Marile puteri şi poporul lui Dumnezeu

Trebuie să stabilim câteva puncte importante chiar de la începutul acestui capitol. În primul rând, Daniel 11 este în paralel cu schemele profetice prezentate în capitolele anterioare ale cărţii. Mesajul profetic din capitolele 2, 7, 8, şi 9 se întinde din zilele profetului până în timpul sfârşitului. În al doilea rând, apare o succesiune de puteri mondiale, puteri care adesea îl asupresc pe poporul lui Dumnezeu. În al treilea rând, punctul culminant al fiecărei scheme profetice este fericit. În Daniel 2, piatra distruge statuia; în Daniel 7, Fiul omului primeşte împărăţia, iar în Daniel 8 şi 9, sanctuarul ceresc este curăţit prin lucrarea lui Mesia.

Capitolul 11 respectă aceste trei puncte de bază. Primul: capitolul începe cu împăraţii persani şi le prezintă soarta şi timpul sfârşitului, când împăratul de la miazănoapte atacă muntele cel sfânt al lui Dumnezeu. A doilea punct: descrie o succesiune de bătălii între împăratul de la miazănoapte şi împăratul de la miazăzi şi vedem ce efect au acestea asupra poporului lui Dumnezeu. Al treilea: capitolul se încheie cu un final fericit, când „muntele cel slăvit şi sfânt” (Daniel 11:45) va aduce sfârşitul împăratului de la miazănoapte. Această încheiere pozitivă semnalează sfârşitul răului şi aşezarea împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu.

1. Citeşte Daniel 11:1-4. Ce anume ne aminteşte aici de profeţiile anterioare?

Gabriel îi spune lui Daniel că vor mai fi trei împăraţi în Persia. Ei vor fi urmaţi de un al patrulea, care va fi cel mai bogat dintre toţi şi va ataca Grecia. După Cirus, în Persia au urmat la putere trei împăraţi: Cambyses (530-522 Î.Hr.), Smerdis (522 Î.Hr.) şi Darius I (522-486 Î.Hr.). Al patrulea împărat a fost Xerxes, menţionat în cartea Estera ca Ahaşveroş. El a fost foarte bogat (Estera 1:1-7) şi a condus o armată vastă pentru a invada Grecia, după cum fusese spus în profeţie. Dar, în ciuda puterii sale, el a fost învins de un grup mai mic de soldaţi greci viteji.

Nu este dificil să vedem că Alexandru cel Mare este împăratul viteaz care apare în Daniel 11:3 şi care devine conducătorul suprem al lumii vechi. La vârsta de treizeci şi doi de ani el a murit fără a lăsa un moştenitor. Astfel că împărăţia a fost împărţită între cei patru generali ai săi: Seleucus în Siria şi Mesopotamia, Ptolemeu în Egipt, Lysimachus în Tracia şi părţi din Asia Mică, iar Casandru în Macedonia şi Grecia.

2. Compară Daniel 11:2-4 cu Daniel 8:3-8,20-22. Cum ne ajută aceste versete să îl identificăm pe Alexandru ca fiind puterea prezentată aici?

Ce putem învăţa din această înşiruire de nume, date, locuri şi evenimente istorice? în primul rând, aflăm că profeţia s-a împlinit aşa cum a fost prezis de mesagerul divin. Cuvântul lui Dumnezeu nu dă greş niciodată. În al doilea rând, Dumnezeu este Domnul istoriei. Poate avem impresia că succesiunea de puteri politice, conducători şi împărăţii este pusă în mişcare de ambiţia unor împăraţi, dictatori şi politicieni de toate rangurile. Totuşi Biblia ne descoperă că Dumnezeu este la cârmă şi că El va roti roţile istoriei în conformitate cu scopul Său divin, care, în cele din urmă, va duce la eradicarea răului şi la aşezarea împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu.

3. Ce ni se descoperă în Daniel 11:5-14?

După moartea lui Alexandru cel Mare, marele imperiu al Greciei a fost împărţit celor patru generali ai săi. Doi dintre ei – Seleucus în Siria (nord) şi Ptolemeu în Egipt (sud) – au reuşit să pună temeliile unor dinastii care apoi au luptat una împotriva alteia pentru control.

Majoritatea cercetătorilor Bibliei înţeleg războaiele dintre împăratul de la miazănoapte şi împăratul de la miazăzi profetizate în Daniel 11:5-14 ca făcând referire la multele bătălii în care au fost implicate aceste două dinastii. Profeţia spunea că vor exista încercări de a uni aceste două dinastii prin căsătorie, dar alianţa avea să fie de scurtă durată (Daniel 11:6). Antiohus al II-lea Theos (261–246 Î.Hr.), nepotul lui Seleucus I, s-a căsătorit cu Berenice, una dintre fiicele împăratului Egiptului, Ptolemeu al II-lea Philadelphus, totuşi acea înţelegere nu a durat. Conflictul care îi implica direct pe copiii lui Dumnezeu a fost reluat. Astfel, Daniel 11 vorbeşte despre evenimente importante care urmau să aibă implicaţii în viaţa poporului lui Dumnezeu în secolele de după dispariţia din scenă a profetului Daniel.

Din nou, putem întreba de ce Domnul ne descoperă înainte de vreme toate aceste detalii despre războaie în care împărăţii au luptat una împotriva alteia pentru supremaţie în acea parte a lumii. Motivul este simplu: aceste războaie au afectat şi poporul lui Dumnezeu. De aceea, Domnul a arătat mai dinainte multele probleme cu care urma să se confrunte poporul lui Dumnezeu în viitor. De asemenea, Dumnezeu este Domnul istoriei şi, atunci când comparăm scrierile profetice cu evenimentele istorice, putem vedea din nou că acest cuvânt profetic s-a împlinit întocmai. Dumnezeul care prezice vicisitudinile acestor împărăţii eleniste care luptă una împotriva alteia este Dumnezeul care cunoaşte viitorul. El merită toată încrederea şi credinţa noastră. El este un Dumnezeu mare, nu un idol al imaginaţiei umane. El nu este doar Cel care conduce cursul evenimentelor istorice, ci poate să conducă şi viaţa noastră dacă îi permitem.

4. Citeşte Daniel 11:16-28. Ce elemente noi aduce această descriere?

În Daniel 11:16 pare să ni se prezinte tranziţia puterii de la împăraţii greci la Roma imperială. „Ţara minunată” era vechiul Israel, unde se afla Ierusalimul, iar noua putere care urma să preia acea zonă era Roma imperială. Acelaşi eveniment mai este reprezentat prin extinderea geografică a cornului mic, care ajunge până la „ţara cea minunată” (Daniel 8:9). Astfel este clar că puterea care avea să stăpânească lumea în acel timp era Roma imperială.

Câteva indicii suplimentare în relatarea biblică întăresc această idee. De exemplu, „asupritorul” care impune biruri cu siguranţă face referire la Octavian, care s-a intitulat Caesar Augustus. Domnul Isus S-a născut în timpul lui – ştim că Maria şi Iosif au mers la Betleem pentru recensământul făcut în vremea lui (Daniel 11:20). De asemenea, conform profeţiei, acest domnitor avea să fie urmat de un „om dispreţuit” (Daniel 11:21). După cum arată istoria, Augustus a fost urmat la tron de Tiberius, fiul său adoptiv. Despre Tiberius se ştie că a fost o persoană excentrică şi josnică.

Dar cel mai important punct este că, aşa cum spune şi relatarea biblică, în timpul domniei lui Tiberius „căpetenia legământului” (Daniel 11:22) avea să fie nimicită. Acest lucru face referire clară la răstignirea lui Hristos, numit şi „Unsul (Mesia)” (în KJV, „Prinţul” – Daniel 9:25 şi Matei 27:33-50), care a fost dat la moarte în timpul domniei lui Tiberius. Faptul că Isus este numit aici „căpetenia legământului” (în KJV, „Prinţul legământului”) este un indiciu care ne ajută să vedem desfăşurarea evenimentelor istorice, oferindu-le din nou cititorilor o dovadă puternică a atotcunoaşterii lui Dumnezeu. El a împlinit ce spusese mai dinainte prin profeţi, aşa că putem avea încredere că tot ce a spus El despre viitor se va împlini.

Ce ne spune faptul că, în mijlocul evenimentelor descrise în Daniel 9, apare Mesia, „Prinţul legământului”?

5. Cine este puterea care avea să apară după Roma imperială? Daniel 11:29-39

Daniel 11:29-39 se referă la un nou sistem de putere. Deşi acest sistem este de fapt o continuare a Imperiului Roman păgân şi moşteneşte unele caracteristici ale predecesorului său, în unele aspecte este totuşi diferit. Biblia ne spune că „de data aceasta lucrurile nu vor mai merge ca mai înainte” (vers. 29). Dacă privim în continuare vedem că acest sistem acţionează ca o putere religioasă. El îşi îndreaptă atacul în special asupra lui Dumnezeu şi asupra poporului Său. Să vedem câteva dintre caracteristicile şi acţiunile acestui „împărat”:

– El va fi „mânios împotriva legământului sfânt” (vers. 30). Cu siguranţă că aceasta este o referire la legământul mântuirii, iar împăratul se opune.

– Va trimite forţe care vor „spurca Sfântul Locaş” şi vor face să înceteze „jertfa necurmată” (vers. 31). În Daniel 8, se spunea despre cornul cel mic că a surpat temelia „Locaşului celui Sfânt” şi a smuls „jertfa necurmată” (vers. 11). Acesta trebuie înţeles ca un atac spiritual împotriva lucrării lui Hristos în sanctuarul ceresc.

– Ca o consecinţă a atacului său împotriva sanctuarului, această putere va aduce „urâciunea pustiirii” în Templul lui Dumnezeu. Expresia paralelă „nelegiuirea pustiirii” arată spre apostazia şi răzvrătirea cornului mic (Daniel 8:13).

– Această putere persecută poporul lui Dumnezeu: „Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi, până la vremea sfârşitului” (Daniel 11:35). Acest lucru ne reaminteşte de cornul cel mic, care a doborât la pământ o parte din oştire şi din stele şi le-a călcat în picioare (Daniel 8:10; compară cu 7:25).

– Acest împărat „se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor” (Daniel 11:36). Deloc surprinzător, cornul cel mic va vorbi „cu trufie” (Daniel 7:8), chiar împotriva lui Dumnezeu (vers. 25).

Ar putea fi amintite şi alte asemănări, dar, pe baza celor citite în Daniel 7 şi 8, cine este această putere şi de ce este atât de important pentru noi, în ciuda presiunilor sociale, să o identificăm?

6. La ce evenimente se referă Daniel 11:40-45?

Expresiile următoare ne ajută să înţelegem acest text:

Vremea sfârşitului: Expresia „vremea sfârşitului” apare doar în Daniel (Daniel 8:17; Daniel 11:35,40; Daniel 12:4,9). O examinare a profeţiilor din Daniel ne arată că vremea sfârşitului începe odată cu căderea papalităţii, în 1798, şi va ţine până la învierea celor morţi (Daniel 12:2).

Împăratul de la miazănoapte: La început acest nume se referea la dinastia seleucizilor, dar apoi a făcut referire la Roma imperială şi, în cele din urmă, la Roma papală. De aceea, expresia nu descrie o locaţie geografică, ci pe vrăjmaşul spiritual al poporului lui Dumnezeu. Mai mult, trebuie să observăm de asemenea că împăratul de la miazănoapte reprezintă o contrafacere a adevăratului Dumnezeu, care în Biblie este asociat simbolic cu nordul (Isaia 14:13).

Împăratul de la miazăzi: La început acest nume se referea la dinastia ptolemeizilor din Egipt, la sud de Ţara Sfântă. Dar, în desfăşurarea profeţiei, expresia dobândeşte o dimensiune teologică şi este asociată de unii erudiţi cu ateismul. Comentând referitor la Egiptul din Apocalipsa 11:8, Ellen G. White spune: „Acesta este ateismul.” – Tragedia veacurilor, p. 269

Muntele cel slăvit şi sfânt: în vremurile Vechiului Testament, această expresie făcea referire la Sion, capitala şi inima Israelului, localizat geografic în Ţara Făgăduinţei. După cruce, poporul lui Dumnezeu nu mai este definit etnic şi geografic. De aceea, „muntele cel sfânt” trebuie să fie o denumire simbolică a poporului lui Dumnezeu din întreaga lume.

Prin urmare, am putea interpreta evenimentele în felul următor: (1) împăratul de la miazăzi îl atacă pe împăratul de la miazănoapte: Revoluţia Franceză a încercat să facă să dispară religia şi să învingă papalitatea, dar a eşuat. (2) împăratul de la miazănoapte îl atacă şi îl învinge pe împăratul de la miazăzi: forţele religiei conduse de papalitate şi aliaţii săi vor învinge în cele din urmă forţele ateismului şi vor forma o coaliţie împreună cu vrăjmaşul învins. (3) Edomul, Moabul şi fruntaşii copiilor lui Amon vor scăpa: unii dintre cei care nu au fost număraţi printre copiii credincioşi ai lui Dumnezeu se vor alătura lor în ultimul ceas. (4) împăratul de la miazănoapte se pregăteşte să atace muntele cel sfânt, dar forţele răului sunt distruse şi împărăţia lui Dumnezeu este inaugurată.

Ce mângâiere avem ştiind că, la final, Dumnezeu şi poporul Său vor fi biruitori?

Este interesant că, cel puţin cu referire la Daniel 11:29-39, Martin Luther a identificat „urâciunea pustiirii” din Daniel 11:31 ca fiind papalitatea cu învăţăturile şi practicile sale. Astfel, legătura dintre Daniel 11 şi Daniel 7 şi 8 întăreşte ideea susţinută de Luther şi de mulţi alţi comentatori protestanţi că instituţia papalităţii şi învăţăturile sale constituie împlinirea acestor profeţii în istorie. În aceeaşi idee, Ellen G. White spune: „Nicio biserică dinăuntrul hotarelor jurisdicţiei Romei n-a fost prea mult lăsată netulburată ca să se bucure de libertate de conştiinţă. De îndată ce a câştigat puterea, papalitatea a întins mâna pentru a-i zdrobi pe toţi aceia care refuzau să recunoască dominaţia ei şi, una după alta, bisericile s-au supus stăpânirii ei.” – Tragedia veacurilor, p. 62

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Psalmii 34-40
1. Ce referinţă profetică la evenimentul de la Golgota găsim în menţionarea oaselor celui neprihănit?
2. De ce este sfătuit cititorul să nu se mânie pe cei răi?
3. La cine este îndemnat cititorul să privească, să se uite bine?
4. La cine ne duce gândul, citind despre ce era scris în sulul cărţii?

Evanghelizare, Secţiunea 6, subcapitolul „Aspecte cu privire la menţinerea interesului”
5. De ce subiecte trebuie să se ocupe învăţătorii adevărului?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!