Ucenicii şi Scriptura

Cu ajutorul unui detector de metale cumpărat dintr-un târg de vechituri, englezul Terry Herbert a descoperit în ogorul unui fermier mai multe arme anglo-saxone placate cu aur şi alte câteva obiecte din argint. Preţul estimativ al comorii a fost de peste 5 milioane de dolari americani.

În calitate de căutători de comori, creştinii trebuie să fie atenţi să nu se lase distraşi de lucrurile de pe pământ şi să uite de adevărata comoară cerească: Domnul Isus Hristos. Odinioară, fariseii şi saducheii, în căutarea lor după comorile de sus, au făcut „săpături” în scrierile sacre antice. Din nefericire însă, ei au interpretat atât de greşit harta comorii (Scriptura), încât au pierdut cu totul din vedere esenţialul (Isus).

Domnul Isus a încorporat Scriptura în metodologia Sa de formare a ucenicilor atât în mod direct, cât şi indirect. Căutarea adevăratei comori îşi avea rădăcinile în scrierile profetice care arătau spre El. Aşadar, dacă nu-L găsim pe Isus, nu găsim nimic. Altfel spus, în eforturile noastre de formare a ucenicilor trebuie să păstrăm întotdeauna în atenţie persoana Domnului Isus şi ceea ce a făcut El pentru noi.
_____________________
Un proiect pentru inima ta

De meditat: Nu uita să fii bun, pentru că Dumnezeu este bun!

„Trebuie să fii bun, mai înainte de a fi în stare să faci binele. Nu poţi avea o influenţă care să-i schimbe pe alţii, până când inima ta n-a fost umilită, curăţită şi îmblânzită prin harul lui Hristos. Dacă în inima ta s-a produs această schimbare, va fi tot aşa de natural pentru tine să trăieşti spre binecuvântarea altora, cum este pentru trandafir să răspândească parfumul său plăcut sau pentru viţa-de-vie să rodească ciorchinele purpuriu.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor p. 182

Rugăciune: Doamne, Te rog, fă-mă Tu bun! Schimbă-mi, Te rog, inima!
__________&__________

Domnul Isus este modelul tuturor credincioşilor şi, de aceea, devotamentul Său faţă de Scriptură constituie un subiect de permanent interes pentru ei.

1. Citeşte Luca 4:1-12; 16-21. Ce ne spun aceste pasaje despre atitudinea Domnului Hristos faţă de Biblie?

Potrivit relatării ispitirii din pustie, Isus a respins toate atacurile şi ademenirile lui Satana prin citarea Scripturii. Întrucât este puţin probabil ca în această perioadă de patruzeci de zile petrecută în deşert să fi avut la El sulurile sfinte, pute trage concluzia că învăţase pe de rost părţi considerabile din Scriptură. In această ocazie, a citat din scrierile lui Moise, iar în altele, a citat din alte cărţi ale Scripturilor ebraice (Matei 21:42; 22:44). Nu încape deci nicio îndoială că a avut o cunoaştere vastă a Scripturii.

Pe de altă parte însă, trebuie să observăm faptul că, pentru Hristos, Scriptura nu este doar un mijloc de înfruntare a ispitei şi de atingere a sfinţeniei personale, ci este cartea care arată spre El. Când a fost în sinagoga din Nazaret (vezi Luca 4:16-30), Domnul Isus a citit din Isaia şi după aceea a declarat că pasajul respectiv vorbea tocmai despre El, Cel uns să le dea drumul celor apăsaţi şi să propovăduiască eliberarea. El a înţeles că profeţia mesianică se împlinea prin El. A înţeles că Biblia arăta spre El şi a apelat la ea încă de la începutul lucrării Sale pentru a le îndrepta oamenilor atenţia către El.

Este important să cunoaştem Biblia, dar nu este suficient. Există cercetători renumiţi ai Bibliei care nu cred în ea. Trebuie să ne punem următoarea întrebare: Ce putem face pentru a ne asigura că studiul şi citirea Bibliei ne ajută să-L cunoaştem mai bine pe Isus şi să înţelegem ce a făcut El pentru noi? Cu alte cuvinte, cum putem studia Biblia astfel încât viaţa noastră să fie transformată?

2. Ce ne spun următoarele pasaje despre concepţia Domnului Isus despre Biblie? Matei 5:17-20; 12:3-8; 15:3-11; Ioan 10:34-37; 17:14-19; Luca 24:44.

Ori de câte ori Se afla în discuţii cu autorităţile religioase, Domnul Hristos nu apela la filosofie sau la autoritatea personală, ci la învăţăturile Scripturii. Când delimita binele de rău, El Îşi sprijinea argumentul pe un principiu scripturistic. Când adversarii Îi puneau la îndoială puritatea doctrinară, le atrăgea atenţia asupra anumitor pasaje din Scriptură. Când lua în considerare unele aspecte practice, îndrepta atenţia ascultătorilor asupra revelaţiei divine. El a înţeles că misiunea Sa divină era să împlinească ce spuseseră profeţii din vechime cu privire la El.

Dar să comparăm acum viziunea Sa înaltă despre Scriptură cu atitudinea predominantă a creştinilor de astăzi. Multe confesiuni creştine şi-au format opinia că Biblia este o carte interesantă, dar că, în principiu, ea nu este autentică din punct de vedere istoric. Totul – crearea lumii în şase zile, exodul, învierea în trup a lui Isus, revenirea Sa literală – este pus sub semnul întrebării sau este redus la statutul de mit.

Efectele pe care le are această atitudine asupra uceniciei sunt evidente. Oamenii sunt apăsaţi de probleme reale şi au nevoie de un Mântuitor real. Ei nu sunt dispuşi să îşi dedice viaţa unei cauze bazate pe nişte povesti. Evanghelia devine astfel o comoară fără strălucire sau, la figurat vorbind, o monedă din plastic acoperită cu aur fals. Numai cine priveşte cu atenţie observă diferenţa. Unica atitudine sigură este aceea de a urma exemplul lăsat de Domnul Hristos – El a înălţat Biblia, a onorat-o şi a ascultat de ea.

Cu toţii suntem de acord că moartea nu este un mit sau un simbol. Moartea este una dintre cele mai crunte realităţi cu care ne confruntăm. Meditează la implicaţiile diverselor concepţii despre Biblie, potrivit cărora învăţăturile biblice (precum învierea lui Isus sau a doua Sa venire) nu ar fi decât nişte mituri sau simboluri. De ce este necesar ca, la nivel individual şi la nivel de biserică, să ne ferim de această capcană diabolică?

Domnul Isus îi atrăgea pe oameni la El în diverse situaţii, inclusiv când Se afla în locuri publice. El i-a oferit Scripturii un loc de seamă în cuvântările Sale. Predicile şi expunerile Sale erau pline cu citate din Cartea Sfântă sau cu aluzii la ea.

3. Citeşte Matei 5:17-39. Ce ne spune acest pasaj despre modul în care a folosit Domnul Hristos Scriptura în activitatea Sa publică?

La data aceea, atitudinea generală a iudeilor faţă de Scriptură era una extrem de legalistă. Ei căutau în ea reguli şi învăţături morale. Un comportament corect, „după lege”, era socotit ca fiind un mijloc de a obţine fericirea veşnică. Domnul Isus a înlăturat însă această atitudine şi a aşezat în locul sistemului lor de reguli religia care vine din inimă.

Religia adevărată se bazează pe acea transformare a inimii care conduce la un comportament moral. În mod ironic, unii farisei, în graba lor de a ajunge la desăvârşire, trecuseră cu vederea tocmai secretul desăvârşirii morale: o relaţie vie cu Dumnezeu. Isus a identificat aceste deficienţe şi, drept soluţie, i-a invitat pe ascultători să Îl primească pe El ca Mântuitor şi Domn. Odată acceptat ca autoritate de control, standardele de comportament nu coborau, ci urcau. Este suficient să citim Predica de pe Munte ca să ne dăm seama cât de înalte erau standardele Sale morale.

„Aceste cuvinte ajungeau la urechile mulţimii uimite ca un lucru straniu şi nou. O astfel de învăţătură era diferită de tot ce auziseră acei oameni vreodată de la vreun preot sau rabin. Nu vedeau în ea nimic care să le linguşească mândria sau să le hrănească nădejdile ambiţioase. Dar acest nou Învăţător avea o putere care-i fermeca. Dulceaţa iubirii divine emana din însăşi prezenţa Sa precum parfumul dintr-o floare. […] Toţi simţeau în mod instinctiv că, în faţa lor, era Cineva care cunoştea tainele sufletului şi care, totuşi, Se apropia de ei cu o milă plină de duioşie.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 6

În general, ne este mai uşor să manifestăm un spirit legalist, critic şi dezaprobator. Ce putem face pentru a ne feri de aceste atitudini?

Relatările biblice despre activitatea publică a Domnului Hristos sunt pe cât de numeroase, pe atât de interesante. Însă convorbirile Sale personale cu oamenii de rând şi cu cei din elita societăţii sunt fascinante şi ne ajută să ne formăm o imagine despre locul central pe care îl ocupa Scriptura în slujirea Sa.

4. Citeşte Ioan 13:18-20; Luca 10:25-28; 24:13-32. Ce rol îndeplineşte Scriptura în aceste pasaje? Ce scop a urmărit Isus când a citat aceste versete? Ce efecte au avut aceste întâlniri ale oamenilor cu Scriptura?

În mod repetat, Domnul Hristos aşează alături de chemarea la ucenicie un citat din Scriptură, întemeindu-Şi autoritatea şi credibilitatea Sa pe Cartea Sfântă, şi nu doar pe charisma personală. Faptul acesta poate fi observat cel mai bine în dialogul pe care l-a avut cu doi dintre ucenicii Săi pe drumul către Emaus.

„Începând de la Moise, adevăratul Alfa al istoriei biblice, Hristos le-a prezentat din toate Scripturile lucrurile cu privire la Sine Însuşi. Dacă mai întâi li S-ar fi descoperit, inima lor ar fi fost satisfăcută. În plinătatea bucuriei lor, nu ar mai fi înfometat după nimic. Dar era necesar ca ei să înţeleagă mărturia adusă în favoarea Lui de simbolurile şi profeţiile din vechiul Testament. Pe acestea trebuia să se întemeieze credinţa lor. Hristos n-a săvârşit nicio minune pentru a-i convinge, ci primul lucru a fost să le tălmăcească Scripturile. Ei priviseră la moartea Lui ca la nimicirea tuturor nădejdilor lor. Acum, El le arăta din profeţi că tocmai aceasta era dovada cea mai puternică pentru credinţa lor.

Când i-a învăţat pe aceşti ucenici, Isus a arătat însemnătatea Vechiului Testament ca mărturie în favoarea misiunii Lui.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 796-799

Meditează asupra textului din Luca 24:32, în special asupra cuvintelor: „Nu ne ardea inima în noi…?”. Ce înseamnă aceste cuvinte? Care a fost ultima ocazie în care ai simţit cum îţi arde inima de bucurie pentru adevărurile care ne-au fost încredinţate? Dacă nu ai mai simţit lucrul acesta în ultima vreme, cum ai ajuns la această stare de răceală sufletească? Ce poţi face pentru a ieşi din ea?

După cum am văzut deja, Domnul Isus a acordat o mare importantă Bibliei. El nu a pus niciodată la îndoială autoritatea, veridicitatea sau autenticitatea vreunui text biblic. În ciuda acestui fapt, de-a lungul secolelor mulţi oameni au adoptat o atitudine exact opusă.

5. Citeşte Matei 12:15-21; Marcu 1:1-3; Faptele 1:16-20; 3:22-24 şi Romani 10:10,11. Ce ne spun aceste pasaje despre concepţia primilor creştini despre Scriptură? Ce lecţii putem învăţa de la ei cu privire la atitudinea faţă de Biblie?

Primii scriitori creştini au continuat să recurgă la Scriptură pentru a confirma mesianitatea lui Isus din Nazaret. În acest mod, ei subliniau că religia creştină este indisolubil legată de revelaţia de Sine pe care ne-o oferă Dumnezeu prin intermediul Scripturilor ebraice.

Ucenicii au apelat la scrierile sacre, urmând modelul Învăţătorului lor. Experienţa personală, minunile şi alte mărturii în favoarea lui Hristos erau importante şi îşi aveau locul lor, însă nimic nu putea lua locul Scripturii, ca mărturie fundamentală despre Isus.

De asemenea, primii creştini au căutat îndrumări în Scriptură în ceea ce priveşte misiunea Bisericii, practicile ei cotidiene şi disciplina spirituală. Speculaţiile omeneşti şi presupunerile erau reduse la minimum. Scriptura avea o importanţă majoră. Cu ocazia consfătuirilor, biserica lua în considerare, cu rugăciune, revelaţia lui Dumnezeu (vezi Faptele 15). Scriptura influenţa orice aspect al vieţii bisericii primare.

Cum am putea noi, cei din generaţia din timpul sfârşitului, să avem o altă atitudine faţă de Biblie?

Ce putem face pentru a ne forma obiceiul de a păstra Biblia în centrul credinţei noastre şi de a o folosi în aşa fel încât să ne îndrepte atenţia către Hristos? Ce metode practice putem utiliza pentru a-i permite învăţăturii ei să ne transforme în mod real viaţa şi relaţia cu ceilalţi?

Ellen G. White, Educaţie, capitolul „Studierea şi predarea Bibliei” (p. 190-192); Hristos, Lumina lumii, capitolul „Pe calea către Emaus” (p. 795-801) şi Faptele apostolilor, capitolul „Tesalonic” (p. 221-230).

„În lucrarea Sa, Hristos luminase mintea ucenicilor cu privire la aceste profeţii. Când L-a predicat pe Hristos, Petru venise cu dovezi din Vechiul Testament. Ştefan urmase aceeaşi cale. La fel şi Pavel, în lucrarea sa, a apelat la versetele care prevesteau naşterea, suferinţele, moartea, învierea şi înălţarea lui Hristos. Prin mărturia inspirată a lui Moise şi a profeţilor, el a dovedit în mod lămurit că Isus din Nazaret era una şi aceeaşi persoană cu Mesia şi a arătat că glasul lui Hristos a fost acela care a vorbit, încă din zilele lui Adam, prin patriarhi şi profeţi.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 221, 222

Întrebări pentru discuţie

1. Ce metode practice poţi utiliza pentru a introduce studiul Scripturii în programul tău zilnic? Cum poţi folosi Biblia în mărturia ta personală?

2. De ce a pus Isus un accent mai mare pe cuvântul Scripturii decât pe minuni şi pe charisma personală? Ce se întâmplă atunci când muzica, mesajul despre sănătate, asistenţa socială etc. iau locul central, cuvenit Bibliei?

3. Cât de dependenţi de Scriptură trebuie să devină creştinii de astăzi? Evaluaţi cât de importantă este Scriptura în viaţa bisericii voastre, din punctul de vedere al stabilirii priorităţilor, al direcţionării resurselor şi al credincioşiei faţă de misiune.

4. Meditaţi asupra faptului că nu avem în Biblie niciun indiciu că vreunul dintre scriitorii biblici ar fi pus vreodată la îndoială veridicitatea sau autenticitatea vreunui verset. De ce este lucrul acesta important astăzi, într-o vreme în care atât de mulţi oameni, inclusiv mulţi cercetători ai Bibliei, par a-şi îndrepta toate eforturile către contestarea adevărului biblic în întregime?