Isus, Dătătorul odihnei

Evrei 1 şi 2 se concentrează pe întronarea lui Isus ca stăpân şi eliberator al poporului lui Dumnezeu. Capitolele 3 şi 4 Îl introduc pe Isus ca fiind Cel care ne oferă odihnă. Această progresie are sens dacă ne amintim că legământul cu David promitea că Dumnezeu avea să-i dea împăratului făgăduit şi poporului său odihnă, izbăvindu-l de „toţi vrăjmaşii ” (2 Samuel 7:10,11). Odihna aceasta este valabilă şi pentru noi acum, când Isus stă la dreapta lui Dumnezeu.

Cartea Evrei o descrie ca fiind atât odihna lui Dumnezeu, cât şi odihna de Sabat (Evrei 4:1-11). Dumnezeu le-a oferit odihna Sa lui Adam şi Evei. Primul Sabat a fost o experienţă a perfecţiunii cu Cel care a făcut posibilă perfecţiunea. Dumnezeu a mai promis şi odihna de Sabat deoarece adevărata păzire a Sabatului cuprinde şi făgăduinţa că Dumnezeu va restaura perfecţiunea de la început.

Când păzim Sabatul, ne amintim că Dumnezeu a luat măsuri perfecte pentru noi atunci când a creat lumea şi când a răscumpărat-o la cruce. Dar, pe lângă faptul că, în primul rând, ne îndreaptă înapoi spre săptămâna Creaţiei, adevărata păzire a Sabatului ne oferă în această lume imperfectă şi o pregustare a viitorului pe care Dumnezeu ni l-a promis.

1. Citeşte Geneza 15:13-21. Ce i-a promis Dumnezeu lui Avraam?

Când Dumnezeu i-a eliberat pe israeliţi din sclavia Egiptului, scopul Lui a fost de a-i duce în ţara Canaan, unde puteau să-I slujească şi să-L asculte nestingheriţi (Exodul 8:1; Psalmii 105:43-45), inclusiv să se bucure de odihna de Sabat pe care faraonul le-o interzisese (Exodul 5:5). Ţara Canaan era moştenirea pe care Dumnezeu i-o făgăduise părintelui lor Avraam, pentru că acesta ascultase de glasul Său şi îşi părăsise ţara natală ca să meargă în Ţara Promisă (Geneza 11:31-12:4).

Scopul pentru care Dumnezeu le-a dăruit copiilor lui Israel ţara Canaan nu a fost doar acela de a o lua în stăpânire. El i-a adus la Sine (Exodul 19:4). Dorinţa Lui era ca ei să locuiască într-o ţară unde să se poată bucura de o relaţie strânsă cu El, fără niciun impediment, şi să fie o mărturie pentru lume despre cine era adevăratul Dumnezeu şi ce I-a oferit El poporului Său. Asemenea Sabatului Creaţiei, ţara Canaan a fost un cadru care a făcut posibilă relaţia apropiată cu Răscumpărătorul lor şi desfătarea în bunătatea Lui.

În Deuteronomul 12:1-14, Domnul le-a spus israeliţilor că aveau să intre în odihna Lui nu atunci când vor intra în ţară, ci după ce vor elibera ţara de idolatrie. După aceea, Dumnezeu avea să le arate lor, celor aleşi ai Săi, un loc unde va locui printre ei.

2. Care sunt cele două lucruri pe care odihna de Sabat le comemorează şi ce legătură există între ele? Exodul 20:8-11

Dumnezeu a asociat Sabatul săptămânii Creaţiei cu eliberarea din Egipt. El le-a poruncit israeliţilor să păzească ziua a şaptea ca un memorial al lucrării Lui creatoare şi al răscumpărării lor din Egipt. Atât Creaţia, cât şi răscumpărarea sunt înscrise în porunca despre Sabat. După cum nu ne-am creat singuri, la fel nu ne putem nici răscumpăra singuri. Este o lucrare pe care doar Dumnezeu o poate face şi, prin faptul că ne odihnim, recunoaştem dependenţa noastră de El nu doar în ce priveşte existenţa, ci şi în ce priveşte mântuirea. Păzirea Sabatului este o expresie grăitoare a mântuirii care se capătă doar prin credinţă.

Cum ne ajută păzirea Sabatului să înţelegem totala noastră dependenţă de Dumnezeu?

3. De ce poporul Israel nu a putut să intre în odihna promisă? Evrei 3:12-19

Trista istorie ne spune că cei care au fost eliberaţi din Egipt nu au putut intra în odihna pe care Dumnezeu le-o făgăduise. Când au ajuns la Cades-Barnea, la hotarele Ţării Promise, israeliţilor le-a lipsit credinţa de care aveau nevoie. Numeri 13 şi 14 arată că iscoadele din Israel „au înnegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră” (Numeri 13:32). Ei au declarat că ţara era bună, dar i-au avertizat că locuitorii erau puternici, iar cetăţile, întărite şi că nu aveau să fie în stare să o cucerească.

Iosua şi Caleb au fost de acord că ţara era bună şi nu au pus în discuţie faptul că oamenii erau puternici şi cetăţile, întărite. Ei au mai spus că Dumnezeu era cu ei şi că îi va duce în ţară (Numeri 14:7-9). Cu toate acestea, poporul care văzuse cum Dumnezeu distrusese Egiptul prin plăgi (Exodul 7-12), cum nimicise armata faraonului în Marea Roşie (Exodul 14), cum îi dăduse pâine din cer (Exodul 16) şi apă din stâncă (Exodul 17) şi cum Îşi manifestase prezenţa şi călăuzirea neîntreruptă prin nor (Exodul 40:36-38) a dat greş în a se încrede în El acum. Este surprinzător şi tragic, totodată, că generaţia care a văzut asemenea dovezi ale puterii lui Dumnezeu a devenit un simbol al necredinţei (Neemia 9:15-17; Psalmii 106:24-26; 1 Corinteni 10:5-10).

Dumnezeu le-a promis copiilor Săi daruri care trec dincolo de posibilităţile umane. De aceea, le primim datorită harului, prin credinţă. Evrei 4:2 lămureşte că făgăduinţa pe care poporul a primit-o „nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce ”.

Copiii lui Israel au călătorit ca un popor până la hotarele Ţării Promise. Când s-au confruntat cu rapoartele contradictorii, ei s-au identificat cu cei fără credinţă. Credinţa, sau lipsa ei, este molipsitoare. Iată de ce Epistola către evrei le atrage atenţia destinatarilor ei să vegheze „unii asupra altora”, să se îndemne „la dragoste şi la fapte bune” (Evrei 10:24) şi „nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu” (Evrei 12:15).

Cum îţi poţi ajuta fraţii de credinţă să aibă o credinţă puternică? Cum te poţi asigura că nu spui sau nu faci niciodată nimic care ar slăbi credinţa celui de lângă tine?

4. Ce înseamnă să intri în odihnă „astăzi” în lumina păzirii Sabatului? Evrei 4:4-8

Necredinţa a împiedicat generaţia din pustie să intre în odihna promisă de Dumnezeu. Dar Dumnezeu a continuat să îndemne poporul să intre în această odihnă şi să nu-şi împietrească inima. Pavel repetă de multe ori că făgăduinţa lui Dumnezeu „rămâne” (Evrei 4:1,6,9). El foloseşte, în greacă, verbele sinonime kataleipō şi apoleipō, „a rămâne”, subliniind că „rămâne în picioare promisiunea intrării în odihna Lui” (Evrei 4:1). Faptul că invitaţia de a intra în această odihnă a fost repetată în timpul lui David (Evrei 4:6,7, cu referire la Psalmii 95) presupune că făgăduinţa nu fusese revendicată şi că era încă accesibilă. De fapt, Pavel sugerează că experienţa adevăratei odihne de Sabat a fost valabilă încă de la Creaţie (Evrei 4:3,4).

Dumnezeu ne invită „astăzi” să intrăm în odihna Sa. „Astăzi” este un concept foarte important în Scriptură. Când a reînnoit legământul poporului cu Dumnezeu la hotarele Ţării Promise, Moise a subliniat importanţa adverbului de timp „astăzi” (Deuteronomul 5:3; compară cu Deuteronomul 4:8; 6:6 etc.). A fost un timp de reflecţie pentru popor, ca să recunoască credincioşia lui Dumnezeu (Deuteronomul 11:2-7) şi de luare a deciziei de a asculta de Domnul (Deuteronomul 5:1-3). În mod asemănător, Iosua le-a adresat următorul îndemn israeliţilor din vremea sa: „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi” (Iosua 24:15).

În acelaşi fel, „astăzi” pentru noi este un timp al deciziilor, al ocaziilor, dar şi al pericolului, după cum a fost mereu pentru poporul lui Dumnezeu (vezi 2 Corinteni 6:20). „Astăzi” apare de cinci ori în Evrei 3 şi 4 şi faptul acesta subliniază importanţa ascultării de glasul lui Dumnezeu (Evrei 3:7,15; 4:7), pentru că, dacă nu ascultăm şi nu credem Cuvântul lui Dumnezeu, vom ajunge să fim neascultători şi să ne împietrim inimile. Acest lucru ar putea chiar să ne împiedice să intrăm în Canaanul ceresc, la fel cum a împiedicat generaţia din deşert să intre în Canaanul pământesc. Dar Isus i-a înfrânt pe vrăjmaşii noştri (Evrei 2:14-16) şi a inaugurat un nou legământ (Evrei 8-10). Prin urmare, ne putem apropia „cu deplină încredere de scaunul harului” (Evrei 4:14-16). Apelul „astăzi” ne invită să recunoaştem că Dumnezeu a fost credincios faţă de noi şi ne-a oferit toate motivele ca să-l acceptăm invitaţia chiar acum, fără întârziere.

Ce decizii spirituale trebuie să iei „astăzi”, adică să nu mai amâni pentru o altă zi? Care au fost experienţele tale din trecut când ai amânat să faci ce ştiai că Dumnezeu voia să faci imediat?

5. Citeşte Evrei 3:11 şi Evrei 4:1,3,5,10. Cum caracterizează Dumnezeu odihna în care ne invită să intrăm?

Atât porunca despre Sabat din Exodul 20:8-11, cât şi reafirmarea ei prin gura lui Moise, din Deuteronomul 5:12-15, ne invită să ne aducem aminte ce a făcut Dumnezeu pentru noi. În cuvintele scrise pe piatră, atenţia ne este îndreptată către finalul lucrării Sale de Creaţie (Exodul 31:18; 34:28). În Deuteronomul, poporului i se porunceşte să ţină Sabatul în virtutea eliberării din robia egipteană, pe care tot Dumnezeu o realizase pentru ei. Ieşirea din Egipt arăta spre lucrarea supremă de eliberare din păcat pe care Hristos avea să o realizeze la cruce, atunci când a zis: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:30). Astfel, Sabatul are o dublă binecuvântare şi o semnificaţie specială pentru noi, creştinii.

6. Citeşte Evrei 4:9-11,16. Ce anume suntem chemaţi să facem?

Odihna de Sabat celebrează atât finalizarea Creaţiei lui Dumnezeu (Geneza 2:1-3; Exodul 20:8-11), cât şi finalizarea lucrării Sale de răscumpărare (Deuteronomul 5:12-15). În mod similar, întronarea lui Isus în templul ceresc celebrează finalizarea misiunii Lui de a aduce o jertfă desăvârşită pentru salvarea noastră (Evrei 10:12-14).

De remarcat că Dumnezeu Se odihneşte doar după ce S-a asigurat că noi suntem bine. La sfârşitul săptămânii Creaţiei, Dumnezeu S-a odihnit după ce terminase de creat lumea. Mai târziu, El S-a odihnit în templu doar după ce cucerirea ţării pe care i-o făgăduise lui Avraam a fost dusă la bun sfârşit prin victoriile lui David şi copiii lui Israel „au locuit în linişte” (1 Împăraţi 4:21-25; compară cu Exodul 15:18-21; Deuteronomul 11:24; 2 Samuel 8:1-14). Dumnezeu a avut o casă a Sa, construită special pentru Sine, doar după ce poporul şi împăratul au avut case pentru ei înşişi.

Cum putem intra în odihna Lui chiar acum? Cu alte cuvinte, cum ne putem odihni, prin credinţă, în asigurarea mântuirii pe care o avem în Hristos, şi nu în noi înşine?

7. Ce diferenţe găseşti între textele de mai jos cu privire la semnificaţia Sabatului? Exodul 20:8-11 compară cu Deuteronomul 5:12-15 şi Evrei 4:8-11

După cum am văzut deja, textele din Exodul şi din Deuteronomul ne invită să ne uităm în trecut. Ele ne îndeamnă să ne odihnim în Sabat ca să celebrăm ce a realizat Dumnezeu prin crearea lumii şi prin răscumpărarea poporului Său. Totuşi, Evrei 4:9-11 ne invită să privim în viitor. Ne spune că Dumnezeu ne-a pregătit o odihnă de Sabat care este în viitor. Ne sugerează o nouă dimensiune a păzirii Sabatului. Odihna de Sabat nu doar comemorează biruinţele lui Dumnezeu din trecut, ci şi celebrează promisiunile Sale din viitor.

Dimensiunea escatologică a păzirii Sabatului a existat dintotdeauna, dar a fost adesea neglijată. După cădere, ea a ajuns să însemne promisiunea că, într-o zi, Dumnezeu va restaura creaţia, aducând-o la slava ei de la început prin intermediul lui Mesia. Dumnezeu ne-a poruncit să celebrăm actele Sale de răscumpărare prin păzirea Sabatului, deoarece Sabatul arată înainte spre punctul culminant al răscumpărării, în cadrul unei noi creaţii. Păzirea Sabatului este o anticipare a cerului în această lume imperfectă.

În tradiţia iudaică, lucrul acesta a fost clar dintotdeauna. În Viaţa lui Adam şi a Evei, o lucrare scrisă între 100 î.Hr. şi 200 d.Hr. (în James H. Charlesworth, ed., The Old Testament Pseudepigrapha, vol. 2, p. 18), se spune că „ziua a şaptea este un semn al învierii, al odihnei veacurilor viitoare”. O altă sursă iudaică antică spune: Veacul care va veni este „ziua în care odihna deplină a Sabatului este veşnică”. – Jacob Neusner, The Mishnah, a New Translation, p. 873. O sursă mai târzie, Othiot of Rabby Akiba, afirmă: „Israel a spus înaintea Celui Sfânt, binecuvântat să fie El: «Stăpâne al lumii, dacă noi păzim poruncile, ce răsplată vom avea?» El le-a răspuns: «Lumea de apoi.» Ei I-au zis: «Arată-ne cum este.» Şi El le-a arătat Sabatul.” – Theodore Friedman, „The Sabbath Anticipation of Redemption”, Judaism: A Quarterly Journal, vol. 16, pp. 443, 444.

Sabatul este ca să sărbătorim, ca să ne bucurăm şi ca să fim recunoscători. Când păzim Sabatul, arătăm că noi credem promisiunile lui Dumnezeu şi că Îi acceptăm darul harului. Sabatul înseamnă o credinţă vie şi plină de viaţă. În ce priveşte faptele, păzirea Sabatului este, probabil, expresia deplină a convingerii că noi suntem mântuiţi prin har, prin credinţa în El.

Cum putem învăţa să păzim Sabatul într-un mod care să arate că, într-adevăr, am înţeles ce înseamnă mântuirea prin har, prin credinţă, fără faptele Legii?

În cartea Evrei, Pavel foloseşte odihna de Sabat drept simbol al mântuirii prin har pe care Dumnezeu ne-o oferă. Sensul pe care el îl atribuie acestei odihne implică faptul că Sabatul a fost preţuit şi respectat de credincioşi. Totuşi, începând cu secolul al II-lea d.Hr., avem dovezi despre o schimbare decisivă în biserică. Păzirea Sabatului a încetat să mai fie considerată un simbol al mântuirii şi a fost, în schimb, văzută ca un simbol al loialităţii faţă de iudaism şi faţă de vechiul legământ, care trebuia evitat. Păzirea Sabatului devenise totuna cu „simpatizarea” iudaismului. Ignatius Antioch (circa 110 d.Hr.) remarca: „Aceia care au trăit potrivit vechii rânduieli au găsit o nouă speranţă. Ei nu mai ţin Sabatul, ci ziua Domnului – ziua în care am fost readuşi la viaţă cu Hristos.” – Jacques B. Doukhan, Israel and the Church: Two Voices for the Same God (Hendrickson Publishers, Peabody, MA, 2000, p. 42). Pierderea înţelegerii despre păzirea Sabatului ca simbol al mântuirii prin har a dus la lepădarea Sabatului în biserica creştină.

„Pentru toţi aceia care primesc Sabatul ca un semn al puterii creatoare şi răscumpărătoare a lui Hristos, el va fi o desfătare. Văzându-L pe Hristos în Sabat, ei se desfată în El. Sabatul îi îndrumă către lucrările creaţiunii, ca o dovadă a marii Lui puteri de a mântui. În timp ce ne atrage atenţia către pacea Edenului care a fost pierdută, el ne vorbeşte despre pacea restabilită prin Mântuitorul. Fiecare lucru din natură repetă chemarea Lui: «Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă» (Matei 11:28).” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 289.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Geneza 3-9
1. Cine a fost numită „mama tuturor celor vii”?
2. Ce semnificaţie are numele Noe?
3. În a câta zi după intrarea lui Noe în corabie a venit potopul?
4. Cine a promis că se va uita la curcubeul din nori?

Evanghelizare, Secţiunea 17, subcapitolul „Un mare seceriş din rândul evreilor”
5. Ce va fi pentru evrei ca „zorile unei creaţii noi”?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!