Preţul uceniciei

De-a lungul istoriei, milioane de oameni şi-au sacrificat viaţa de dragul lui Hristos. Ei au fost aruncaţi în închisori, torturaţi şi chiar pedepsiţi cu moartea. Milioane de oameni au renunţat la locul de muncă, au îndurat batjocuri, au fost alungaţi de familie şi au ales mai degrabă să înfrunte persecuţia religioasă, decât să-L părăsească pe Hristos. Numai Dumnezeu ştie cât de mult au suferit aceşti credincioşi ai Săi!

Pavel ne-a avertizat: „De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3:12). Iar Petru scria: „Şi la aceasta aţi fost chemaţi, fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă ca să călcaţi pe urmele Lui” (1 Petru 2:21).

În ciuda promisiunilor aşa-zişilor predicatori ai „prosperităţii”, credincioşilor nu le-au fost garantate automat automobile de lux şi un mare câştig financiar.

Totuşi, în comparaţie cu răsplata finală a credincioşilor, preţul uceniciei este destul de mic.
_____________________
Un proiect pentru inima ta

De meditat: Nu uita de bunătate! Fii tare în credinţă! Caută adevărata demnitate! Rămâi astfel la Model – Isus Hristos.

„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” – 2 Corinteni 3:18

Rugăciune: Ţine-mă de mână, Doamne, ca să nu mă abat de la Tine!
__________&__________

1. Studiază Luca 12:49-53; 14:25,26; Matei 10:37. Cum să înţelegem aceste afirmaţii tranşante? Ce ne spune aici Domnul Isus?

Studiul mai atent al Bibliei şi al modului în care este utilizat cuvântul „a urî” ne va ajuta la clarificarea afirmaţiilor Domnului Isus. Deuteronomul 21:15 conţine prevederea legii mozaice cu privire la bărbatul care are două neveste şi „iubeşte pe una şi nu iubeşte pe cealaltă”. Urmând firul logic, s-ar putea înţelege că o iubeşte pe una şi o urăşte pe cealaltă sau că de una îi place, iar de cealaltă nu îi place. Totuşi ideea este că, dacă soţul o favorizează pe una mai mult decât pe cealaltă, nu îi poate lipsi de drepturi pe copiii celei defavorizate. În acest context, „a nu iubi” nu înseamnă „a urî” sau „a nu-i plăcea”, ci „a iubi mai puţin”. Pasajul paralel din Matei 10:37 confirmă această interpretare.

Ideea transmisă de Domnul Isus este simplă, dar plină de semnificaţie. Atunci când aşezăm familia pe primul loc, iar Lui îi acordăm un loc secundar, El încetează practic să mai fie Domnul vieţii noastre. Şi nimeni nu poate sluji la mai mulţi domni. Hristos nu a desconsiderat relaţiile de familie, ci le-a aşezat pe temelia solidă a dragostei supreme şi fără rezerve faţă de Dumnezeu. Numai Dumnezeu poate îndepărta orice barieră şi orice disensiune dintre oameni. Aşadar, loialitatea desăvârşită faţă de Hristos este preţul suprem al uceniciei.

Ce putem face în mod concret pentru a-L aşeza pe Hristos pe primul loc în viaţa noastră, chiar mai presus de familie? Ce înseamnă aceasta şi care sunt consecinţele posibile ale unei asemenea decizii?

2. Din cuvintele Domnului, care este condiţia uceniciei? Luca 14:27.

A fi ucenic înseamnă a-L accepta pe Hristos ca Mântuitor şi Domn. A-L urma pe Isus înseamnă a fi dispus să fii părtaş la patimile Sale. În consecinţă, avem nevoie să fim oneşti atunci când prezentăm mesajul nostru. Este adevărat că nu trebuie omise adevăruri măreţe, precum neprihănirea prin credinţă, iertarea oferită de Hristos, revenirea Sa iminentă, minunăţiile fără seamăn ale cerului şi harul nemeritat al lui Dumnezeu.

Dar, dacă dorim să prezentăm mesajul lui Dumnezeu în întregime, atunci nu ar trebui să omitem purtarea crucii. Din păcate, unii credincioşi sunt de părere că, dacă îi îndemnăm pe oameni la acţiune, suntem legalişti, „Harul divin a făcut deja totul”, strigă ei, „iar omul nu mai are de făcut nimic altceva decât să-l accepte!” Domnul Isus afirmă totuşi altceva.

3. Citeşte Matei 16:21-25; Luca 21:12-19; Ioan 15:17-20; 16:1,2. Ce ne spun aceste pasaje biblice despre preţul hotărârii de a-L urma pe Isus?

Fiecare candidat pentru botez ar trebui să înţeleagă înainte de a intra în acest legământ faptul că Domnul Hristos i-a încredinţat o cruce, fără de care nu poate deveni ucenicul Său. Îi va stinge acest adevăr bucuria convertirii? Sau promisiunea nerealistă a unei vieţi fără griji îi va spori cumva această bucurie? Convertirea îl eliberează pe credincios de poverile păcatului, dar nu şi de responsabilităţile uceniciei. Când îşi asumă Numele lui Hristos şi face publică această decizie prin botez, credinciosul trebuie să ştie clar că ucenicia are un preţ. Ne oferă oare lumea aceasta ceva mai valoros decât darul lui Hristos? Nici pe departe!

Care a fost ultima ocazie în care „ţi-ai luat crucea”? Cum a fost acea experienţă? Ce lecţie învăţată atunci i-ar putea fi de folos unei alte persoane care trece printr-o încercare asemănătoare?

4. Ce ne spun următoarele pasaje biblice despre viaţa de ucenic? Ai cunoscut din proprie experienţă realitatea acestor afirmaţii?

Luca 14:31-33;

1 Corinteni 9:24-27;

Evrei 12:1-4;

2 Petru 1:5-11.

Preţul uceniciei presupune şi disciplină. Orice imbold, orice gând, orice ambiţie şi orice dorinţă trebuie să fie supuse lui Hristos. Fiecare bun personal – fie material, fie moral -, orice talent şi orice abilitate, orice lucru de valoare, totul trebuie să fie supus stăpânirii lui Hristos. Dacă reţinem ceva pentru noi, acel ceva poate, şi sigur se va întâmpla aşa, să se transforme într-un idol care ne va duce în rătăcire.

Domnul Hristos ne dăruieşte puterea de a ne învinge defectele de caracter. Orice poftă, orice emoţie şi orice înclinaţie a minţii, toate pot fi supuse îndrumării Duhului Său.

Observă exemplele din lumea sportului date de Pavel în pasajele citite. Niciun sportiv nu îşi face planul să alerge mai încetişor, să nu sară chiar atât de sus sau să nu arunce discul prea departe. În acelaşi fel, nici creştinul nu ar trebui să ţintească mai jos, mai cu seamă atunci când premiul pentru „alergarea” sa are valoare veşnică, spre deosebire de orice premiu pe care l-ar putea câştiga un sportiv de pe pământ, ca urmare a eforturilor sale stăruitoare şi a antrenamentului susţinut.

„Alergătorii renunţau la orice îngăduinţă care ar fi dus la slăbirea puterilor fizice şi, printr-o disciplinare severă şi continuă, îşi dezvoltau muşchii spre a fi tari şi rezistenţi, pentru ca, atunci când avea să vină ziua întrecerii să-şi poată solicita capacităţile la maximum. Cu cât mai important este ca urmaşul lui Hristos, ale cărui interese veşnice sunt în joc, să-şi aducă poftele şi pasiunile sub controlul raţiunii şi al voinţei lui Dumnezeu! El nu trebuie să îngăduie vreodată ca atenţia să-i fie sustrasă de distracţii, de lux sau de o viaţă uşoară. Toate obiceiurile şi pasiunile trebuie să fie supuse unei stricte disciplinări. Judecata, luminată de învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu şi călăuzită de Duhul Său, trebuie să ţină frâiele conducerii.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 311

Corporaţiile evaluează viabilitatea proiectelor propuse prin intermediul unei analize cost-beneficiu. Astfel, se pun întrebări de genul: Deţine acest proiect componentele necesare pentru obţinerea unui profit corespunzător cu investiţiile? Sunt beneficiile mai mari decât cheltuielile? O altă metodă de evaluare este durabilitatea: Oferă proiectul respectiv câştiguri care să asigure viabilitatea?

În mod asemănător, răsplata uceniciei poate fi evaluată prin compararea ei cu costurile pe care le presupune. Printre aceste costuri se numără: suferinţa emoţională, respingerea socială, tortura fizică, lipsurile financiare, privarea de libertate şi chiar moartea. Înainte de a accepta ucenicia, este necesar să luăm în considerare investiţiile pe care trebuie să le facem.

5. Care sunt, potrivit textelor următoare, câteva dintre costurile uceniciei? Matei 18:8,9; Luca 6:35; Filipeni 2:3.

6. Dar care sunt beneficiile? Luca 18:28-30; Ioan 14:1-3; Apocalipsa 22:1-5.

Se prea poate ca preţul hotărârii de a-L urma pe Isus să fie mare, poate chiar cel mai mare din câte există. De altfel, dacă a-L urma pe Hristos nu te-ar costa foarte mult (poate chiar totul), ai putea să te întrebi cât de reale sunt credinţa şi devotamentul tău.

Un lucru este cert însă: ce dobândim în viaţa aceasta, ce realizăm, ce devenim – toate acestea sunt trecătoare, nu durează, vor dispărea într-o zi pentru totdeauna. Spre deosebire de acestea, ceea ce câştigăm prin Isus – viaţa veşnică într-un cer nou şi pe un pământ nou – este cu mult mai de preţ decât orice ne-ar putea oferi vreodată lumea aceasta!

Gândeşte-te la toate plăcerile, bucuriile şi lucrurile bune din lumea aceasta. Ce sunt ele în comparaţie cu veşnicia petrecută alături de Hristos? Ce putem face pentru a păstra mereu în atenţie acest fapt? De ce este important să nu-l uităm niciodată?

7. Ce îţi spune Evrei 11:32 – 12:4 despre preţul şi despre răsplata uceniciei?

Cât de impresionat este acest pasaj şi mai ales versetul care spune: Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea şi au fost chinuiţi” (vers. 35)!

Răsplata uceniciei şi a formării de ucenici este această „înviere mai bună”. Noi Îl urmăm pe Hristos pentru că avem făgăduinţa şi speranţa unei vieţi noi într-o lume nouă, fără păcat, suferinţă şi moarte. Totodată, fiindcă am primit această speranţă – confirmată de viaţa, moartea, învierea şi lucrarea de Mare-Preot a Domnului Isus – încercăm să le spunem şi altora despre ea. Dacă vom înceta din viaţă înainte de finalul marii lupte, înainte de revenirea Mântuitorului, vom fi readuşi la viaţă fie la prima înviere fie la a doua înviere. Se ştie deja care dintre cele două este mai bună. De aceea, nimic altceva nu ar trebui să ne preocupe mai mult decât dorinţa de a avea parte de această înviere şi ar trebui să depunem eforturi hotărâte pentru a-i ajuta şi pe alţii să aibă parte de ea.

Secerişul este copt; milioane de oameni aşteaptă chemarea la ucenicie. Noi am fost binecuvântaţi cu Evanghelia şi, îndeosebi, cu „adevărul prezent” – cele trei solii îngereşti din Apocalipsa 14, ultimul mesaj de avertizare trimis lumii de Dumnezeu.

Ce vom face cu aceste adevăruri pe care le iubim atât de mult? Aşadar, unde sunt secerătorii? Unde sunt cei dispuşi să treacă de partea lui Hristos şi să îşi asume riscurile? Vei accepta invitaţia lui Dumnezeu de a fi ucenic şi de a face ucenici, suportând costurile personal?

Meditează la implicaţii: prima înviere, a doua înviere. Ce altceva mai contează în afară de a avea parte de prima înviere şi de a-i ajuta şi pe semenii tăi să aibă parte de ea?

Ellen G. White, Faptele apostolilor, capitolele „În ţinuturile mai depărtate” (p. 219, 220) şi „Bereea şi Atena” (p. 241, 242).

„Flăcări cad de la Dumnezeu din cer. Pământul se crapă. Armele ascunse în adâncurile lui sunt scoase afară. Flăcări nimicitoare izbucnesc din fiecare prăpastie deschisă. Chiar şi stâncile ard. A venit ziua care va arde ca un cuptor. Elementele se topesc de dogoarea mistuitoare, chiar şi pământul cu tot ce este pe el arde (Maleahi 4:1-2; 2 Petru 3:10). Suprafaţa pământului pare o masă topită – un uriaş lac de foc care clocoteşte. Este vremea judecăţii şi a pierzării oamenilor nelegiuiţi – «o zi de răzbunare a Domnului, un an de răsplătire şi răzbunare pentru Sion» (Isaia 34:8).

Cel nelegiuit îşi primeşte răsplata pe pământ (Proverb ele 11:31). «Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor» (Maleahi 4:1). Unii sunt distruşi într-o clipă, în timp ce alţii suferă multe zile. Toţi sunt pedepsiţi «după faptele lor».” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 672, 673

Întrebări pentru discuţie

Dietrich Bonhoeffer, care şi-a pierdut viaţa ca urmare a persecuţiei suferite pentru credinţa sa, a scris o carte celebră cu titlul Costul uceniciei. Iată mai jos câteva citate din cartea sa. Ce idei vin să confirme sau să completeze cele studiate săptămâna aceasta?

„Vechea viaţă este lăsată în urmă şi predată complet. Ucenicul este scos din siguranţa sa relativă şi este dus la o viaţă de nesiguranţă absolută (de fapt, este dus la siguranţa şi la ocrotirea absolută a părtăşiei cu Isus)… „ – p. 62, 63

„Dacă vrem să-L urmăm pe Isus, trebuie să facem anumiţi paşi. Primul pas, care vine imediat după chemare, îl desprinde pe ucenic de existenţa sa anterioară.” – p. 66, 67

„Crucea este aşezată pe umerii fiecărui creştin. Prima suferinţă creştină pe care trebuie să o cunoască fiecare om este chemarea de a renunţa la tot ce îl leagă de această lume… Când cheamă pe cineva, Hristos îl cheamă să vină şi să moară.” – p. 99