Formarea de ucenici prin învăţătura dată prin parabole

Creştinismul este o religie raţională şi logică. El recomandă cultivarea intelectului. Totuşi intelectul singur exprimă insuficient personalitatea umană plenară. Spre deosebire de roboţi, care sunt programaţi să proceseze informaţii, oamenii sunt capabili să iubească, să simtă, să plângă, să poarte de grijă, să râdă şi să-şi imagineze. Când a exprimat adevărurile eterne, Domnul Isus nu S-a adresat strict intelectului uman. El a utilizat imagini concrete, desprinse din viaţa de zi cu zi, pentru a coborî la nivelul oamenilor. Copiii şi adulţii deopotrivă au reuşit astfel să înţeleagă adevărurile profunde transmise prin intermediul parabolelor pline de imagini şi metafore.

Datorită măiestriei Marelui Povestitor, oamenilor le-a fost uşor să înţeleagă concepte complexe, precum îndreptăţirea, neprihănirea şi sfinţirea. Şi noi putem prezenta noţiunile dificile prin intermediul simbolurilor şi al metaforelor.
_____________________
Un proiect pentru inima ta

De meditat: De ce nu suntem oare auziţi şi înţeleşi când predicăm Evanghelia?

„Bunătatea este limbajul pe care surdul îl poate auzi şi orbul îl poate vedea.” – Mark Twain

Rugăciune: Doamne Isuse, Te rog ajută-mi ca oamenii să vadă bunătatea Ta în viaţa mea.
__________&__________

1. În ce mod ne lărgesc următoarele parabole şi alegorii înţelegerea relaţiei lui Dumnezeu cu omenirea? Ce obiecte sau locuri utilizate de aceşti profeţi apar mai târziu în parabolele lui Hristos? 2 Samuel 12:1-7; Isaia 28:24-28; Ieremia 13:12-14 şi Ezechiel 15:1-7.

În pasajul din 2 Samuel, Natan spune o parabolă pentru a nu dezvălui scopul real al vizitei sale. David se identifică singur ca fiind omul din parabolă şi pronunţă condamnarea vinovatului, de fapt, condamnarea sa. Folosind o povestioară alegorică (parabola), Natan a evitat conflictul destul de mare şi marea probabilitate de a fi executat!

Ilustraţiile lui Isaia sunt inspirate din viaţa rurală a ascultătorilor săi. Câteva secole mai târziu, Domnul Isus avea să folosească acelaşi cadru în pildele Sale. Parabola lui Isaia ne vorbeşte despre îndurarea fără margini a lui Dumnezeu în vremurile de pedeapsă. Evrei 12 susţine aceeaşi idee: pedepsele lui Dumnezeu sunt metode de îndreptare, şi nu arme de răzbunare. Pedepsele divine au reflectat scopul lor răscumpărător. Ele au fost suficiente pentru a încuraja pocăinţa, redeşteptarea şi reforma. Însă, dacă oamenii se încăpăţânau şi se răzvrăteau şi mai tare, pedepsele deveneau mai aspre.

Parabola lui Ieremia este o înfricoşătoare ilustrare a judecăţii. În momentul în care oamenii se împotrivesc planului divin de răscumpărare, Dumnezeu îi lasă în cele din urmă să suporte consecinţele alegerii lor. Şi Domnul Hristos le-a spus ascultătorilor Săi parabole despre judecată. Ezechiel întrebuinţează un alt simbol pentru a transmite un mesaj similar.

De ce este povestirea o metodă atât de eficientă de a transmite un adevăr? Care sunt povestirile tale preferate şi din ce motiv îţi plac atât de mult? Pregăteşte-te să răspunzi la această întrebare în cadrul discuţiilor pe grupe.

2. Cum ne ajută pilda din Matei 7:24-27 să înţelegem ucenicia creştină? De ce apelează Isus la acest exemplu în dorinţa de a transmite acest adevăr crucial?

În societatea modernă, cititul, scrisul şi socotitul sunt considerate nişte deprinderi absolut fireşti. Există totuşi, chiar şi în vremea noastră, destui oameni care nu au aceste deprinderi elementare. În lumea antică ele constituiau mai degrabă excepţia decât regula. Clasele conducătoare cărturarii (scribii) acumulau putere datorită acestor abilităţi. Într-o atare situaţie Isus Şi-a exprimat mesajele într-o formă în care oamenii obişnuiţi, neînvăţaţi, să le poată înţelege (evident că şi oamenii cu carte le puteau înţelege).

Înainte ca Gutenberg să inventeze tiparul, în cele mai multe zone din lume, cărţile erau copiate de mână, ceea ce necesita foarte mult timp. În plus, relativ puţini oameni îşi puteau permite să achiziţioneze astfel de cărţi. De aceea, comunicarea orală – prin povestiri, parabole şi alte mijloace asemănătoare – a devenit modalitatea standard de transmitere a informaţiei.

Dumnezeu a pus mântuirea la dispoziţia tuturor oamenilor. Ne mai surprinde atunci faptul că Domnul Hristos a ales acele forme de comunicare prin care putea ajunge la cel mai mare număr de oameni? Tradiţia orală, transmisă de la o generaţie la alta prin povestiri simple, a devenit în acest fel instrumentul de răspândire a veştii bune.

3. Ce putem învăţa din ilustraţiile din Luca 14:27-33? Cum ne ajută metaforele utilizate aici să înţelegem mai bine ucenicia?

Construirea unei clădiri nu se poate face fără o pregătire prealabilă. Estimarea costurilor de construcţie se face cu mult timp înainte de începerea lucrului. Tot la fel, nici ucenicia nu poate începe fără o pregătire. Înmulţirea pâinilor, vindecările spectaculoase şi succesul aparent i-ar fi putut, face pe posibilii ucenici să presupună că este uşor să-L urmezi pe Isus. Insă Domnul Hristos îi încurajează pe ascultătorii Săi să ia în calcul toate aspectele. Sacrificiul de sine, suferinţa, umilinţa şi respingerea erau un preţ destul de mare de plătit. Observăm şi de data aceasta că Isus a ales să-Şi transmită mesajul folosind un limbaj metaforic şi nu o listă cu dezavantaje şi obstacole tipice.

4. Citeşte Matei 13:1-30. Ce îi învaţă aici Isus pe ascultătorii Săi despre ucenicie? Ce lecţii pot desprinde creştinii de astăzi din aceste parabole?

Parabola semănătorului este cunoscută de mulţi oameni. Cadrul în care se desfăşoară acţiunea era cel obişnuit pentru societatea agrară de la data aceea, iar ascultătorii se puteau regăsi cu uşurinţă în acel cadru. Legătura acestei parabole cu ucenicia este evidentă: Isus îi cheamă pe ascultătorii Săi să-şi evalueze poziţia în calitate de ucenici. În loc să îi mustre personal pe fiecare în parte, El rosteşte o parabolă prin care îi invită să îşi facă singuri morală. Privind în oglinda inimii lor, ei îşi vor putea evalua înclinaţiile materialiste, perseverenţa sau lipsa ei, ataşamentul faţă de lucrurile de pe pământ şi vor putea alege viaţa de ucenicie fără compromis.

Pe de altă parte, ucenicia adevărată aşează judecata (condamnarea) în mâinile Domnului şi nu în cele ale ucenicului. Discernământul omenesc este defectuos, cunoaşterea umană este parţială. Numai Dumnezeu cunoaşte în mod desăvârşit. Isus ne atrage aici atenţia şi asupra faptului că infiltrarea lui Satana în rândurile ucenicilor este o realitate. Ucenicii nu îşi pot supune judecata (discernământul) altor credincioşi sau unora care se declară credincioşi, deoarece aceştia pot fi neghină, şi nu grâu. Neghina şi grâul cresc împreună până la seceriş.

„În învăţătura Domnului Hristos dată prin parabole, se poate observa acelaşi principiu ca şi în misiunea Sa în lume. Pentru ca noi să putem cunoaşte caracterul şi viaţa Sa divină, Fiul lui Dumnezeu a luat asupra Sa natura noastră şi a locuit printre noi. Divinitatea a fost descoperită în natura noastră omenească şi slava nevăzută, în formă omenească vizibilă. Oamenii puteau învăţa despre cele necunoscute prin cele cunoscute, lucrurile cereşti au fost descoperite prin cele pământeşti” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 17

În parabola semănătorului, Isus a folosit expresia „înşelăciunea bogăţiilor”. Ce vrea să spună El prin această expresie? Cum îi pot înşela „bogăţiile” chiar şi pe cei care nu le au?

Lucrarea Domnului Hristos a fost revoluţionară, în sensul că a produs o schimbare radicală, dar nu în sensul că ar fi recurs la acţiuni violente. Armele Sale au fost cu mult mai puternice decât săbiile sau cuţitele. Cuvintele transformatoare, exprimate în mod frecvent în parabole şi metafore, au fost armele Sale nu chiar atât de secrete în lupta împotriva răului.

Tacticile şi strategiile Sale i-au luat pe mulţi conducători religioşi prin surprindere, i-au găsit nepregătiţi să facă faţă puterii exercitate de El asupra maselor. Multe dintre parabolele Sale conţineau mesaje îndreptate împotriva lor, iar ei şi-au dat seama că influenţa lor asupra acelora care le primiseră avea să fie mult diminuată.

5. Citeşte Matei 21:28-32 şi Luca 14:16-24; 20:9-19. Ce idei transmit aceste parabole? Deşi parabolele erau adresate de regulă anumitor persoane, ce principii prezentate aici sunt valabile şi în cazul nostru?

„Parabola viei nu se aplică numai naţiunii iudaice. Ea conţine o lecţie şi pentru noi. Biserica din această generaţie a fost înzestrată de Dumnezeu cu mari privilegii şi binecuvântări, iar El aşteaptă roade corespunzătoare.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 296

Nu încape îndoială că am fost mult binecuvântaţi de Domnul: ne-a răscumpărat prin sângele Său, ne-a dat făgăduinţa mântuirii în virtutea neprihănirii Sale, ne-a dat asigurarea vieţii veşnice şi ne-a dăruit Duhul Sfânt. Am primit atât de multe din partea Sa! Totuşi, cât de uşor ne este să le dăm uitării, să considerăm că ni se cuvin sau că nu au vreo valoare! Aidoma vierilor din parabolă, nu ne dăm seama de consecinţele faptelor noastre. În final, ignoranţa nu ne va scuti de judecată, cum nu i-a scutit nici pe ei.

De câte ori te-ai înşelat până acum cu privire la starea ta spirituală? Ce Lecţii învăţate din aceste experienţe te pot ajuta să eviţi comiterea repetată a aceloraşi greşeli?

Cum putem explica dispariţia parabolelor din Scriptură după încheierea raportului despre lucrarea Domnului Hristos? După cum se ştie, cele mai multe cărţi ale Noului Testament au fost scrise de Pavel. Paisprezece cărţi nou-testamentare i-au fost atribuite lui, iar aproape jumătate din relatarea istorică a lui Luca din cartea Faptele apostolilor îl are ca protagonist tot pe el. Pavel nu a folosit povestirile şi ilustraţiile în aceeaşi măsură ca Isus, dar a întrebuinţat destul de multe metafore, comparaţii şi alte modalităţi creative de exprimare (vezi Romani 7:1-6; 1 Corinteni 3:10-15; 2 Corinteni 5:1-10). Deşi nu a avut dar de povestitor, expunerile sale nu erau totuşi plictisitoare sau lipsite de culoare. Există în mod evident deosebiri de stil între cuvântările sale şi cele ale lui Hristos, dar amândoi dau dovadă de o creativitate considerabilă în exprimare.

O afinitate mai mare faţă de parabole o manifestă alţi scriitori din Noul Testament. Bunăoară, Iacov, fratele lui Isus, foloseşte o ilustraţie pentru a-şi întări mesajul: „Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel din aur…” (Iacov 2:2). Realitatea este însă că nici Iacov şi nici ucenicii nu au folosit povestirile în aceeaşi măsură ca Domnul Hristos. Totuşi comparaţiile şi simbolismul sunt frecvent întâlnite: „Căci va trece ca floarea ierbii” (Iacov 1:10), „Iată şi corăbiile, cât de mari sunt…” (Iacov 3:4). Viziunea lui Petru (Faptele 10) a avut o formă simbolică. Fragmente semnificative din cartea Apocalipsa iau forma povestirilor simbolice: „Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească” (Apocalipsa 12:13).

6. Identifică în pasajele următoare metaforele utilizate. Ce mesaje transmit aceste versete? Ce imagini sunt folosite pentru a transmite aceste mesaje? Faptele 10:9-16; Iacov 3:3-12; Apocalipsa 12:7-17; 18:9-20; 19:11-16.

Indiferent cum alegem să îl formulăm, principiul rămâne acelaşi: metaforele, comparaţiile, parabolele, alegoriile şi celelalte modalităţi creative de a ne exprima ne ajută să comunicăm astfel încât să putem fi înţeleşi. Clădind pe experienţa acumulată deja de ascultător, Hristos şi ucenicii Săi au întrebuinţat comparaţii şi ilustraţii care i-au stimulat pe ascultători să înţeleagă adevărul. Şi noi ar trebui să procedăm la fel, la timpul şi în contextul potrivit.

Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, capitolul „Învăţătura prin parabole” (p. 17-27).

„Isus dorea să stârnească întrebări. El dorea să-i trezească pe cei nepăsători şi să imprime adevărul în inimă. Învăţătura prin parabole era obişnuită şi atrăgea respectul şi atenţia nu numai a iudeilor, ci şi a celor aparţinând altor naţiuni. […]

De asemenea, Domnul Hristos avea de prezentat adevăruri pe care oamenii nu erau pregătiţi să le primească şi nici să le înţeleagă. Şi pentru acest motiv, El i-a învăţat prin parabole. Punând în legătură învăţătura Sa cu scenele din viaţă, din experienţă sau din natură, El le câştiga atenţia şi le mişca inimile. Mai târziu, când priveau la lucrurile pe care El le folosise pentru a-Şi ilustra învăţăturile, ei îşi aduceau aminte de cuvintele divinului Învăţător: […]

Domnul Hristos căuta calea de a ajunge la fiecare inimă. Folosind o diversitate de ilustraţii, El nu numai că a prezentat adevărul în diferitele lui aspecte, ci a făcut apel la diferiţii Lui ascultători.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 21, 22

Întrebări pentru discuţie

1. Prezentaţi în cadrul grupei răspunsul dat la întrebarea de la secţiunea de duminică. Ce puteţi învăţa din răspunsurile celorlalţi membri ai grupei?

2. Isus a utilizat imagini şi metafore inspirate din lucrurile cu care ascultătorii Săi erau foarte familiarizaţi. Ce imagini şi metafore inspirate din lucrurile specifice vremii noastre putem folosi pentru a transmite adevăruri spirituale?

3. Deşi Isus a utilizat metafore inspirate din viaţa rurală, o mare parte dintre creştinii de la început locuiau în cetăţi. Ce imagini din viaţa citadină putem găsi în scrierile lui Pavel şi în alte cărţi ale Noului Testament?

4. Care sunt elementele componente ale unei povestiri bune? Ce rol îndeplineşte fiecare? Cum ne putem forma obiceiul de a întrebuinţa aceste elemente în mărturia noastră?

5. Citeşte Luca 16:19-31. Ce fel de parabolă este aceasta? Ce lecţii putem desprinde de aici cu privire la utilizarea ficţiunii în transmiterea mesajelor spirituale?