Judecata preadventă

După cum ne arată în mod clar cartea Evrei, după ce a murit şi a înviat, Domnul Isus a început o nouă fază a lucrării Sale pentru noi. El a devenit atunci Marele nostru Preot în sanctuarul ceresc. De asemenea, viziunile din Daniel 7 şi 8 ne dezvăluie faptul că, la un anumit moment din istorie, această lucrare desfăşurată de Hristos în cer pentru noi a intrat într-o a doua fază, pe care noi o numim „judecata ”. Uneori este numită „Ziua escatologică a Ispăşirii” – escatologică, fiindcă ţine de timpul sfârşitului, şi Ziua Ispăşirii, deoarece a fost prefigurată de serviciul care avea loc în Ziua Ispăşirii în sanctuarul pământesc.

Daniel 7, pasajul asupra căruia ne vom îndrepta atenţia în studiul din săptămâna aceasta, prezintă mai întâi o succesiune de patru împărăţii (fiecare fiind înfăţişată prin imaginea unui animal), similară cu succesiunea din Daniel 2: Babilonul, Medo-Persia, Grecia şi Roma.

Pe parcursul acestui studiu, vom descoperi că judecata este o veste bună, întrucât Dumnezeu intervine în favoarea poporului Său. El ţine judecata în numele credincioşilor Săi înaintea întregului univers şi îi primeşte în Împărăţia veşnică a lui Hristos, spre care şi-au îndreptat toate speranţele lor.

„Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata Şi s-au deschis cărţile” (Daniel 7:10).

1. Citeşte Daniel 7:1-14. Ce eveniment este descris aici?

După viziunea despre cele patru fiare, Daniel observă „un alt corn mic” care iese din mijlocul coarnelor celei de-a patra fiare. Acest corn mic devine duşmanul cel mai mare al lui Dumnezeu şi al sfinţilor Săi. Apoi, Daniel îşi abate privirea de la această scenă întunecată de pe pământ şi şi-o ridică spre scena strălucitoare a judecăţii care se desfăşoară în sala tronului din cer (Daniel 7:9-14).

Scena judecăţii constituie pivotul întregii viziuni şi are doi protagonişti: Cel Îmbătrânit de zile şi Fiul omului. Prezenţi la judecată sunt şi îngerii, în calitate de martori. Scena este formată din trei cadre: mai întâi este prezentat completul de judecată (vers. 9, 10), apoi urmările judecăţii pentru puterile de pe pământ (vers. 11, 12) şi, la final, preluarea de către Fiul omului a stăpânirii şi a puterii împărăteşti (vers. 13, 14). Dumnezeu Tatăl este înfăţişat prin figura plină de maiestate a Celui Îmbătrânit de zile, Judecătorul înţelept prin excelenţă. „Fiul omului” este Domnul Isus şi este reprezentantul omenirii la curtea de judecată. Isus Însuşi a folosit acest titlu în dreptul Său şi, în cel puţin două ocazii, a evocat c1ar imagini din Daniel 7 (Matei 24:30; 26:64).

Ziua Ispăşirii este cadrul tipologic cel mai natural pentru această scenă a templului ceresc. Imaginea Fiului omului venind pe norii cerului şi înaintând spre Cel Îmbătrânit de zile aminteşte de marele-preot care intra în Sfânta Sfintelor înconjurat de norii de fum de tămâie. În Daniel 7:10, se spune că „s-au deschis cărţile”. Cărţile au un rol important în cadrul judecăţii cereşti. În Biblie sunt amintite mai multe cărţi cereşti: „cartea vieţii” (Psalmii 69:28; Filipeni 4:3; Apocalipsa 3:5; 13:8; 17:8) „cartea de aducere-aminte” (Maleahi 3:16), cărţile „faptelor” (Apocalipsa 20:12) şi „cartea” lui Dumnezeu (Exodul 32:32,33; Psalmii 56:8).

Imaginează-ţi că te-ai afla chiar acum înaintea lui Dumnezeu şi că ai fi Judecat după toate faptele tale. Poţi spera că vei rămâne în viaţă exclusiv pe baza a ceea ce este scris în rapoarte că ai făcut tu, pe baza faptelor tale bune? Atunci care este singura ta speranţă la judecată?

2. Citeşte Geneza 3:8-20. Ce face Dumnezeu înainte de a anunţa pedeapsa?

„Judecata de cercetare” este un concept biblic. Procedura judiciară a lui Dumnezeu cuprinde şi o etapă de investigare şi analiză. Un prim exemplu de judecată în care Dumnezeu cercetează şi apoi pronunţă verdictul se găseşte în Geneza 3:8-19. De asemenea, în cazul lui Cain (Geneza 4), precum şi în situaţia de la Turnul Babel (Geneza 11) şi din Sodoma (Geneza 18, 19), judecata se desfăşoară în mod similar. Dumnezeu respectă principiul pe care li l-a impus judecătorilor din Israel: „Să faci cercetări, să cauţi şi să întrebi cu de-amănuntul” (Deuteronomul13:14; 19:18).

În general vorbind, etapa preliminară a investigaţiei presupune o activitate de deliberare şi de analiză obiectivă. Ea se desfăşoară în mod frecvent în prezenţa publicului. Dumnezeu urmează o procedură asemănătoare, permiţându-le celorlalţi să verifice personal acţiunile Sale. În acest fel, în momentul în care se pronunţă verdictul – fie graţierea, fie condamnarea -, observatorii au certitudinea că hotărârea luată este cea mai bună cu putinţă. Tocmai din acest motiv sunt necesare „cărţile” în cadrul judecăţii cereşti. Dumnezeu nu are nevoie de registre sau de dosare ca să-Şi împrospăteze memoria, ci fiinţele cereşti din preajma Sa au nevoie de ele, pentru că nu sunt atotcunoscătoare.

3. Cum se încheie judecata în cazul sfinţilor? Daniel 7:22

Ellen G. White scria: „Faptul că poporul recunoscut al lui Dumnezeu este înfăţişat ca stând înaintea Domnului în haine murdare, trebuie să conducă la umilinţă şi la o profundă cercetare a inimii din partea tuturor acelora care mărturisesc Numele Lui. Aceia care într-adevăr şi-au curăţit sufletele prin ascultarea de adevăr vor avea cea mai umilă părere despre ei. […] Dar, deşi trebuie să fim conştienţi de starea noastră păcătoasă, trebuie să ne sprijinim pe Domnul Hristos ca fiind neprihănirea noastră, sfinţenia şi răscumpărarea noastră. Noi nu putem răspunde acuzaţiilor aduse de Satana împotriva noastră. Numai Domnul Hristos poate asigura o apărare eficientă în favoarea noastră. El este în stare să îl aducă la tăcere pe acuzator, cu argumente fundamentate nu pe meritele noastre, ci pe ale Sale.” – Mărturii, vol. 5, p. 471, 472

Ce explicaţii ne oferă acest paragraf pentru a ne ajuta să înţelegem de ce este judecata o veste bună?

4. Citeşte Daniel 7:7-10,21,22,25,26. Când are loc judecata descrisă aici?

Atât în viziunea lui Daniel, cât şi în interpretarea dată apoi de înger, judecata urmează după răspunsul lui Dumnezeu la încumetarea cornului mic şi se încheie cu transferul Împărăţiei către sfinţii Celui Preaînalt. Biblia arată că judecata începe în timpul în care cornul mic deţine puterea pe pământ (Daniel 7:8,9). Cornul îşi pierde stăpânirea numai după ce se întruneşte curtea de judecată; apoi, la sfârşitul procedurii judiciare, sunt distruse toate împărăţiile de pe pământ (vers. 26).

Înţelegem de aici că judecata trebuie să aibă loc înainte de revenirea lui Hristos (fapt din care îi derivă şi numele de „judecată preadventă”) şi că trebuie să înceapă după perioada de „o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme” (vers. 25), în care cornul mic deţine puterea. Cum ar putea să fie acordată o răsplată şi să fie pronunţată o pedeapsă, fără ca mai întâi să existe o judecată?

Dacă sfinţii îşi primesc răsplata la revenirea lui Hristos, atunci înseamnă că ei au fost judecaţi înainte de momentul acela. Tot la fel, cei răi (inclusiv puterile demonice) vor fi judecaţi în timpul mileniului şi abia apoi Dumnezeu va executa pedeapsa finală (Apocalipsa 20).

5. De ce are Dumnezeu nevoie de judecată? Nu-i cunoaşte El „pe cei ce sunt ai Lui”? 2 Timotei 2:19

Dumnezeu este atotştiutor şi este evident că El ştie foarte bine cine sunt copiii Săi. El nu are nevoie de judecată pentru a hotărî pe cine să salveze şi pe cine nu. Judecata preadventă demonstrează mai degrabă că El, în calitate de Judecător, a procedat corect în planul de mântuire. Pe de altă parte, fiinţele cereşti vor să se asigure că oamenii mântuiţi sunt nişte fiinţe pe care se poate conta odată ce au primit viaţa veşnică. Când căutăm să înţelegem scopul judecăţii, trebuie să ţinem cont de cadrul mai larg al marii lupte la care se face referire în aceste texte şi să remarcăm faptul că îngerii sunt martori la eveniment. Şi celelalte fiinţe sunt interesate de deznodământul planului de mântuire.

„Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui.” Cum poţi dobândi certitudinea că eşti a(l) Lui? Care este singurul mod de a avea această certitudine? (Romani 8:1)

6. Reciteşte Daniel 7. Care sunt urmările judecăţii preadvente?

Judecata are mai multe urmări majore:

1. Fiul omului este încoronat. El primeşte „stăpânire, slavă şi putere împărătească” (Daniel 7:14).

2. Sfinţii primesc împărăţia pentru totdeauna. Judecata are în vedere binele lor (Daniel 7:22). Sfinţii au, în mod neîndoielnic, o relaţie foarte strânsă cu Fiul omului. În momentul în care primeşte Împărăţia, Fiul omului îi invită pe sfinţi să I se alăture, pentru că Împărăţia Lui este şi Împărăţia lor (Daniel 7:27). Prin urmare, judecata face posibilă reunirea Împăratului veşnic cu poporul Său. Aceasta este răsplata cea mare, dorită de ambele părţi.

3. Rebeliunea este înfrântă şi răzvrătiţii nimiciţi. Duşmanii poporului lui Dumnezeu sunt judecaţi. După ce face război cu sfinţii, cornul mic este învins şi nimicit pentru totdeauna (Daniel 7:25,26).

4. Este demonstrată dreptatea absolută a lui Dumnezeu. Judecata din curtea cerească este publică, îngerii având posibilitatea de a participa la cercetări. Toţi pot vedea că Dumnezeu acţionează în mod echilibrat, împletind dragostea cu dreptatea. De aceea, în final, toţi vor recunoaşte că Dumnezeu a procedat drept, vor recunoaşte că El este drept şi că El este dragoste. Întreaga procedură urmăreşte să ofere asigurarea că universul va fi un loc sigur pentru eternitate (vezi Psalmii 51:4; Romani 3:4).

Judecata preadventă conduce la împlinirea speranţelor lui Dumnezeu şi ale credincioşilor. Dorinţa lui Dumnezeu este să îi salveze pe copiii Săi şi să elimine păcatul, fără a lăsa vreo umbră de îndoială cu privire la dragostea şi la dreptatea Sa. Năzuinţa tuturor oamenilor este să fie eliberaţi de păcat şi de apăsarea lui şi să se bucure de viaţă veşnică în prezenţa Aceluia care îi iubeşte. Astfel, judecata devine garanţia relaţiei veşnice, bazate pe încredere, dintre Dumnezeu şi fiinţele pe care le-a creat.

„Marea luptă s-a sfârşit. Păcatul şi păcătoşii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibraţie de armonie şi bucurie pulsează prin vasta creaţie. De la Acela care a creat toate lucrurile se revarsă viaţa, lumina şi fericirea prin toate domeniile spaţiului infinit. De la atomul cel mai mic până la lumile cele mai mari, toate lucrurile, însufleţire şi neînsufleţite, în frumuseţea lor neumbrită şi cu bucurie desăvârşită, declară că Dumnezeu este iubire.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 678

7. De ce este îndemnat tot pământul să tresalte de bucurie? Psalmii 96:11-13

Judecata înseamnă împlinirea dreptăţii pentru cei credincioşi (vezi Psalmii 7:8) şi eliberarea lor (Psalmii 54:1), Psalmul 26 este o rugăciune mişcătoare pentru împlinirea dreptăţii şi pentru demonstrarea nevinovăţiei, David a exprimat aici foarte frumos ideea că Dumnezeu, Judecătorul, este întotdeauna de partea celor care Îi sunt loiali şi că judecata în sine este un lucru de dorit (Psalmii: 26:1; 35:24; 43:1; 54:1), deoarece ea presupune arătarea dreptăţii celui care era acuzat.

Avem atunci motive să ne temem de judecată? Nu, deoarece ea este în favoarea noastră: „Cel Îmbătrânit de zile… a făcut dreptate sfinţilor” (Daniel 7:22), Cu această ocazie, Dumnezeu confirmă faptul că am fost iertaţi şi ne şterge păcatele pentru totdeauna, întărindu-ne asigurarea vieţii veşnice, Judecata este practic un nou prilej pentru El de a ne arăta că mântuirea este a noastră, El nu decide acum dacă să ne accepte sau să ne respingă, ci, mai degrabă, definitivează decizia pe care am luat-o deja de a-L urma sau de a nu-L urma, decizie pe care o exprimăm prin faptele noastre,

Aşadar, judecata îi oferă credinciosului o asigurare sporită, Ea constituie esenţa doctrinei siguranţei creştine.

8. Citeşte Romani 14:10-12 şi 2 Corinteni 5:10. Ce efect ar trebui să aibă realitatea judecăţii asupra modului nostru de a trăi?

Ideea că oamenii neprihăniţi ar fi scutiţi de judecată nu este susţinută de Biblie, Ei sunt reabilitaţi la judecată şi păcatele lor sunt şterse pentru totdeauna, dar gândul că vor trebui să apară în fata Judecătorului îi încurajează să ducă o viaţă de loialitate şi de răspundere personală, În acest fel, asigurarea mântuirii este însoţită de imboldul puternic de a avea un comportament moral. Raţionamentul ar fi următorul: Dumnezeu a făcut atât de multe pentru noi, încât noi Îl iubim şi căutăm să ne exprimăm dragostea faţă de El, ascultându-L în toate,

Să presupunem că un frate (sau o soră) de credinţă mărturiseşte că îi este frică de Dumnezeu şi, mai ales, de judecată. Cum îl (o) poţi ajuta să înţeleagă că judecata este o veste bună şi totodată să devină conştient(ă) de asigurarea mântuirii?

„Acela care locuieşte în sanctuarul ceresc judecă drept. El are o simpatie mai mare faţă de poporul Său, care se luptă cu ispitele într-o lume a păcatului, decât faţă de oastea îngerilor care stau în jurul tronului Său,” – Ellen G, White Parabolele Domnului Hristos, p. 176

„Satana are o cunoaştere exactă a păcatelor pe care i-a ispitit pe copiii lui Dumnezeu să le săvârşească şi îşi îndreaptă acuzaţiile împotriva lor, spunând că, prin păcate, ei au pierdut ocrotirea divină şi pretinzând că are dreptul să-i distrugă. El îi declară vrednici să fie scoşi, la fel ca el, de sub ocrotirea lui Dumnezeu. […] Dar, deşi au păcătuit, urmaşii lui Hristos nu s-au predat să fie stăpâniţi de uneltele satanice. Ei s-au pocăit de păcate şi L-au urmat pe Domnul cu umilinţă şi în pocăinţă, iar Apărătorul divin mijloceşte în favoarea lor. Acela care a fost insultat cel mai mult de nerecunoştinţa lor, cel care le cunoaşte păcatul, dar şi pocăinţa, declară: «Domnul să te mustre, Satano! Eu Mi-am dat viaţa pentru aceste suflete. Sunt săpate în palmele Mele. Aceşti oameni pot avea nedesăvârşiri de caracter, poate au greşit în străduinţele lor dar s-au pocăit, iar Eu i-am iertat şi i-am primit.»” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 588, 589

Întrebări pentru discuţie

1. Unde au apărut pentru prima dată îndoielile cu privire la dreptatea, Legea şi obiectivitatea lui Dumnezeu: pe pământ sau, în cer? Care sunt implicaţiile răspunsului la această întrebare, în special în ceea ce priveşte motivul pentru care este necesară judecata cerească?

2. Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea proclamă mesajul despre judecată de mai mulţi ani, dar Domnul Hristos nu a revenit. De ce durează atât de mult? De ce este important să ţinem cont de faptul că noi, oamenii, avem o perspectivă foarte limitată asupra timpului? Gândeşte-te la câteva perioade profetice din Biblie şi imaginează-ţi cât de uşor se puteau descuraja cei care au trăit în acele vremuri. Din perspectiva lor, perioadele profetice respective păreau a fi o veşnicie!

3. Mulţi creştini declară că ei cred în conceptul biblic de judecată. (Nici nu ar putea altfel, din moment ce el apare pretutindeni în Biblie!) Cum ne ajută conectarea acestui concept la serviciile din sanctuar să descoperim adevăruri esenţiale despre natura judecăţii şi despre asigurarea pe care ea ne-o oferă?