Dumnezeu cu noi

Sanctuarul din cer este originalul, este locul în care Hristos Însuşi slujeşte „pentru noi”, dar Domnul a recurs la diverse mijloace pentru a ne descoperi adevărurile despre acest sanctuar.

La început, Dumnezeu a creat Grădina Edenului ca loc unde să Se întâlnească cu omul, un simbol al sanctuarului. Sanctuarul ceresc şi rolul lui în ceea ce priveşte mântuirea au fost reprezentate prin intermediul cortului de pe pământ şi, ulterior, prin intermediul edificiilor mai impunătoare ale templelor israelite.

În Isus, templul a fost întruchipat într-un corp omenesc şi, în final, templul acesta va coborî pe Noul Pământ.

După cum vom vedea în cele ce urmează, Dumnezeu a apelat la câteva concepte legate de sanctuarul ceresc pentru a ne descoperi adevărul. Săptămâna aceasta, vom studia unele dintre aceste concepte.

Cercetătorii Bibliei au observat existenţa mai multor similarităţi între Grădina Edenului şi sanctuarele construite ulterior în Israel, fapt care ne arată că Edenul a fost primul „templu” simbolic de pe pământ.

1. Care sunt câteva asemănări între Eden şi sanctuar?

(1) La finalul relatării creării lumii şi la finalul consemnării lucrărilor pentru cortul din pustie, apar trei elemente – aprobarea, încheierea şi binecuvântarea – exprimate prin aceleaşi trei cuvinte-cheie: „tot”, „sfârşite” şi „a binecuvântat” în Geneza 1:31 – 2:3 şi „toate”, „isprăvite” şi „a binecuvântat” în Exodul 39:32,43; 40:33.

(2) La început, Dumnezeu „umbla prin grădină” (Geneza 3:8); mai târziu, a fost prezent în mijlocul poporului Său în sanctuar (2 Samuel 7:6,7).

(3) Adam trebuia să lucreze şi să păzească grădina (Geneza 2:15). Aceleaşi două verbe sunt folosite şi pentru slujbele leviţilor la sanctuar (Numeri 3:7,8).

(4) Imagini din Eden apar pretutindeni în sanctuar (Exodul 25:31-36; 1 Împăraţi 6:18).

(5) Heruvimii din grădină (Geneza 3:24) şi din Sfânta Sfintelor (Exodul 25:18-22).

(6) Crearea lumii s-a făcut în şase zile – fiecare zi fiind introdusă de expresia „Dumnezeu a zis” – şi s-a încheiat cu Sabatul. În pasajul despre construirea sanctuarului distingem şase secţiuni – fiecare introdusă de expresia „Domnul a vorbit lui Moise şi a zis” (Exodul 25:1; 30:11,17,22,34; 31:1) – urmate de o a şaptea, referitoare la Sabat (Exodul 31:12-17).

(7) Construirea sanctuarului a fost terminată în ziua întâi a lunii întâi (Exodul 40:17), ziua Anului Nou ebraic, amintindu-ne de sfârşitul creării lumii noastre.,

Geneza 2 nu trebuia să prezinte explicit aceste asemănări, întrucât cei din vechime le cunoşteau. O scriere iudaică din secolul al II-lea î.Hr. afirmă că „Grădina Edenului a fost locul preasfânt şi locuinţa Domnului”.

De asemenea, Grădina Edenului mai este numită şi „Grădina Domnului” (Isaia 51:3; Ezechiel 28:13; 31:9). Ea era locuinţa lui Dumnezeu de pe pământ, locul de închinare şi de comuniune cu El pentru primii noştri părinţi. La căderea în păcat, Adam şi Eva nu au pierdut în primul rând grădina, ci prezenţa imediată a lui Dumnezeu.

Când te gândeşti la „sanctuar”, ce imagini îţi vin în minte în primul rând? Cu ce locuri de pe pământ asociezi acest cuvânt? Cum te ajută aceste sanctuare să înţelegi mai bine sanctuarul din cer, care a fost ridicat de Dumnezeu?

2. Ce relaţie există între sanctuarul de pe pământ şi cel din cer? Exodul 25:9,40; Evrei 8:5; 9:23,24.

Scripturile subliniază ideea că Moise nu a inventat cortul întâlnirii, ci l-a construit respectând instrucţiunile divine primite pe munte (Exodul 26:30; 27:8; Numeri 8:4). Sanctuarul pământesc trebuia să fie făcut după un anumit „chip” (Exodul 25:9,40). Cuvântul ebraic pentru „chip” (tabnit) exprimă ideea de model, sau schiţă; prin urmare, putem trage concluzia că Moise a văzut, probabil, un model în miniatură al sanctuarului din cer şi a construit sanctuarul de pe pământ respectând acest model, deci templul ceresc este originalul, modelul pentru sanctuarele israelite. Este evident că nu putem pune semnul egal între sanctuarul din cer şi cerul însuşi. Templul ceresc se află „în cer” (Apocalipsa 11:19; 14:17; 15:5); cerul cuprinde templul, dar templul din cer nu este cerul.

Cartea Evrei arată fără echivoc că sanctuarul din cer este real. Sanctuarul ceresc este numit „adevăratul cort” (Evrei 8:2) şi „cortul acela mai mare şi mai desăvârşit” (Evrei 9:11), în timp ce sanctuarul pământesc este doar „chipul şi umbra” celui ceresc (Evrei 8:5; n.tr. – în Noua Traducere în Limba Română: „Ei slujesc într-un sanctuar care este o copie şi o umbră a celui ceresc – aşa cum i-a fost arătat lui Moise atunci când urma să ridice cortul. Lui i-a spus: «Vezi să faci totul după modelul care ţi-a fost arătat pe munte!»„). Cuvântul „umbră” are aici sensul de urmă abia vizibilă a unui obiect; de aceea, sanctuarul pământesc este o simplă reproducere a celui ceresc. În ciuda limitărilor lui, sanctuarul pământesc reflectă totuşi realitatea celui ceresc în mai multe aspecte importante.

Relaţia dintre aceste două sanctuare poartă numele de tipologie. Tipologia este prefigurarea profetică, concepută de Dumnezeu, care presupune existenţa a două realităţi istorice aflate într-o relaţie de analogie, una purtând denumirea de „tip”, iar cealaltă de „antitip”.

3. Citeşte Ioan 2:19-21. De ce asociază Domnul Isus trupul Său cu templul? (Vezi şi Ioan 1:14.)

În Evanghelia lui Ioan întâlnim, printre altele, şi ideea că venirea lui Isus inaugurează un „templu” mai bun. Referirile la cortul întâlnirii apar încă din Ioan 1:14. Astfel, Isus este Cuvântul care „a locuit” printre oameni, iar oamenii au văzut „slava” Sa. Verbul grecesc „a locuit” (skenoo) provine din substantivul „cort” (skene); aşadar, când spune despre Isus că a locuit printre noi, Ioan are în minte locuirea într-un cort şi nu într-o casă. În acest context, cuvântul „slavă” ne trimite cu gândul la slava lui Dumnezeu care a umplut sanctuarul din pustie (Exodul 40:34,35), precum şi Templul lui Solomon cu ocazia inaugurării lui (2 Cronici 7:1-3). Aşadar, când a venit pe pământ ca om, Hristos a împlinit făgăduinţa lui Dumnezeu de a locui printre oameni.

După cum arată textele de mai sus, Isus a declarat că trupul Său este templul, referindu-Se la încheierea valabilităţii templului pământesc după moartea Sa (Ioan 2:19-21; Matei 27:51). De asemenea, El a mai afirmat despre Sine că este Pâinea vieţii (Ioan 6:35) şi Lumina lumii (Ioan 8:12), arătând, probabil, spre pâinea de pe masa pentru punerea înainte şi spre sfeşnic, două lucruri care se aflau în sanctuarul de pe pământ. O referire clară la sanctuar este apelativul de „Miel al lui Dumnezeu” pe care îl foloseşte Ioan Botezătorul (Ioan 1:29).

„Toţi aceia care au slujit în sanctuar au fost învăţaţi fără încetare despre intervenţia lui Hristos în favoarea neamului omenesc. Serviciul acesta a fost plănuit pentru a crea în fiecare inimă dragoste faţă de Legea lui Dumnezeu, care este Legea Împărăţiei Sale. Jertfele trebuiau să fie o pildă despre dragostea lui Dumnezeu descoperită în persoana lui Hristos, în Jertfa care suferă şi moare, care a luat asupra Sa păcatul de care era vinovat omul, Cel Nevinovat făcându-Se păcat pentru noi.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, p. 233

Fiindcă avem o natură păcătoasă, ne este uşor să credem că Dumnezeu este supărat pe noi. Cum ne ajută descoperirea iubirii lui Dumnezeu prin viaţa şi moartea lui Isus să înţelegem că Dumnezeu ne iubeşte în ciuda defectelor noastre? Cum ar trebui să ne încurajeze acest gând să câştigăm biruinţa asupra eului nostru?

După ce Domnul Hristos S-a înălţat la cer şi Şi-a început lucrarea de Mare-Preot în sanctuarul de sus, templul de pe pământ nu a mai îndeplinit practic niciun rol în planul de mântuire (Matei 27:50,51). Însă Dumnezeu nu a renunţat la planul Său de a locui în mijlocul poporului Său de pe pământ, lucru care acum devenise posibil prin Duhul Sfânt. Apostolii apelează la simbolistica templului pentru a transmite acest adevăr.

4. Ce referiri la templu se fac în următoarele pasaje? Ce adevăr ne învaţă Biblia aici? 1 Corinteni 3:16,17; 6:19,20; 2 Corinteni 6:16; Efeseni 2:19-22.

În 1 Corinteni 3:16,17, Pavel se adresează bisericii ca întreg, aducând în discuţie teme asociate cu templul, precum calitatea lui Dumnezeu de proprietar al templului (vers. 16) şi sfinţenia templului (vers. 17). După aceea, în 1 Corinteni 6:19,20, el aplică aceste principii în dreptul fiecărui credincios. Fiind un templu, credinciosul este un locaş sfânt şi, ca atare, se află sub obligaţia de a duce o viaţă sfântă. Pavel apelează la simbolistica templului pentru a întări apelul la o viaţă curată şi sfântă şi, mai exact, la curăţie sexuală, pe care el o aşează în opoziţie cu imoralitatea (1 Corinteni 6:15-18). Referirea la biserică prin asociere cu sanctuarul este foarte potrivită în acest context. Credincioşii şi necredincioşii nu au nimic în comun (2 Corinteni 6:14 – 7:1), deoarece biserica este în legământ cu Dumnezeu şi Îi aparţine Lui în mod exclusiv (2 Corinteni 6:18).

Pe lângă faptul că este templul lui Dumnezeu, biserica este şi o preoţie sfântă (1 Petru 2:5,9). Evident, privilegiul acesta este însoţit de câteva obligaţii semnificative. Cât de important este ca, într-o atitudine de credinţă şi ascultare, să-I predăm viaţa noastră Domnului, Aceluia care ne-a oferit atât de mult şi care aşteaptă mult de la noi!

Noi suntem mântuiţi pe deplin prin neprihănirea Domnului Hristos. Aşteaptă El totuşi ceva din partea noastră, ca urmare a faptului că am fost socotiţi neprihăniţi prin har? Cum putem face cel mai bine ceea ce El aşteaptă de la noi?

5. Citeşte Apocalipsa 7:15-17. Unde se află cei răscumpăraţi şi cum sunt ei descrişi în acest pasaj?

În versetele acestea, cei răscumpăraţi sunt descrişi ca fiind împăraţi şi preoţi care slujesc în palatul şi în templul lui Dumnezeu (Apocalipsa 1:6; 5:10; 20:6). Făgăduinţa potrivit căreia „Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui”. (Apocalipsa 7:15) face trimitere la sanctuarul din pustie, prin intermediul căruia Dumnezeu a fost prezent în mijlocul Israelului antic, în calitate de Conducător al său. Pe Noul Pământ, sanctuarul redevine locul perfect în care Dumnezeu Se întâlneşte cu cei răscumpăraţi. Sanctuarul înseamnă adăpost, protecţie şi viaţă deplină în prezenţa lui Dumnezeu şi a lui Hristos. Cel care a locuit printre oameni (Ioan 1:14) Îşi întinde acum cortul peste sfinţii Săi, astfel încât ei să poată locui în templul Său, în prezenţa Sa.

6. Citeşte Apocalipsa 21:1-22. Cum este descris aici Noul Ierusalim? Ce asemănări poţi descoperi aici între sfânta cetate şi sanctuar?

Ioan nu vede niciun templu în Noul Ierusalim (Apocalipsa 21:22), dar aceasta nu înseamnă că nu există un templu. Însuşi Noul Ierusalim este templul şi „cortul lui Dumnezeu” (Apocalipsa 21:3). În descrierea cetăţii, putem identifica mai multe elemente specifice sanctuarului: ea este „sfântă” şi coboară „din cer” (Apocalipsa 21:2,10); are formă cubică la fel ca Locul Preasfânt (Apocalipsa 21:16; 1 Împăraţi 6:20); la fel ca în templu, nici în cetate nu poate intra „nimic întinat” (Apocalipsa 21:27) şi, lucrul cel mai important, Dumnezeu este prezent în ea. Putem locui împreună cu Dumnezeu în sanctuarul Său şi putem avea cea mai strânsă relaţie posibilă cu El (Apocalipsa 21:3,7)! Acesta este scopul planului de mântuire.

Putem trăi o veşnicie în relaţie strânsă cu Dumnezeu? Atunci, cât de important este să avem şi acum o comuniune strânsă cu Dumnezeu?

Citeşte capitolul „Şcoala din lumea cea nouă”, p. 301-309 din Educaţie de Ellen G. White, şi capitolul 42, „Sfârşitul marii lupte” din Tragedia veacurilor.

„Teama de a nu face ca moştenirea viitoare să pară prea materială i-a făcut pe mulţi să spiritualizeze chiar adevărurile care pe noi ne fac să o privim ca pe viitoarea noastră casă. Hristos i-a asigurat pe ucenicii Săi că S-a dus să le pregătească «locaşuri» în casa Tatălui. Cei care acceptă afirmaţiile Cuvântului lui Dumnezeu nu vor fi cu totul în necunoştinţă de cauză cu privire la căminul ceresc. Căci «lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc» (1 Corinteni 2:9). Limbajul omenesc nu poate descrie răsplata celor drepţi. Aceasta va fi cunoscută numai de cei care o vor vedea. Nicio minte finită nu poate cuprinde gloria Paradisului lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 674, 675

Întrebări pentru discuţie

1. De ce crezi că este important să înţelegem că sanctuarul ceresc al lui Dumnezeu este un loc real? De ce este necesar, totodată, să fim prudenţi şi să nu facem o comparaţie detaliată a templului pământesc cu templul ceresc?

2. În cadrul grupei, reflectaţi mai mult asupra asocierii bisericii cu templul. Cum să înţelegem acest adevăr? Cum putem să împlinim, ca biserică, acest adevăr crucial?

3. „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt şi aşa sunteţi voi” (1 Corinteni 3:16,17). Ce idei ne transmit aceste versete şi cum le putem aplica în viaţa noastră?

4. În cadrul grupei, reflectaţi mai mult asupra ideii că noi suntem „preoţi” acum şi vom fi preoţi după revenirea Domnului Isus. Cum ne îndeplinim acum rolul de preoţi? Cum îl vom îndeplini atunci? Ce ne spune însăşi utilizarea cuvântului „preoţi” despre importanţa sanctuarului în cadrul planului de mântuire?