Chemarea la ucenicie adresată copiilor

În dorinţa noastră de a predica Evanghelia în toată lumea şi de a face ucenici din orice neam, nu trebuie să uităm o categorie de vârstă foarte importantă: copiii!

Studiile de cercetare creştine asupra copiilor şi tinerilor diferă în multe privinţe, dar, indiferent de confesiunea în cadrul căreia sunt realizate, toate relevă unul şi acelaşi lucru: că majoritatea creştinilor şi-au predat viaţa lui Hristos la o vârstă relativ tânără şi că mai puţini convertiţi provin din rândul populaţiei mature. Multe biserici par să ignore această realitate atunci când alcătuiesc planuri de evanghelizare, alegând să direcţioneze cea mai mare parte a resurselor lor spre populaţia adultă. Se pare că şi primii ucenici au subestimat valoarea lucrării cu copiii. Domnul Hristos a respins atitudinea lor, oferindu-le copiilor un loc lângă El şi, mai mult chiar, acordându-le prioritate. Şi noi trebuie să procedăm la fel!
_____________________
Un proiect pentru inima ta

De meditat: De ce avem atâtea neînţelegeri şi suntem atât de trişti?

„Bunătatea înfrumuseţează viaţa, împăcând toate neînţelegerile; ea limpezeşte ce este încurcat, uşurează ce este greu, înveseleşte ce este trist.” – Lev Nicolaevici Tolstoi

Rugăciune: Te rog, Tată, ajută-mă să renunţ la ceartă şi să apelez la bunătate.
__________&__________

În vechime, copiii evrei se bucurau de un tratament special în comparaţie cu copiii din ţările învecinate. La data aceea, practica aducerii copiilor ca jertfă pătrunsese în multe religii. În plus, valoarea unui copil era dată de contribuţia sa economică la societate. Relaţia sa cu lumea adulţilor era definită de productivitatea muncii, şi nu de valoarea sa ca om. Trebuie să o spunem cu durere că, din nefericire, aceste atitudini (ne referim în primul rând la valoarea economică) se regăsesc chiar şi în lumea de azi. Cu adevărat ziua mâniei lui Dumnezeu nu se va lăsa mult aşteptată!

Mai târziu, şi în Israel apostazia a afectat modul de raportare la copii. Cochetarea cu vrăjitoria şi cu religiile altor naţiuni l-a făcut pe Manase să ajungă să îi jertfească pe copiii lui unor idoli păgâni (2 Cronici 33:6). Totuşi domnia lui Manase a fost mai degrabă excepţia decât regula; când au avut în fruntea lor un conducător spiritual, israeliţii şi-au preţuit mult odraslele.

1. Citeşte Psalmii 127:3-5; 128:3-6; Ieremia 7:31; Deuteronomul 6:6,7. Ce ne sugerează aceste texte cu privire la valoarea pe care le-o acordă Dumnezeu copiilor? Ce influenţă are înţelegerea corectă a Scripturii asupra relaţiei noastre cu copiii?

Educaţia, dreptul dobândit prin naştere şi multe alte practici specifice arătau cât de mult erau preţuiţi copiii în cultura ebraică antică. Lucru deloc surprinzător, Domnul Hristos a lărgit şi mai mult această viziune cu privire la poziţia copiilor, care era deja înaltă în comparaţie cu poziţia copiilor la popoarele vecine. În definitiv, copiii sunt nişte fiinţe umane, iar Hristos a murit pentru toţi oamenii, indiferent de vârstă. Să nu uităm niciodată lucrul acesta!

Este greu de crezut că există adulţi atât de corupţi, atât de răi, atât de denaturaţi încât să le facă rău copiilor şi, uneori, chiar propriilor copii. Ce putem face noi pentru a le oferi dragoste, protecţie şi educaţie copiilor din sfera noastră de influenţă?

Dacă Domnul Isus ar fi sărit peste perioada copilăriei şi ar fi venit pe planeta Pământ direct la vârsta maturităţii depline, ar fi apărut îndoieli serioase cu privire la capacitatea Sa de a-i înţelege pe copii. El a ales totuşi să crească şi să Se dezvolte ca orice copil, neomiţând niciun stadiu al dezvoltării. El înţelege ispitele adolescenţilor. El a ştiut din proprie experienţă cât de fragil e un copil şi câte temeri se cuibăresc în sufletul lui. El S-a confruntat cu toate problemele cu care dau piept copiii la nivelul lor. Prin faptul că a ales să fie un Prunc, ne-a arătat, o dată în plus, că a fost Om adevărat.

2. Citeşte Luca 2:40-52. Ce aflăm de aici despre copilăria Domnului Isus?

„Pentru iudei, vârsta de doisprezece ani marca linia de despărţire dintre copilărie şi tinereţe. La împlinirea acestei vârste, copilul evreu era numit «fiu al Legii» şi, de asemenea, «fiu al lui Dumnezeu». I se ofereau ocazii deosebite pentru a fi instruit în cele religioase şi se aştepta de la el să participe la sărbătorile şi ceremoniile sfinte. Potrivit cu acest obicei, Isus, în copilăria Sa, a mers de Paşte la Ierusalim.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 75

În pasajul din Evanghelia după Luca se afirmă că Isus a acumulat înţelepciune. Dumnezeu L-a umplut cu har. Când citim despre ocazia în care a mers prima dată la templu în copilărie, remarcăm faptul că El a dat dovadă de o bună cunoaştere a Scripturii. Rabinii s-au arătat foarte impresionaţi de întrebările şi de răspunsurile Sale.

Dumnezeu S-a folosit de multiplele experienţe ale copilăriei pentru a modela caracterul Său plăcut şi nepătat. Deprinderea meseriei de tâmplar, atenţia pe care i-o arătau părinţii devotaţi, studiul regulat al Scripturii şi interacţiunea cu locuitorii Nazaretului au constituit baza educaţiei Sale timpurii. Chiar dacă a fost un copil remarcabil, Isus a fost totuşi ceea ce a fost fiecare dintre noi – un copil.

„Copilul Isus nu a învăţat la şcolile sinagogilor. Mama I-a fost primul învăţător omenesc. Din gura ei şi din scrierile profeţilor, El a învăţat despre lucrurile cereşti. El învăţa acum, stând pe genunchii mamei Sale chiar cuvintele pe care El Însuşi i le spusese lui Moise pentru Israel.” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 70). Meditează la însemnătatea acestor cuvinte. Ce învăţăm de aici despre natura umană a Domnului Hristos?

3. Citeşte următoarele pasaje: Matei 9:18-26; Marcu 7:24-30; Luca 9:37-43; Ioan 4:46-54. Ai cui erau copiii amintiţi în aceste pasaje? Ce asemănări există între mediile în care au crescut aceşti copii? Dar deosebiri? Ce lecţii utile pentru viaţa noastră putem desprinde din aceste pasaje?

Numitorul comun al acestor relatări biblice este disperarea părintelui care vine la Isus să-I ceară ajutor. Există vreun părinte care să nu se regăsească aici? Există vreun părinte care să nu fi fost zdrobit de durere, teamă şi groază atunci când copilul lui era grav bolnav sau pe moarte? Cei care au trecut pe acolo ştiu că nu există experienţă mai cumplită.

Deşi nu a fost părinte, Domnul Isus S-a identificat atât de mult cu părinţii, încât le-a vindecat copiii. Observăm că vindecarea se produce în fiecare caz. Nimeni nu este refuzat. Dragostea Sa faţă de părinţi şi, deopotrivă, faţă de copii era vădită.

Se ridică totuşi o mulţime de întrebări legate de situaţiile în care părinţii se roagă stăruitor şi copiii lor nu sunt vindecaţi. Probabil că nu există experienţă mai tristă decât aceea de a asista la înmormântarea propriului copil. Moartea nu ar trebui să fie cunoscută decât de generaţiile în vârstă. Inima se revoltă din cauza nefirescului acestei situaţii în care părinţii deplâng moartea copiilor lor. În timpul unor astfel de funeralii, orice părinte îşi pune întrebarea: „De ce n-am murit eu în locul lui?”.

Dar la fel de dureroasă ca deplângerea decesului propriului copil, poate fi observarea degradării lui spirituale. Câţi părinţi n-au trecut printr-o agonie teribilă din cauza copiilor lor dependenţi de droguri sau de pornografie sau nu au fost teribil de afectaţi de nepăsarea adolescentină?

Indiferent de problema care ne afectează, avem nevoie să învăţăm ca, în orice situaţie chiar şi atunci când lucrurile nu au un final atât de fericit ca în istorisirile biblice menţionate mai sus, să ne încredem în Domnul şi în bunătatea şi dragostea Sa. Ellen G. White, profetul bisericii, a înmormântat doi copii. Lumea noastră nu e paradisul. Dar avem un Dumnezeu iubitor. Să păstrăm acest adevăr în inimile noastre!

4. Studiaţi următoarele pasaje: Matei 11:25,26; 18:1-6,10-14. Ce adevăruri descoperim aici nu numai despre copii, ci despre credinţă, în general? Observă cât de aspre sunt cuvintele rostite de Isus aici. De ce ar trebui să ne cutremurăm când le citim?

Când a dorit să ilustreze Împărăţia veşnică, Domnul Isus a făcut în mod frecvent referire la sinceritatea copiilor. Onestitatea, smerenia, dependenţa şi candoarea lor reprezintă esenţa vieţii creştine. Cu toţii ar trebui să tânjim după acest fel de simplitate şi încredere.

Dar mai există o lecţie pe care trebuie să şi-o însuşească formatorii de ucenici din timpurile moderne: copiii nu trebuie să renunţe niciodată la dependenţa specifică lor. Dacă sunt corect educaţi, ei îşi vor păstra inocenţa şi încrederea până la vârsta maturităţii. Este normal ca, pe măsură ce cresc şi se maturizează, să îşi pună întrebări, să aibă lupte, îndoieli şi întrebări fără răspuns. Însă o credinţă ca de copil nu ajunge niciodată să fie demodată. Ca părinţi sau ca adulţi, în general, ar trebui să depunem eforturi pentru a întipări în mintea copiilor cunoaşterea lui Dumnezeu şi a iubirii Sale. În acest sens, nicio altă metodă nu va fi mai rodnică decât aceea de a le arăta, prin comportamentul nostru, prin dovezile noastre de bunătate, compasiune şi grijă, că îi iubim cu adevărat. Putem să le ţinem oricât de multe predici! Cea mai bună cale de a-i face ucenici este aceea de a avea pentru ei o dragoste ca dragostea lui Dumnezeu.

Într-un contrast izbitor cu această atitudine, se află actele nelegiuite săvârşite împotriva copiilor – în special cele comise în timpul unor activităţi susţinute de biserică. Ele pot distruge încrederea copiilor în biserică şi, totodată, încrederea lor în Dumnezeul acelei biserici. Ce pedeapsă grozavă îi aşteaptă pe cei care săvârşesc astfel de fapte, dar şi pe protectorii acestor făptaşi! Hristos şi mesajul Său inspiră încredere şi siguranţă. Cum îndrăzneşte o organizaţie omenească să compromită această credinţă de copil prin lipsa de vigilenţă?

Ce face biserica ta pentru a le oferi copiilor o bună educaţie şi, totodată, o bună protecţie? Ce a vrut să spună Isus prin declaraţia: „…îngerii lor, în ceruri, văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 18:10)? De ce ar trebui să se cutremure la auzul acestor cuvinte orice om care îi face rău vreunui copil?

5. Citeşte Marcu 10:13-16. Ce atitudine a Domnului Hristos i-a încurajat pe copii să Îl accepte cu uşurinţă? Cum trebuie să înţelegem mustrarea adresată ucenicilor? Ce lecţie trebuie să ne însuşim în ceea ce priveşte atitudinea noastră faţă de copii?

Ucenicii aveau intenţii bune, dar nu-şi dădeau seama ce făceau. Ei au încercat să protejeze timpul preţios al Domnului Hristos, să Îi păstreze energia pentru lucruri „mai importante”. Cât de greşit înţelegeau tocmai ce Se străduia El să-i înveţe!

Gândeşte-te cum s-au simţit copiii când au fost respinşi de ucenici cu asprime şi au fost primiţi de Isus cu dragoste şi cu atenţie. Nu este deloc de mirare că L-au acceptat atât de uşor! Această relatare conţine o preţioasă exemplificare a modului în care ar trebui să fie trataţi copiii de către cei care se declară a fi formatori de ucenici.

„În copiii aduşi la El, Isus vedea bărbaţi şi femei care urmau să fie moştenitori ai harului Său şi supuşi ai Împărăţiei Sale, dintre care unii aveau să devină martiri pentru Numele Său. El ştia că aceşti copii urmau să-L asculte şi să-L primească drept Mântuitor al lor mult mai repede decât persoanele adulte, dintre care mulţi erau înţelepţi în felul lumii şi cu inima împietrită. În învăţăturile Sale, S-a coborât până la nivelul lor. El, Domnul cerului, nu a socotit ca un lucru neînsemnat să răspundă la întrebările copiilor şi să simplifice învăţăturile Lui importante, pentru a fi înţelese de mintea lor. El a pus în inima lor seminţele adevărului, care urmau să răsară peste mulţi ani şi să aducă roade pentru viaţa veşnică.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 512-515

Cât de des ne întâlnim cu oameni maturi care mai suferă încă din cauza experienţelor negative din copilărie? Ce atitudine ar trebui să avem faţă de copii?

Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, capitolele „Binecuvântarea copiilor” (p. 511-517) şi „Templul curăţit din nou” (p. 592); Mărturii, vol. 6, capitolul „Botezul” (p. 93-95) şi Educaţie, capitolul „Studierea şi predarea Bibliei” (p. 190-192).

„Este adevărat şi azi faptul că cei mai receptivi la învăţăturile Evangheliei sunt copiii; inima lor este deschisă faţă de influenţele divine şi este în stare să reţină învăţăturile primite. Şi copiii mici pot să fie creştini şi să aibă o experienţă potrivită cu vârsta lor. Ei au nevoie să fie educaţi în lucrurile spirituale şi părinţii ar trebui să îi ajute, prin orice mijloc, să-şi formeze caracterul după asemănarea lui Hristos.

Taţii şi mamele ar trebui să privească la copiii lor ca la cei mai tineri membri ai familiei Domnului, încredinţaţi lor spre a-i pregăti pentru cer. Învăţăturile pe care noi înşine le primim de la Hristos trebuie să li le dăm copiilor noştri, aşa cum pot înţelege minţile lor tinere, dezvăluindu-le puţin câte puţin din frumuseţea principiilor cerului.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 515

Întrebări pentru discuţie

1. De ce crezi că majoritatea credincioşilor L-au acceptat pe Domnul Hristos la tinereţe, şi nu la maturitate? Scepticii pun faptul acesta pe seama naivităţii şi a ignoranţei. Îl acceptă tinerii mai uşor pe Domnul Hristos din cauză că ei nu au devenit încă atât de înrădăcinaţi în cinism şi în scepticism ca adulţii sau, altfel spus, din cauză că inocenta şi deschiderea lor îi face mai sensibili la îndemnurile Duhului Sfânt?

2. Cum se poate organiza biserica de astăzi pentru a semăna mai mult cu Hristos în privinţa eforturilor depuse pentru copii? Ce pot face membrii pentru a fi mai prietenoşi cu tinerii care poate că adoptă vestimentaţii mai bizare, au gusturi muzicale mai puţin obişnuite şi, uneori, un comportament excentric? Ce poate face biserica pentru a fi mai energică şi pentru a atrage astfel tineri activi?

3. Ce pot face membrii în mod concret pentru a fi gata să le răspundă tinerilor care sunt interesaţi să se boteze şi doresc să îşi predea viaţa lui Hristos?

4. Meditează la însuşirile generale ale copiilor, care L-au determinat pe Isus să facă următoarea declaraţie: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 18:3). Ce înseamnă aceste cuvinte? Ce nu înseamnă?