Mărturisire şi mângâiere

În Daniel 9 găsim una dintre cele mai frumoase rugăciuni din Biblie. În momente cruciale din viaţa lui, Daniel a recurs la rugăciune pentru a face faţă problemelor care îi stăteau în faţă. Când Daniel şi prietenii lui erau pe punctul de a fi omorâţi din cauza visului tainic al unui împărat păgân, profetul a mers înaintea lui Dumnezeu în rugăciune (Daniel 2). Când, prin poruncă împărătească, a fost interzis să se înalţe cereri vreunui alt zeu în afară de împărat, Daniel a continuat să îşi înalţe rugăciunile zilnic, cu faţa întoarsă înspre Ierusalim (Daniel 6). Astfel, când citim rugăciunea din Daniel 9 să ne amintim că vedenia despre două mii trei sute de seri şi dimineţi din Daniel 8 a avut un impact puternic asupra profetului. Deşi această profeţie a fost explicată în linii mari, Daniel nu a putut înţelege timpul menţionat în dialogul dintre cele două fiinţe cereşti: „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţit!” (Daniel 8:14). Doar în capitolul 9 vedem că profetului i-a fost dată mai multă lumină şi, de această dată, lumina a venit ca răspuns la rugăciunea stăruitoare.

1. Daniel spune că „a văzut din cărţi” profeţia pe care o studia cu atâta atenţie. La ce carte sau cărţi se referea? Daniel 9:1,2

Analizând această rugăciune ne dăm seama că ea este urmarea unui studiu aprofundat al descoperirilor date de Dumnezeu lui Moise şi profeţilor. Aflând din sulul cărţii lui Ieremia că perioada de robie trebuia să se termine după şaptezeci de ani (Ieremia 25:11,12; 29:10), Daniel a înţeles importanţa momentului istoric pe care îl trăia.

Să nu uităm că Daniel înălţa această rugăciune în 539 Î.Hr., anul în care Imperiul Persan înlocuise Babilonul. Trecuseră aproape şaptezeci de ani de când Nebucadneţar cucerise Ierusalimul şi distrusese templul. Astfel, conform profeţiei din Ieremia, poporul lui Dumnezeu avea să se întoarcă în curând în ţara lui. Cu încredere deplină în Cuvântul lui Dumnezeu, Daniel ştia că avea să se întâmple ceva extraordinar cu poporul său şi că, aşa cum promisese Dumnezeu în Cuvântul Său, robia babiloniană avea să ia sfârşit curând şi evreii urmau să se întoarcă acasă.

Din acest studiu al Scripturilor pe care le avea la dispoziţie, Daniel şi-a dat seama de seriozitatea păcatelor poporului. Pentru că încălcaseră legământul, întrerupseseră relaţia cu Dumnezeu, consecinţa inevitabilă era robia (Leviticul 26:14-45). Astfel, studierea descoperirilor lui Dumnezeu l-a ajutat pe Daniel să înţeleagă vremurile şi i-a dat simţământul că trebuie să stăruie la Dumnezeu în numele poporului său.

Pe măsură ce ne apropiem de ultimele zile ale istoriei pământului avem nevoie mai mult decât oricând să studiem şi să trăim în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu. Doar Scriptura ne poate oferi o explicaţie demnă de încredere despre lumea în care trăim. La urma urmei, Scriptura prezintă marea luptă dintre bine şi rău şi astfel ne descoperă că istoria omenirii se va sfârşi prin dispariţia răului şi instaurarea împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu. Cu cât studiem mai mult Scripturile, cu atât înţelegem mai bine situaţia contemporană a lumii şi locul nostru în ea, dar şi motivele pentru care noi avem o speranţă în această lume fără speranţă.

Cum ne ajută Biblia să înţelegem, într-o oarecare măsură, o lume care, în ea însăşi, poate părea că nu are nicio logică?

2. Pe ce şi-a întemeiat Daniel cererea de a primi har? Daniel 9:3-19

Să observăm în special câteva puncte în această rugăciune, în primul rând, nicăieri în rugăciunea lui, Daniel nu a cerut vreo explicaţie pentru calamităţile care s-au abătut asupra poporului iudeu. El cunoştea motivul. Chiar în mijlocul rugăciunii, Daniel a menţionat motivul: „N-am ascultat glasul Domnului, Dumnezeului nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le pusese înainte prin robii Săi prorocii” (Daniel 9:10). Ultima dată când am văzut că Daniel avea nevoie să înţeleagă ceva a fost la sfârşitul capitolului 8 din Daniel, unde spunea că nu înţelege vedenia celor două mii trei sute de seri şi dimineţi (Daniel 8:27).

În al doilea rând, această rugăciune era un apel la harul lui Dumnezeu, la bunăvoinţa lui Dumnezeu de a-Şi ierta poporul deşi păcătuise şi făcuse multe rele. Într-un sens, vedem aici o ilustrare puternică a Evangheliei – oamenii păcătoşi care nu au vreun merit al lor, totuşi caută har pe care nu îl merită şi iertarea pe care nu au câştigat-o. Nu este acesta un exemplu al situaţiei în care ne aflăm şi noi, personal, înaintea lui Dumnezeu?

3. Ce alt motiv a mai prezentat Daniel înaintea Domnului pentru a primi răspuns la rugăciune? Daniel 9:18,19

Un alt aspect al rugăciunii lui merită atenţia noastră: Daniel a invocat onoarea Numelui lui Dumnezeu. Rugăciunea nu era motivată de avantajul lui Daniel sau al poporului său, ci de onoarea Numelui lui Dumnezeu (Daniel 9:17-19). Cu alte cuvinte, cererea lui trebuia să primească răspuns pentru ca Numele lui Dumnezeu să fie onorat.

Citeşte 2 împăraţi 19:15-19. Care sunt asemănările dintre rugăciunea lui Ezechia şi rugăciunea lui Daniel? Cum ne spune Matei 5:16 că îl putem proslăvi şi noi pe Dumnezeu?

4. De ce este important faptul că Daniel spunea: „Noi am făcut rău”, incluzându-se şi pe el în păcatele care aduseseră o aşa nenorocire asupra poporului? Daniel 9:5-13

Rugăciunea lui Daniel este doar una dintre rugăciunile de mijlocire pe care le găsim în Biblie. Astfel de rugăciuni ating inima lui Dumnezeu, amânând judecata şi aducând eliberare din mâna vrăjmaşilor. Când Dumnezeu a fost gata să distrugă întreaga naţiune iudaică, mijlocirea lui Moise a oprit mâna Lui (Exodul 32:7-14; Numeri 14:10-25). Chiar când o secetă puternică era gata să distrugă ţara, Dumnezeu a răspuns rugăciunii lui Mie şi trimis ploaie ca să învioreze pământul (1 împăraţi 18).

Atunci când ne rugăm pentru membrii familiei, prieteni şi alţi oameni sau alte situaţii, Dumnezeu ascultă rugăciunile noastre şi poate interveni. Uneori va trece mai mult timp până când rugăciunea va primi răspuns, dar putem avea asigurarea că Dumnezeu nu uită niciodată nevoile copiilor Săi (Iacov 5:16).

În acest caz, Daniel a avut rolul de mijlocitor între Dumnezeu şi popor. Din studierea Scripturilor, profetul şi-a dat seama cât de păcătoşi au fost oamenii, pentru că au călcat Legea lui Dumnezeu şi nu au vrut să ia aminte la avertizările Lui. Astfel, recunoscând starea lor spirituală disperată, Daniel s-a rugat pentru vindecare şi iertare. Dar şi profetul s-a identificat cu poporul. În unele privinţe, Daniel a ilustrat rolul lui Hristos ca Mijlocitor al nostru (Ioan 17). Totuşi există o diferenţă radicală: Hristos este „fără păcat” (Evrei 4:15) şi de aceea nu are nevoie să îşi mărturisească păcatele personale sau să aducă jertfe pentru obţinerea iertării (Evrei 7:26,27). Dar El Se identifică într-un mod unic cu păcătoşii: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21).

„Dacă aţi aduna tot ce este bun, sfânt, nobil şi demn de primit la un om şi apoi le-aţi prezenta îngerilor lui Dumnezeu aceste lucruri ca fiind o contribuţie la mântuirea lui sau un merit, propunerea ar fi respinsă ca o înaltă trădare.” – Ellen G, White, Credinţa şi faptele, p. 24

Ce ne învaţă acest citat despre nevoia noastră de un Mijlocitor?

În rugăciunea de mijlocire a lui Daniel au fost menţionate două probleme principale: păcatele poporului şi faptul că Ierusalimul era în ruină. Răspunsul lui Dumnezeu a avut în vedere aceste două cereri. Prin lucrarea lui Mesia, poporul avea să fie răscumpărat şi sanctuarul, curăţit- să fie îndepărtate acuzaţiile aduse lui Dumnezeu. Totuşi cele două cereri au primit răspuns într-un mod care a trecut de orizontul istoric al lui Daniel: lucrarea lui Mesia avea să fie spre binele întregii rase umane.

5. Ce lucrare trebuia făcută în timpul celor şaptezeci de săptămâni profetice? De ce doar Isus putea face această lucrare? Daniel 9:21-27

1. „Încetarea fărădelegilor”. Termenul ebraic pentru „fărădelege” (pesha’) sugerează răzvrătirea unui inferior împotriva unui superior, dezonorarea intenţionată (Proverbele 28:24). Acest termen mai apare în Biblie cu referire la sfidarea pe faţă a lui Dumnezeu (Ezechiel 2:3). Totuşi, prin sângele lui Isus, răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu este anulată şi oamenilor le sunt oferite meritele care se revarsă de la Calvar.

2. „Ispăşirea păcatelor”. Verbul are sensul de „a sigila” şi în acest context înseamnă că păcatul este iertat. De la căderea în păcat, rasa umană nu a putut să atingă standardul lui Dumnezeu, dar Mesia va rezolva căderile noastre.

3. „Ispăşirea nelegiuirii”. Pavel spune: „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui” (Coloseni 1:19,20). Şi aici, doar Isus poate aduce la îndeplinire acest lucru.

4. „Aducerea neprihănirii veşnice”. Hristos a luat locul nostru pe cruce şi, astfel, ne-a oferit statutul binecuvântat de a fi drepţi, fără vină înaintea lui Dumnezeu. Doar prin credinţă putem primi neprihănirea care vine de la Dumnezeu.

5. „Pecetluirea vedeniei şi prorociei”. Când Hristos S-a dat pe Sine ca jertfă, profeţiile Vechiului Testament care arătau spre lucrarea Sa de ispăşire au fost pecetluite în sensul că au fost împlinite.

6. „Ungerea Sfântului sfinţilor”. Afirmaţia poate face referire la lucrarea începută de Hristos în Sfânta Sfintelor din sanctuarul ceresc când a fost numit Mare-Preot pentru noi (Evrei 8:1).

6. Citeşte Daniel 9:24-27. Cum înţelegem evenimentele prezentate aici?

La sfârşitul vedeniei despre cele 2 300 de seri şi dimineţi, profetul a rămas uimit deoarece nu putea să o înţeleagă (Daniel 8:27). Zece ani mai târziu, Gabriel a venit să îl ajute pe Daniel să înţeleagă (Daniel 9:23), i-a oferit informaţiile care lipseau şi i-a descoperit că lucrarea lui Mesia urma să fie împlinită spre sfârşitul perioadei profetice de 70 de săptămâni. Conform principiului an-zi şi a desfăşurării evenimentelor prezentate, cele 70 de săptămâni trebuie înţelese ca 490 de ani. Punctul de început al acestei perioade este porunca de reconstruire a Ierusalimului (Daniel 9:25), dată de împăratul Artaxerxes în 457 Î.Hr. Atunci li s-a permis evreilor, sub conducerea lui Ezra, să reconstruiască Ierusalimul (Ezra 7). Conform textului biblic, cele 70 de săptămâni sunt „hotărâte” sau „puse deoparte” dintr-o perioadă mai lungă, adică din cei 2 300 de ani menţionaţi în vedenia din capitolul 8. Deci cei 2 300 de ani şi cei 490 de ani trebuie să aibă acelaşi punct de început, adică anul 457 Î.Hr.

Profeţia despre 70 de săptămâni este împărţită în trei secţiuni: 7 săptămâni, 62 de săptămâni şi ultima săptămână.

Cel mai probabil, cele 7 săptămâni (49 de ani) fac referire la perioada în care Ierusalimul trebuia reconstruit. După aceste 7 săptămâni vor fi alte 62 de săptămâni (434 de ani) până la „Unsul”, Mesia (Daniel 9:25). Astfel, la 483 de ani după porunca lui Artaxerxes, adică anul 27 d.Hr., Isus Mesia este botezat şi uns de Duhul Sfânt pentru lucrarea Sa mesianică.

În a şaptezecea săptămână urmau să aibă loc alte evenimente importante:

(1) „Unsul va fi stârpit” (Daniel 9:26), făcând referire la moartea lui Hristos.

(2) Mesia „va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână” (vers. 27). Aceasta este misiunea specială a lui Isus şi a apostolilor pentru naţiunea iudaică, care se face în ultima „săptămână”, din 27 până în 34 d.Hr. (3) „Dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare” (vers. 27). La trei ani şi jumătate de la botezul Său (adică la jumătatea săptămânii), Isus a pus capăt sistemului de jertfe – în sensul că acesta şi-a pierdut orice semnificaţie profetică – aducându-Se pe Sine ca jertfă finală şi desăvârşită a Noului Legământ, nemaifiind nevoie de aducerea animalelor ca jertfă. Ultima săptămână a profeţiei celor 60 de săptămâni s-a încheiat în 34 d.Hr., când Ştefan a fost omorât cu pietre şi solia Evangheliei a început să fie dusă şi la neamuri.

Mai jos este un grafic care arată cum explică profeţia celor 70 de săptămâni din Daniel 9:24-27 se leagă de şi marchează începutul profeţiei de 2 300 de ani din Daniel 8:14. Dacă aduni 2 300 de ani la 457 Î.Hr. (să nu uiţi să ştergi anul zero inexistent), ajungi în 1844; sau, dacă adaugi cei 1 810 ani rămaşi la anul 34 d.Hr. (2 300-490 de ani), tot în anul 1844 ajungi. Astfel, punctul de început al curăţirii sanctuarului din Daniel 8:14 poate fi determinat ca fiind anul 1844.

De asemenea, să observăm că data de 1844 se potriveşte cu ce am văzut în Daniel 7 şi 8. Adică, judecata din Daniel 7, echivalentă cu curăţirea sanctuarului din Daniel 8 (vezi din ultimele două studii), are loc după cei 1 260 de ani de persecuţie (Daniel 7:25), şi totuşi înainte de revenirea lui Isus şi instaurarea împărăţiei Sale veşnice.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Psalmii 20-26
1. Ce anume îl umplea de veselie pe împăratul evocat de psalmist?
2. Ce cuvinte ale psalmistului par că vorbesc despre ce avea să se întâmple la Golgota?
3. Din ce motiv spune psalmistul că Domnul le „arată … păcătoşilor calea”?
4. Despre a cui mână dreaptă scrie că „este plină de mită”?

Evanghelizare, Secţiunea 6, subcapitolul „Abordarea corespunzătoare a oamenilor”
5. Ce scrie Ellen G. White despre spiritul agresiv şi polemic folosit în apărarea adevărului?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!