Unitate în închinare

În perioada imediat următoare Cincizecimii, primii creştini au acordat mult timp închinării: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele 2:42). Inima lor se umplea de bucurie şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu la gândul că Isus era Mesia, împlinirea profeţiilor din Vechiul Testament. Ce privilegiu era pentru ei să cunoască acest adevăr! Ei simţeau nevoia să petreacă timp împreună în părtăşie, studiu şi rugăciune, ca să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru că li se descoperise prin viaţa, moartea şi învierea lui Isus şi făcuse atâtea pentru ei.

Biserica lui Isus Hristos este, prin definiţie, o biserică închinătoare, chemată de Dumnezeu la existenţă ca să fie „o casă duhovnicească, o preoţie sfântă” care să aducă „jertfe duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos” (1 Petru 2:5). Recunoştinţa faţă de Dumnezeu exprimată în cadrul închinării comunităţii transformă inima şi mintea participanţilor după caracterul Său şi îi pregăteşte pentru slujire.

Subiectul studiului de săptămâna aceasta este semnificaţia închinării şi modul în care contribuie ea la păstrarea unităţii credincioşilor în Isus.

Când vorbim despre închinare, subliniem de obicei elementele închinării, ce presupune ea şi cum se desfăşoară. Dar ce este ea de fapt? Ce înseamnă să ne închinăm lui Dumnezeu? Şi de ce ne închinăm? Potrivit cu Psalmii 29:2, a ne închina Domnului înseamnă a-I da slava şi cinstea care I se cuvin.

1. Capitolele 4 şi 5 din Apocalipsa descriu modul cum a fost primit Isus la înălţarea Sa la cer. De ce I se închină locuitorii cerului lui Dumnezeu şi lui Isus, Mielul lui Dumnezeu? Apocalipsa 4:8,11; 5:9,10,12,13

Închinarea este răspunsul fiinţelor create, prin cuvinte de adorare şi de mulţumire, la dragostea lui Dumnezeu, este exprimarea recunoştinţei pentru lucrarea Sa de creare şi de mântuire. La sfârşitul timpului, şi cei răscumpăraţi se vor alătura în adorare (vezi Apocalipsa 15:3,4).

Prin urmare, închinarea este răspunsul credinţei noastre în Dumnezeu faţă de lucrările Sale măreţe pentru noi: ne referim aici, în primul rând, la lucrarea de creare şi, în al doilea rând, la lucrarea de răscumpărare. Prin închinare, îi arătăm adorarea, veneraţia, lauda, dragostea şi ascultarea pe care considerăm că le merită. Sigur că informaţiile pe care le avem despre Dumnezeu, Creatorul şi Mântuitorul nostru, provin din ceea ce El ne-a descoperit în Scriptură şi din ceea ce ne-a descoperit mai deplin despre El Isus, prin persoana şi lucrarea Sa (vezi Ioan 14:8-14). De aceea I se închină creştinii lui Isus ca Mântuitor şi Răscumpărător, subliniind astfel moartea şi învierea Sa.

Creştinii se adună pentru închinare dintr-un sentiment de admiraţie şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu.

Numeşte trei binecuvântări pe care le-am primit prin Hristos, Creatorul şi Mântuitorul nostru.

2. Care a fost cea de-a treia ispită cu care S-a confruntat Isus în pustie? Matei 4:8,9

Mândru şi plin de sine, Satana s-a intitulat stăpânul legitim al lumii, proprietarul bogăţiilor şi frumuseţilor ei şi a pretins onoare şi respect din partea tuturor locuitorilor ei, de parcă el ar fi creat-o. Ce insultă la adresa lui Dumnezeu, Creatorul nostru şi Tatăl lui Isus! El a dovedit că ştia foarte bine ce înseamnă să te închini: să-I aduci onoare şi respect Proprietarului de drept al universului.

3. Compară experienţa celor trei tineri evrei din Daniel 3 cu situaţia din timpul sfârşitului – Apocalipsa 13:4 şi 14:9-11. Pentru ce se va da lupta atunci?

Din vremea lui Cain şi Abel, a celor trei tineri evrei din Babilon şi până la evenimentele finale legate de „semnul fiarei” (Apocalipsa 16:2), Satana a încercat să întemeieze un sistem contrafăcut de închinare, prin care să-i îndepărteze pe oameni de Dumnezeu şi să-i determine să-i aducă închinare lui. Încă dinainte de căderea lumii în păcat, el a nutrit dorinţa de a fi ca Dumnezeu (Isaia 14:14). În zilele din urmă, credincioşii vor fi ameninţaţi cu moartea dacă nu se vor închina „icoanei fiarei”, la fel cum au fost ameninţaţi cu moartea cei trei tineri evrei în Babilon dacă nu se închinau „chipului de aur”.

„Timpul de suferinţă dinaintea poporului lui Dumnezeu va cere o credinţă care să nu se clatine. Copiii Săi trebuie să le facă tuturor cunoscut faptul că ei I se închină numai lui Dumnezeu şi că niciun motiv, nici chiar viaţa însăşi, nu-i poate determina să facă o concesie cât de mică închinării false. Pentru inima credincioasă, poruncile oamenilor mărginiţi şi păcătoşi se vor prăbuşi fără însemnătate în faţa Cuvântului veşnicului Dumnezeu. Adevărul va fi ascultat, chiar dacă urmarea ar fi închisoarea, exilul sau moartea.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, ed. 2011, p. 354

Pe ce căi subtile încearcă să se impună falsa închinare în prezent?

Adventiştii de ziua a şaptea consideră că soliile celor trei îngeri din Apocalipsa 14:6-12 descriu misiunea lor şi esenţa mesajului lor de dinaintea revenirii lui Isus (Apocalipsa 14:14-20). Ele conţin mesaje care trebuie spuse „cu glas tare” tuturor locuitorilor pământului.

4. Care este solia primului înger? Apocalipsa 14:6,7

Prima solie aduce Evanghelia în atenţia tuturor locuitorilor pământului, ca o împlinire a profeţiei lui Isus din Matei 24:14, transmiţând şi ideea de iminenţă. Şi îi îndeamnă pe oameni să-I acorde lui Dumnezeu toată atenţia, pentru că „a venit ceasul judecăţii Lui”.

„Temeţi-vă de Dumnezeu!” Mulţi vor fi îngroziţi de solia aceasta. Însă pentru cei care L-au urmat pe Isus, ea va fi un apel la veneraţie şi respect. Ei văd în ea împlinirea făgăduinţelor Sale şi sunt cuprinşi de recunoştinţă şi respect profund.

„Şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” Cuvintele acestea fac trimitere directă la porunca despre Sabat, cu referirea ei la crearea lumii (Exodul 20:8-11).

Dumnezeul Creator, care a instituit Sabatul ca zi de comemorare a puterii Sale creatoare, este Cel căruia I se cuvin închinarea şi preamărirea. Interesant că, la sfârşitul timpului, închinarea va arăta de care parte este fiecare în marea luptă. Solia acesta este un apel adresat tuturor locuitorilor pământului de a se închina Creatorului.

„Punctul central în criza finală va fi închinarea. Apocalipsa arată că testul nu va consta în interzicerea închinării, ci în obligaţia de a i se aduce închinare altcuiva decât lui Dumnezeu. Atunci, vor exista în lume doar două categorii de oameni: cei care se tem de Dumnezeul adevărat şi I se închină (11:1,18; 14:7) şi cei care urăsc adevărul şi care se închină balaurului şi fiarei (13:4-8; 14:9-11).” – Ranko Stefanovic, Revelation of Jesus Christ: Commentary on the Book of Revelation, 2002, pp. 444-445

5. Care sunt elementele închinării în biserica creştină primară? Faptele 2:42

Încă din primele zile ale existenţei bisericii, închinarea a avut ca element principal studiul Cuvântului. Primii creştini studiau Scripturile cu perseverenţă ca să vadă ce spun ele despre Isus Mesia. Se adunau în fiecare zi pentru a se bucura împreună de binecuvântările divine şi pentru a se încuraja reciproc. Ei extrăgeau din Cuvânt adevărurile sacre care au format temelia mesajului lor pentru lume.

6. Ce spun pasajele de mai jos despre importanţa studierii Cuvântului lui Dumnezeu împreună cu alţi credincioşi? 2 Împăraţi 22:8-13; Faptele 17:10, 11; 2 Timotei 3:14-17

„Oriunde sunt vestite adevărurile Evangheliei, cei care din sinceritate doresc să facă ce este bine sunt conduşi la o sârguincioasă cercetare a Scripturilor. Dacă, în timpul evenimentelor finale ale istoriei acestui pământ, cei cărora le sunt vestite adevărurile probatoare ar urma exemplul bereenilor, cercetând zilnic Scripturile şi comparând Cuvântul lui Dumnezeu cu soliile aduse lor, astăzi ar fi un număr mult mai mare de oameni care ascultă de preceptele Legii lui Dumnezeu acolo unde nu sunt decât puţini.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 169

Cât de bine eşti întemeiat pe adevărurile Bibliei? Eşti suficient de bine întemeiat ca să rămâi neclintit în faţa ameninţării cu moartea, asemenea celor trei tineri evrei?

Primii creştini, deşi au avut unele probleme, au fost uniţi în credinţa în Isus şi în adevărul pe care El li-l încredinţase ca să-l vestească în lume, în „adevărul prezent” cum l-a numit Petru (2 Petru 1:12, în engl.). Uniţi astfel în adevăr, şi-au exprimat unitatea în mai multe moduri.

„Ei stăruiau… În frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele 2:42). „Frângerea pâinii” se referă probabil la mesele de părtăşie, sau mesele obişnuite pe care le aveau credincioşii împreună. La aceste mese, probabil că prezenţa pâinii şi a mustului le amintea de moartea şi învierea lui Isus, în aşteptarea revenirii Sale apropiate. Primii creştini îşi luau timp ca să-şi amintească de viaţa şi de lucrarea Domnului şi le plăcea să vorbească despre acestea. Mesele au devenit ocazii de închinare (vezi Faptele 2:46,47), care contribuiau în mare măsură la întărirea unităţii dintre ei.

7. În ce situaţii ne spune cartea Faptele apostolilor că s-au rugat creştinii împreună? Pentru ce s-au rugat? Faptele 1:14; Faptele 4:23-31; Faptele 12:12

Primii creştini preţuiau mult posibilitatea de a comunica direct cu Dumnezeu şi nu pierdeau niciodată ocazia de a-I face cereri când erau împreună pentru închinare. Pavel spune în 1 Timotei 2:1 că este important pentru creştini să se roage împreună. Şi efesenilor le-a vorbit despre nevoia de rugăciune – vezi Efeseni 6:18,19.

Pe ce căi putem întări unitatea dintre noi? Ce rol are aici rugăciunea de mijlocire?

„«De aceea, Sabatul este fundamentul închinării la Dumnezeu, deoarece ne învaţă acest mare adevăr în modul cel mai impresionant şi nicio altă instituţie nu face lucrul acesta. Adevărata bază a închinării la Dumnezeu, nu numai în ziua a şaptea, ci a închinării în general, o constituie deosebirea dintre Creator şi fiinţele create. Acest mare fapt nu-şi poate pierde niciodată valoarea şi nu trebuie uitat niciodată» (J. N. Andrews, History of the Sabbath, cap. 27). Dumnezeu a instituit Sabatul în Eden cu scopul de a păstra acest adevăr în atenţia oamenilor pentru totdeauna. Atâta timp cât calitatea Sa de Creator al nostru continuă să fie motivul pentru care ne închinăm Lui, Sabatul va continua să fie un semn şi un monument comemorativ al acestui adevăr. Dacă Sabatul ar fi fost păzit la nivel global, gândurile şi sentimentele omului ar fi fost îndreptate către Creator ca obiect al adorării şi închinării şi n-ar fi existat niciodată vreun idolatru, ateu sau necredincios. Păzirea Sabatului este un semn al loialităţii faţă de adevăratul Dumnezeu, care «a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor». Rezultă că mesajul prin care li se porunceşte oamenilor să se închine lui Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui le cere, de fapt, să păzească porunca a patra.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 361

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Geneza 49-Exodul 5
1. Care dintre fiii lui Iacov era cunoscut pentru cuvintele frumoase pe care le rostea?
2. De unde vine denumirea „Abel-Miţraim”?
3. Cum erau strigătele pe care le scoteau israeliţii din cauza robiei?
4. Cine s-a dus să i se plângă lui Faraon de condiţiile grele de muncă?

Istoria mântuirii, capitolul 42
5. Ce efect a avut faptul că Pavel a fost trimis din cetate în cetate, pentru judecată?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) sau Istoria Mântuirii – Ellen G. White (Audio)

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Ştirile de Sabat video pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia (secţiunea „Ştirile de Sabat”) sau YouTube (canalul „Conferinta Muntenia – Biserica Adventista de Ziua a Saptea”).
De pe YouTube se poate descărca cu YTD Video Downloader.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!