Din cuptor la palat

„Aceşti tineri, umpluţi de Duhul Sfânt, declară înaintea întregii naţiuni credinţa lor, şi anume că Acela căruia I se închină este singurul Dumnezeu adevărat şi viu. Această demonstrare a credinţei lor a fost cea mai elocventă prezentare a principiilor pe care le aveau. Pentru a-i impresiona pe idolatri cu puterea şi măreţia Dumnezeului celui viu, slujitorii Săi trebuie să le arate reverenţa lor faţă de Dumnezeu. Ei trebuie să arate că El este singurul pe care îl proslăvesc şi căruia I se închină şi că nicio răsplată, şi nici chiar ameninţarea cu moartea nu i-ar putea determina să facă nici cea mai mică concesie în faţa idolatriei. Aceste lecţii au un impact direct şi esenţial în experienţa noastră din ultimele zile.” – Ellen G. White, In Heavenly Places, p. 149

Deşi, când vine vorba de închinare, ameninţarea cu moartea poate părea de domeniul erei preştiinţifice şi al superstiţiilor, Scriptura ne spune că în timpul sfârşitului, când lumea va fi „avansat” foarte mult, se va observa ceva asemănător, dar la nivel mondial. Din studierea acestei experienţe putem afla despre problemele cu care, conform Scripturii, se vor confrunta cei credincioşi.

1. Ce anume l-a motivat pe împărat să facă acest chip? Daniel 3:1-7

A trecut o vreme din momentul când împăratul a avut visul şi până a făcut chipul. Totuşi se pare că împăratul nu a mai putut uita visul şi faptul că Babilonul era sortit să fie înlocuit de alte puteri. Nemulţumit să fie doar capul de aur, împăratul a dorit să fie reprezentat de un trup întreg de aur pentru a le transmite supuşilor săi ideea că împărăţia lui va rezista în toată istoria.

Această atitudine semeaţă ne aminteşte de constructorii Turnului Babei, care, în aroganţa lor, au încercat să îl sfideze pe Dumnezeu. La fel de arogant a fost şi Nebucadneţar. El a realizat multe ca împărat al Babilonului şi nu putea trăi cu gândul că împărăţia lui va trebui să dispară. Astfel, într-un efort de a se autoînălţa, el a poruncit să fie făcută o statuie care să simbolizeze puterea lui şi prin care să îşi asigure credincioşia supuşilor săi. Deşi nu este clar dacă acest chip îl preînchipuia chiar pe împărat sau o zeitate, să ţinem cont de faptul că, în Antichitate, linia care despărţea sfera politică de cea religioasă, chiar dacă exista, era adesea neclară.

De asemenea, să nu uităm că Nebucadneţar a avut două ocazii de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Prima, el i-a pus la probă pe tinerii evrei şi i-a găsit de zece ori mai înţelepţi decât toţi înţelepţii Babilonului. Apoi, după ce toţi ceilalţi învăţaţi nu au reuşit să îi relateze visul, Daniel i-a spus chiar gândurile lui, visul şi interpretarea visului. În cele din urmă, împăratul a recunoscut superioritatea Dumnezeului lui Daniel. Surprinzător este faptul că aceste lecţii de teologie nu l-au împiedicat pe Nebucadneţar să se întoarcă la idolatrie. De ce? Cel mai probabil, din cauza mândriei. Fiinţele umane păcătoase nu doresc să recunoască faptul că realizările lor materiale şi intelectuale sunt zadarnice şi sortite pieirii. Uneori poate şi noi acţionăm ca nişte mici nebucadneţari, acordând prea multă atenţie realizărilor şi uitând cât de neimportante sunt acestea în comparaţie cu veşnicia.

Cum putem învăţa să nu cădem, în vreun mod subtil, în capcana în care a căzut Nebucadneţar?

2. Ce paralelă putem observa între ce s-a întâmplat în timpul iui Daniel şi ce se va întâmpla în viitor? Daniel 3:8-15; Apocalipsa 13:11-18

Chipul de aur din valea Dura, nume care în limba akkadiană înseamnă „loc îngrădit”, dădea impresia că locul acela era un templu întins. De parcă nu ar fi fost de ajuns, cuptorul din apropiere putea foarte bine să se asemene cu un altar. Muzica babiloniană trebuia să facă parte din serviciul de închinare. Sunt enumerate şase tipuri de instrumente muzicale, dorind parcă să sugereze caracterul desăvârşit şi eficienţa ritualului de închinare.

Astăzi suntem asaltaţi din toate părţile de invitaţii de a adopta un stil de viaţă nou, ideologii noi, de a renunţa la angajamentul nostru faţă de autoritatea lui Dumnezeu, aşa cum este prezentată în Cuvântul Său, şi de a fi credincioşi succesorilor contemporani ai Imperiului Babilonian, nu Domnului. Uneori, farmecul lumii pare irezistibil, dar noi ar trebui să ne reamintim că doar Dumnezeului Creator ar trebui să îi fim credincioşi.

Conform profeţiilor, noi trăim în ultimele zile ale istoriei acestui pământ. Apocalipsa 13 anunţă că locuitorilor pământului li se va cere să se închine chipului fiarei. Această entitate va face ca „mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte” (Apocalipsa 13:16).

Sunt menţionate şase categorii de oameni care îşi vor arăta credincioşia faţă de chipul fiarei: „mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi”. Numărul fiarei, care este 666, evidenţiază tot cifra şase. Acest lucru ne arată că acel chip înălţat de Nebucadneţar era o ilustrare a ceea ce va face Babilonul escatologic în ultimele zile (vezi Daniel 3:1 pentru reprezentarea lui şase şi şaizeci). Am face bine să fim foarte atenţi la ce ne transmite această relatare şi cum conduce Dumnezeu în mod suveran tot ce se întâmplă în această lume.

Închinare nu înseamnă doar a te pleca înaintea unui obiect sau persoane şi a-ţi declara pe faţă credincioşia. În ce alte moduri, mult mai subtile, putem ajunge să ne închinăm la altceva şi nu Dumnezeului nostru?

Pentru cei trei evrei, închinarea la acel chip, impusă de împărat, era o contrafacere evidentă a închinării de la Templul din Ierusalim, a modului în care ei se închinaseră până atunci. Deşi deţineau poziţii în imperiu şi erau loiali împăratului, credincioşia lor faţă de Dumnezeu stabilea o limită loialităţii faţă de om. Ei erau dispuşi să continue să îi slujească împăratului ca administratori credincioşi, totuşi ei nu se puteau uni cu ceilalţi în această sărbătoare.

3. Ce mesaj transmit versetele de mai jos şi în ce mod a influenţat poziţia adoptată de aceşti tineri? Exodul 20:3-6; Deuteronomul 6:4

Urmând instrucţiunile împăratului, toţi oamenii, la sunetul instrumentelor muzicale, trebuiau să se plece şi să se închine chipului de aur. Doar cei trei – Şadrac, Meşac şi Abed-Nego – au îndrăznit să nu dea ascultare împăratului. Numaidecât, câţiva babilonieni au adus această problemă înaintea împăratului. Acuzatorii au căutat să-i stârnească mânia, spunându-i: (1) că însuşi împăratul îi pusese pe cei trei tineri cârmuitori peste ţinuturile Babilonului, (2) că bărbaţii evrei nu slujesc dumnezeilor împăratului şi (3) că ei nu se închină chipului de aur înălţat de el (Daniel 3:12). Dar, în ciuda mâniei împotriva lor, împăratul le-a oferit celor trei o a doua şansă. El s-a arătat dispus să repete întreaga procesiune pentru a le oferi ocazia celor trei să îşi retracteze poziţia şi să se închine chipului. Dacă refuzau, aveau să fie aruncaţi în cuptorul aprins. Nebucadneţar şi-a încheiat apelul cu cea mai arogantă pretenţie: „Care este dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?” (vers. 15),

Înzestraţi cu un curaj supranatural, ei i-au răspuns împăratului: „lată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate, Şi, chiar de nu ne va scoate, să ştii împărate că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!” (vers. 17,18).

Deşi ştiau că Dumnezeul lor îi putea elibera, ei nu aveau această garanţie. Totuşi au refuzat sa se supună poruncii împăratului, chiar ştiind că puteau fi arşi de vii. Cum putem avea şi noi o astfel de credinţă?

4. Ce s-a întâmplat? Cine era al patrulea bărbat? Daniel 3:19-27

După ce soldaţii i-au aruncat pe cei trei tineri credincioşi în foc, Nebucadneţar, năucit, a observat o a patra persoană în cuptorul cu foc. Atât cât ştia, el a identificat cea de-a patra persoană ca fiind „un fiu de dumnezei” (vers. 25).

Împăratul nu a putut spune mult, dar noi ştim cine era cel de-al patrulea bărbat. El a apărut înaintea lui Avraam înainte de distrugerea Sodomei şi Gomorei, a luptat cu Iacov lângă pârâul Iaboc şi i S-a descoperit lui Moise în rugul aprins. El era însuşi Hristos înainte de întrupare, venit să arate că Dumnezeu stă alături de copiii Săi în vreme de necaz.

Ellen G. White spune: „Dar Dumnezeu nu i-a uitat pe ai Săi. Când martorii Lui au fost aruncaţi în cuptorul aprins, Mântuitorul li S-a descoperit în persoană şi, împreună, au mers prin mijlocul focului. În prezenţa Domnului căldurii şi al frigului, flăcările şi-au pierdut puterea mistuitoare.” – Profeţi şi regi, pp. 508-509

Dumnezeu spune în Isaia: „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde” (Isaia 43:2).

Deşi ne plac astfel de relatări, ele ridică şi întrebări în cazul celor care nu au fost eliberaţi miraculos când au fost persecutaţi pentru credinţa lor. Cu siguranţă că aceşti bărbaţi cunoşteau experienţa lui Isaia şi Zaharia, care fuseseră daţi la moarte de nişte împăraţi necredincioşi. În toată istoria sacră, chiar până în zilele noastre, creştinii credincioşi au îndurat suferinţe îngrozitoare care pentru ei, cel puţin aici, nu au avut ca final o eliberare miraculoasă, ci o moarte dureroasă. Acesta este un caz în care cei credincioşi au fost eliberaţi în mod miraculos dar, după cum bine ştim, de obicei lucrurile nu stau aşa.

De ce eliberare minunată vor avea parte cu siguranţă toţi copiii credincioşi ai lui Dumnezeu, indiferent de felul în care îşi încheie viaţa pe acest pământ? (Vezi 1 Corinteni 15:12-26.)

Privind la experienţa lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, poate ne întrebăm: Care este secretul unei credinţe atât de puternice? Cum au putut să aleagă mai degrabă să ardă de vii decât să se închine acelui chip? Gândeşte-te la toate modalităţile în care şi-ar fi putut motiva supunerea faţă de împărat. Totuşi, deşi ştiau că puteau muri, aşa cum s-a întâmplat cu mulţi alţii, ei au ales să stea neclintiţi.

5. Ce învăţăm din pasajul de mai jos despre credinţă? Evrei 11

Pentru a ne forma o astfel de credinţă, noi trebuie să înţelegem mai întâi ce este credinţa. Unii oameni au o percepţie cantitativă a credinţei; ei îşi măsoară credinţa prin răspunsurile pe care par să le primească din partea lui Dumnezeu. Merg la mall şi se roagă pentru un loc de parcare. Dacă se întâmplă să găsească un loc liber de îndată ce ajung, trag concluzia că au o credinţă puternică. Dacă toate locurile sunt ocupate, poate cred că Dumnezeu nu răspunde la rugăciune, deoarece credinţa lor nu este suficient de puternică. Acesta este un mod periculos de a percepe credinţa, fiindcă se încearcă o manipulare a lui Dumnezeu şi nu sunt recunoscute suveranitatea şi înţelepciunea Lui.

Adevărata credinţă, cea manifestată de prietenii lui Daniel, este măsurată prin calitatea relaţiei noastre cu Dumnezeu şi încrederea absolută în El, care vine ca urmare a relaţiei. Credinţa autentică nu caută să modeleze voia lui Dumnezeu după voia noastră, ci ea predă voinţa noastră voinţei lui Dumnezeu. După cum am văzut, cei trei tineri evrei nu ştiau cu exactitate ce avea Dumnezeu pregătit pentru ei când au hotărât să îl înfrunte pe împărat şi să îi rămână credincioşi Lui. Ei au hotărât să facă ce este bine, indiferent de consecinţe. Aşa ar putea fi caracterizată credinţa matură. Noi dăm dovadă de credinţă adevărată când aducem dorinţele noastre înaintea Domnului în rugăciune, dar avem încredere în El să înfăptuiască ce este mai bine pentru noi, chiar dacă, pentru moment, nu înţelegem ce se întâmplă sau de ce.

Ce rol au acele încercări ale vieţii, pe care le considerăm mici, uşoare?

„Învăţăturile care trebuie scoase din experienţele tinerilor evrei de pe câmpia Dura sunt importante. În zilele noastre, multor slujitori ai lui Dumnezeu, cu toate că nu sunt răufăcători, le va fi dat să sufere umilinţe şi abuzuri din mâinile acelora care, inspiraţi de Satana, sunt plini de invidie şi fanatism religios. Mânia omului va fi trezită îndeosebi împotriva acelora care sfinţesc Sabatul poruncii a patra şi, în cele din urmă, un decret universal îi va denunţa pe aceştia ca meritând moartea.

Timpul de suferinţă care stă înaintea poporului lui Dumnezeu va cere o credinţă care să nu se clatine. Copiii Săi trebuie să facă cunoscut că singurul obiect al închinării lor este El şi că niciun motiv, nici chiar ameninţarea cu moartea, nu-i poate determina să facă nici cea mai mică concesie închinării false, Pentru inima credincioasă, poruncile oamenilor mărginiţi şi păcătoşi se vor prăbuşi fără însemnătate în faţa Cuvântului veşnicului Dumnezeu. Adevărul va fi ascultat chiar dacă preţul ar fi închisoarea, exilul sau moartea.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, pp. 512-513

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Iov 20-26
1. Despre cine spune Iov că li se întâmplă să „li se stingă candela”?
2. Ce anume şi cu ce scop i s-a sugerat lui Iov să arunce în ţărână şi în prundul pâraielor?
3. Ce spunea Iov că face Dumnezeu pentru cei silnici, când ei nu mai trag nădejde de viaţă?
4. Despre ce spunea Iov că „numai adierea lor uşoară ajunge până la noi”?

Evanghelizare, secţiunea 5, subcapitolul „Evitarea organizării excesive”
5. Din ce cauză înaintarea adevărului devine de zece ori mai grea decât este în realitate?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!