Hristos, Jertfa noastră

Preotul catolic Maximilian Kolbe a fost întemniţat la Auschwitz din cauză că a adăpostit refugiaţi din Polonia, printre care se aflau şi două mii de evrei. Într-o zi, un deţinut din baraca lui a dispărut (probabil că a evadat) şi, drept pedeapsă, trupele SS au ales la întâmplare zece deţinuţi care să sufere moartea prin înfometare. Unul dintre aceşti deţinuţi a început să se lamenteze, strigând: „Vai, sărmana mea soţie, sărmanii mei copii! N-o să-i mai văd niciodată!” În clipa aceea, Kolbe s-a oferit să moară în locul lui, cerând ca pedeapsa să îi fie aplicată lui. Ofiţerul SS a acceptat surprins. Preotul a intrat în rândul condamnaţilor, iar celălalt bărbat a supravieţuit (cel puţin la momentul acela).

Deşi mişcător, sacrificiul lui Kolbe nu este decât o umbră a jertfei aduse de Acela care S-a aşezat în locul nostru, act ce a fost ilustrat în cadrul serviciului de la sanctuar, Noul Testament Îl identifică pe Domnul Isus cu două aspecte majore ale sistemului de jertfe din Vechiul Testament: El este Jertfa noastră (Evrei 9 şi 10) şi El este Marele nostru Preot (Evrei 5 -10).

Săptămâna aceasta, vom aborda câteva aspecte ale jertfei supreme aduse de Hristos şi vom încerca să înţelegem ce anume ne-a pus la dispoziţie prin moartea Sa.

1. Ce ni se spune în Isaia 53:2-12 despre ceea ce a făcut Hristos pentru noi?

Isaia 52:13 – 53:12 conţine descrierea emoţionantă a jertfei Domnului Hristos pentru păcatele omenirii. Există câteva elemente care ne dovedesc că moartea Sa a realizat ispăşirea sub forma substituţiei penale, ceea ce înseamnă că El a preluat pedeapsa pe care o meritam noi şi a murit ca Înlocuitor al nostru. Iată câteva dintre implicaţiile acestui pasaj în ceea ce priveşte lucrarea Sa pentru noi:

Isus a suferit pentru alţii. El a luat asupra Sa suferinţele şi durerile lor (vers. 4), păcatele, fărădelegile şi nelegiuirea lor (vers. 5,6,8,11).

Ele oferă mari binecuvântări acelora pentru care suferă: pace, vindecare (vers. 5) şi îndreptăţire (vers. 11).

A fost voia lui Dumnezeu ca Isus să fie zdrobit prin suferinţă (vers. 10). Dumnezeu a aşezat asupra Lui nelegiuirea noastră (vers. 6), deoarece era planul Său ca El să moară în locul nostru.

Isus este neprihănit (vers. 11), la El nu s-a găsit nicio nelegiuire şi nici vicleşug (vers. 9).

El a fost jertfa pentru vină, jertfa de ispăşire pentru păcat (vers. 10).

2. Citeşte Luca 22:37, Faptele 8:32-35 şi 1 Petru 2:21-25. Cum interpretează aceşti scriitori Isaia 53?

Aluziile Noului Testament la Isaia 53 demonstrează dincolo de orice dubiu că Isus Hristos a împlinit această profeţie. Mai mult chiar, El Însuşi S-a identificat cu persoana descrisă aici (Luca 22:37). El a luat păcatele noastre asupra Sa pentru ca noi să putem fi iertaţi şi transformaţi.

Meditează asupra pasajului din Isaia 53. Ce poţi face pentru a-ţi însuşi aceste făgăduinţe, pentru a avea convingerea că, indiferent ce ai făcut, ele sunt valabile şi în dreptul tău atunci când te predai Domnului prin credinţă şi ascultare?

3. Citeşte Evrei 2:9. Ce înseamnă faptul că Isus „a gustat” moartea pentru toţii? Vezi şi Evrei 2:17; 9:26-28; 10:12.

Domnul Isus a murit pentru păcătoşi. El era fără păcat (Evrei 4:15) şi, de aceea, când Şi-a dat viaţa ca jertfă, nu a murit pentru păcatul Său. El a purtat „păcatele multora” (Evrei 9:28) „ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului” (Evrei 2:17) şi „ca să şteargă păcatul” pentru totdeauna (Evrei 9:26).

În alte versiuni, Evrei 2:9 spune că Isus a fost făcut „mai prejos decât îngerii” ca să poată suferi moartea. Apostolul încearcă să explice aici motivul pentru care moartea lui Isus a fost cauza înălţării Sale. Pentru noi, nu exista o altă cale: El a trebuit să moară pentru ca omenirea să fie salvată.

Conform acestui pasaj, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat ca să moară. El a putut deveni „Căpetenia” sau „Autorul” mântuirii noastre (Evrei 2:10) numai îndurând moartea.

De ce „se cuvenea” ca Dumnezeu să Îl lase pe Isus să sufere? Contextul pasajului din Evrei 2:14-18 ne lasă să înţelegem că moartea Domnului a fost necesară pentru eliberarea copiilor lui Dumnezeu din sclavia morţii, pentru eliberarea lor de Diavol şi de frica morţii şi, în acelaşi timp, pentru a-L pregăti pe Isus să devină „un mare-preot milos şi vrednic de încredere”.

Altfel spus, crucea trebuia să preceadă coroana împărătească.

„Asupra Domnului Hristos, ca Înlocuitor şi Garant al nostru, a fost aşezată nelegiuirea noastră, a tuturor. El a fost aşezat în rândul celor fărădelege, ca să ne poată răscumpăra de sub condamnarea Legii. Vinovăţia fiecărui urmaş al lui Adam apăsa asupra inimii Sale. Mânia lui Dumnezeu faţă de păcat, manifestarea teribilă a neplăcerii Sale din cauza nelegiuirii umpleau inima Fiului Său de groază.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 753

Hristos, Creatorul universului, a murit ca om, pentru păcatele noastre. Meditează asupra semnificaţiei acestui adevăr. Gândeşte-te ce veste bună este aceasta pentru noi! Gândeşte-te la speranţa pe care ţi-o oferă! Cum ai putea ca tot ce faci să aibă la bază acest adevăr uimitor?

Ideea de sânge răscumpărător este întâlnită pretutindeni în Biblie. Sângele este amintit de fiecare dată când se vorbeşte despre sacrificiile animale, începând chiar cu primele jertfe aduse după ce Adam şi Eva au păcătuit. Mai târziu, ritualurile din sistemul israelit al jertfelor utilizau sângele cu scopul de a ilustra adevărul crucial că în absenţa lui nu am avea nicio şansă să fim iertaţi de păcate şi să putem să stăm în prezenţa lui Dumnezeu. Sângele era singura cale de a beneficia de mila divină şi de a avea o relaţie cu El.

4. Citeşte următoarele pasaje din Evrei, referitoare la sângele lui Hristos şi la sângele jertfelor din Vechiul Testament. Ce ne învaţă aceste texte despre sânge?

Evrei 9:12
Evrei 9:14
Evrei 9:18
Evrei 9:22
Evrei 10:19
Evrei 12:24
Evrei 13:12
Evrei 13:20

Când vorbeşte despre sângele lui Hristos, apostolul nu se referă la viaţa Sa, ci la moartea Sa înlocuitoare şi exprimă astfel rosturile jertfei Sale. Sângele vărsat de Hristos obţine răscumpărarea veşnică, asigură curăţirea de păcat, oferă iertare şi sfinţire şi este motivul învierii.

În Evrei, putem observa un contrast puternic între sângele lui Hristos şi sângele altor jertfe. Niciun alt fel de sânge nu poate oferi iertare reală; păcatele săvârşite de-a lungul istoriei, atât înainte, cât şi după cruce, pot fi iertate numai în virtutea morţii lui Hristos (Evrei 9:5). Vărsarea sângelui Său şi efectele acestei jertfe sunt dovezi c1are ale faptului că moartea Sa a fost înlocuitoare, ceea ce înseamnă că El a luat asupra Sa pedeapsa pe care o merităm noi.

În ce mod ne ajută înţelegerea morţii lui Hristos să scăpăm de ideea greşită că faptele noastre ne pot mântui?

5. Ce criterii trebuia să îndeplinească animalul care urma să fie adus ca jertfă? Exodul 12:5; Leviticul 3:1; 4:3.

Animalul pentru jertfă trebuia ales cu multă atenţie. Nu putea fi luat un animal oarecare, ci trebuiau respectate anumite criterii, în funcţie de jertfa care trebuia adusă.

Exista totuşi un criteriu pe care trebuia să-l îndeplinească orice tip de jertfă: trebuia să fie „fără cusur”. Cuvântul ebraic tamim poate fi redat şi prin cuvintele „complet”, „neatins”, „fără defect” sau „perfect” şi se referă la un lucru care îndeplineşte cele mai înalte standarde posibile.

Când face referire la persoane, cuvântul tamim este utilizat pentru a descrie pe cineva care este „neprihănit”, „fără pată”, „fără prihană” înaintea lui Dumnezeu (Geneza 6:9; 17:1).

6. Cum este caracterizat Domnul Isus în următoarele texte? Evrei 4:15; 7:26; 9:14 şi 1 Petru 1:18,19. De ce era atât de important ca El să fie fără păcat?

Domnul Isus, „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29), corespunde perfect criteriului ca jertfa să fie fără cusur. Viaţa Sa curată L-a recomandat ca jertfă fără pată. Aceasta este garanţia mântuirii noastre, deoarece numai Unul fără păcat putea purta păcatul nostru şi numai neprihănirea Sa desăvârşită ne poate salva şi acum, şi la judecată. Tocmai de neprihănirea aceasta este legată speranţa mântuirii.

La fel ca echivalentul lui ebraic, cuvântul grecesc amomos („fără cusur”; vezi 1 Petru 1:19) este utilizat atât în legătură cu Isus şi jertfa Sa desăvârşită, cât şi pentru a-i caracteriza pe urmaşii Săi. „Prin compararea vieţii lor cu caracterul lui Hristos, ei vor fi în stare să discearnă unde nu au reuşit să îndeplinească cerinţele Legii sfinte a lui Dumnezeu şi vor căuta să fie desăvârşiţi în sfera lor, aşa cum Dumnezeu este desăvârşit în sfera Sa.” – Ellen G. White, The Paulson Letters, p. 374

Noi suntem înfăţişaţi înaintea lui Dumnezeu „fără prihană” (Iuda 24) prin moartea şi slujirea lui Hristos, Cel Neprihănit, care ne-a luat locul.

De ce ne simţim atât de incomod atunci când vine vorba despre sfinţenie şi despre neprihănire? Cum te poate ajuta gândul că Domnul Hristos este înlocuitorul tău să accepţi că şi tu eşti „sfânt”? Ce efecte ar trebui să aibă noul tău statut înaintea lui Dumnezeu asupra modului în care trăieşti?

În cartea Evrei, Pavel ia în discuţie jertfa Domnului Hristos din perspectivă teologică şi, în plus, prezintă câteva dintre implicaţiile ei practice. El precizează în câteva locuri ce se întâmplă cu acela care ignoră jertfa Sa.

7. Ce avertizare dă Pavel în Evrei 6:4-6 şi 10:26-31? La ce atitudini se referă?

În Epistola către evrei, Pavel arată cât de uimitoare este mântuirea lui Dumnezeu, cum S-a descoperit El pe Sine şi ce a făcut şi face El pentru credincioşi. Exista totuşi o chestiune importantă pe care apostolul s-a simţit nevoit să o abordeze: pericolul de a nu aprecia jertfa Domnului nostru la justa sa valoare. Pentru el, pericolul acesta era practic o „îndepărtare” (vezi Evrei 2:1) şi se pare că aici Pavel are în minte abaterea de la traseu a unui vas care nu mai ajunge la destinaţie. Sarcina principală a credinciosului este să păstreze direcţia.

Unii credincioşi Îl respingeau pe Dumnezeu în mod deliberat, ajungând să trăiască la fel cum trăiseră înainte de a primi Evanghelia. De aceea, în dreptul lor, jertfa lui Hristos nu mai era eficientă (Evrei 10:26-31). Pavel îi avertizează aici atât pe cei puţini, care refuzau în mod făţiş jertfa Domnului, cât şi pe ceilalţi, cărora nici nu le trecea prin minte un astfel de gând. Îndepărtarea de Dumnezeu poate fi de multe ori subtilă şi treptată şi poate avea drept cauză dezaprecierea şi neglijenţa. Tranziţia poate fi insesizabilă. Credinciosul ajunge cu timpul să nu mai aprecieze suficient lucrarea Domnului Hristos, la fel ca Esau care nu mai punea preţ pe dreptul său de întâi născut (Evrei 12:15-17). Nu ar trebui să devenim atât de obişnuiţi cu jertfa lui Hristos, încât să ajungem să o privim ca pe un lucru banal.

Pavel nu îşi propune aici să-i sperie pe cititori, dar simte nevoia să le vorbească despre consecinţele îndepărtării de Dumnezeu. Dorinţa sa este ca ei să nu ajungă într-o astfel de situaţie. Dar el nu uită să-i încurajeze să păstreze până la sfârşit credinţa şi speranţa (Evrei 3:6,14; 10:23) şi să-şi aţintească privirea spre Isus (Evrei 12:2).

Ai ajuns să fii prea obişnuit cu adevărul uimitor al răstignirii? De ce este starea aceasta atât de periculoasă? Cum o putem evita?

Înlocuirea păcatului omului cu neprihănirea Domnului Hristos este descrisă de Martin Luther prin expresiile „un transfer minunat” sau „un schimb îmbucurător”, iar de Ellen G. White în următorul paragraf celebru: „Hristos a fost tratat aşa cum meritam noi, pentru ca noi să fim trataţi aşa cum merita El. El a fost condamnat pentru păcatele noastre, la care El n-a contribuit cu nimic, pentru ca noi să putem fi îndreptăţiţi prin neprihănirea Lui, la care noi n-am contribuit cu nimic. El a suferit moartea care era a noastră, ca noi să putem primi viaţa care era a Lui. «Prin rănile Lui suntem tămăduiţi.»” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 25

„Numai moartea lui Hristos putea face ca iubirea Lui să aibă efect asupra noastră. Numai prin faptul că El a murit putem noi să privim cu bucurie la a doua Lui venire. Jertfa Lui este centrul nădejdii noastre. De ea trebuie să ne prindem credinţa.” – Ibidem, p. 660

Întrebări pentru discuţie

1. Unora nu le place ideea că Domnul Isus este Jertfa noastră, considerând că ea Îi creează lui Dumnezeu o imagine de fiinţă setoasă de sânge sau răzbunătoare, asemănătoare cu zeităţile păgâne din trecut. (Ei susţin că pasajele biblice legate de sânge şi jertfe nu sunt decât o reflectare a concepţiilor păgâne.) De ce este greşit acest mod de a percepe crucea? În ce mod ne ajută conceptele de moarte, jertfă şi sânge să înţelegem gravitatea păcatului şi a consecinţelor lui? În ce mod ne ajută conştientizarea preţului plătit pentru păcat să cerem putere de la Dumnezeu ca să alungăm păcatul din viaţa noastră?

2. Unii nu reuşesc să se raporteze corect la faptele lor şi nu înţeleg care este legătura acestora cu mântuirea. Cum ne protejează de capcana mântuirii prin fapte menţinerea în atenţie a morţii înlocuitoare a lui Hristos? În definitiv, ce ar putea adăuga faptele noastre la ceea ce a realizat Domnul prin moartea Sa?

3. Ellen G. White a afirmat că ar fi bine să petrecem zilnic o oră în care să medităm la viaţa lui Isus şi în special la ultimele ore din viaţa Sa. În ce mod ne ajută această meditaţie să ne consolidăm relaţia cu Domnul şi să apreciem mai mult tot ce a făcut El pentru noi?