Am primit o împărăţie care nu se poate clătina

Evrei 12:18-29, pasajul din săptămâna aceasta, constituie apogeul epistolei şi sintetizează preocuparea principală a autorului, prin repetarea gândului cu care a început: Dumnezeu ne-a vorbit în persoana Fiului Său şi noi trebuie să fim foarte atenţi (Evrei 1:1,2; 12:25). Modul în care pasajul din Evrei 12:22-24 Îl descrie pe Isus reprezintă rezumatul afirmaţiilor despre El din cadrul epistolei: Isus este Mijlocitorul noului legământ şi sângele Lui le oferă credincioşilor mântuirea. Lucrarea Sa de Preot şi Împărat în favoarea noastră este un motiv de sărbătoare pentru oştile cereşti. Şi, în cele din urmă, Evrei 12:25-29 conţine îndemnul final şi culminant: judecata lui Dumnezeu stă să vină. Aceasta va aduce distrugere pentru vrăjmaşii Săi, dar reabilitare şi o împărăţie pentru poporul Său (Evrei 12:28,29).

Sfârşitul epistolei reafirmă importanţa a ceea ce a realizat Isus la cruce şi le îndreaptă atenţia credincioşilor spre finalizarea victoriei Lui la a doua Sa venire. Pavel a folosit imagini din Daniel 7 pentru a le reaminti cititorilor că Isus a primit împărăţia de la Dumnezeu, Judecătorul (Daniel 7:9-14), şi că o va împărţi cu cei credincioşi, „sfinţii Celui Preaînalt”, care o vor stăpâni pe vecie (Daniel 7:18).

1. Citeşte Evrei 12:22-24. Ce descrie Pavel aici?

În Evrei se spune că noi am venit la muntele Sionului şi că participăm la o mare sărbătoare. „Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor” (Evrei 12:22). Noi ne-am apropiat prin credinţă, în persoana Reprezentantului nostru, Isus. Descoperim că la această adunare de sărbătoare iau parte nenumăraţi îngeri, Dumnezeu Însuşi şi Isus, care este în centrul sărbătorii. Noi venim pentru că facem parte din „Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri” (Evrei 12:23). Numele noastre sunt înregistrate în cărţile din ceruri, unde sunt trecuţi cei care au mărturisit că sunt copii ai lui Dumnezeu (Exodul 32:32; Psalmii 56:8; Daniel 12:1; Maleahi 3:16; Luca 10:20; Apocalipsa 13:8; 17:8).

Noi suntem cei „întâi născuţi” pentru că avem parte de moştenirea Întâiului născut prin excelenţă, Isus (Evrei 1:6). Aşadar, noi am venit nu ca oaspeţi, ci ca unii care suntem cetăţeni (compară cu Filipeni 3:20). De asemenea, noi mai suntem descrişi ca fiind „duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi” (Evrei 12:23). Aceasta este o expresie metaforică prin care o dimensiune a naturii noastre umane reprezintă întregul. Este o expresie asemănătoare cu cea din Evrei 12:9, „ duhurilor”, care se referă la Dumnezeu ca Tată al nostru, al tuturor, adică al fiinţelor umane care sunt de natură spirituală.

Adunarea de sărbătoare celebrează inaugurarea domniei lui Isus ca Împărat, a lucrării Sale preoţeşti şi a noului legământ. În Evrei, muntele Sion este locul unde au loc toate aceste evenimente. Trei dintre psalmii menţionaţi în Evrei 1:5-14 descriu întronarea Fiului şi prezintă muntele Sionului ca fiind locul unde are loc evenimentul (Psalmii 2:6,7; 110:1,2; 102:21-27).

Muntele Sion mai este şi locul unde Fiul lui Dumnezeu a fost numit „preot în veac” (Evrei 5:6), un citat din Psalmii 110:4. Potrivit Psalmului 110, numirea lui Isus ca Mare-Preot are loc tot pe muntele Sion (Psalmii 110:2). În final, în Evrei se spune că inaugurarea preoţiei lui Isus marchează şi începutul noului legământ (Evrei 7:11-22). Aşadar, muntele Sion este şi locul unde legământul cel nou este ratificat, iar în Evrei 12:22-24 este descrisă adunarea festivă care a avut loc în cer când Isus S-a înălţat de pe pământ.

Cum putem sărbători practic realitatea prezenţei lui Isus, a lucrării Sale preoţeşti şi a noului legământ în viaţa şi în închinarea noastră?

2. Citeşte Evrei 12:23. Dacă este o sărbătoare, de ce Dumnezeu este descris ca judecător? Cum poate un judecător să fie parte din atmosfera de sărbătoare sau să reprezinte raţiunea din spatele acelei sărbători? Citeşte şi Daniel 7:9,10,13-22.

Sărbătoarea descrisă în Evrei 12:22-24 face aluzie la o judecată viitoare. Dumnezeu, judecătorul, prezidă judecata în cadrul căreia sunt folosite nişte cărţi, iar rezultatul ei este acela că poporul lui Dumnezeu primeşte împărăţia (Evrei 12:28).

Scena aceasta evocă marea judecată preadventă descrisă în Daniel 7, în care Dumnezeu, Cel „Îmbătrânit de zile” (Daniel 7:9), stă pe un tron ca nişte flăcări de foc şi este înconjurat de „zece mii de ori zece mii” de îngeri (Daniel 7:10). Cărţile sunt deschise (Daniel 7:10) şi judecata se ţine în favoarea „sfinţilor Celui Preaînalt” (Daniel 7:22), care „au luat în stăpânire împărăţia” (Daniel 7:22).

În mod similar, Evrei 12:22-29 descrie o scenă de judecată care are loc pe muntele Sion, Ierusalimul ceresc, unde Dumnezeu, „Judecătorul tuturor”, este înconjurat de „zecile de mii” de îngeri. Şi această scenă este caracterizată de prezenţa focului (Evrei 12:29). Ea include nişte cărţi, deoarece sfinţii sunt „scrişi” în ele (Evrei 12:23), ceea ce presupune o judecată favorabilă pentru sfinţi.

Isus este în centrul scenei (Evrei 12:24). În Evrei 2, El a fost descris ca fiind Fiul omului, cel care a fost „încununat cu slavă şi cu cinste” după ce a gustat „moartea pentru toţi” (Evrei 2:9). Potrivit Evrei 2:10, „fiul omului” (vezi Evrei 2:6) a suferit ca să poată aduce „pe mulţi fii la slavă”, adică pentru ca mulţi credincioşi să poată fi şi ei încununaţi „cu slavă şi cu cinste”. „Fiul” i-a adus pe cei credincioşi în Sion, în Ierusalimul ceresc, în virtutea binecuvântărilor noului legământ (Evrei 12:22-24), unde li se promite că vor primi împărăţia (Evrei 12:28).

Prin urmare, judecata este o veste bună pentru cei credincioşi, pentru că se desfăşoară în favoarea lor. Ea le face dreptate. Este o judecată în cadrul căreia este înfrânt adversarul lor, balaurul, cel care se află în spatele fiarelor înfricoşătoare care i-au persecutat în trecut (Daniel 7) şi care va face acelaşi lucru şi în viitor (Apocalipsa 13).

Cum ne ajută ceea ce am studiat astăzi să înţelegem că judecata lui Dumnezeu din soliile celor trei îngeri este „o veste bună” (Apocalipsa 14:6,7; compară cu Deuteronomul 32:36; 1 Cronici 16:33-35)?

După ce descrie adunarea de sărbătoare care are loc în ceruri, Pavel îi avertizează pe cititori că trebuie să fie atenţi la vocea lui Dumnezeu fiindcă Dumnezeu va mai clătina „încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul” (Evrei 12:26). Pavel spune că, deşi Isus a fost întronat în ceruri, mântuirea noastră încă nu s-a finalizat. Trebuie să fim atenţi deoarece încă trebuie să aibă loc un eveniment important.

3. Cu ce scop clatină Dumnezeu cerurile şi pământul? Ce înseamnă acest lucru? Compară Hagai 2:6-9,20-22; Psalmii 96:9,10; 99:1 şi Evrei 12:26,27.

În Vechiul Testament, clătinarea pământului este o imagine obişnuită pentru prezenţa lui Dumnezeu, care Se arată pentru a-Şi elibera poporul. Când Debora şi Barac au luptat împotriva lui Sisera, Dumnezeu a luptat din ceruri pentru ei (Judecătorii 5:20). Acest moment este descris ca un cutremur puternic, ca o zguduire a pământului şi a munţilor datorită prezenţei lui Dumnezeu (Judecătorii 5:4,5). Întâlnim această imagine pe parcursul Vechiului Testament atunci când Dumnezeu Se arată ca să-i elibereze pe cei apăsaţi (Psalmii 68:7,8; 60:2; 77:17,18). Astfel, zguduirea, sau clătinarea, semnala judecata lui Dumnezeu în timp ce El Îşi afirma autoritatea peste popoarele de pe pământ. Profeţii au prezis că acest lucru avea să se întâmple în ziua Domnului (Isaia 13:13; 24:18-23).

În cartea Evrei, „clătinarea” cerurilor şi a pământului face referire la nimicirea vrăjmaşilor lui Dumnezeu. El a promis acest lucru cu ocazia întronării lui Isus, când I-a zis: „Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale” (Evrei 1:13). Aşadar, Isus l-a învins pe duşman (Evrei 2:1416) şi a fost aşezat pe tron ca Împărat (Evrei 1:5-14), dar vrăjmaşii nu au fost încă nimiciţi (Evrei 10:11-14; 1 Corinteni 15:23-25).

Dumnezeu îi va nimici în viitor, când va clătina cerurile şi pământul. Astfel, clătinarea cerurilor şi a pământului înseamnă distrugerea puterilor pământeşti care persecută poporul lui Dumnezeu şi, mai important, ea înseamnă distrugerea puterilor răului (Satana şi îngerii lui), care se află în spatele puterilor pământeşti şi le controlează.

De ce promisiunea ca, într-o zi, se va face dreptate şi că râul care predomina atât de mult în lumea noastră va fi distrus este plină de speranţă pentru noi toţi, în special pentru cei care au suferit în mod direct din cauza celui rău?

Dumnezeu a vestit că va „clătina” cerurile şi pământul, ceea ce înseamnă că va distruge popoarele vrăjmaşe. Sunt totuşi unele lucruri care nu vor fi clătinate, care nu vor fi distruse.

4. Care sunt acele lucruri care nu vor fi clătinate? Psalmii 15:5 compară cu Psalmii 16:8; 21:7; 62:2; 112:6 şi Evrei 12:27

Multe traduceri moderne ale textului din Evrei 12:27 sugerează că actul clătinării cerurilor şi a pământului înseamnă eliminarea şi dispariţia acestora pentru totdeauna.

Totuşi, Biblia este clară cu privire la faptul că Dumnezeu va crea ceruri noi şi un pământ nou (Isaia 65:17; Apocalipsa 21:1-4) şi că noi vom învia şi vom avea trupuri noi (1 Tesaloniceni 4:13-17; Filipeni 3:20) pe acest pământ. Aşadar, „clătinarea” presupune curăţarea şi renovarea creaţiei, şi nu eliminarea ei totală. Ceea ce există acum va fi recreat şi va constitui locul unde vor trăi cei răscumpăraţi.

Dar sunt unele lucruri care nu vor fi clătinate. Printre ele se numără cei neprihăniţi. Ei nu vor fi clătinaţi, deoarece s-au încrezut în Dumnezeu. Creatorul îi susţine şi le garantează că vor supravieţui.

De remarcat că, în Evrei, trăinicia şi stabilitatea sunt asociate cu Isus. În Evrei 1:10-12 se spune despre El: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; le vei face sul ca pe o manta şi vor fi schimbate, dar Tu eşti acelaşi şi anii Tăi nu se vor sfârşi.” Tot în Evrei se mai spune că preoţia lui Isus rămâne veşnic (Evrei 7:3,24), la fel ca moştenirea celor răscumpăraţi (Evrei 10:34). La judecata finală, aceia care au rămas tari „în Isus” nu vor fi clătinaţi (Psalmii 46:5).

În Evrei 12:28 se mai spune şi că ei vor primi „o împărăţie care nu se poate clătina” – o referire la Daniel 7:18, unde se spune că sfinţii „vor stăpâni împărăţia în veci”. Aceasta este împărăţia care „nu va fi nimicită niciodată”, menţionată în Daniel 2:44. Împărăţia Îi aparţine Fiului, dar El o va împărţi cu noi. Apocalipsa 20:4 spune că noi vom judeca împreună cu El puterile persecutoare ale răului (1 Corinteni 6:3).

Cât de bine stai în ce priveşte „clătinarea”? Dacă nu prea bine, ce alegeri poţi face ca să stai mai bine la acest capitol? (Efeseni 4:14)

Epistola către evrei încheie această secţiune precizând că răspunsul potrivit faţă de Dumnezeu pentru toate lucrurile minunate pe care le-a făcut pentru noi este să manifestăm recunoştinţă, aducându-I o închinare corespunzătoare.

5. Cum Îi aducem lui Dumnezeu o închinare plăcută? Compară Evrei 12:28 cu Evrei 13:15,16.

În sistemul vechiului legământ, jertfirea animalelor constituia modalitatea prin care oamenii îşi manifestau vizibil pocăinţă şi recunoştinţa; aceste jertfe nu erau altceva decât semnul recunoştinţei şi al pocăinţei din inima închinătorului. Aşadar, Dumnezeu a clarificat în Psalmii şi prin intermediul prorocilor că ceea ce Îi este cu adevărat plăcut nu este sângele animalelor, ci recunoştinţa, faptele bune şi purtarea neprihănită a închinătorilor (Psalmii 50:7-23; Isaia 1:11-17).

Pavel ne invită deci să ne închinăm lui Dumnezeu în sanctuarul ceresc aducându-I jertfe de laudă, de mărturisire, de recunoştinţă şi de fapte bune, care constituie adevărata închinare plăcută Lui. Noi aducem aceste jertfe pe pământ, dar ele sunt primite în ceruri. Acest îndemn cuprinde toate apelurile pe care autorul le-a făcut de-a lungul epistolei ca oamenii să mărturisească Numele lui Isus (Evrei 3:1; 4:14; 10:23) şi încurajările lui Dumnezeu ca noi să continuăm să facem fapte bune (Evrei 6:10-12; 13:1,2,16).

Invitaţia pe care Pavel le-o adresează credincioşilor, de a-I aduce lui Dumnezeu „o închinare plăcută” (Evrei 12:28), presupune că, de-acum, ei sunt, într-adevăr, un popor de preoţi care au fost făcuţi desăvârşiţi şi au fost sfinţiţi prin jertfa lui Isus (Evrei 10:10-14,19-23). Acest lucru reprezintă împlinirea planului pe care Dumnezeu l-a avut iniţial cu copiii lui Israel, şi anume ca ei să fie un neam de preoţi prin care El să transmită lumii vestea bună a mântuirii (Exodul 19:4-6; 1 Petru 2:9,10; Apocalipsa 1:6; 5:10).

Evrei 13:1-6 descrie în termeni practici ce înseamnă să facem bine şi să împărţim ce avem. Aceasta înseamnă să manifestăm dragostea frăţească la fel cum Isus a manifestat-o faţă de noi (Evrei 2:11,12). Înseamnă să fim ospitalieri, să-i vizităm pe cei ce sunt în închisoare sau care sunt chinuiţi (Evrei 13:3) şi să ne ţinem departe de adulter şi de lăcomie.

De ce este important să socotim faptele bune şi dărnicia ca fiind o parte din închinarea pe care I-o aducem lui Dumnezeu? Totodată, care sunt acele căi prin care putem compromite jertfele spirituale pe care I le aducem lui Dumnezeu (Isaia 1:11-17)?

„În timpul celor 1 000 de ani dintre prima şi a doua înviere, are loc judecarea celor răi. Apostolul Pavel arată că această judecată este un proces care urmează după a doua venire. «De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor» (1 Corinteni 4:5). Daniel declară că, atunci când a venit Cel Îmbătrânit de zile, «judecata a fost dată sfinţilor Celui Preaînalt» (Daniel 7:22). În timpul acesta, cei neprihăniţi domnesc în calitate de regi şi preoţi ai lui Dumnezeu. Ioan spune în Apocalipsa: «Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata.» «Ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani» (Apocalipsa 20:4,6). Aceasta este perioada în care, după cum a prezis apostolul Pavel, «sfinţii vor judeca lumea» (1 Corinteni 6:2). Împreună cu Hristos, ei îi judecă pe cei răi, raportând faptele lor la codul de legi, Biblia, şi hotărând în dreptul fiecărui caz în funcţie de faptele făcute în timpul vieţii. Pedeapsa pe care cei nelegiuiţi trebuie să o suporte este măsurată după faptele lor şi este scrisă în dreptul numelui lor în cartea morţii. Satana şi îngerii lui sunt, de asemenea, judecaţi de Hristos şi de poporul Său.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, pp. 660, 661.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Exodul 2-8
1. Cine a fost primul născut al lui Moise?
2. Cine i-a anunţat pe israeliţi că nu vor mai primi paie pentru cărămizi?
3. Câţi ani a trăit tatăl lui Aaron?
4. Când au spus vrăjitorii Egiptului: „Aici este degetul lui Dumnezeu”?

Evanghelizare, Secţiunea 16, subcapitolul „Teoriile panteiste şi spiritiste”
5. Care sunt urmările concepţiilor închipuite despre Dumnezeu?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!