Mesajul cărţii Evrei

Un document evreiesc scris la câteva decenii după cartea Evrei, în jurul anului 100 d.Hr., conţine o rugăciune: „Toate acestea le-am rostit înaintea Ta, Doamne, pentru că Tu ai spus că pentru noi ai creat lumea aceasta… Şi acum, o, Doamne, iată, popoarele acestea, care sunt o nimica, ne stăpânesc şi ne devorează. Dar noi, poporul Tău, pe care l-ai numit întâiul Tău născut, singurul născut, plin de râvnă pentru Tine şi care Îţi este cel mai drag, am fost daţi în mâinile lor.” – James H. Charlesworth, ed., The Old Testament Pseudepigrapha, vol. 1, p. 536.

Probabil că destinatarii epistolei au simţit ceva asemănător. Dacă erau copiii lui Dumnezeu, atunci de ce treceau prin asemenea suferinţe?

De aceea, Pavel a scris Epistola către evrei pentru a încuraja credinţa credincioşilor în toiul încercărilor prin care treceau. Le-a reamintit (şi ne reaminteşte şi nouă) că făgăduinţele lui Dumnezeu se vor împlini prin Isus, Cel care stă la dreapta Tatălui şi care ne va lua curând acasă. Între timp, Isus mijloceşte pentru noi ca să avem parte de binecuvântările Tatălui. Aşadar, trebuie să rămânem tari în credinţa noastră până la sfârşit.

Punctul cel mai însemnat al cărţii Evrei este că Isus este Conducătorul care S-a aşezat la dreapta Tatălui (Evrei 8:1). În calitate de Dumnezeu, Isus a fost dintotdeauna conducătorul universului. Dar când Adam şi Eva au păcătuit, Satana a devenit stăpânitorul acestei lumi (Ioan 12:31; 14:30; 16:11). Totuşi, Isus a venit şi l-a învins la cruce, recuperând dreptul de a-i conduce pe cei care Îl acceptă ca Mântuitor personal (Coloseni 2:13-15).

Primele două capitole ale cărţii Evrei se concentrează în special pe inaugurarea domniei lui Isus ca Împărat.

1. Citeşte Evrei 1:5-14. Ce se întâmplă aici?

Versetele acestea sunt structurate în trei secţiuni. Fiecare secţiune introduce un aspect al ceremoniei de întronare a Fiului. Mai întâi, Dumnezeu Îi conferă lui Isus demnitatea de Fiu împărătesc (Evrei 1:5). În al doilea rând, El Îl introduce pe Fiul înaintea curţii cereşti, care se închină înaintea Lui (Evrei 1:6,8), în timp ce Îi proclamă calitatea veşnică de Creator şi Domn (Evrei 1:8-12). În al treilea rând, Dumnezeu Îl întronează pe Fiul – actul efectiv prin care Tatăl Îi conferă Fiului puterea asupra pământului (Evrei 1:13,14).

Una dintre cele mai importante învăţături ale Noului Testament este că în Isus Dumnezeu Şi-a împlinit făgăduinţele făcute lui David (vezi 2 Samuel 7:8-16 şi Luca 1:30-33). Isus S-a născut din linia genealogică a lui David în cetatea lui David (Matei 1:1-16; Luca 2:10,11). În timpul lucrării Sale, oamenii L-au numit adesea „Fiul lui David”. El a fost executat sub acuzaţia că a pretins a fi „Împăratul iudeilor” (Matei 27:37). Petru şi Pavel au predicat că Isus înviase din morţi ca împlinire a făgăduinţelor făcute lui David (Faptele 2:22-36; 13:22-37). Şi Ioan L-a identificat pe Isus ca fiind „Leul din seminţia lui Iuda” (Apocalipsa 5:5).

Desigur, cartea Evrei este în deplină concordanţă cu această învăţătură nou-testamentară. Dumnezeu Şi-a împlinit promisiunile faţă de David în Isus: Dumnezeu I-a dat un „Nume” mare (Evrei 1:4), L-a numit Fiu al Său (Evrei 1:5), L-a declarat Creator şi Domn pentru totdeauna (Evrei 1:8-12) şi L-a aşezat la „dreapta” Lui (Evrei 1:13,14). În plus, potrivit cu Evrei 4, Isus conduce poporul în odihna lui Dumnezeu, iar în Evrei 3:3,4 ni se reaminteşte că El este Ziditorul casei lui Dumnezeu. Astfel, Isus este Conducătorul legitim al acestui pământ, implicat într-un război cu Satana, uzurpatorul, pentru loialitatea noastră.

Cum putem găsi mângâiere, mai ales în încercări, ştiind că Isus este Conducătorul universului?

Un concept interesant din teologia Vechiului Testament este că Împăratul făgăduit din seminţia lui David avea să reprezinte poporul înaintea lui Dumnezeu.

2. Care dintre făgăduinţele făcute lui Israel aveau să se împlinească prin Împăratul promis din seminţia lui David?
Compară Exodul 4:22,23 cu 2 Samuel 7:12-14
Deuteronomul 12:8-10 cu 2 Samuel 7:9-11
Deuteronomul 12:13,14 cu Psalmii 132:1-5, 11-14

Israel era fiul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu avea să-i dea un loc în care să se odihnească, izbăvindu-l de vrăjmaşii lui. Dumnezeu avea să aleagă şi un loc în mijlocul poporului în care Numele Său să locuiască. Acum, aceste făgăduinţe făcute lui Israel aveau să fie împlinite prin împăratul promis din seminţia lui David. Acesta avea să fie adoptat ca fiu al lui Dumnezeu, Dumnezeu avea să-i dea odihnă, eliberându-l de vrăjmaşi, iar el avea să-I construiască un templu în Sion, în care Numele Domnului să locuiască, şi avea să reprezinte poporul Israel înaintea lui Dumnezeu.

Introducerea unui reprezentant în relaţia dintre Dumnezeu şi Israel a făcut posibilă menţinerea acestei relaţii de legământ. Legământul mozaic necesita credincioşia întregului Israel pentru ca poporul să primească protecţia şi binecuvântările lui Dumnezeu (vezi Iosua 7:1-13), în timp ce legământul davidic asigura binecuvântările legământului lui Dumnezeu asupra poporului prin credincioşia unei singure persoane, Împăratul din dinastia lui David.

Din nefericire, de cele mai multe ori, împăraţii din linia lui David nu au fost credincioşi şi Dumnezeu nu a putut binecuvânta poporul Israel aşa cum Şi-a dorit. Vechiul Testament este plin cu rapoarte despre cât de necredincioşi au fost cei mai mulţi dintre împăraţi.

Vestea bună este că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său să vină pe lume ca Fiu al lui David şi El a fost în mod desăvârşit credincios. Prin urmare, Dumnezeu poate să împlinească în El toate făgăduinţele pe care le-a făcut poporului Său. Când Dumnezeu îl binecuvântează pe împărat, tot poporul are parte de binecuvântări. Iată de ce Isus este Mijlocitorul binecuvântărilor lui Dumnezeu pentru noi. El reprezintă canalul prin care acestea se revarsă spre noi. Speranţa noastră supremă de mântuire se găseşte doar în Isus şi în ce a făcut El pentru noi.

Gândeşte-te cât de des ai fost necredincios în a-ţi îndeplini partea de legământ. Ce ne învaţă acest lucru despre faptul că trebuie să ne bizuim doar pe Isus pentru a fi mântuiţi?

3. Ce căutau israeliţii la un împărat şi cum au fost împlinite dorinţele lor în Isus? Compară 1 Samuel 8:19,20 cu Evrei 2:14-16

Israeliţii au vrut un împărat care să fie judecătorul şi conducătorul lor în bătălii pentru că au uitat că Dumnezeu era Împăratul lor. Restaurarea totală a guvernării lui Dumnezeu peste poporul Său a avut loc odată cu Isus. Ca Împărat al nostru, Isus ne conduce în lupta împotriva vrăjmaşului.

Evrei 2:14-16 Îl descrie pe Isus ca fiind apărătorul şi conducătorul în luptă al fiinţelor umane slabe. Hristos îl înfruntă şi îl învinge pe Diavol, eliberându-ne din robie. Această descriere ne reaminteşte de bătălia dintre David şi Goliat. După ce a fost uns ca împărat (1 Samuel 16), David şi-a salvat fraţii de la robie învingându-l pe Goliat. Condiţiile luptei stabileau că învingătorul îi va face robi pe cei din tabăra adversă (1 Samuel 17:8-10). Astfel, David a fost un campion al lui Israel. El a reprezentat poporul.

4. Cum Se descrie Iehova pe Sine în pasajele următoare? Isaia 42:13; Isaia 59:15-20

Evrei 2:14-16 face aluzie la o luptă corp la corp pe care o duce Dumnezeu ca să-Şi salveze poporul. De remarcat acest pasaj din Isaia: „«Da», zice Domnul, «prada celui puternic îi va fi luată şi cel prins de asuprire va scăpa, căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaşilor tăi şi voi scăpa pe fiii tăi»” (Isaia 49:25).

Fiind creştini, de multe ori simţim că suntem angajaţi într-o luptă corp la corp cu Satana. Când citim Efeseni 6:10-18, vedem că, într-adevăr, ne aflăm în luptă cu Diavolul. Dar Dumnezeu este Căpetenia noastră şi El merge să lupte înaintea noastră. Noi suntem parte din armata Lui; iată motivul pentru care trebuie să folosim armura Lui. De asemenea, nu luptăm singuri. În Efeseni se vorbeşte la plural. Noi, ca biserică, luăm armura şi luptăm împreună în spatele Căpeteniei noastre, care este Însuşi Dumnezeu.

Ce înseamnă să ne îmbrăcăm cu armura lui Dumnezeu? În luptele noastre de zi cu zi cu eul, cu ispita şi cu altele, cum ne putem folosi de puterea lui Dumnezeu ca să fim credincioşi?

Evrei 5-7 introduce cea de-a doua funcţie a lui Isus. El este Marele nostru Preot. Autorul lămureşte că acest rol împlineşte o promisiune pe care Dumnezeu o făcuse împăratului făgăduit din dinastia lui David, şi anume că el avea să fie „preot în veac, în felul lui Melhisedec” (Psalmii 110:4 aşa cum este citat în Evrei 5:5,6).

5. Ce funcţii îndeplinea preotul? Leviticul 1:1-9; Leviticul 10:8-11; Maleahi 2:7; Numeri 6:22-26; Evrei 5:1-4

Preoţii erau numiţi să-i reprezinte pe oameni şi să medieze relaţia lor cu Dumnezeu. Preotul era un mijlocitor. Acest lucru a fost adevărat în dreptul oricărui sistem de preoţie, fie el cel evreiesc, cel grecesc, cel roman sau oricare altul. Preotul făcea posibilă relaţionarea noastră cu Dumnezeu şi tot ce făcea el avea scopul de a înlesni relaţia dintre noi şi Dumnezeu.

Preotul aducea jertfe în numele oamenilor. Oamenii nu Îi puteau aduce personal aceste jertfe lui Dumnezeu. Preotul ştia cum să aducă o jertfă „plăcută”, astfel încât darurile credincioşilor să fie primite de Dumnezeu şi aceştia să obţină curăţire şi iertare. De asemenea, preoţii învăţau poporul despre Legea lui Dumnezeu. Ei erau buni cunoscători ai poruncilor divine şi le revenea sarcina de a le explica şi aplica. În final, preoţii mai aveau şi responsabilitatea de a binecuvânta poporul în Numele lui Iehova. Prin ei, Dumnezeu Şi-a manifestat bunăvoinţa şi a făcut cunoscut planul Său cel bun pentru oameni.

Cu toate acestea, în 1 Petru 2:9 vedem altceva: Nouă, celor care credem în Isus, ni se spune că suntem o „preoţie împărătească”. Acest rol presupune nişte privilegii extraordinare. Astăzi ne putem apropia de Dumnezeu, prin rugăciune, cu deplină încredere (Evrei 4:14-16; 10:19-23). Există, de asemenea, şi responsabilităţi importante. Trebuie să colaborăm cu Dumnezeu în lucrarea Lui de salvare a lumii. El vrea ca noi să-i învăţăm pe cei din jur şi să le explicăm legile şi poruncile Sale. Şi mai doreşte să aducem jertfe de laudă şi de fapte bune, care Îi sunt plăcute. Ce privilegiu şi ce responsabilitate!

Ce schimbare ar trebui să aducă în viaţa noastră faptul că suntem o „preoţie împărătească”? Ce impact are adevărul acesta asupra modului în care trăim?

Capitolele 8-10 din Evrei se concentrează pe lucrarea lui Isus ca Mijlocitor al unui legământ nou. Problema cu vechiul legământ a fost că el era doar o umbră a lucrurilor bune care aveau să vină. Serviciile şi funcţiile din cadrul lui aveau menirea de a prefigura sau de a ilustra lucrarea pe care Isus urma să o facă în viitor. Astfel, preoţii Îl prefigurau pe Isus, dar erau muritori şi păcătoşi. Ei nu puteau să asigure perfecţiunea pe care Isus a putut să o ofere. Şi, în plus, ei au slujit într-un sanctuar care era „chipul şi umbra” (Evrei 8:5) sanctuarului ceresc.

Isus slujeşte în adevăratul cort şi ne asigură accesul la Dumnezeu. Jertfele animalelor prefigurau moartea Sa ca jertfă în locul nostru, dar sângele lor nu putea curăţa conştiinţa. Totuşi, sângele lui Isus ne curăţă cugetul şi, prin El, având credinţă în El şi acceptându-I lucrarea de mijlocire în favoarea noastră, ne putem apropia de Dumnezeu cu deplină încredere (Evrei 10:19-22).

6. Ce ne-a promis Dumnezeu în noul legământ? Evrei 8:8-12

Prin faptul că L-a numit pe Isus să fie Marele nostru Preot, Dumnezeu a inaugurat un nou legământ, care va realiza ceea ce vechiul legământ putea doar să anticipeze. Noul legământ oferă ceea ce doar un preot desăvârşit, veşnic, cu o natură divino-umană poate oferi. Acest Mare-Preot nu doar că explică Legea lui Dumnezeu, ci o şi sădeşte în inimile noastre. El aduce o jertfă care oferă iertare. Marele-Preot Isus ne curăţă şi ne transformă. Ne transformă inima de piatră într-o inimă de carne (Ezechiel 36:26). El ne creează, realmente, din nou (2 Corinteni 5:17). Acest Preot ne binecuvântează în mod extraordinar, oferindu-ne accesul în însăşi prezenţa Tatălui.

Dumnezeu a conceput vechiul legământ ca să arate spre viitor, spre lucrarea lui Isus. A fost frumos ca scop şi concept. Şi totuşi, unii i-au înţeles greşit menirea. Pentru că nu au fost dispuşi să lase simbolurile şi umbrele şi să îmbrăţişeze adevărurile spre care acestea arătau, ei au ratat minunatele beneficii pe care lucrarea lui Isus le oferea.

„Hristos era temelia şi viaţa templului. Serviciile care se săvârşeau acolo simbolizau jertfa Fiului lui Dumnezeu. Preoţia era rânduită să reprezinte caracterul de mijlocire al lucrării lui Hristos. Întregul plan al slujbei, al jertfelor, era o umbră a morţii Mântuitorului pentru răscumpărarea lumii. Din momentul în care marele eveniment, spre care arătau de atâtea veacuri aceste sacrificii, urma să fie îndeplinit, ele nu mai aveau nicio valoare.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 165.

În ciuda tuturor adevărurilor benefice şi pline de speranţă din cartea Evrei, există aici şi o serie de avertismente al căror punct culminant se găseşte în capitolele 10-12. Aceste capitole au cel puţin două elemente în comun. În primul rând, ele compară generaţia din pustie cu cititorii epistolei. În al doilea rând, în ele suntem îndemnaţi să avem credinţă.

Generaţia de oameni din pustie a fost cea care a văzut minunata putere a lui Dumnezeu manifestându-se prin semne şi minuni cu ocazia eliberării lor din Egipt. Tot aceşti oameni L-au auzit pe Dumnezeu rostind Cele Zece Porunci pe muntele Sinai. Ei au văzut stâlpul de foc, noaptea, şi stâlpul de nor care îi proteja în timpul zilei. Au mâncat mana, pâinea din cer, şi au băut apa care a ţâşnit din stâncă oriunde îşi aşezau tabăra. Dar, când au ajuns la hotarele Ţării Promise, nu au fost în stare să se încreadă în Dumnezeu. Nu au avut credinţă, care reprezintă esenţa cerinţelor lui Dumnezeu. Pavel spune că şi noi, la fel ca generaţia din pustie, ne aflăm la hotarele Ţării Promise (Evrei 10:37-39). Dar privilegiile şi responsabilităţile noastre sunt mai mari. Nu L-am auzit pe Dumnezeu vorbind pe muntele Sinai, dar am văzut în Scriptură o descoperire a Sa mai mare decât cea de la muntele Sion: pe Dumnezeu întrupat, adică pe Isus Hristos (Evrei 12:18-24). Întrebarea este: Vom avea credinţă?

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Apocalipsa 4-10,
1. Cu ce seamănă fiecare dintre cele patru făpturi vii văzute de Ioan?
2. Cine stă pe calul gălbui, în viziunea lui Ioan?
3. Ce seminţii ale lui Israel nu apar în lista celor sigilaţi din Apocalipsa 7:4-8?
4. La ce râu erau legaţi patru îngeri?

Evanghelizare, Secţiunea 17, subcapitolul „Lucrarea pentru omenirea căzută”
5. Ce activitate va fi poarta de intrare în locurile unde adevărul va ocupa o poziţie înaltă?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!