Ascultarea, rodul redeşteptării

Putem găsi o ilustrare a impactului redeşteptării asupra vieţii cotidiene în redeşteptarea care a avut loc în Ţara Galilor în anul 1904.

Evan Roberts împreună cu câţiva prieteni de-ai săi au început să se roage serios pentru revărsarea Duhului Sfânt. Pe lângă rugăciune, ei au studiat Scriptura şi au dat mărturie despre credinţa lor. Iar Duhul Sfânt a fost revărsat într-adevăr.

Viaţa oamenilor s-a schimbat. În sase luni, în Ţara Galilor s-au convertit 100 000 de persoane. Rezultatele acestei redeşteptări au fost simţite în toată ţara. În timpul zilei, oamenii se adunau cu miile în biserici ca să se roage. Minerii aspri, care ştiau doar să înjure şi să blesteme, au devenit oameni politicoşi şi binevoitori. Vocabularul lor se schimbase atât de radical, încât nici caii pe care îi foloseau în mină nu le mai recunoşteau comenzile! Inimile lor fuseseră transformate şi, astfel, au început să ducă o viaţă de ascultare.

Aceasta este, de altfel, dovada incontestabilă a adevăratei redeşteptări!

Rezultatul redeşteptării nu este neapărat un simţământ cald, de apropriere de Domnul, ci este schimbarea vieţii. Au existat situaţii în care scriitorii Bibliei s-au simţit foarte aproape de Domnul, dar şi situaţii în care s-au simţit foarte departe de El. Au existat ocazii în care au plutit de fericire şi s-au desfătat cu prezenţa Sa, dar şi ocazii în care nu au simţit prezenţa Sa nicidecum.

Rezultatul redeşteptării nu este neapărat un sentiment pozitiv, ci o viaţă trăită altfel. Nu sentimentele sunt roadele redeşteptării, ci ascultarea. Ideea aceasta reiese clar din viaţa ucenicilor de după Cincizecime.

1. Studiază comportamentul lui Petru înainte de răstignire, după înviere şi după Cincizecime. Ce poţi observa? În ce mod s-au schimbat atitudinile sale după aceste mari evenimente?

Matei 26:69-74 – Comportamentul lui Petru înainte de răstignire;
Ioan 21:15-19 – Comportamentul lui Petru după înviere;
Faptele 5:28-32 – Comportamentul lui Petru după Cincizecime.

Revărsare a Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii a produs schimbări foarte mari în viaţa lui Petru, transformându-l dintr-un credincios slab şi şovăitor într-un ucenic plin de credinţă şi ascultător, dintr-un om nesăbuit, cunoscut pentru promisiunile lui deşarte, într-un bărbat plin de credinţă, de curaj şi de zel misionar. Experienţa sa ne arată ce poate face Duhul Sfânt pentru cel care I se predă Domnului cu credinţă şi supunere.

Un bun exemplu de om al credinţei, care a plătit cu viaţa pentru ascultarea lui, este Ştefan.

2. Ce se spune despre Ştefan în următoarele pasaje? Faptele 6:3-10; 7:55.

În urma umplerii cu Duhul Sfânt, ucenicii au dus o viaţă altruistă şi evlavioasă. Drumul parcurs de ei a fost de la credinţă la ascultare. Uneori, lupta spirituală devenea aprigă, dar Isus, Mântuitorul şi Domnul lor, era lângă ei şi îi întărea în credinţă. Mulţi dintre ei au fost loviţi cu pietre, au fost aruncaţi în închisoare, au fost arşi pe rug şi au călătorit cu vase care au naufragiat. Mulţi alţii au murit ca martiri, plătind un preţ neaşteptat de mare pentru ascultarea lor.

Din Faptele 7 aflăm că Ştefan a ţinut o predică extraordinară în care a prezentat pe scurt istoria lui Israel, referindu-se pe rând la Avraam, Isaac, Iacov, Iosif, Moise, David şi Solomon. Intenţia lui a fost să descrie credincioşia lui Dumnezeu în comparaţie cu necredincioşia israeliţilor. În concluzia predicii sale, el i-a acuzat pe conducătorii religioşi de călcarea legământului cu Dumnezeu şi de împotrivire faţă de lucrarea Duhului Sfânt (Faptele 7:51,52).

3. Ce s-a întâmplat cu Ştefan în urma acestei curajoase mărturii în favoarea Domnului Isus? Care poate fi preţul credincioşiei? Faptele 7:54-60.

Ştefan a ascultat de chemarea lui Dumnezeu şi şi-a împlinit misiunea cu credincioşie, acceptând chiar să îşi dea viaţa pentru El. Poate că noi nu vom fi chemaţi să murim pentru credinţa noastră, dar, dacă vom primi totuşi această chemare vreodată, se va cere şi din partea noastră să rămânem devotaţi Domnului nostru fără ezitare, până la sfârşit.

Ce ai face dacă te-ai afla într-o situaţie în care viaţa ta ar fi pusă în pericol datorită mărturiei tale puternice? Fără îndoială că în acest moment nu poţi să ştii cu exactitate ce vei face, dar, judecând după conduita ta de până acum, ce atitudine crezi că ai avea într-un astfel de caz?

Saul credea că împlineşte voia lui Dumnezeu când îi urmărea cu îndârjire pe adepţii lui Isus care, din punctul lui de vedere, nu erau decât nişte fanatici. Neştiind cât de mult se înşela, el a făcut o călătorie până la Damasc cu scopul de a-i prinde şi a-i aduce cu forţa înapoi, la Ierusalim. Totuşi, pe drum l-a aşteptat o surpriză: s-a întâlnit cu Isus Însuşi! Această întâlnire a avut un impact semnificativ atât asupra vieţii lui, cât şi asupra întregii lumi.

4. Citeşte experienţa convertirii lui Pavel din Faptele 9:1-9. De ce l-a trimis Domnul la Anania imediat după această experienţă? Ce lecţie importantă desprindem de aici?

„Mulţi nutresc ideea că Îi datorează numai lui Hristos lumina şi experienţele pe care le au, independent de urmaşii Săi recunoscuţi de pe pământ. Isus este Prietenul păcătoşilor şi inima Lui este mişcată de durerile lor. EI are toată puterea atât în cer, cât şi pe pământ; însă EI îi îndrumă pe păcătoşi la biserică, pe care EI a făcut-o un canal de lumină pentru lume.

În mijlocul oarbei lui rătăciri şi prejudecăţi, când a primit o descoperire a lui Hristos pe care Îl prigonea, Saul a fost adus în legătură directă cu biserica Domnului care, este lumina lumii.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 122

5. Ce poruncă surprinzătoare i-a dat Domnul lui Anania? Ce atitudine a trebuit să adopte Anania pentru a împlini această poruncă? Faptele 9:10-16.

Încearcă să te pui în locul lui Pavel, după întâlnirea cu Domnul Isus pe drumul spre Damasc. Cât de uluit trebuie să fi fost! De asemenea, încearcă să te pui în locul lui Anania. Cât de uluit trebuie să fi fost şi el! Ce învăţăm de aici despre faptul că este posibil ca Domnul să ne cheme să facem anumite lucruri pe care, în momentul respectiv, nu le înţelegem? De ce trebuie să ascultăm de porunca Sa, în ciuda acestui fapt?

De-a lungul anilor de slujire, Pavel a fost călăuzit, convins, instruit şi împuternicit de Duhul Sfânt. Odată, el i-a vorbit împăratului Agripa despre viziunea cerească pe care a avut-o pe drumul spre Damasc, iar la final i-a mărturisit că a fost trimis de Domnul atât la evrei, cât şi la neamuri cu următoarea însărcinare: „Să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea lui Satana la Dumnezeu şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi” (Faptele 26:18).

6. Ce remarcăm în atitudinea apostolului Pavel faţă de viziunea primită pe drumul spre Damasc, din punct de vedere al modului în care a acceptat îndemnul Duhului Sfânt? Compară atitudinea sa cu atitudinea împăratului Agripa. Faptele 26:19-32.

Spre deosebire de Pavel, împăratul Agripa nu s-a supus lucrării Duhului Sfânt. Importanţa exagerată pe care şi-o acorda şi dorinţele lui egoiste au intrat în conflict cu îndemnul Duhului la o viaţă nouă în Hristos.

Domnul Isus a făcut o declaraţie în acest sens: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina ca să nu vă cuprindă întunericul! Cine umblă în întuneric nu ştie unde merge. Câtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină ca să fiţi fii ai luminii” (Ioan 12:35,36).

Dacă ascultăm îndeaproape de îndrumările Duhului Sfânt şi dacă umblăm în lumina adevărului divin, Dumnezeu ne va descoperi mereu mai multă lumină şi mai mult adevăr. În acelaşi timp, pe măsură ce respingem îndemnurile Duhului Sfânt şi ne împotrivim Lui, inimile noastre se împietresc.

„Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” (Faptele 26:28) Acestea sunt cuvintele cele mai impresionante şi mai triste din întreaga Biblie. Suntem şi noi expuşi riscului de a nutri o atitudine similară? Spre exemplu, sunt compromisurile pe care le facem în viaţa creştină o altă manifestare a ideii exprimate de Agripa?

Duhul Sfânt a avut un rol însemnat în toate aspectele vieţii Domnului Isus. Naşterea Sa a fost posibilă datorită Duhului Sfânt. De asemenea El a fost „uns cu Duhul Sfânt şi cu putere” la botez, la începutul lucrării Sale (Matei 1:20; 3:16,17; Faptele 10:34-38). După aceea, pe parcursul vieţii Sale, El a împlinit mereu voia Tatălui (Ioan 8:29; Evrei 10:7).

7. Citeşte Filipeni 2:5-8. Ce aspecte ale vieţii pline de Duh Sfânt sunt amintite în această descriere a Domnului Isus?

Acela care avea chipul lui Dumnezeu „S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi” de privilegiile şi de prerogativele pe care le avea ca egal al lui Dumnezeu şi a devenit „rob”. El a fost rob în sensul că S-a supus complet voinţei Tatălui: „S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2:8). Prin viaţa Sa, Domnul Isus ne-a arătat ce înseamnă o viaţă plină de Duh Sfânt: o viaţă de ascultare de bunăvoie şi de supunere smerită faţă de voinţa Tatălui, o viaţă de rugăciune, devotată slujirii şi misiunii, o viaţă caracterizată de dorinţa înflăcărată de a-i vedea pe alţii mântuiţi în Împărăţia lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel afirmă că ucenicii Domnului au primit „harul şi apostolia” ca să aducă „pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei, pe toate neamurile” (Romani 1:5). Pe de altă parte însă, neamurile „se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire” (Romani 2:8).

8. În Romani 6:15-23, Pavel foloseşte două expresii contrastante: „robi ai păcatului” şi „robi ai neprihănirii”. De asemenea, în Romani 8:12-17 el vorbeşte despre „un duh de robie” şi „un duh de înfiere”. Ce înseamnă aceste expresii în lumina experienţei tale cu Domnul, cu credinţa, cu lupta împotriva păcatului şi cu eforturile de a fi plăcut înaintea Sa?

„La poarta care dă spre cărarea ce duce la viaţă veşnică, Dumnezeu aşează credinţa şi marchează întregul drum cu lumina, pacea şi bucuria ascultării de bunăvoie. În acest fel, călătorul păstrează mereu înaintea sa semnul înaltei sale chemări în Hristos. Premiul se află mereu la vedere. Pentru el, poruncile lui Dumnezeu sunt neprihănire, bucurie şi pace prin Duhul Sfânt.” – Ellen G. White, In Heavenly Places, p. 183

„Făgăduinţa Duhului Sfânt nu este mărginită la vreun veac anume sau la vreo rasă de oameni anume. Domnul Hristos a declarat că influenţa divină a Duhului Său avea să fie cu urmaşii Săi până la sfârşit. Din Ziua Cincizecimii şi până acum, Mângâietorul a fost trimis la toţi aceia care s-au predat complet pe ei înşişi Domnului şi slujirii Lui. La toţi aceia care L-au primit pe Hristos ca Mântuitor personal, Duhul Sfânt a venit ca un sfătuitor, ca unul care-i sfinţeşte, ca o călăuză şi un martor. Cu cât credincioşii au umblat mai strâns cu Dumnezeu, cu atât mai clar şi mai puternic au dat mărturie despre iubirea Răscumpărătorului lor şi despre harul Său mântuitor. Bărbaţii şi femeile care, în decursul lungi lor secole de prigoană şi încercări, s-au bucurat de o mare măsură a prezenţei Duhului Sfânt în viaţa lor au fost nişte semne şi minuni în lume. Înaintea îngerilor şi înaintea oamenilor, ei au prezentat puterea transformatoare a iubirii mântuitoare.” – Idem, Faptele apostolilor, p. 49

Întrebări pentru discuţie

1. Citeşte Faptele 5:1-11. Ce putem învăţa din această relatare impresionantă şi, într-o oarecare măsură, înfricoşătoare? De ce a fost necesară o pedeapsă atât de dură?

2. Meditează la secţiunea de joi a studiului, unde s-a amintit faptul că Isus „S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi” pentru a-Şi împlini misiunea pe pământ. Cum putem aplica acest principiu la viaţa noastră de credinţă? De ce sunt tăgăduirea de sine şi moartea faţă de sine atât de importante pentru cei care caută redeşteptarea şi reforma?

3. „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” (Faptele 26:28) Discutaţi în cadrul grupei implicaţiile acestor cuvinte fatale.