Isus, Fratele nostru

Evrei 1 vorbeşte despre Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, Cel care este stăpân peste îngeri, „oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui” (Evrei 1:3). În Evrei 2, Isus este Fiul omului, care S-a coborât mai jos decât îngerii şi a luat asupra Sa natura umană cu slăbiciunile ei, chiar până la moarte (Evrei 2:7).

În Evrei 1, Dumnezeu spune despre Isus: „Tu eşti Fiul Meu” (Evrei 1:5). În Evrei 2, Isus se referă la copiii lui Dumnezeu de pe pământ ca fiind „fraţii” Lui (Evrei 2:12).

În Evrei 1, Tatăl declară suveranitatea divină a Fiului (Evrei 1:8-12). În Evrei 2, Fiul Îşi afirmă devotamentul faţă de Tatăl (Evrei 2:13).

În Evrei 1, Isus este Domnul divin, Creatorul, Susţinătorul şi Suveranul. În Evrei 2, Isus este Marele-Preot omenesc, plin de îndurare şi vrednic de încredere.

Pe scurt, descrierea lui Isus ca un frate milos şi demn de încredere se regăseşte în descrierea Fiului ca fiind manifestarea supremă a veşnicului Dumnezeu Creator (Evrei 1:1-4).

1. Cine putea să-l răscumpere pe cel care îşi pierdea proprietatea sau libertatea din cauza sărăciei? Leviticul 25:25-27,47-49

Atunci când un om era atât de sărac încât să fie nevoit să-şi vândă moşia – sau chiar pe sine – ca să supravieţuiască, legea lui Moise prevedea ca el să îşi primească proprietatea sau libertatea înapoi la fiecare cincizeci de ani, în anul jubiliar. Anul jubiliar era un an sabatic „mare”, în care datoriile erau iertate, proprietăţile erau revendicate şi eliberarea era proclamată în dreptul celor care ajunseseră robi.

Totuşi, cincizeci de ani constituiau un timp lung de aşteptare. De aceea, legea lui Moise mai prevedea şi că ruda cea mai apropiată putea să plătească partea datorată de cel sărac şi să-l răscumpere mai devreme.

Ruda cea mai apropiată era şi persoana care garanta că se va face dreptate în cazul unei crime. Ea era răzbunătorul sângelui care avea să-l urmărească pe ucigaşul celui din aceeaşi familie şi să-l pedepsească (Numeri 35:9-15).

2. Cum ne descrie pasajul următor pe noi şi pe Isus? Evrei 2:14-16

Pasajul acesta ne descrie ca fiind robii Diavolului, dar Isus este Răscumpărătorul nostru. Când Adam a păcătuit, oamenii au ajuns sub puterea lui Satana. Drept urmare, nu am mai avut putere să rezistăm păcatului (Romani 7:14-24). Mai rău, exista o pedeapsă cu moartea pe care păcatul o impunea şi pe care noi nu o puteam achita (Romani 6:23). Aşadar, situaţia noastră părea deznădăjduită.

Dar Isus a luat asupra Lui natura umană şi a devenit om în carne şi oase, ca noi. El S-a făcut ruda noastră cea mai apropiată şi ne-a răscumpărat. Nu I-a fost ruşine să ne numească „fraţi” (Evrei 2:11).

În mod paradoxal, prin faptul că a luat asupra Sa natura noastră şi ne-a răscumpărat, Isus ne-a descoperit şi natura Lui divină. În Vechiul Testament, adevăratul răscumpărător al lui Israel, ruda cea mai apropiată, este Iehova (de exemplu, Psalmii 19:14; Isaia 41:14; 43:14; 44:22; Ieremia 31:11; Osea 13:14).

Care sunt acele căi prin care poţi experimenta şi mai profund faptul că Isus îţi este aproape? De ce experienţa aceasta este importantă pentru credinţa ta?

Cartea Evrei ne spune că lui Isus nu I-a fost ruşine să ne numească fraţi (Evrei 2:11). Deşi este una cu Dumnezeu, Isus ne-a acceptat ca parte din familia Sa. Această solidaritate contrastează cu ruşinea publică pe care destinatarii epistolei lui Pavel au suferit-o în comunităţile lor (Evrei 10:33).

3. În ce fel deciziile lui Moise exemplifică ce a făcut Isus pentru noi? Evrei 11:24-26

Ţi-ai imaginat ce a însemnat pentru Moise să fie numit „fiul fiicei lui Faraon”? El era o figură puternică în cel mai puternic imperiu al vremii. A avut parte de cea mai înaltă pregătire civilă şi militară şi a devenit un personaj remarcabil. Ştefan a spus că Moise era „puternic în cuvinte şi în fapte” (Faptele 7:22). Şi Ellen G. White a spus despre el că „a câştigat favoarea oştirii Egiptului” şi că Faraonul „luase hotărârea să facă din nepotul adoptiv urmaşul său la tron” (vezi Patriarhi şi profeţi, p. 245). Cu toate acestea, Moise a renunţat la toate aceste privilegii când a ales să se identifice cu israeliţii, un popor de sclavi fără educaţie şi fără putere.

4. Ce cere Dumnezeu de la noi? Matei 10:32,33; 2 Timotei 1:8,12; Evrei 13:12-15

O parte a problemei pe care credincioşii evrei o aveau era că mulţi începuseră să se ruşineze de Isus, după ce au fost persecutaţi şi repudiaţi. Prin acţiunile lor, unii erau în pericolul de a-L da pe Isus „să fie batjocorit”, în loc să-L onoreze (Evrei 6:6). Astfel, Pavel îi îndeamnă constant pe evreii cărora le-a scris să rămână „tari în mărturisirea” credinţei lor (Evrei 4:14; 10:23).

Dumnezeu vrea ca noi să-L recunoaştem pe Isus ca Dumnezeu şi ca Frate. Ca Mântuitor al nostru, Isus ne-a plătit datoria; ca Frate al nostru, Isus ne-a arătat cum trebuie să trăim ca să fim „asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulţi fraţi” (Romani 8:29).

Gândeşte-te la hotărârea pe care Isus a trebuit să o ia ca să ne accepte ca „fraţi”. De ce gestul Lui a însemnat o coborâre mai mare decât ce a făcut Moise şi ce ne învaţă aceasta despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi?

Cartea Evrei ne spune că Isus a luat asupra Sa natura umană ca să poată fi reprezentantul nostru şi să moară pentru noi (Evrei 2:9; 14-16; 10:5-10). Aceasta este temelia planului de mântuire şi singura noastră speranţă pentru viaţa veşnică.

5. La ce slăbiciuni ale naturii umane se referă expresia „carnea şi sângele” din pasajele următoare? Matei 16:17; 1 Corinteni 15:50; Efeseni 6:12

Expresia „carne şi sânge” subliniază fragilitatea naturii umane, slăbiciunea ei, incapacitatea de a înţelege (Matei 16:17) şi faptul că este supusă morţii (1 Corinteni 15:50). Epistola către evrei ne spune că Isus a fost făcut asemenea fraţilor Lui „în toate lucrurile” (Evrei 2:17), ceea ce înseamnă că El a devenit om pe deplin. Isus nu doar „a arătat” ca un om sau „a părut” să fie om, ci a fost cu adevărat om, cu adevărat unul de-ai noştri. El a luat asupra Lui toate limitările specific umane şi a fost supus legilor eredităţii.

Dar tot epistola mai spune şi că Isus a fost diferit de noi în ce priveşte păcatul. În primul rând, El nu a comis niciun păcat (Evrei 4:15). El a fost sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi (Evrei 7:26). Toţi am păcătuit şi avem înclinaţii rele. Robia păcatului începe chiar din străfundul naturii noastre. Noi suntem pământeşti, vânduţi robi păcatului (Romani 7:14; vezi şi Romani 7:15-20). De multe ori, mândria şi alte motivaţii păcătoase pătează până şi cele mai bune fapte ale noastre. Dar natura umană a Domnului Hristos nu a fost afectată de păcat. Ea rămâne pentru noi o taină. Nu o putem compara cu a niciunui alt om, deoarece Biblia spune că Isus a fost unic, monogenes, „Singurul de acest fel” (vezi Ioan 1:18). Trebuia să fie aşa. Dacă Isus ar fi fost „pământesc, vândut rob păcatului” ca noi, şi El ar fi avut nevoie de un Mântuitor. În schimb, El a venit ca Mântuitor şi S-a dat pe Sine ca „jertfă fără pată lui Dumnezeu” pentru noi (Evrei 7:26-28; 9:14).

Apoi, Isus a nimicit puterea Diavolului murind ca jertfă fără păcat pentru păcatele noastre şi făcând astfel posibile iertarea şi împăcarea noastră cu Dumnezeu (Evrei 2:14-17). De asemenea, Isus a frânt puterea păcatului oferindu-ne puterea de a trăi o viaţă curată în virtutea împlinirii promisiunii Sale de a scrie Legea în inimile noastre (Evrei 8:10).

Dacă avem făgăduinţa biruinţei prin Isus, de ce atât de mulţi dintre noi încă ne luptăm cu păcatul? Unde greşim şi, mai important, cum putem să trăim potrivit cu înalta chemare pe care o avem în Hristos?

6. Ce rol a avut suferinţa în viaţa lui Isus?; Evrei 2:10,17,18; Evrei 5:8,9

Apostolul ne spune că Isus a fost făcut desăvârşit prin suferinţă. Gândul acesta este surprinzător. Pavel afirmă că Isus este „strălucirea Slavei Sale şi întipărirea naturii Lui” (Evrei 1:3, NTR) şi că este fără păcat, fără pată, fără prihană şi sfânt (Evrei 4:15; 7:26-28; 9:14; 10:5-10). Isus nu a trebuit să biruiască niciun fel de imperfecţiune morală. El a fost desăvârşit din punct de vedere moral, etic. Dar în Evrei ni se spune că Isus a trecut printr-un proces de „desăvârşire” care L-a înzestrat cu mijloacele necesare ca să fie Mântuitorul nostru.

1. Isus a fost făcut „desăvârşit” prin suferinţă ca să devină Căpetenia mântuirii noastre (Evrei 2:10). El a trebuit să moară pe cruce ca jertfă pentru ca Tatăl să dispună de mijloacele legale pentru a ne mântui. Isus a fost jertfa desăvârşită, singura jertfă perfectă. În calitate de Dumnezeu, Isus putea să ne judece, dar, datorită sacrificiului Său, El ne poate şi mântui.

2. Isus a învăţat ascultarea prin suferinţă (Evrei 5:8). Ascultarea a fost necesară din două motive. În primul rând, ea a făcut ca jertfa Lui să fie acceptată (Evrei 9:14; 10:5-10). În al doilea rând, suferinţele Sale I-au permis să devină modelul nostru (Evrei 5:9). Isus „a învăţat” să se supună pentru că nu a mai experimentat acest lucru niciodată înainte. În calitate de Dumnezeu, cui trebuia El să Se supună? Ca Fiu veşnic al lui Dumnezeu şi una cu Dumnezeu, I se dădea ascultare pentru că era conducătorul universului. Prin urmare, Isus nu a progresat de la neascultare la ascultare, ci de la suveranitate şi conducere la supunere şi ascultare. Fiul cel înălţat al lui Dumnezeu a devenit Fiul omului, cel supus.

3. Faptul că Isus a îndurat ispita şi a ieşit biruitor I-a dat posibilitatea să fie un Mare-Preot milos şi vrednic de încredere (Evrei 2:17,18). Suferinţele nu L-au făcut pe Isus mai milos. Dimpotrivă, datorită milei Sale a murit de bunăvoie pe cruce pentru a ne salva, ca să începem cu începutul (Evrei 10:5-10; compară cu Romani 5:7,8). Totuşi, realitatea dragostei frăţeşti a lui Isus a fost realmente manifestată şi descoperită.

Dacă Isus cel fără păcat a suferit, cu siguranţă şi noi, păcătoşii, vom suferi. Cum putem învăţa să suportăm tragediile vieţii şi, în acelaşi timp, să primim speranţă şi asigurare din partea Domnului, care ne-a arătat dragostea Lui prin nenumărate manifestări pline de putere?

Un alt motiv pentru care Isus a luat asupra Sa natura umană şi a trăit printre noi a fost ca El să poată fi Modelul nostru, singurul care putea să ne arate prin exemplul Său cum să trăim curat înaintea lui Dumnezeu.

7. Potrivit apostolului, cum ar trebui să se desfăşoare alergarea noastră în cursa care se numeşte „viaţa creştină”? Evrei 12:1-4

În pasajul de mai sus, Isus reprezintă punctul culminant al unei lungi liste de personaje pe care apostolul le oferă ca exemple de credinţă. Aici, Isus este numit „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre”. Noua traducere a Bibliei în limba română (NTR) şi numeroase alte versiuni (KJV, NKJV) traduc acest verset astfel: „Cel Care iniţiază şi desăvârşeşte credinţa”. Termenul grecesc archegos, care în versiunea Cornilescu este tradus „Căpetenia”, înseamnă, literal: „Autorul”, „Întemeietorul”, „Deschizătorul de drumuri”. De fapt, în Evrei 6:20 Isus este numit „înainte-mergător”. Cuvântul tradus în versiunea Cornilescu „Desăvârşirea” înseamnă, de fapt, „Cel care duce la desăvârşire”, transmiţând ideea că Isus începe şi desăvârşeşte în noi credinţa. Aşadar, credinţa noastră nu trebuie să rămână la nivelul de început, ci trebuie să crească spre desăvârşire. Mai mult decât atât, Isus a manifestat credinţa în Dumnezeu în forma ei cea mai pură. Astfel, El pune viaţa Lui de ascultare desăvârşită în dreptul ascultării noastre imperfecte; pune credinţa Lui perfectă în dreptul credinţei noastre imperfecte.

În Evrei 2:13 se spune: „Şi iarăşi: «Îmi voi pune încrederea în El». Şi în alt loc: «Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!»”. Practic, aici se spune că Isus Şi-a pus încrederea în Dumnezeu. Referinţa aceasta face aluzie la Isaia 8:17,18. Isaia a rostit aceste cuvinte pe fondul unei teribile ameninţări a invaziei din Israelul de Nord şi din Siria (Isaia 7:1,2). Credinţa lui a fost în contrast cu lipsa de credinţă a împăratului Ahaz (2 Împăraţi 16:5-18). Dumnezeu îl îndemnase pe Ahaz să se încreadă în El şi să ceară un semn că îl va elibera (Isaia 7:1-11). El îi promisese deja lui Ahaz, ca fiu al lui David, că îl va ocroti ca pe fiul Lui. Acum, Dumnezeu S-a oferit să îi confirme promisiunea cu un semn. Dar Ahaz a refuzat să ceară un semn; în schimb, a trimis mesageri la Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, cu mesajul: „Eu sunt robul tău” (2 Împărţi 16:7). Ce trist! Ahaz a preferat să fie „fiul” lui Tiglat-Pileser decât să fie fiul lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, Isus Şi-a pus încrederea în promisiunea lui Dumnezeu că îi va pune pe vrăjmaşii Săi sub picioare (Evrei 1:13; 10:12,13). Dumnezeu ne-a promis acelaşi lucru şi noi trebuie să credem în El, cum a făcut Isus (Romani 16:20).

Evrei 2:13 conţine cuvintele lui Isus pe care I le adresează Tatălui în legătură cu fraţii Săi: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!” Patrick Gray sugerează că Isus este descris aici ca fiind protectorul fraţilor Săi. Sistemul roman de tutela impuberum (tutela copiilor) stabilea că, la moartea tatălui copiilor, „un tutore, adesea un frate mai mare, prelua responsabilitatea de a avea grijă de copiii minori şi de moştenirea lor până ce aceştia ajungeau la vârsta maturităţii, accentuând astfel datoria firească a fratelui mai mare de a avea grijă de fraţii mai mici.” – Godly Fear: The Epistle to the Hebrews and Greco-Roman Critiques of Superstition p. 126. Acest lucru explică de ce cartea Evrei se referă la noi ca fiind atât fraţii lui Isus, cât şi copiii Lui. Ca Frate al nostru mai mare, Isus este tutorele şi apărătorul nostru.

„În viaţa şi învăţăturile Sale, Hristos a dat o pildă desăvârşită de slujire neegoistă, care îşi are originea în Dumnezeu. Cel Preaînalt nu trăieşte pentru Sine. Prin faptul că a creat lumea şi că menţine toate lucrurile, El slujeşte fără încetare altora. «El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi» (Matei 5:45). Dumnezeu a încredinţat Fiului Său acest ideal al slujirii. Lui Isus I s-a dat să stea în fruntea omenirii, pentru ca, prin pilda Sa, să-i înveţe pe alţii ce înseamnă să slujească.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 649.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Apocalipsa 18 – Geneza 2
1. Cine au fost aruncaţi de vii în iazul de foc?
2. Asupra cui a doua moarte nu are nicio putere?
3. Cine ocupă primele trei poziţii în lista celor nemântuiţi din Apocalipsa 21?
4. Cum a numit Dumnezeu lumina?

Evanghelizare, Secţiunea 17, subcapitolul „Lucrarea pentru catolici”
5. Care este calea cea mai bună pentru a demasca ideile false?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!