecuvântări ale legământului. Dumnezeu nu recunoaște nicio deosebire în funcție de naționalitate, de rasă sau de clasă socială ori castă. El este Creatorul tuturor oamenilor. Toți oamenii sunt o singură familie prin creație și toți sunt una prin răscumpărare. Hristos a venit să dărâme orice zid de despărțire, să deschidă accesul în toate părțile curților templului, pentru ca orice suflet să aibă intrare liberă la Dumnezeu” (Ellen G. White, Profeți și regi, p. 369, 370).

Zilnic: Zilnic: Deuteronomul 12 – 18; Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 42/strong>