O criză în conducere

Întrebat de un discipol despre secretele unei bune guvernări, Confucius a răspuns:
– Mâncare şi arme suficiente şi încrederea oamenilor de rând.
– Dar, a întrebat discipolul, să presupunem că nu ai încotro şi trebuie să renunţi la unul dintre cele trei elemente. De care te-ai lipsi?
– De arme, a răspuns Confucius.
– Şi dacă ar trebui să te descurci doar cu unul, de care te-ai lipsi?
– De hrană, a răspuns Confucius. Căci, din vechime, foamea a fost soarta omului, dar un popor care nu mai are încredere în conducătorii lui este cu adevărat pierdut. – M.P. Green, 1500 Illustrations for Biblical Preaching, 1989, p. 215

Într-adevăr, oamenii vor să aibă un sistem de conducere puternic şi demn de încredere. Când un soldat s-a înscris pentru al doilea mandat în serviciul militar, recrutorul l-a întrebat de ce dorea să se înroleze din nou. „Am încercat şi viaţa civilă”, a spus el, „dar acolo nu este nimeni la conducere.”

În acest studiu vom analiza criza de lideri din Iuda şi consecinţele ei.

1. În Isaia 6:1 se vorbeşte despre moartea regelui Ozia. Ce a însemnat moartea sa, conform pasajului de mai jos? 2 Cronici 26

Există câteva perspective diferite cu privire la moartea acestui rege.

1) Deşi domnia lui Ozia a fost lungă şi prosperă, „când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la pieire” (vers. 16). El a vrut să ardă tămâie în templu. Când preoţii l-au oprit pentru că nu avea dreptul, fiindcă nu era din familia preoţească a lui Aaron (vers. 17,18), regele s-a mâniat şi, când a respins mustrarea, Domnul l-a lovit imediat cu lepră, pe care a avut-o „până în ziua morţii şi a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului” (vers. 21). Ce ironie! Isaia a avut o vedenie despre Împăratul divin curat, nemuritor, în Templul Său, chiar în anul în care regele necurat a murit!

2) Există un contrast izbitor între Ozia şi Isaia. Plin de îngâmfare, Ozia a căutat să atingă sfinţenia din mândrie şi a devenit necurat conform ritualului, de aceea a fost îndepărtat de tot ce însemna sfinţenie. Isaia a permis ca sfinţenia Domnului să ajungă la el. Cu umilinţă, el şi-a recunoscut slăbiciunea şi a tânjit după curăţia morală, pe care a primit-o (Isaia 6:5-7). La fel ca vameşul din parabola lui Isus, el a fost socotit neprihănit: „Căci oricine se înalţă va fi smerit, şi oricine se smereşte va fi înălţat” (Luca 18:14).

3) Există o asemănare uimitoare între lepra lui Ozia şi starea morală a poporului: „… nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie” (Isaia 1:6).

4) Moartea lui Ozia (aprox. 740 î.Hr.) marchează o criză majoră în conducerea lui Iuda. Moartea oricărui conducător absolut face ca ţara să fie vulnerabilă în perioada tranziţiei de putere. Dar Iuda se afla într-un pericol deosebit, pentru că Tiglat-Pileser al III-lea urcase pe tronul Asiriei în 745 î.Hr. şi era gata de război. Asirienii au devenit o putere invincibilă, care a ameninţat independenţa tuturor popoarelor din Orientul Apropiat. În acest timp de criză, Domnul l-a încurajat pe Isaia, arătându-i că El deţinea controlul.

Citeşte 2 Cronici 26:16. Cum ne confruntăm şi noi cu acelaşi pericol?

Regele moare în timp de mari frământări politice (asirienii sunt pe picior de război). Pentru Isaia, ar fi putut fi nişte vremuri înfricoşătoare dacă nu ar fi fost sigur că Domnul deţine controlul. Când a fost luat în viziune, Isaia a contemplat slava arzătoare de deasupra tronului lui Dumnezeu, a auzit corul serafimilor (serafimi înseamnă „cei care ard”) care strigau: „Sfânt, sfânt, sfânt!”, a simţit zguduirea ca de cutremur a casei şi a privit prin vârtejul de fum care umplea templul. Trebuie să fi fost o experienţă uluitoare pentru profet. Isaia ştia acum, cu siguranţă, cine deţinea controlul, în ciuda tuturor evenimentelor.

2. Unde este Domnul în vedenia aceasta? (vers. 1). De ce i Se arată lui Isaia aici, spre deosebire de alte descoperiri? Vezi Exodul 25:8; 40:34-38.

Ezechiel, Daniel şi Ioan erau în exil când au primit vedeniile (Ezechiel 1:1; Daniel 7:9,10 şi Apocalipsa 4:5). Asemenea lui Isaia, ei aveau nevoie de mângâiere şi de o încurajare specială că Domnul era încă la cârmă, chiar dacă lumea lor se prăbuşea. (Daniel şi Ezechiel erau prizonieri într-o naţiune păgână care o nimicise pe a lor, iar Ioan era exilat pe o insulă pustie din porunca unei puteri politice ostile.) Fără îndoială, aceste vedenii le-au dat asigurarea de care aveau nevoie pentru a rămâne credincioşi în timp de criză.

„Când a văzut această descoperire de slavă şi maiestate a Domnului lui, Isaia a fost copleşit de simţământul curăţiei şi sfinţeniei lui Dumnezeu. Ce contrast izbitor era între desăvârşirea neasemuită a Creatorului său şi calea păcătoasă a acelora care, ca şi el, se număraseră multă vreme printre cei ce formau poporul ales al lui Israel şi Iuda!” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 308

Sfinţenia lui Dumnezeu este un element esenţial în viziunea lui Isaia. Domnul este sfânt şi El cere din partea poporului Său sfinţenie, o sfinţenie pe care El i-o va da doar dacă se va pocăi, se va întoarce de la căile lui rele şi I se va supune cu credinţă şi ascultare.

Toţi am trecut prin situaţii în care totul părea pierdut. Chiar dacă nu ai primit o viziune a slavei Domnului aşa ca Isaia, cum te-a susţinut Domnul şi ţi-a întărit credinţa atunci? Ce ai învăţat din acele experienţe?

În sanctuar, doar marele-preot putea veni în prezenţa Domnului în Sfânta Sfintelor, numai în Ziua Ispăşirii şi învăluit în fumul de tămâie care să îl protejeze, altfel ar fi murit (Leviticul 16:2,12,13). Isaia L-a văzut pe Domnul, chiar dacă nu era mare-preot şi nu a ars tămâie. Templul s-a umplut de fum (Isaia 6:4), ceea ce ne aminteşte de norul în care s-a arătat slava lui Dumnezeu în Ziua Ispăşirii (Leviticul 16:2). Cuprins de teamă şi crezând că este pierdut (Exodul 33:20; Judecătorii 6:22,23), Isaia a strigat, recunoscându-şi păcatul lui şi păcatele poporului său (vezi mărturisirea marelui-preot în Ziua Ispăşirii – Leviticul 16:21). „Stând aşa cum era, în lumina deplină a prezenţei divine, în sanctuar, şi-a dat seama că, în nedesăvârşirea şi neputinţa lui, nu era în stare să aducă la îndeplinire misiunea la care fusese chemat.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 308

3. De ce a atins unul dintre serafimi buzele lui Isaia cu un cărbune aprins de pe altar? Isaia 6:6,7

Serafimul i-a explicat că, atingându-i buzele, vinovăţia şi păcatul lui erau îndepărtate. Nu este specificat ce păcat anume, dar probabil că nu trebuie limitat doar la vorbirea greşită, pentru că buzele nu se referă doar la vorbire, ci şi la persoana care le rosteşte. După ce fost curăţat din punct de vedere moral, Isaia a putut să Îi aducă laudă lui Dumnezeu.

Focul este un agent purificator, pentru că arde necurăţiile (Numeri 31:23). Dar serafimul a luat un cărbune din focul sfânt necurmat de pe altar, pe care Însuşi Dumnezeu îl aprinsese (Leviticul 6:12). Astfel, serafimul l-a făcut pe Isaia să devină sfânt şi curat. La sanctuar, cu cărbunele de pe altar se aprindea tămâia (Leviticul 16:12,13). Dar serafimul atinge cărbunele de buzele lui Isaia, nu de tămâie. Ozia a vrut să ardă tămâie, dar Isaia a ajuns să fie el tămâia! Focul sfânt aprinde tămâia pentru ca Locaşul Domnului să se umple de mirosul ei sfânt; la fel îl aprinde pe profet ca să răspândească solia sfântă. În Isaia 6:8 şi mai departe vedem că Dumnezeu îl trimite pe Isaia la poporul Său.

Reciteşte reacţia lui Isaia (Isaia 6:5) la vederea sfinţeniei lui Dumnezeu. Care a fost singura soluţie la problema păcatului? Ce s-a întâmplat la cruce?

4. Care a fost răspunsul profetului la întrebarea Domnului? Isaia 6:8

După ce a fost curăţit, Isaia a răspuns imediat chemării lui Dumnezeu. În termenii Noului Testament, ar putea fi numit apostol, adică „trimis”.

Cartea lui Isaia nu începe cu descrierea chemării sale, ca alte cărţi profetice (Ieremia 1:4-10; Ezechiel 1-3). Isaia probabil că fusese deja chemat să fie profet înainte de evenimentele descrise în capitolul 6. Biblia ne arată că întâlnirea cu Divinitatea poate să-l încurajeze pe profet şi după ce şi-a început misiunea (Moise: Exodul 34; Ilie: 1 Împăraţi 19). De asemenea, în contrast cu celelalte exemple în care Dumnezeu îi spune unui om că trebuie să fie profet, în Isaia 6 profetul se oferă pentru o misiune specială. Deci Isaia 1-5 reprezintă condiţiile din momentul în care Isaia a fost chemat pentru prima dată, după care Dumnezeu dă avânt misiunii lui, încurajându-l în templu şi confirmându-i iarăşi însărcinarea lui de glas profetic al lui Dumnezeu.

5. Dumnezeu l-a încurajat pe Isaia în Templul Său. Există dovezi în alte locuri în Biblie că sanctuarul lui Dumnezeu este un loc al încurajării? Psalmii 73 (vezi vers. 17); Evrei 4:14-16; 10:19-23; Apocalipsa 5

Sanctuarul lui Dumnezeu vibrează de o putere extraordinară, dar este şi un loc în care oamenii slabi şi cu greşeli ca noi pot găsi refugiu. Putem fi liniştiţi ştiind că Dumnezeu este la lucru pentru a ne salva prin Isus Hristos, Marele nostru Preot.

Ioan L-a văzut pe Isus ca pe un miel de jertfă înjunghiat (Apocalipsa 5:6). Nu era o privelişte frumoasă. Descrierea arată că, deşi a înviat din morţi şi S-a înălţat la ceruri, Isus poartă necontenit amintirea evenimentului de la cruce. El este înălţat pentru a-i atrage pe toţi oamenii la Sine, la altarul Lui.

Ce încurajare găseşti în apropierea de tronul lui Dumnezeu, prin credinţă, în rugăciune? Cum ai găsit har şi îndurare în vreme de nevoie?

6. De ce i-a dat Dumnezeu profetului o solie atât de ciudată pentru poporul Său? Isaia 6:9,10

Ca să nu credem că Isaia a auzit greşit sau că mesajul acesta nu este important, Isus l-a citat pentru a explica de ce învăţa în pilde (Matei 13:13-15).

Dumnezeu doreşte ca niciun om să nu piară (2 Petru 3:9), de aceea l-a trimis pe Isaia la poporul lui Iuda şi pe Domnul Isus, în lume. El nu vrea să distrugă, ci să salveze pentru veşnicie. Dar unii răspund la apelurile Sale, iar alţii devin şi mai îndârjiţi în împotrivirea lor. Totuşi, Dumnezeu continuă să îi cheme, dându-le noi ocazii de a se pocăi. Însă, cu cât se împotrivesc mai mult, cu atât devin mai împietriţi. În sensul acesta ceea ce face Dumnezeu are ca rezultat împietrirea inimii lor, chiar dacă El şi-ar dori ca aceste acţiuni să le înmoaie inima. Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi este neschimbătoare. Răspunsul nostru individual faţă de dragostea Lui este variabila hotărâtoare.

Rolul slujitorului (Moise, Isaia, Ieremia, Ezechiel, chiar Domnul Hristos) este de a face în continuare apel, chiar dacă oamenii resping mesajul. Dumnezeu i-a spus lui Ezechiel: „Fie că vor asculta, fie că nu vor asculta – căci sunt o casă de îndărătnici – vor şti totuşi că în mijlocul lor este un proroc” (Ezechiel 2:5). Dumnezeu şi slujitorii Lui le dau oamenilor posibilitatea de a face o alegere corectă, oferindu-le o înştiinţare potrivită (Ezechiel 3:16-21), chiar dacă ei vor alege distrugerea şi exilul (Isaia 6:11-13).

7. Cum înţelegem că „Domnul a împietrit inima lui Faraon”? Exodul 4:21; 8:15,32; 9:34

În mod clar, Faraon a avut voinţă liberă, altfel nu ar fi putut să-şi împietrească inima. Dar faptul că „Dumnezeu i-a împietrit inima” arată că El a dat curs la circumstanţele în care Faraon a respins, prin alegerile lui, semnele date de Dumnezeu. Dacă ar fi fost deschis, ele i-ar fi înmuiat inima, nu i-ar fi împietrit-o.

Tu ai simţit vreodată că ţi s-a împietrit inima faţă de Duhul Sfânt? Ce anume a cauzat acest lucru? Care este calea de scăpare? (1 Corinteni 10:13).

„Practicile nelegiuite deveniseră atât de dominante în toate clasele, încât cei puţini care Îi rămăseseră credincioşi lui Dumnezeu erau deseori ispitiţi să-şi piardă inima şi să dea loc descurajării şi disperării. Părea că planul lui Dumnezeu pentru Israel era pe cale să fie zădărnicit şi că poporul răzvrătit avea să sufere o soartă asemănătoare cu cea a Sodomei şi Gomorei.

În faţa unor astfel de situaţii, nu este surprinzător că Isaia s-a dat înapoi în faţa acestei răspunderi. Ştia bine că va întâmpina o împotrivire îndârjită. Când şi-a dat seama de incapacitatea sa de a face faţă situaţiei şi s-a gândit la încăpăţânarea şi necredinţa poporului pentru care avea să lucreze, sarcina lui părea fără speranţă. Să renunţe el în disperare la misiunea lui şi să-i lase pe cei din Iuda netulburaţi în idolatria lor? Dumnezeii din Ninive trebuiau să stăpânească pământul, sfidându-L pe Dumnezeul cerului?” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pp. 306-307

Rezumat: Într-un timp de nesiguranţă, când slăbiciunea conducerii umane era dureros de evidentă, lui Isaia i s-a dat o viziune măreaţă despre Conducătorul suprem al universului. Încremenit de simţământul de a nu fi omul potrivit, dar fiind curăţit şi întărit prin har, Isaia a fost gata să meargă înainte ca ambasador al lui Dumnezeu într-o lume ostilă.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Ezechiel 4-10
1. Unde apare ideea zilei profetice care reprezintă un an literal?
2. Cu ce instrument neobişnuit i s-a spus profetului să-şi radă capul şi barba?
3. Ce anume nu poate să scape pe nimeni în ziua urgiei Domnului?
4. Unde apare ideea unui semn pus pe fruntea oamenilor credincioşi?

Evanghelizare, Secţiunea 11, subcapitolul „Lucrarea în marile oraşe americane”
5. Unde ar trebui ridicate aşezămintele de educaţie şi sănătate?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!