Discernământul, un scut pentru redeşteptare

La începutul slujirii mele ca pastor, am studiat Biblia cu o familie dintr-o zonă rurală din Tennessee. Într-o zi, a intrat în cameră un bărbat solid care fuma un trabuc. S-a oprit în faţa noastră şi a declarat fericit că Domnul îl vindecase de cancer la plămâni!

M-am gândit de multe ori la experienţa aceasta. Bărbatul acesta credea cu sinceritate că Duhul Sfânt îl vindecase în mod miraculos. Însă a devenit vindecarea lui o realitate ca urmare a credinţei sale? Sunt semnele şi minunile întotdeauna nişte dovezi ale lucrării Duhului Sfânt? Ne putem întemeia credinţa doar pe semne şi minuni? Ce rol au semnele şi minunile într-o falsă redeşteptare?

Când abordăm tema redeşteptării, trebuie să ne punem întrebarea: Este oare posibil ca Diavolul să creeze un fals extaz religios pentru a da impresia că a avut loc o redeşteptare autentică?

Săptămâna aceasta ne vom opri asupra semnelor distinctive ale redeşteptării autentice şi le vom compara cu semnele redeşteptării false. Cunoaşterea deosebirilor dintre ele ne vor feri de amăgirile vrăjmaşului.

În centrul spiritualităţii autentice se află cunoaşterea lui Dumnezeu şi împlinirea voii Sale (Ioan 17:3; Evrei 10:7). Orice aşa-numită „redeşteptare” care pune accent mai degrabă pe experienţă decât pe ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu îşi ratează scopul. Duhul Sfânt nu ne va duce niciodată într-o altă direcţie decât aceea arătată de Cuvântul Sfânt. Din contră, El ne îndrumă spre Cuvânt (2 Timotei 3:15,16). Scriptura este fundamentul şi esenţa oricărei redeşteptări reale.

1. Ce ne spun următoarele pasaje din Psalmul 119 despre relaţia dintre redeşteptare şi Cuvântul lui Dumnezeu? Enumără toate beneficiile spirituale pe care ni le aduce Cuvântul. Ce înseamnă aceste făgăduinţe în mod practic, în experienţa noastră cu Domnul? Psalmii 119: 11, 25, 28, 49, 50, 67, 81, 105, 130, 154.

În predica despre Pâinea vieţii, Domnul Isus a explicat care este esenţa redeşteptării şi temelia vieţii spirituale: „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă” (Ioan 6:63). Afirmaţia aceasta are o importanţă deosebită pentru noi. Duhul Sfânt – sursa redeşteptării spirituale – le vorbeşte prin Cuvânt celor care îl primesc prin credinţă şi le oferă o viaţă spirituală profundă. Redeşteptarea are loc atunci când Duhul Sfânt imprimă cuvintele Domnului Isus în mintea noastră: „Este scris: «Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu»” (Matei 4:4).

„În multe dintre redeşteptările din ultima jumătate de secol, au fost implicate, într-o măsură mai mare sau mai mică, aceleaşi forţe care îşi vor manifesta influenţa în mişcările mai ample din viitor. În toate există entuziasm şi un amestec bine proporţionat de adevăr şi falsitate care induce în eroare. În ciuda acestui fapt, nimeni nu trebuie să se lase înşelat. În lumina Cuvântului lui Dumnezeu, nu este greu de stabilit natura acestor mişcări. Oriunde oamenii neglijează mărturia Bibliei, întorcând spatele acelor adevăruri clare şi răscolitoare pentru suflet care cer abnegaţie şi renunţare la lume, putem fi siguri că binecuvântarea lui Dumnezeu nu este revărsată.” – EIlen G. White, Tragedia veacurilor, p. 464

Esenţa redeşteptării autentice este descoperirea voii lui Dumnezeu aşa cum este ea indicată în Cuvântul Său. Domnul Isus a dus o viaţă plină de Duhul Sfânt. De la naştere la moarte, a fost condus şi împuternicit de Duhul Sfânt.

În esenţă, redeşteptarea înseamnă cunoaşterea Domnului Isus. Ea constă dintr-o revigorare a facultăţilor spirituale şi este o experienţă personală indispensabilă. În acest sens, apostolul Pavel le mărturiseşte efesenilor că rugăciunea sa era ca ei să cunoască „dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă” ca să poată ajunge „plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:19).

În parabola despre cele zece fecioare, cinci dintre ele sunt descrise ca având numai o formă de evlavie şi de credinţă, dar nu şi o experienţă vie cu Domnul. În final, Isus arată care este marea lor lipsă: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!” (Matei 25:12).

Cunoaşterea lui Dumnezeu duce întotdeauna la ascultare. Legea ne descoperă dragostea Sa. Cu cât avem o relaţie mai profundă cu Hristos, cu atât avem o dorinţă mai mare de a-I fi plăcuţi. Ascultarea este rodul iubirii. Cu cât Îl iubim mai mult, cu atât ne dorim mai mult să ascultăm de El. Este îndoielnică orice aşa-zisă redeşteptare care nu subliniază nevoia după pocăinţă pentru situaţiile în care am călcat Legea Sa cu bună ştiinţă. Exaltarea religioasă poate să dureze o vreme, dar nu va produce o schimbare spirituală durabilă.

2. Care sunt, din punctul de vedere al lui Ioan, dovezile că un om Îl cunoaşte pe Dumnezeu? 1 Ioan 2:3-6; 4: 7, 8, 20, 21.

În aceste pasaje, Ioan transmite foarte clar două idei principale: în primul rând, cunoaşterea de Dumnezeu duce la păzirea poruncilor Sale, iar, în al doilea rând, dragostea de Dumnezeu duce la iubirea de oameni. Putem conchide, fără să greşim, că spiritualitate a autentică se va manifesta prin transformarea vieţii. Esenţa re deşteptării nu este senzaţia plăcută a apropierii de Isus, ci o viaţă transformată, plină de bucuria de a-I sluji lui Isus. Marele scop pe care îl urmăreşte Dumnezeu prin redeşteptare este acela de a ne aduce mai aproape de El, de a ne întări consacrarea faţă de planul Său pentru viaţa noastră şi de a ne trimite între oameni pentru a susţine cauza Sa prin mărturia noastră.

Cum sunt relaţiile tale cu oamenii? Ce iţi spune aceasta despre relaţia ta cu Domnul? Ce poţi face pentru a-ţi îmbunătăţi relaţia cu oamenii şi cu Domnul?

Una dintre cerinţele redeşteptării adevărate este să trecem dincolo de crusta de gheaţă a formalismului şi, totodată, să ne ferim de flăcările mistuitoare ale fanatismului. Formalismul înseamnă încremenirea la nivelul de spiritualitate existent la un moment dat. El se mulţumeşte cu câteva fărâme de religie, dar neagă realitatea vie a credinţei. De cealaltă parte, fanatismul este tendinţa de a duce totul la extrem. El este o manifestare unilaterală, deoarece pune accent pe un aspect al credinţei şi le neglijează pe celelalte. În multe cazuri, fanaticii manifestă autosuficienţă şi spirit de critică. Apostolul Pavel avea o mare dorinţă pentru membrii bisericii creştine: „Ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire” (Efeseni 4:14).

3. Ce aflăm despre formalism din cuvintele prin care Isus îi mustră pe farisei? Matei 23:27,28; Luca 11:39,40; Marcu 7:5-9.

4. Ce aflăm despre cei care cred că semnele şi minunile sunt o dovadă a calităţii de urmaşi credincioşi ai lui Isus? Matei 7:21-23.

În ambele situaţii, problema de fond este legată de starea inimii. Semnele şi minunile nu pot substitui niciodată credinţa biblică autentică. Ele nu pot lua locul supunerii faţă de voia lui Dumnezeu şi faţă de Cuvântul Său. Esenţa redeşteptării reale este credinţa care pătrunde adânc în suflet, conducând la o viaţă de ascultare de Domnul. Când se bazează pe Biblie, ea este un ecou al cuvintelor lui Ioan: „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră” (1 Ioan 5:4).

„Ce tip de credinţă biruie lumea? Credinţa care Îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor personal, credinţa pe care o ai atunci când îţi recunoşti neputinţa, incapacitatea totală de a te mântui, şi te prinzi, ca de singura ta speranţă, de Ajutorul care are putere să izbăvească.” – Ellen G. White, Asemenea lui Hristos, p. 21

Spre ce înclini mai uşor: spre formalism şi tradiţie ori spre experienţă şi exaltare? Cum poţi să păstrezi echilibrul?

De multe ori, redeşteptările false pun accentul în primul rând pe minuni. Însă redeşteptările adevărate au în centru slujirea. În timp ce redeşteptările false scot în evidenţă semnele şi minunile spectaculoase, redeşteptările adevărate recunosc faptul că minunea cea mai mare este o viaţă schimbată.

Minunile de vindecare ale Domnului Isus atestau faptul că El era Mesia. Ca Răscumpărător al nostru milos, El era preocupat de alinarea suferinţei oamenilor. Însă cea mai mare preocupare a Sa era mântuirea tuturor celor pe care îi atingea cu harul Său vindecător. Scopul lucrării Sale de răscumpărare era acela de a căuta şi a mântui omenirea pierdută (Luca 19:10). În ocazia în care a vindecat un slăbănog, Isus le-a spus fariseilor cârtitori: „Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, «Scoală-te», a zis El slăbănogului, «ridică-ţi patul şi du-te acasă»” (Matei 9:6). În urma acestei minuni, mulţimea L-a lăudat pe Dumnezeu (Matei 9:8).

Observăm, aşadar, că minunile erau o parte a lucrării Sale de slujire, şi nu ţinta ei principală.

5. Ce ne spun textele următoare despre modul În care vor fi amăgiţi oamenii În zilele finale ale istoriei? 2 Tesaloniceni 2:9-12; Matei 24:11-13,24; Apocalipsa 19:20.

În ultimele zilele, oamenii se vor lăsa înşelaţi de nişte false minuni „pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi”. Când dorinţa după spectaculos este mult mai mare decât dorinţa după o viaţă nouă în Hristos, mintea este pregătită să primească înşelăciunea. Parabola cu omul bogat şi săracul Lazăr se încheie cu următoarele cuvinte frapante: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi” (Luca 16:31). Altfel spus, semnele şi minunile senzaţionale nu pot lua niciodată locul cunoaşterii şi al respectării Cuvântului lui Dumnezeu. Ascultarea de El este primordială; semnele şi minunile, dacă se produc, au întotdeauna o importanţă secundară.

Ce minuni s-au produs în viaţa ta, în umblarea cu Domnul? Ce ai învăţat din ele? Cât de importante sunt ele pentru credinţa ta?

6. Care sunt motivele principale pentru care Dumnezeu îi oferă bisericii Sale daruri spirituale? 1 Corinteni 12:4-7; Romani 12:4-8; Efeseni 4:11-16.

Darurile Duhului Sfânt pot fi împărţite în două mari categorii: darurile „calităţi” şi darurile „chemări”. De exemplu, darul ajutorării, cel al ospitalităţii, al îmbărbătării şi al învăţării altora sunt calităţi pe care Dumnezeu li le oferă credincioşilor (Romani 12:6-8). Darul de a fi apostol, profet, evanghelist sau pastor/învăţător este o chemare (Efeseni 4:11,12). Ambele tipuri de daruri au acelaşi obiectiv: consolidarea vieţii spirituale a bisericii şi pregătirea ei pentru misiune. Ele nu au fost date ca scop în sine, ci spre binele bisericii.

7. Ce înţelege apostolul Pavel prin expresia „umblaţi cârmuiţi de Duhul” din Galateni 5:16? Citeşte Galateni 5:22-25 şi notează roadele acestei vieţi trăite sub îndrumarea Duhului Sfânt. (Vezi şi Ioan 15:1-7.)

Orice presupusă redeşteptare care nu pune preţ pe roadele Duhului, ci pe intrarea în posesia darurilor Duhului, este periculoasă. Dacă Domnul le-ar oferi darurile Duhului credincioşilor care nu manifestă roadele Duhului, atunci biserica ar deveni o casă de egoişti şi de lăudăroşi. Ar fi la fel ca atunci când conectezi un cablu deteriorat la reţeaua electrică: un adevărat dezastru!

Feriţi-vă de redeşteptările care sunt preocupate mai degrabă de darurile şi de puterea Duhului Sfânt decât de ascultarea de voia lui Dumnezeu şi de transformarea caracterului pentru a aduce roadele Duhului.

Ce i-ai spune unei persoane care declară că a văzut cu ochii ei o manifestare supranaturală venită de la Dumnezeu? Cum ai putea să o ajuţi să îşi dea seama cine este sursa acelei manifestări? În ce mod ne ajută cunoştinţele despre marea luptă să descoperim cine se află în spatelor diferitelor minuni?

„Făgăduinţa primirii Duhului Sfânt nu este apreciată aşa cum ar trebui să fie. Împlinirea ei nu se realizează aşa cum ar fi fost posibil. Ceea ce face ca lucrarea Evangheliei să fie atât de lipsită de putere este tocmai absenţa Duhului Sfânt. Lucrătorii pot avea cunoştinţe, talente, elocvenţă şi toate aptitudinile naturale sau dobândite, dar, fără prezenţa Duhului lui Dumnezeu, nicio inimă nu va fi impresionată şi niciun păcătos nu va fi câştigat pentru Hristos. Pe de altă parte, dacă lucrătorii sunt în legătură cu Domnul Hristos şi dacă deţin darurile Duhului Sfânt, chiar şi cel mai neînzestrat şi cel mai puţin cunoscător dintre ucenicii Săi va avea o putere care va impresiona inimile. Domnul îi va face să fie mijlocul de manifestare a celei mai înalte puteri din univers.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 328

„Cuvintele apostolului, pline de un călduros apel, nu au rămas fără rod. Duhul Sfânt a lucrat cu mare putere şi mulţi ale căror picioare rătăciseră pe căi străine au revenit la credinţa lor de la început în Evanghelie. De atunci încolo, ei au rămas statornici în libertatea prin care Hristos îi făcuse liberi. În viaţa lor se manifestau roadele Duhului – «dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor». Numele lui Dumnezeu era proslăvit şi mulţi au fost adăugaţi la numărul credincioşilor din toată regiunea aceea.” – Idem, Faptele apostolilor, p. 388

Întrebări pentru discuţie

1. Meditează mai mult la contrastul dintre formalismul rece şi fanatismul nestăvilit. Putem afirma că aceste două poziţii se află la poli opuşi? Este posibil ca o biserică să fie concomitent şi fanatică, şi formalistă? Dacă da, cum anume se manifestă o astfel de biserică? Ce efecte negative au fanatismul şi formalismul asupra re deşteptării şi reformei? Ce poţi spune despre biserica ta locală? Care este starea ei din acest punct de vedere? Cum o poţi ajuta să-şi găsească echilibrul?

2. Ce exemple de redeşteptări false din lumea contemporană poţi da? De unde ştii că sunt false? Pe de altă parte, este greşit să credem că Dumnezeu conduce o redeşteptare printre aceia care, deşi Îl iubesc, nu au cunoştinţele pe care le avem noi?

3. Discutaţi răspunsurile la întrebările de joi. Ce puteţi învăţa din răspunsurile tuturor membrilor grupei?