Secerişul şi secerătorii

Studiul acesta este, de fapt, o continuare a studiului anterior. Domnul Hristos a rânduit conducători spirituali pentru ca vestea despre Împărăţia lui Dumnezeu să fie dusă la oricine. Principiile şi metodologia folosite de El trebuie să rămână fundamentul pregătirii creştinilor de astăzi.

Cu alte cuvinte, teoriile moderne ale formării conducătorilor nu trebuie să fie aşezate în locul temeliei puse de Hristos. Atunci când strategiile de marketing şi publicitate devin mai importante decât creşterea spirituală, consecinţele vor fi superficialitate şi uscăciune spirituală. Atunci când câştigarea de prozeliţi ia locul pocăinţei, al convertirii şi al transformării spirituale, misiunea este în impas. Atunci când conducătorii sunt instruiţi cum să organizeze ieşiri cu membrii, să susţină campanii televizate şi campanii de relaţii publice, în loc să fie pregătiţi pentru bătălia spirituală, ne jucăm cu focul. Adevărata evanghelizare şi adevărata formare de ucenici sunt legate (1) de recunoaşterea păcătoşeniei noastre, (2) de părerea reală de rău pentru păcatele săvârşite, (3) de predarea spirituală fără rezerve şi (4) de dorinţa vie de a le împărtăşi tuturor soliile lui Dumnezeu.
_____________________
Un proiect pentru inima ta

De meditat: A fi demn nu este egal cu a fi sobru şi distant.

„Isus, Mântuitorul nostru, a umblat pe pământ cu demnitatea unui rege; cu toate acestea, El era blând şi smerit cu inima. El era o lumină şi o binecuvântare în orice cămin, deoarece ducea cu Sine voioşie, speranţă şi curaj.” – Ellen G. White, Îndrumarea copilului, p. 112

Rugăciune: Ah, Doamne! Te rog dă-mi bucuria slujirii şi demnitatea aplecării spre nevoile tuturor!
__________&__________

Ştiind că în curând avea să plece de la ei, Hristos Şi-a îndreptat atenţia în mod special către ucenicii cărora le slujise uitând de Sine şi pe care îi iubea mult. Urma să plece, dar nu să-i părăsească. Deşi Isus trebuia să Se întoarcă la cer, Duhul Sfânt urma să fie trimis să suplinească acea legătură spirituală de care ucenicii se bucuraseră în prezenţa Sa. Tot ce a spus Domnul despre lucrarea Duhului Sfânt a fost atât de preţios, încât Ioan a consacrat câteva capitole din Evanghelia Sa pentru a se asigura că aceste cuvinte se vor păstra. Mărturia Duhului Sfânt despre Hristos era un element definitoriu. Însă ea avea să fie însoţită de mărturia ucenicilor. Dumnezeu ar fi putut trimite îngeri care să ducă vestea cea bună, fără implicarea oamenilor, dar a decis să aleagă pentru această chemare sacră nişte oameni păcătoşi, greşiţi şi imprevizibili.

1. Ce ne spun următoarele pasaje biblice despre conlucrarea omului cu Dumnezeu în lucrarea de câştigare a sufletelor? Ioan 1:40-46; 4:28-30; 15:26,27; 19:35,36.

Cineva spunea că evangheliştii sunt „nişte cerşetori care le spun altor cerşetori unde să găsească pâine”. Andrei a fost foarte eficient în această privinţă. Scrierile lui Petru, fratele său, aveau să fie incluse cândva în Scriptură, lucrarea lui avea să fie consemnată în cartea Faptele apostolilor, iar Hristos avea să-l includă printre cei trei ucenici apropiaţi. Andrei nu a avut parte de o asemenea onoare, dar a fost lăudat pentru că a ascultat de porunca simplă a lui Hristos de a-i aduce pe oameni la El.

Câţi dintre oamenii aleşi de Dumnezeu pentru o lucrare specială – şi care s-au dovedit eficienţi în evanghelizare, administraţie şi conducere – nu au fost aduşi la Hristos de nişte ucenici credincioşi, a căror identitate, omeneşte vorbind, a fost uitată de mult? Oamenii aceştia nu erau remarcabili, dar cât de săracă ar fi fost lucrarea dacă ei nu ar fi dat mărturie cu credincioşie! Mântuitorul Şi-a pregătit ucenicii pentru responsabilităţi mai mari, oferindu-le pentru început sarcini simple, uşor de îndeplinit. Experienţa femeii din Samaria, experienţa lui Filip şi cea a lui Andrei ne vorbesc despre forţa mărturiilor simple şi a invitaţiilor călduroase. Şi noi suntem chemaţi să depunem astfel de mărturii.

2. De ce a fost necesar ca ucenicii să aştepte revărsarea Duhului Sfânt? Luca 24:47-53; Faptele 1:6-8.

3. Ce rol a îndeplinit Duhul Sfânt în lucrarea de evanghelizare făcută de biserica timpurie? Ce încurajare ne transmite experienţa lui Pavel? Ce lecţii despre răbdare şi aşteptare putem desprinde din aceste pasaje biblice? Faptele 16:6-10.

Domnul Isus i-a învăţat pe ucenici despre răbdare atât prin cuvânt, cât şi prin faptă. El nu Şi-a pierdut răbdarea când se confrunta cu bigotismul, ignoranţa, răstălmăcirea şi uneltirea. Perseverenţa aceasta era ancorată în dependenţa Sa completă de Duhul Sfânt. El a înţeles că, dacă ucenicii nu se obişnuiau să depindă de Duhul Sfânt, înaintarea Împărăţiei Sale avea să fie grav periclitată. Dimpotrivă, dacă aveau să înveţe lecţia aceasta de la bun început, lucrarea viitoare avea să aibă parte de reuşită. Din aceste motive le-a dat poruncă să aştepte (Faptele 1:4).

Deşi făcuse planuri ambiţioase pentru a duce Evanghelia în Bitinia, apostolul Pavel era sensibil la călăuzirea lui Dumnezeu şi a acceptat cu bucurie îndemnul Duhului Sfânt de a merge în Macedonia. Eforturile depuse de el acolo au fost însoţite de multe minuni. Dacă şi-ar fi continuat cu încăpăţânare planurile de a intra în Bitinia, probabil că misiunea în Europa ar fi fost amânată pentru o dată nedeterminată.

Cum putem aştepta cu răbdare călăuzirea Duhului Sfânt atunci când suntem neliniştiţi? Ce putem face în mod concret pentru a cultiva răbdarea? Ce ne spun răbdarea şi capacitatea de a aştepta cu încredere şi rugăciune despre relaţia noastră cu Dumnezeu?

4. Compară următoarele pasaje biblice: Marcu 6:7-13; Matei 16:14-19, 18:17-20, 28:18-20; Ioan 20:21-23. Ce fel de autoritate aveau ucenicii lui Isus? Ce înseamnă aceasta pentru noi?

„Petru a exprimat adevărul care este temelia credinţei bisericii şi Isus l-a onorat acum ca pe un reprezentant al întregului corp al celor ce cred. El a zis: «Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.»

Expresia «cheile Împărăţiei cerurilor» se referă la cuvintele rostite de Hristos. Toate cuvintele din Sfânta Scriptură sunt ale Sale şi sunt cuprinse în această expresie. Cuvintele acestea au putere să închidă şi să deschidă cerul. Ele fac cunoscute condiţiile în care oamenii sunt primiţi sau lepădaţi. În felul acesta, lucrarea acelora care vestesc Cuvântul lui Dumnezeu este un miros de la viaţă spre viaţă sau de la moarte spre moarte. Lucrarea lor are rezultate veşnice.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 413

Hristos i-a trimis pe ucenicii Săi în lume, la fel cum Tatăl Îl trimisese pe El. Tatăl L-a învestit pe Hristos cu putere, prin Duhul Sfânt. În acelaşi fel, Isus îi investeşte pe ucenici cu putere divină pe măsura responsabilităţilor lor. Niciun credincios nu trebuie să se teamă că va primi mai puţin. Fiecare va primi îndemânarea, forţa, talentele şi capacităţile necesare.

Uneori, conducerea umană nu reuşeşte să recunoască principiile implicate aici. Când conducătorii le trasează oamenilor sarcini fără a le da şi autoritatea corespunzătoare, eşecul este previzibil. De multe ori, nesiguranţa conducătorilor iese la iveală prin comportamente manipulatoare care subjugă gândirea, creativitatea şi individualitatea altora. Într-o atare situaţie ucenicul nu reuşeşte să fie eficient. Este ca şi cum dirijorul unei orchestre ar încerca să cânte simultan la toate instrumentele, în loc să-i dirijeze pe cei care cântă!

Exemplul pe care ni l-a lăsat Isus este deosebit de valoros în această privinţă. Deşi avea tot dreptul să-Şi păstreze autoritatea şi să impună un anumit comportament, El a ales să-i învestească pe oameni cu autoritate şi să-i trimită la lucru fără să-i însoţească, bazându-Se doar pe influenţa pe care aveau să o exercite învăţătura şi pildele Sale.

5. Ce idei importante putem desprinde din următorul pasaj biblic cu privire la misiunea care ne revine nouă, astăzi? Matei 9:36-38.

Secerişul spiritual era bogat, dar secerătorii erau puţini. Terenul inimii fusese pregătit, sămânţa spirituală fusese semănată, iar planta germinase şi crescuse bucurându-se de umiditate şi de lumină suficientă. Sufletele erau gata pentru seceriş, dar unde erau secerătorii? Folosind aceste imagini simple şi uşor de înţeles, Isus căuta să le dea ucenicilor avânt în lucrare.

Uneori, creştinii tânjesc după părtăşia cu fraţii lor de credinţă şi formează „bisericuţe” fapt care nu le mai permite să îi observe pe oamenii gata pentru seceriş. Uitându-şi probabil responsabilitatea faţă de sufletele care pier, ei participă la activităţile bisericii, îşi asumă răspunderea în societate, se străduiesc să consolideze biserica şi se implică în diverse proiecte care au menirea de a păstra lucrurile aşa cum sunt. Toate acestea sunt, fără îndoială, bune. Dar, deşi sunt bine intenţionaţi, ei se îndoiesc de importanţa evanghelizării, spunând: „Frate pastor, suntem de acord cu evanghelizarea, dar nu avem nevoie mai degrabă de programe pentru oamenii care sunt deja în biserică?”.

Întrebarea aceasta este pertinentă, dar merită să ne punem totodată o altă întrebare: S-a plâns Isus vreodată că ar fi prea puţini paznici pentru roadele adunate? Nu! Dar a cerut mai mulţi secerători!

Cum putem împleti în mod eficient activităţile de slujire a celor din biserică cu lucrarea pentru cei din afara bisericii?

6. Studiază Luca 15. Ce idee principală se desprinde din aceste parabole? Care este atitudinea lui Dumnezeu faţă de cei pierduţi? Care este responsabilitatea noastră faţă de ei?

Prin învăţătură şi prin exemplul personal, Domnul Isus i-a învăţat pe ucenici să se asocieze cu păcătoşii, chiar şi cu cei notorii, precum prostituatele şi vameşii. Altminteri cum ar fi putut ei să facă ucenici din toate neamurile? Adesea, învăţătura Sa îi avea în vedere tocmai pe aceşti păcătoşi pe care, în mila Sa, i-a numit „pierduţi”. Ar fi putut să-i numească „rătăciţi” sau „depravaţi”, dar a ales pentru ei calificativul „pierduţi”.

În loc să-i criticăm pe oameni, ar trebui să urmăm exemplul Domnului nostru. Denumirea de oameni „pierduţi” este generoasă, deoarece nu are o conotaţie negativă şi plasează responsabilitatea asupra găsitorului. Cuvintele depreciative îi îndepărtează pe oameni, pe când cele neutre le arată că sunt acceptaţi şi că prietenia cu ei este posibilă. De aceea, să fim atenţi nu numai la cuvintele pe care le folosim în dreptul lor, ci şi la ceea ce gândim despre ei, fiindcă gândurile au o mare influenţă asupra atitudinilor noastre faţă de ei.

Pretutindeni în Evanghelii, Isus ne încurajează să îi căutăm pe cei pierduţi să îi iubim şi să le oferim ajutor, indiferent ce fel de oameni sunt sau ce fel de viaţă duc.

„Aceasta este lucrarea pe care a ales-o Dumnezeu – «dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug… şi nu întoarce spatele semenului tău (Isaia 58:6,7)». Dacă vă recunoaşteţi ca fiind păcătoşi, mântuiţi numai datorită iubirii Tatălui nostru ceresc, atunci veţi avea milă de cei care suferă în păcat. Nu veţi întâmpina nefericirea şi pocăinţa cu gelozie şi mustrare. Când gheaţa egoismului din inimile voastre se va topi, veţi fi în armonie cu Dumnezeu şi vă veţi bucura împreună cu El de mântuirea celor pierduţi.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 210, 211

Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, capitolele „Ultima călătorie din Galileea” (p. 488-496) şi „Cine este mai mare?” (p. 436-440); Faptele apostolilor, capitolele „Instruirea celor doisprezece” (p. 17-24), „Marea însărcinare” (p. 25-34), „Ziua Cincizecimii” (p. 35-46) şi „Darul Duhului” (p.47-56).

„Ucenicii şi-au dat seama de nevoia lor spirituală şi au strigat către Domnul după ungerea sfântă care avea să-i facă destoinici pentru lucrarea de câştigare de suflete. Ei nu au cerut o binecuvântare care să le servească numai lor. Asupra lor apăsa povara salvării sufletelor. Ei au înţeles că Evanghelia trebuia să fie dusă lumii şi, în vederea acestui lucru, cereau puterea pe care le-o făgăduise Domnul Hristos.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 37

Întrebări pentru discuţie

1. Ce principii din metodele lui Hristos de instruire ar trebui să aplicăm astăzi în lucrarea de a face ucenici? În ce ar trebui să constea instruirea oferită în biserica ta?

2. La secţiunea de joi, ne-am oprit asupra cuvintelor noastre şi asupra modului în care le întrebuinţăm. Gândeşte-te la vocabularul pe care îl avem noi, adventiştii de ziua a şaptea, şi la termenii cu care suntem familiarizaţi, dar pe care alţii s-ar putea să nu îi înţeleagă. La ce cuvinte trebuie să fim mai atenţi, mai ales atunci când lucrăm cu oamenii din afara bisericii?

3. Meditează mai mult la ideea că evangheliştii sunt „cerşetorii care le spun altor cerşetori unde să găsească pâine”. Ce aspecte ale evanghelizării sunt surprinse aici? De ce este important să reţinem această idee?

4. Ce poţi spune despre biserica ta: se preocupă mai mult de ea însăşi şi de nevoile ei sau de misiune? Dacă ar fi mai interesată de misiune, ar fi mai puţin interesată de nevoile ei? Este posibil ca misiunea să-i rezolve acele nevoi?