Reforma, dispoziţia de a creşte şi de a face schimbări

Înainte de Cincizecime, ucenicii aveau lipsuri spirituale importante şi nu puteau înţelege planul lui Dumnezeu sau misiunea Domnului Isus. După aceea însă, dragostea lui Hristos le-a zdrobit inima şi au cunoscut redeşteptarea şi reforma.

Redeşteptarea este readucerea la viaţă a dorinţelor sufleteşti adânci. Este o intensificare a năzuinţelor spirituale pe măsură ce inimile noastre se apropie mai mult de Dumnezeu, ca urmare a îndemnurilor Duhului Sfânt. Aceasta nu înseamnă că, până la acel moment, nu am avut o experienţă cu Domnul Isus, ci, mai degrabă, că suntem chemaţi la o experienţă mai profundă şi mai rodnică. Reforma ne cheamă să creştem şi să ne schimbăm, să nu ne mai mulţumim cu starea spirituală actuală. Ne invită să ne reexaminăm viaţa prin prisma valorilor biblice şi să dorim ca Duhul Sfânt să ne dea puterea de a face schimbările necesare pentru a duce o viaţă în ascultare de voinţa lui Dumnezeu.

Săptămâna aceasta, vom studia despre viaţa credincioşilor din Noul Testament care au cunoscut creşterea şi schimbarea în experienţa lor spirituală.

În viaţa ucenicilor observăm o creştere spirituală constantă în umblarea lor cu Domnul Isus. În momentul în care au primit chemarea de a-L urma, atitudinile şi faptele lor nu reflectau nici pe departe frumuseţea caracterului Său.

1. Ce mentalitate aveau Iacov şi Ioan? Luca 9:51-56; Matei 20:20-28.

Iacov şi Ioan aveau câteva defecte grave de caracter. În această situaţie, ei nu erau pregătiţi să reprezinte dragostea divină înaintea lumii şi nu erau apţi să le proclame altora mesajul harului, atâta vreme cât harul nu schimbase mai întâi viaţa lor.

În pofida acestor defecte grave de caracter, ei aveau dorinţa profundă de a reflecta mai mult caracterul Domnului Isus şi îşi doreau o transformare şi o reformă la nivelul atitudinilor. Creşterea şi schimbarea sunt o parte firească a experienţei creştine.

2. Citeşte 1 Ioan 2:1-9. Ce ne spun aceste versete despre marile schimbări care au avut loc în viaţa lui Ioan în anii care au urmat după răstignirea Domnului Isus? Ce învăţăm despre ce înseamnă să fii un urmaş al lui Isus?

Este atât de uşor să te descurajezi din cauza ritmului tău poate prea lent de creştere spirituală, mai ales dacă îţi doreşti foarte mult redeşteptarea şi reforma. Când eşti descurajat, când simţi că viaţa ta spirituală este un eşec şi că în final vei fi pierdut, ce făgăduinţe biblice poţi revendica pentru a nu abandona lupta? De ce poţi avea asigurarea mântuirii, în ciuda defectelor personale?

Schimbarea vine odată cu alegerea. Reforma se produce când alegem să ne supunem lucrării Duhului Sfânt şi să-I predăm lui Dumnezeu voinţa noastră. El nu ne va forţa şi nici nu ne va manipula vreodată. El ne respectă libertatea. Duhul Sfânt ne deschide mintea, ne convinge inima de păcat şi ne îndeamnă să facem binele, însă noi alegem să răspundem sau nu apelurilor Sale.

3. Ce spune Pavel despre necesitatea de a coopera cu Dumnezeu pentru a creşte în har? Filipeni 2:12-14

Noi nu putem să ne câştigăm mântuirea prin eforturi proprii. Dumnezeu lucrează în noi prin puterea Sa şi numai în aceste condiţii suntem în stare să luăm decizia de a duce la bun sfârşit lucrarea începută de El în noi.

„Pe măsură ce omul mărginit şi păcătos îşi duce până la capăt mântuirea cu frică şi cutremur, Dumnezeu este Acela care lucrează în el, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea. Dar Dumnezeu nu va lucra în absenţa cooperării omului. Acesta trebuie să-şi exercite puterile în cel mai înalt grad; el trebuie să ia poziţia de elev apt şi dispus să înveţe în şcoala lui Hristos şi, pe măsură ce acceptă harul oferit fără plată, prezenţa lui Hristos în minte şi în inimă îi va da fermitate în împlinirea dorinţei de a lăsa deoparte orice păcat, pentru ca inima să se umple cu plinătatea lui Dumnezeu şi cu dragostea Sa.” – Ellen G. White, Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 134

Reforma are loc atunci când cooperăm cu Dumnezeu prin alegerea de a-I preda tot ce ne arată Duhul Sfânt că nu este în armonie cu voinţa Sa. Această alegere poate fi dureroasă uneori, dar, fără ea, schimbarea spirituală nu se va produce. Dumnezeu nu ne smulge cu forţa gândurile egoiste, Nu ne scapă ca prin farmec de obiceiurile nesănătoase sau de plăcerile păcătoase ascunse. El ne convinge de păcat, ne arată ce este bine şi ne lasă pe noi să alegem. În clipa în care alegem binele, El ne dă putere să facem ce am decis, dar trebuie să ne înnoim alegerea zi de zi şi chiar secundă de secundă.

Ce înseamnă să cooperăm cu Dumnezeu la lucrarea de mântuire? Ce nu înseamnă? Care a fost ultima ocazie în care ai avut convingerea clară cu privire la un păcat pe care, prin harul lui Dumnezeu, l-ai biruit, chiar dacă ai avut de dus o luptă grea?

4. De ce era greşită atitudinea lui Petru înainte de răstignirea Domnului? Matei 26:31-35

Petru credea că îl poate înfrunta singur pe Satana, că poate să stea în faţa ispitelor celui rău prin puterea lui. El avea o încredere exagerată în forţele proprii şi nu avea nicio idee despre criza prin care urma să treacă în scurt timp. Astfel, în curtea casei marelui-preot Caiafa, a tremurat de frică la afirmaţiile acuzatoare ale slujnicei şi L-a tăgăduit pe Domnul (Matei 26:69-75). Înainte de criză, el fusese avertizat: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu se piardă credinţa ta şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22:31,32). Diagnosticul pus de Domnul Isus este uimitor: „după ce te vei întoarce la Mine”. Petru se credea tare, dar, din punct de vedere spiritual, el era departe de Domnul. El avea nevoie de o trezire spirituală. Avea nevoie de o atitudine nouă. Avea nevoie de reformă.

5. Citeşte Ioan 20:24-29. Ce ne spune acest pasaj despre Toma? Ce lecţii putem desprinde de aici?

Petru şi Toma au o trăsătură comună: ambii abordează credinţa din perspectivă omenească. Petru avea încredere în ceea ce era capabil să facă, iar Toma în ceea ce putea să vadă cu ochii. Amândoi de bizuiau pe judecata omenească defectuoasă. Însă, după Cincizecime, lucrurile s-au schimbat. Petru a ieşit în mijlocul oamenilor şi le-a predicat plin de curaj, iar rezultatul a fost botezarea a trei mii de oameni (Faptele 2:41). El a înţeles că vindecarea ologului nu s-a produs prin puterea lui, ci prin puterea lui Hristos (Faptele 3:2-9). Iar când autorităţile au încercat să-l oprească el a declarat cu îndrăzneală: „Noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit” (Faptele 4:20). Petru devenise alt om. La fel s-a întâmplat şi cu Toma. Conform tradiţiei, el a ajuns cu corabia până în India pentru a predica Evanghelia. Nu avem alte informaţii despre lucrarea lui, dar avem convingerea că şi el s-a schimbat după Cincizecime.

Cu cine te asemenea mai mult din punct de vedere al temperamentului: cu Petru sau cu Toma? Cum poţi evita greşelile lor?

6. Ce atitudini şi acţiuni l-au determinat pe fiul risipitor să ia decizia de a se întoarce acasă? Ce principii ale redeşteptării şi reformei descoperim în acest pasaj? Luca 15:11-21

Există mai multe moduri de a defini redeşteptarea, însă, în orice definiţie a ei, trebuie inclus în mod obligatoriu faptul că redeşteptarea înseamnă întoarcere acasă. Când inima noastră tânjeşte să cunoască mai profund iubirea Tatălui, ne hotărâm să răspundem chemării Duhului Sfânt de a ne schimba şi a creşte. Aceasta este reforma. Este decizia de a renunţa la orice lucru care stă în calea acestei relaţii mai strânse cu Dumnezeu.

Fiul risipitor a înţeles că nu putea să fie şi paznic la porci, şi oaspete la masa tatălui. Dorul de casă nu l-a mai lăsat să rămână departe. Golul din suflet l-a îndemnat să se întoarcă. La fel ca el, şi noi tânjim după prezenţa lui Dumnezeu care ne conduce la redeşteptare şi reformă. Şi noi strigăm din adâncul sufletului după îmbrăţişarea caldă a Tatălui, care ne motivează să facem schimbările necesare în viaţă.

7. Pe drumul spre casă, fiul risipitor şi-a pregătit cererea de iertare şi probabil că a repetat-o de zeci de ori. Citeşte cererea lui din Luca 15:18,19, precum şi răspunsul tatălui din versetele 20-24. Ce atitudine are tatăl faţă de el? Ce atitudine are Dumnezeu faţă de noi?

Tatăl nu îl mai putea vedea pe fiul său şi sufletul i se topea de dor. Zi de zi, el cerceta orizontul cu privirea, sperând să-l zărească venind acasă.

Cea mai înaltă motivaţie de a face schimbări în viaţă este dorinţa de a nu mai frânge încă o dată inima Celui care ne iubeşte atât de mult: Când fiul zăcea în noroi printre porci, nu el, ci tatăl suferea cel mai mult. Redeşteptarea se produce atunci când dragostea lui Dumnezeu reuşeşte să pătrundă în inima noastră. Reforma se produce atunci când noi alegem să răspundem afirmativ la această dragoste stăruitoare. Ea are loc atunci când luăm decizia dificilă de a renunţa la atitudinile, obiceiurile, gândurile şi sentimentele care ne despart de El.

Putem considera că afirmaţia: „Acest fiu al meu era mort şi a înviat” este o bună definiţie a redeşteptării autentice?

Domnul Isus a dezvăluit mila şi iubirea Tatălui prin minunile pe care le-a făcut. El a vindecat corpul omenesc lovit de paralizie, arătând astfel că avea o putere şi mai mare, aceea de a vindeca sufletul paralizat. A vindecat braţele şi picioarele bolnave ale oamenilor, pentru că dorea şi mai mult să le vindece inimile şi gândurile bolnave. Minunile Sale ne oferă câteva lecţii despre exercitarea credinţei şi, totodată, despre creştere şi schimbare.

Una dintre lecţiile cele mai impresionante despre puterea credinţei se găseşte în minunea vindecării bolnavului de la scăldătoarea Betesda. Bărbatul acesta zăcuse pe marginea scăldătorii vreme de treizeci şi opt de ani şi îşi pierduse orice speranţă. Părea condamnat la o viaţă de mizerie, sărăcie şi suferinţă. Însă atunci a venit Isus.

8. Citeşte Ioan 5:1-14. De ce crezi că i-a adresat Isus întrebarea: „Vrei să te faci sănătos?” Nu era normal ca un om bolnav de atâta timp să îşi dorească vindecarea? Care a fost intenţia lui Isus aici? Cum a răspuns bolnavul?

Domnul Isus nu ia în seamă lamentarea bărbatului bolnav, ci îi spune direct: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă” (Ioan 5:8). Întrebarea fundamentală era aceasta: Avea acest om sărman să creadă în cuvântul lui Hristos si să acţioneze în consecinţă, în ciuda situaţiei în care era? În clipa în care a luat decizia de a asculta întocmai de cuvântul lui Hristos, a fost vindecat. Darul vindecării s-a aflat în cuvântul Său. Cuvântul acesta a purtat cu el puterea Duhului Sfânt de a aduce la îndeplinire ceea ce a spus Hristos.

„Când crezi făgăduinţa – când crezi că eşti iertat şi curăţit – Dumnezeu face din aceasta o realitate; eşti vindecat, întocmai cum i-a dat Domnul Hristos celui paralizat puterea de a umbla, îndată ce a crezut că este vindecat. Tot aşa se va întâmpla şi cu tine în momentul în care vei crede.

Nu aştepta să simţi că eşti sănătos, ci spune: «Eu cred acest fapt; şi este aşa nu pentru că eu simt, ci pentru că Dumnezeu a făgăduit.»” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 51

De ce este important să crezi făgăduinţele lui Dumnezeu despre iertare, mai cu seamă atunci când te simţi condamnat şi vinovat de păcatele săvârşite? De ce este necesar ca iertarea să preceadă reforma în vieţile noastre? De ce este important să avem convingerea că putem fi biruitori chiar acum, prin puterea Domnului Hristos?

„Nimeni să nu prezinte ideea că omul are de făcut doar puţin sau nu are de făcut nimic în marea lucrare a biruinţei, deoarece Dumnezeu nu face nimic pentru om fără cooperarea acestuia. Nici să nu spună că, după ce ai făcut tot ce ai putut să faci singur, Isus te va ajuta. Domnul Hristos a zis: «Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic» (Ioan 15:5). De la început şi până la sfârşit, omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu. Dacă Duhul Sfânt nu va lucra asupra inimii, ne vom împiedica şi vom cădea la fiecare pas. Fără conlucrarea cu Hristos, eforturile omului nu înseamnă nimic, dar conlucrarea cu Hristos înseamnă biruinţă. […] Nimeni să nu-i transmită cuiva impresia că omul are de făcut doar puţin sau că nu are de făcut nimic, ci mai degrabă să-i înveţe pe ceilalţi că omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu ca să poată avea succes în lucrarea biruinţei.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, p. 381

„Orice ascultare adevărată vine din inimă. Hristos a lucrat în felul acesta. Şi, dacă noi consimţim, El Se va identifica în aşa măsură cu gândurile şi cu ţintele noastre, încât va lega inima şi mintea noastră cu voinţa Sa, astfel că, atunci când ascultăm de El, vom împlini chiar dorinţele noastre. Voinţa înnobilată şi sfinţită îşi va găsi cea mai mare plăcere în a-I sluji. Când Îl cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum avem privilegiul să-L cunoaştem, viaţa noastră va fi o viaţă de continuă ascultare. Prin aprecierea caracterului lui Hristos, prin comuniunea cu Dumnezeu, păcatul va ajunge pentru noi ceva odios.” – Idem, Hristos, Lumina lumii, p. 668

Întrebări pentru discuţie

1. În viaţa creştină, creşterea are loc când cerem împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu prin credinţă, cu convingerea că El va face exact aşa cum a spus. Ce făgăduinţe găsim în 1 Ioan 1:7-9; Filipeni 4:13; Iacov 1:5-8 şi Romani 8:31-39? Cum te poţi deprinde să crezi în ele? Ce decizii poţi lua pentru ca ele să devină o realitate în viaţa ta?

2. Meditează mai mult la ideea de a ne duce mântuirea până la capăt „cu frică şi cutremur”. În cadrul grupei, discutaţi despre semnificaţia ei, în special din punctul de vedere al mântuirii numai prin credinţă. De ce sau de cine să ne fie frică? De ce trebuie să ne cutremurăm?

3. Care a fost ultima ocazie în care I-ai făcut lui Dumnezeu o promisiune şi, la fel ca Petru, nu ai reuşit să îţi respecţi cuvântul dat deşi ai fost sincer? Ce ai învăţat din această experienţă? Ce principii biblice ne ajută să obţinem biruinţele care ne-au fost promise?