„Mângâiaţi pe poporul Meu!”

Al Doilea Război Mondial s-a terminat în 1945, dar Shoichi Yokoi, un soldat japonez, era ascuns în junglă pe insula Guam. Avioanele americane aruncau pliante care proclamau pacea, dar Yokoi a crezut că este o farsă. Fiind patriot şi un soldat loial împăratului, a jurat să nu se predea niciodată. Deoarece nu a avut nicio legătură cu civilizaţia, a trăit cu ce a putut găsi în junglă.

În 1972, la douăzeci şi şapte de ani după terminarea războiului, nişte vânători au dat peste Yokoi, care pescuia, şi abia atunci a aflat el că mesajul de pace era adevărat. Poporul lui se bucura de pace de câteva decenii, dar el îndurase privaţiuni şi stres în tot acest timp. – Vezi Roy Gane, Chemarea Altarului, 2003.

Cu multe secole înainte, Dumnezeu a vestit prin profetul Isaia că vremea strâmtorării şi a suferinţei poporului Său se încheiase (Isaia 40:1,2).

Să vedem ce înseamnă aceste lucruri.

1. În Isaia 40:1,2, Dumnezeu îl mângâie pe poporul Său. Vremea pedepsei lui trecuse în sfârşit. Despre ce pedeapsă este vorba?

Sunt mai multe răspunsuri. Era pedeapsa dată prin Asiria, nuiaua mâniei lui Dumnezeu (Isaia 10), de care El îl izbăvise pe Iuda, nimicind armata lui Sanherib (Isaia 37). Era pedeapsa dată de Babilon, care avea să ia bunuri şi oameni din Iuda, pentru că Ezechia le arătase solilor lui Merodac-Baladan bogăţiile lui (Isaia 39), şi cea dată de un alt popor dintre cele împotriva cărora prorocise Isaia (Isaia 14-23).

Deşi sunt menţionaţi de patruzeci şi trei de ori de la Isaia 7:17 până la Isaia 38:6, Asiria şi asirienii mai apar doar o dată în restul cărţii (Isaia 52:4), în referirea la apăsarea Egiptului şi „a asirianului”. În ultima parte a cărţii se arată eliberarea din exilul babilonian (Isaia 43:14; 47:1; 48:14,20), iar Cirus este cel care a cucerit Babilonul şi i-a eliberat pe exilaţii din Iuda (Isaia 44;28; 45:1; 45:13). Isaia 1 -39 scoate în evidenţă evenimentele care au dus la eliberarea de sub asirieni în 701 î.Hr., dar, la începutul capitolului 40, cartea face un mare salt înainte, un secol şi jumătate, până la sfârşitul Babilonului, în 539 î.Hr. şi la întoarcerea evreilor la scurt timp după aceea.

2. Este tema întoarcerii din Babilon corelată cu ceva din capitolele anterioare din cartea Isaia? Cu ce anume?

Isaia 39 constituie o treaptă de trecere la următoarele capitole prin prezicerea captivităţii babiloniene, cel puţin pentru unii dintre descendenţii lui Ezechia (Isaia 39:6,7). Mai mult, prorociile din Isaia 13, 14 şi 21 vestesc căderea Babilonului şi eliberarea poporului lui Dumnezeu: „Căci Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăşi pe Israel şi-i va aduce iarăşi la odihnă în ţara lor. […] Iar când îţi va da Domnul odihnă după ostenelile şi frământările tale şi după aspra robie care a fost pusă peste tine, atunci vei cânta cântarea aceasta asupra împăratului Babilonului…” (Isaia 14:1-4). Observă legătura strânsă cu Isaia 40:1,2, în care Domnul îi promite poporului că suferinţa lui are un sfârşit.

Ce semnificaţie au pentru tine făgăduinţele din Biblie despre sfârşitul suferinţei?

3. Cum primeşte poporul lui Dumnezeu mângâierea? Isaia 40:1-8

Un vestitor anunţă că Domnul vine să-Şi arate slava. Un altul spune că, deşi omul este trecător ca frunza, Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac.

După robie, poporul lui Dumnezeu a redobândit ce primise la Sinai: prezenţa lui Dumnezeu şi Cuvântul Său, pe care le respinsese prin apostazie şi de aceea fusese pedepsit. Acestea sunt elementele de bază ale legământului cu Dumnezeu, păstrate cu sfinţenie în sanctuarul Lui (Exodul 25:8,16). Pentru că ei nesocotiseră Cuvântul Lui, Dumnezeu părăsise templul (Ezechiel 9-11), dar El S-a întors. Prezenţa Sa şi Cuvântul Lui vrednic de încredere pentru veşnicie aduc mângâiere, eliberare şi speranţă.

4. Ce pregătire este necesară în vederea venirii Domului? Isaia 40:3-5

Nu se cade ca un împărat să meargă pe un drum cu denivelări, pentru venirea lui se repară drumurile. Cu atât mai mult, pentru Împăratul împăraţilor! Venirea lui, din Răsărit, unde a fost cu iudeii în robie ca un sanctuar pentru ei (Ezechiel 11:16), avea să necesite „reamenajări” serioase. Construirea unui drum neted, în sens literal, printre colinele accidentate de la răsărit de Ierusalim ar fi fost foarte dificilă. Dar Domnul poate preface „locurile strâmbe în locuri netede” (Isaia 42:16). Însă El nu are nevoie de un drum – El vine într-un car de heruvimi (Ezechiel 1:9-11).

Noul Testament aplică profeţia lui Isaia la calea spirituală pregătită prin pre- dicarea lui loan Botezătorul: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3:2,3) şi prin botez, „botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor” (Marcu 1:4). Pregătirea căii Domnului consta în pocăinţă şi renunţarea la păcat pentru a primi mângâierea iertării şi a prezenţei lui Dumnezeu. Ieremia 31:31-34 a vestit aceeaşi solie, pentru ca exilaţii din Iuda să înţeleagă natura spirituală a acestei lucrări. Celor care doresc un nou început, Dumnezeu le promite un nou legământ: „Voi pune Legea Mea în inima lor şi Eu voi fi Dumnezeul lor.” Ei Îl cunosc pe El şi caracterul Lui pentru că El i-a iertat.

Ce speranţă şi ce avertizare găsim în Isaia 40:6-8?

5. Ce fel de eveniment este descris în Isaia 40:9-11?

Ulterior, în cartea lui Isaia apare un bărbat care aduce veşti bune pentru Ierusalim (Isaia 41:27; 52:7). Dar în Isaia 40:9, vestitorul care proclamă de pe un munte: „Iată Dumnezeul vostru!” este de genul feminin, fapt evident în limba ebraică.

În Psalmii 68:6, David Îl laudă pe Dumnezeu pentru că El „dă o familie celor părăsiţi, El izbăveşte pe prinşii de război şi-i face fericiţi”. Cu toate că aici cuvintele acestea sunt aplicate la ieşirea din robia egipteană, Isaia foloseşte aceleaşi idei cu referire la proclamarea unui al doilea „exod”, sau unei a doua ieşiri din robie: întoarcerea din robia babiloniană.

Noul Testament aplică pasajul din Isaia 40:3-5 la Ioan Botezătorul care a pregătit calea pentru Isus, Cuvântul veşnic care a devenit prezenţa Domnului în carne şi oase în mijlocul poporului Său (Ioan 1:14).

Chiar înaintea lui Ioan, au fost câţiva care au adus vestea cea bună a venirii Sale. Primii au fost Simeon şi Ana care L-au văzut pe pruncul Isus când a fost adus la templu (Luca 2:25-38), ca vestitorii lui Isaia, un bărbat şi o femeie. Simeon aştepta mântuirea sau mângâierea lui Israel în persoana lui Mesia.

În lumina profeţiei lui Isaia, nu este o coincidenţă că Ana, prorociţa, a fost chiar prima care le-a vestit oamenilor din Ierusalim, în public, la templu, că Domnul venise: „A venit şi ea în acelaşi ceas şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului” (Luca 2:38). Acesta a fost începutul sau naşterea evanghelizării, aşa cum o ştim noi: proclamarea veştii bune că Isus Hristos a venit să ne aducă mântuire. Mai târziu, Isus i-a încredinţat unei alte femei, Mariei Magdalena, primele veşti bune despre învierea Sa triumfătoare (Ioan 20:17,18), care a garantat că misiunea Evangheliei Sale pe pământ a fost împlinită. Ce este din carne este ca iarba, dar Cuvântul lui Dumnezeu, care S-a făcut trup, este veşnic (vezi Isaia 40:6-8)!

Citeşte Isaia 40:11. Cu ce este comparat Domnul aici? Împărtăşeşte cu grupa o situaţie concretă în care te-a condus Domnul!

6. Cum prezintă Isaia 40 îndurarea şi puterea lui Dumnezeu?

Aici, îndurarea şi puterea lui Dumnezeu sunt îmbinate strâns, ca într-o ţesătură, pentru că ele sunt necesare pentru salvarea poporului lui Dumnezeu. Domnul vrea să facă acest lucru pentru că este plin de milă şi are putere.

Îndurare (vers. 1-5): mângâiere, venirea Domnului pentru a da izbăvire.
Putere (vers. 3-8): slavă, existenţă veşnică, faţă de slăbiciunea umană.
Îndurare (vers. 9-11): vestea bună a izbăvirii, Păstorul poporului Lui.
Putere (vers. 12-26): Creatorul de neasemuit.
Îndurare (vers. 27-31): în calitate de Creator, dă putere celor care leşină.

Apoi, Isaia vorbeşte în detaliu despre puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu (vers. 3-8,12-17). Întrebările retorice şi trimiterile la pământ şi la elementele lui seamănă cu întrebările din Iov 38-41.

7. Care este răspunsul la întrebarea retorică a lui Isaia: „Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu” (Isaia 40:18)?

Răspunsul e clar: Cu nimeni! Dumnezeu nu poate fi comparat! Dar Isaia se referă la răspunsul implicit dat de multe popoare antice prin acţiunile lor, că Dumnezeu este ca un idol. Isaia arată că pare deja o nebunie să asemeni imaginea unui idol cu Dumnezeu, dar, pentru a fi sigur că oamenii înţeleg ce trebuie, el vorbeşte despre unicitatea lui Dumnezeu şi aduce dovada de netăgăduit că El este Creatorul cel sfânt (Isaia 40:19-26).

8. Cum descoperă versetul 27 atitudinea celor cărora Isaia le-a adresat solia? În ce fel ne facem şi noi vinovaţi de aceeaşi atitudine?

Scopul soliei lui Dumnezeu este de a-i mângâia pe cei care au nevoie să fie mângâiaţi. La fel ca Iov, din cauza suferinţei au ajuns confuzi cu privire la caracterul Lui şi descurajaţi.

Versetele din secţiunea de azi vorbesc nu doar despre îndurarea şi puterea Lui, ci şi despre faptul că El este Creatorul. În ce fel Sabatul săptămânal ne întăreşte credinţa în Creatorul nostru?

Idolatria strică relaţia unică şi apropiată cu Dumnezeu prin faptul că Îl înlocuieşte cu altceva (Exodul 20:4,5; Isaia 42:8). Prin urmare, profeţii se referă la idolatrie ca la un adulter spiritual (Ieremia 3:6-9; Ezechiel 16:15-19).

9. Cum caracterizează Isaia idolii? Ce spune despre ei? De ce face o descriere atât de precisă despre ce este un idol, oricare ar fi el? Isaia 41:29

Închinătorii la idoli din vechime credeau că se închină la fiinţe divine puternice prin intermediul imaginilor sau al simbolurilor lor. Închinarea la idoli care reprezintă un alt dumnezeu încalcă prima poruncă: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine” (Exodul 20:3). Dar, dacă scopul unui idol este de a-L reprezenta pe adevăratul Dumnezeu, cum a fost viţelul de aur (Exodul 32:4,5), Domnul nu îl acceptă ca imagine a Sa, deoarece nimeni nu ştie cum să Îl reprezinte pe El (Deuteronomul 4:15-19). Şi nimic nu poate reda slava şi măreţia Sa fără seamăn. Prin urmare, un idol în sine este ca un alt dumnezeu, şi închinarea la el este o încălcare a primelor două porunci.

Copiii lui Dumnezeu nu au nevoie de idoli pentru că ei au prezenţa Sa reală, Şechina, în sanctuarului Lui. Închinarea la idoli înseamnă să-L înlocuieşti şi, prin urmare, să-I negi prezenţa reală.

10. Cu ce fel de idolatrie ne confruntăm noi, ca biserică, astăzi? Are forme mai subtile în biserică acum? Dacă da, cum?

„Mulţi dintre cei ce se numesc creştini slujesc altor dumnezei în afară de Domnul. Creatorul nostru cere devotamentul nostru suprem şi o supunere deplină. Orice lucru care tinde să ne abată dragostea de la Dumnezeu sau să se interpună în slujirea pe care I-o datorăm numai Lui ajunge să fie un idol în sine însuşi.” – Ellen G. White, CBAZŞ, vol. 2, pp. 1011-1012

Idolatria era atrăgătoare pentru că, de fapt, avea de-a face cu materialismul. Folosind forme de închinare care depindeau de oameni, acei închinători onorau forţe despre care credeau că puteau să le dea fertilitate şi prosperitate. Era o religie de tipul „ajută-te singur”. Sună cunoscut?

Chiar înainte ca Domnul să vină iarăşi, având calea pregătită de lucrarea făcută prin solia finală de împăcare a lui Ilie (Maleahi 4), vom fi puşi în faţa aceleiaşi alegeri, ca în zilele lui Isaia: te vei închina Creatorului sau la altceva (Apocalipsa 13:14)? Pentru că, până la urmă, la ceva tot ne închinăm.

„În zilele lui Isaia, cunoştinţa spirituală a omenirii era întunecată printr-o înţelegere greşită a lui Dumnezeu. Multă vreme, Satana căutase să-i determine pe oameni să privească la Creatorul lor ca la autorul păcatului, al suferinţei şi al morţii. Aceia pe care-i amăgise astfel socoteau că Dumnezeu este aspru şi pretenţios. Ei Îl priveau ca pe Unul care urmărea să acuze şi să condamne, nevrând să-l primească pe păcătos atâta vreme cât avea o scuză legală să nu-l ajute. Legea dragostei, prin care este condus cerul, fusese greşit prezentată de arhiamăgitorul ca o restrângere a fericirii oamenilor, ca un jug apăsător, de care oamenii ar trebui să fie bucuroşi să scape. El spunea că preceptele ei nu puteau fi respectate şi că pedepsele pentru călcarea ei erau aplicate în mod arbitrar.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 311

Rezumat: Prin Isaia, Dumnezeu le-a adus mângâiere acelora care suferiseră. Vremea necazului lor se sfârşise şi Dumnezeu se întorcea la ei. În loc să fie descurajaţi şi confuzi, ei puteau să aibă încredere că Dumnezeu Îşi foloseşte puterea creatoare pentru binele lor.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Ezechiel 46 – Daniel 4
1. Unde avea să primească străinul moştenire în Israel?
2. Care aveau să fie dimensiunile părţii sfinte din jurul Ierusalimului restaurat?
3. De unde se poate deduce că împăratul Nebucadneţar era preocupat de gânduri cu privire la viitor?
4. Ce i-a recomandat Daniel lui Nebucadneţar să facă, pentru a i se prelungi fericirea?

Evanghelizare, Secţiunea 12, subcapitolul „Anglia şi oraşele ei”
5. Care era, conform declaraţiei lui Ellen White, una dintre cele mai mari dificultăţi pentru misiunea din Anglia?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!