Dorinţa neamurilor

„Trebuie să învăţăm în şcoala lui Hristos. Nimic altceva, în afara neprihănirii Sale, nu ne poate da dreptul la vreuna dintre binecuvântările legământului harului. Noi am dorit multă vreme şi am încercat să obţinem aceste binecuvântări, dar nu le-am primit, deoarece am cultivat ideea că putem să facem ceva pentru a fi vrednici de ele. Nu am privit dincolo de noi înşine, cu credinţa că Isus este un Mântuitor viu. Nu trebuie să gândim că propria bunătate şi propriile merite ne vor mântui. Harul lui Hristos este singura noastră speranţă de mântuire. Domnul a făgăduit prin profetul Său: „Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând” (Isaia 55:7). Trebuie să credem făgăduinţa aşa cum este ea şi să nu confundăm credinţa cu sentimentele. Când ne vom încrede în Dumnezeu pe deplin, când ne vom baza pe meritele lui Isus ca Mântuitor care iartă păcatele, vom primi tot ajutorul pe care îl putem dori.” – Ellen G. White, Credinţa şi faptele, p. 36

În Isaia 58, oamenii L-au întrebat pe Dumnezeu: „La ce ne foloseşte să postim […] dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă tu nu ţii seama de lucrul acesta?” Iar în Isaia 59:1 apare altă întrebare, ceva de genul: „De ce să chemăm mâna Domnului în ajutor ca să ne mântuiască, când El nu ne mântuieşte? De ce să strigăm la El, când El nu ne ascultă?” Isaia răspunde că Dumnezeu poate să mântuiască şi să audă. Totuşi, faptul că este împiedicat să facă aceste lucruri este cu totul o altă problemă.

1. Care este mesajul din versetul de mai jos care explică afirmaţia din Isaia 59:1? Isaia 59:2

Dumnezeu alege să-l „ignore” pe poporul Lui nu pentru că aceasta este dorinţa Lui, ci pentru că nelegiuirile lor pun un zid de despărţire între ei şi El. Aici este una dintre cele mai clare afirmaţii din Biblie despre efectele păcatului asupra relaţiei dintre om şi Dumnezeu. Isaia dedică restul capitolului 59 dezvoltării acestei idei, care se vede de-a lungul întregii istorii umane: păcatul poate să distrugă relaţia noastră cu Domnul şi, deci, să ducă la pierirea noastră veşnică, nu pentru că păcatul Îl îndepărtează pe Dumnezeu de noi, ci pentru că păcatul ne îndepărtează pe noi de El.

2. Cum ne arată exemplul următor principiul din paragraful de mai sus? Geneza 3:8

Păcatul este în primul rând o lepădare a lui Dumnezeu, o îndepărtare de El. De fapt, el ia amploare de la sine; păcatul înseamnă îndepărtare de Dumnezeu, dar, după ce a păcătuit, cel vinovat caută să se îndepărteze şi mai mult de Domnul. Păcatul ne desparte de Dumnezeu nu pentru că Dumnezeu nu caută să ajungă la păcătos (de fapt, întreaga Biblie aproape că este doar un raport despre încercarea lui Dumnezeu de a ajunge să-i salveze pe păcătoşi), ci pentru că păcatul ne determină să-L respingem. Iată de ce nu trebuie să îngăduim niciun păcat în viaţa noastră.

Cum ai experimentat realitatea că păcatul aduce despărţire de Dumnezeu? Care crezi că este singura soluţie la problema aceasta?

Isaia 59 prezintă un tablou înspăimântător al problemei păcatului. Din fericire, Biblia prezintă şi speranţa răscumpărării.

Prima întrebare este: Câţi dintre noi au păcătuit? Biblia spune clar: Noi toţi! Prin urmare, răscumpărarea se întemeiază pe iertare (Ieremia 31:34). Pavel spune acelaşi lucru. Toţi au păcătuit, aşadar nu este nicio deosebire în această privinţă. Cei care sunt socotiţi neprihăniţi sunt consideraţi astfel doar pentru că ei primesc, prin credinţă, darul neprihănirii lui Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus (Romani 3:9-20,22).

3. Ce ne spun versetele de mai jos despre cum suntem salvaţi? Ce speranţă ar trebui să ne ofere ele în legătură cu judecata? Romani 3:21-24

Mulţi cred că, la judecată, întrebarea este: Cine a păcătuit? Toţi au păcătuit. Dar întrebarea este: Cine este iertat? Dumnezeu este drept când socoteşte neprihănit „pe cel ce crede în Isus” (Romani 3:26). La judecată, întrebarea decisivă este: Cine a primit şi primeşte iertarea prin credinţa în Isus?

Este adevărat că suntem judecaţi după fapte, dar nu în sensul că faptele ne mântuiesc. Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci credinţa ar fi zadarnică (Romani 4:14). Însă faptele dovedesc dacă am fost cu adevărat mântuiţi (Iacov 2:18).

4. De ce nu ne pot mântui faptele, nici acum, nici la judecată? Romani 3:20,22

Faptele bune, ascultarea de Lege, nu pot să mântuiască. Scopul Legii într-o lume păcătoasă nu este de a salva, ci de a arăta păcatul. Însă „credinţa care lucrează prin dragoste” (Galateni 5:6), dragoste pusă în inimă de Duhul lui Dumnezeu (Romani 5:5), dovedeşte că omul crede în Isus (Iacov 2:26).

Faptele sunt manifestarea credinţei mântuitoare. Deci adevărata credinţă este exprimată printr-o supunere zilnică faţă de Domnul, dovedită prin ascultarea de Lege. La judecată, Dumnezeu foloseşte faptele ca dovezi ale credinţei pentru fiinţele care nu pot citi gândurile aşa ca El. Dar, pentru omul convertit, atunci când viaţa lui este întărită de Isus şi de Duhul sfânt, doar faptele care vin în urma convertirii sunt relevante la judecată. Viaţa de păcat de dinaintea convertirii a fost deja spălată prin sângele Mielului (Romani 6).

5. Despre ce se vorbeşte în pasajul de mai jos? Care este principiul de aici, care se vede de-a lungul întregii Biblii? Ce speranţă oferă? Isaia 60:1,2

Aici ni se prezintă un tablou al eliberării poporului lui Dumnezeu după exil. Tabloul conţine imagini ale luminii pe care Dumnezeu a creat-o din întuneric şi arată înainte spre o împlinire finală, în mântuirea prin Isus Hristos.

6. În lumina cui vor umbla neamurile şi împăraţii? Isaia 60:3

În ebraică, adjectivul posesiv este la feminin (şi în Isaia 60:1,2). „Sionul”, este personificat ca o femeie şi este menţionat aproape de finalul capitolului precedent (Isaia 59:20). Aşadar, oamenii de pe pământ, care sunt acoperiţi de întuneric, vor veni în Sion. Vor fi atraşi de lumina slavei lui Dumnezeu care a răsărit peste Sion (Isaia 60:2). „Sionul este îndemnat să intre în lumina care este a sa şi apoi să observe şi să fie sensibil faţă de neamurile care se adună în jurul aceleiaşi lumini.” – J. Alec Motyer, The Prophecy of Isaiah: An Introduction and Commentary, p. 494. Deşi Sionul este Ierusalimul, accentul cade pe oameni, nu pe aşezarea geografică a cetăţii. Restul capitolului dezvoltă tema din versetele 1-3: Oamenii din întreaga lume sunt atraşi spre Ierusalim, care este binecuvântat datorită prezenţei slavei lui Dumnezeu acolo.

7. Ce asemănare există între această profeţie şi făgăduinţa din legământul lui Dumnezeu cu Avraam? Geneza 12:2,3

Dumnezeu a avut un plan universal când l-a ales pe Avraam: prin el şi urmaşii lui, toate familiile de pe pământ aveau să fie binecuvântate (Geneza 12:3; 18:18; 22:18). Legământul acesta era pentru toată omenirea prin Avraam. Prin el şi urmaşii săi, Dumnezeu avea să Se descopere lumii. Isaia a căutat să-l aducă pe poporul lui înapoi la acest plan. Iudeii erau responsabili şi pentru lume şi trebuiau să îi ajute pe străinii care Îl căutau pe Domnul – „Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Isaia 56:3-8).

Cum înţelegi acum rolul Bisericii Adventiste şi rolul tău în biserică?

8. Cine vorbeşte în Isaia 61:1?

Duhul Domnului este peste acest uns al Domnului, ceea ce înseamnă că El este un mesia sau Mesia. El trebuia să aducă veşti bune celor nenorociţi, să-i vindece pe cei cu inima zdrobită, să vestească robilor slobozenia şi prinşilor de război, izbăvirea. Cum sună acest lucru? Compară cu Isaia 42:1-7, unde Robul Domnului este descris în termeni foarte asemănători.

În Isaia 61:2 se vorbeşte despre „Anul de îndurare al Domnului”. În vremea în care vesteşte eliberarea, Mesia, care este uns ca Împărat davidic şi ca Izbăvitor, vesteşte un an special de îndurare divină. Compară cu Leviticul 25:10, unde Dumnezeu le porunceşte israeliţilor să vestească eliberarea în anul al cincizecilea, care este un an sfânt: „Acesta să fie pentru voi anul de veselie; fiecare dintre voi să se întoarcă la moşia lui şi fiecare dintre voi să se întoarcă în familia lui.” Aceasta înseamnă că oamenii care fuseseră constrânşi să-şi vândă pământul strămoşesc sau să devină sclavi pentru a supravieţui în timpurile grele îşi revendicau pământul şi libertatea. Întrucât anul de veselie începea cu sunet de trâmbiţă în Ziua Ispăşirii (vers. 9), acest pasaj a fost menţionat mai înainte, în legătură cu Isaia 58.

Cu toate că „anul de îndurare al Domnului” din Isaia 61:2 este un fel de an de veselie, el nu reprezintă doar o respectare a îndrumărilor din Leviticul. Acest an este vestit de Mesia, Împăratul, atunci când El Se descoperă prin lucrarea Sa de eliberare şi restaurare. Acest lucru seamănă cu ceea ce făceau în vechime unii împăraţi din Mesopotamia în primii ani ai domniei lor: proclamau eliberarea de datorii. Misiunea lui Mesia trece cu mult dincolo de contextul legii din Leviticul 25. El nu doar le vesteşte robilor slobozenia, ci îi vindecă pe cei cu inima zdrobită, îi mângâie pe cei întristaţi şi le pregăteşte restaurarea. De asemenea, pe lângă „anul de îndurare al Domnului”, el vesteşte şi „ziua de răzbunare a Dumnezeului nostru” (Isaia 61:1-11).

9. Când s-a împlinit profeţia lui Isaia? Cum a realizat lucrarea Domnului Isus acest lucru? Luca 4:16-21

Noi trebuie să Îl reprezentăm pe El în această lume. Care sunt lucrurile pe care le face Mesia (Isaia 61:1-3), pe care ar trebui să le facem şi noi, în limitele capacităţilor noastre?

10. De ce Mesia prezentat în Isaia 61 vesteşte răzbunarea lui Dumnezeu odată cu toate acele veşti bune? Când se va împlini profeţia?

Când a fost în Nazaret, Isus, Mesia, a citit din Isaia 61 până la: „să vestesc un an de îndurare al Domnului” (Luca 4:19). Apoi a spus: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit” (Luca 4:21). Deci El a evitat în mod deliberat şi specific să citească şi următoarele cuvinte: „si o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru”. Lucrarea Lui, care consta în veşti bune, în eliberare şi în mângâiere, a început prin a-i elibera pe captivi de sub tirania lui Satana, dar ziua de răzbunare încă nu trebuia să vină. În Matei 24 (Marcu 13; Luca 21), El le-a spus ucenicilor Săi că judecata divină va veni în viitor.

Ziua de răzbunare a lui Dumnezeu din Isaia 61 este „ziua aceea mare şi înfricoşată” (Ioel 2:31; Maleahi 4:5) care va fi când Isus va veni iarăşi pentru a elibera planeta Pământ de nedreptate. Aceasta se va realiza prin înfrângerea vrăjmaşilor şi prin eliberarea rămăşiţei asuprite a poporului Său (Apocalipsa 19; Daniel 2:44,45). Aşadar, deşi Isus a vestit începutul „anului de îndurare al Domnului”, punctul culminant al acestui an va fi la a doua Sa venire.

11. Cum împaci ideea de Dumnezeu iubitor cu răzbunarea promisă? Nu par incompatibile? Poate fi răzbunarea o manifestare a iubirii? Cum?

Deşi Isus a spus să întoarcem şi celălalt obraz (Matei 5:39), în altă parte El a spus foarte clar că se va face dreptate şi pedeapsa va fi aplicată (Matei 8:12). Deşi Pavel ne-a spus să nu întoarcem „rău pentru rău” (1 Tesaloniceni 5:15), el a mai spus şi că Domnul Se va descoperi din cer, „într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu” (2 Tesaloniceni 1:8).

Însă Domnul, în infinita Sa înţelepciune şi milă, poate să împartă atât dreptate, cât şi răzbunare într-un mod cu totul corect. Dreptatea şi răzbunarea umane vin la pachet cu metehnele, slăbiciunile şi lipsa de consecvenţă inerente naturii umane. Dreptatea lui Dumnezeu se va face fără aceste limitări.

Când ai vrea să vină răzbunarea peste cel care a făcut răul? Când este afectat un prieten sau un străin?

„Isus stătea în picioare înaintea oamenilor ca un viu tălmăcitor al profeţiilor care vorbeau despre El. Lămurindu-le cuvintele pe care le citise, le-a vorbit despre Mesia, descriindu-L ca pe un mângâietor al celor apăsaţi, un eliberator al celor prinşi în robie, un vindecător al celor suferinzi, unul care dă vedere orbilor şi descoperă lumii lumina adevărului. […] Valul influenţei dumnezeieşti a doborât orice piedică; la fel ca Moise, ei au vorbit cu Cel Nevăzut.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 236

„Ziua răzbunării lui Dumnezeu – ziua mâniei Sale înverşunate – vine. Cine va putea sta în ziua venirii Sale? […] Nu peste multă vreme, Dumnezeu va veni să Se ocupe de cel păcătos. Îl va apăra păstorul fals pe omul nelegiuit în ziua aceea? Poate fi scuzat acela care a mers alături de mulţime pe calea neascultării? Popularitatea sau numărul pot face pe cineva să fie nevinovat? Toţi cei indiferenţi şi nepăsători ar trebui să se gândească la aceste întrebări şi să-şi dea răspunsul pentru ei înşişi.” – Ellen G. White, Credinţa şi faptele, p. 33

Rezumat: Dumnezeu curăţă o societate nedreaptă, îndepărtându-i pe cei răzvrătiţi şi restaurând rămăşiţa care se întoarce de la păcatele care au separat-o de El. Datorită binecuvântărilor ce derivă din prezenţa lui Dumnezeu, oamenii din alte popoare sunt atraşi la Dumnezeu şi la poporul Său pentru ca şi ei să se bucure de vremea îndurării lui Dumnezeu, vestită şi oferită de Mesia.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Osea 14 – Amos 3
1. Ce îl îndeamnă profetul pe poporul său să aducă şi să spună Domnului?
2. Ce anume trebuia să se anunţe cu trâmbiţa şi să se vestească pentru tot poporul?
3. Când a avut profetul vedeniile despre Israel?
4. Cui îi descoperă Domnul taina Sa?

Evanghelizare, Secţiunea 13, subcapitolul „Lucrarea personală”
5. De ce sunt lăsate să treacă nefolosite foarte multe ocazii favorabile?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!