Hristos, Marele nostru Preot

După învierea şi înălţarea Sa la cer, Domnul Hristos a intrat într-o nouă fază a planului de răscumpărare (Evrei 2:17). Odată îndeplinită condiţia indispensabilă de a Se oferi ca jertfă, El a devenit preot şi Şi-a început lucrarea de mijlocire, înfăţişând jertfa Sa desăvârşită în favoarea celor care cred în El şi în sângele Său. Această slujire preoţească este formată din două faze, ambele fiind prefigurate în sanctuarul pământesc: slujirea zilnică şi slujirea anuală, din Ziua Ispăşirii.

Săptămâna aceasta, vom studia activitatea Domnului Isus din timpul slujirii Sale zilnice şi ne vom opri asupra câtorva implicaţii ale acesteia pentru viaţa noastră. Este, într-adevăr, foarte încurajator gândul că El Se află acum înaintea Tatălui şi că Îi prezintă meritele jertfei Sale în favoarea noastră. Lecţiile desprinse din sanctuar ne insuflă speranţă şi curaj chiar şi în momentele de cea mai mare slăbiciune.

Epistola către evrei este cartea din Noul Testament care ne vorbeşte cel mai mult despre slujirea Domnului Hristos ca preot. Fundamentul ei vechi-testamentar constă din două versete din Psalmul 110. Versetul 1 este citat pentru a atesta faptul că Hristos este înălţat deasupra tuturor, fiindcă S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu. Tema aceasta reapare, subliniind divinitatea şi mesianitatea lui Isus (Evrei 1:3; 4:14; 7:26; 8:1; 12:2). Versetul 4 este citat pentru a demonstra că preoţia lui Hristos a fost prefigurată de Melhisedec (Evrei 5:6).

1. Sub ce aspecte este Domnul Hristos preot „în felul” sau „după rânduiala” lui Melhisedec? Compară Geneza 14:18-20 cu Psalmii 110:4 şi Evrei 7:1-3.

Biblia nu ne oferă multe informaţii despre Melhisedec, dar putem găsi multe asemănări cu Isus. Melhisedec este împăratul Salemului (Salem = „pace”; prin urmare, el este „împărat al păcii”). Mai mult, numele său înseamnă „împărat al neprihănirii”, cu referire la caracterul său. Existenţa sa nu este ancorată în istorie, fiindcă nu sunt precizaţi nici strămoşii, nici urmaşii lui, nici anul naşterii sau al morţii. De aceea, el pare a nu avea nici început, nici sfârşit. El este, totodată, „preot al Dumnezeului Celui Preaînalt”. Preoţia lui este superioară rânduielii levitice, deoarece Levi i-a dat zecime lui Melhisedec prin Avraam, strămoşul lui (Evrei 7:4-10). Aşadar, Melhisedec este un excelent „tip”, sau prefigurare, a lui Hristos.

Totuşi Domnul Hristos este mai mult decât atât şi mai mult şi decât Aaron, primul mare-preot din Israel. Evrei 5:1-4 prezintă la modul ideal câteva condiţii ale funcţiei de mare-preot: chemarea divină, rolul de reprezentant al oamenilor, mijlocirea înaintea lui Dumnezeu, compasiunea şi aducerea de jertfe pentru oameni şi pentru sine.

Apostolul arată că Hristos este noul Mare-Preot, care nu numai că îndeplineşte toate aceste condiţii, ci le şi îmbogăţeşte. El face parte dintr-un ordin superior chiar şi ordinului preoţesc al lui Aaron. El a fost fără păcat, a fost ascultător în toate şi nu a avut nevoie să aducă o jertfă pentru Sine. Mai mult, El Însuşi a fost jertfa – cea mai desăvârşită jertfă posibilă.

Isus a împlinit atât cerinţele ordinului preoţesc al lui Aaron, cât şi pe cele ale ordinului lui Melhisedec mai bine decât oricare mare-preot care a existat vreodată. Ambele tipuri s-au întâlnit cu antitipul lor în Hristos.

2. Ce mare speranţă şi făgăduinţă ne sunt oferite în Romani 8:31-34?

Versetele 31-34 au ca fundal o scenă de judecată, cititorii fiind indirect îndemnaţi să îşi imagineze că ei înşişi sunt aduşi la judecată. În acest context, li se adresează o serie de întrebări: Cine va fi împotriva noastră? Cine va ridica acuzaţii împotriva noastră? Cine ne va condamna? Într-o atare situaţie, nu putem decât să simţim fiori, mai ales că ne cunoaştem prea bine nedesăvârşirile şi păcătoşenia.

Însă vestea bună este că nu avem de ce să ne temem. Noi am primit făgăduinţa că nimic şi nimeni nu poate să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu. Făgăduinţa aceasta se bazează pe câteva adevăruri importante: Dumnezeu este „pentru” noi (vers. 31), El L-a dat pe Fiul Său pentru noi (vers. 32), El ne oferă fără plată toate lucrurile (vers. 32) şi tot El ne socoteşte neprihăniţi (vers. 33). Domnul Isus Hristos este de partea noastră. El este răspunsul la orice teamă de condamnare, fiindcă a murit, a înviat şi acum mijloceşte neîntrerupt pentru noi în sanctuarul ceresc, la dreapta lui Dumnezeu (vers. 34).

Dacă Domnul a fost dispus să-Şi dea viaţa pentru noi, înseamnă că ar trebui să avem încredere că ne iubeşte. Asigurarea din Romani 8:31-39 ne vorbeşte, de fapt, despre caracterul Dumnezeului în care credem. Când înţelegem că El ne iubeşte atât de mult, încât nimeni şi nimic nu poate împiedica planurile Sale pentru noi (vers. 35-39), curtea divină de judecată devine un loc al bucuriei şi al sărbătorii.

3. Cum vorbeşte Ioan despre „Avocatul” nostru? 1 Ioan 2:1,2

Cuvântul grecesc parakletos înseamnă „avocat” sau „cel care oferă asistenţă juridică, cel care se înfăţişează undeva în numele cuiva, în calitate de apărător”. Isus este Apărătorul, sau Avocatul, nostru. Fără El, am fi lipsiţi de apărare. Iar faptul că Avocatul nostru este „neprihănit” ne dă asigurarea că Tatăl va ţine seama de pledoaria Sa, fiindcă nu ar putea refuza ceva ce face Fiul Său. Hristos îi apără pe cei care au păcătuit, prezentându-Se pe Sine – Cel fără păcat – ca înlocuitor neprihănit al lor.

Cum îţi poţi însuşi mai bine adevărul că nimic nu te poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu? Cum poţi face din această asigurare uimitoare o motivaţie pentru a duce o viaţă care să fie plăcută înaintea lui Dumnezeu?

4. Cum ne ajută următorul pasaj să înţelegem lucrarea Domnului Hristos pentru noi? 1 Timotei 2:4-6

Hristos este numit aici „singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni”. În primul rând, El este unicul pentru că nu mai este nevoie de altcineva. În al doilea rând, El este Mijlocitor, fiindcă mântuirea şi cunoaşterea sunt puse la dispoziţia tuturor prin El (1 Timotei 2:4). Întrebarea este dacă noi vom primi ceea ce oferă Hristos tuturor oamenilor, indiferent de statutul lor social, de rasă, de caracterul sau de faptele din trecut.

Termenul „mijlocitor” folosit aici este preluat din domeniul comercial şi juridic al lumii greceşti antice. El are sensul de „mediator” şi se referă la persoana care negociază sau care îndeplineşte rolul de arbitru între două părţi, pentru a elimina neînţelegerile sau a atinge un ţel comun, în vederea încheierii unui legământ sau a unui acord.

În Evrei, Hristos este asociat, în calitatea Sa de Mediator, cu noul legământ (Evrei 8:6; 9:15; 12:24). El a realizat împăcarea dintre Dumnezeu şi om. Păcatul a rupt relaţia strânsă dintre Divinitate şi omenire şi ar fi condus la distrugerea rasei umane dacă Hristos nu ar fi intervenit şi nu ar fi refăcut această relaţie. Aceasta este reconcilierea. Isus este singura verigă de legătură dintre Dumnezeu şi oameni şi numai prin El ne putem bucura de o relaţie deplină cu Domnul.

Denumirea „Omul Isus Hristos” utilizată aici de Pavel se referă la calitatea Sa unică de a fi om şi Dumnezeu deopotrivă (1 Timotei 2:5). Mântuirea şi mijlocirea sunt ancorate tocmai în natura Sa umană şi în jertfirea Sa de bunăvoie. Fiind deopotrivă Dumnezeu şi om, Isus poate uni cerul cu pământul prin nişte legături care nu pot fi rupte niciodată.

„Isus Hristos a venit ca să-l poată uni pe omul finit cu Dumnezeul infinit şi să refacă legătura pământului cu Cerul, de care fusese despărţit prin păcat şi fărădelege.” – Ellen G. White, Sermons and Talks, vol. 1, p. 253

Gândeşte-te că, în acest moment, există în cer Cineva care mijloceşte în favoarea ta. Ce îţi spune aceasta despre valoarea ta în ochii lui Dumnezeu? Ce efect ar trebui să aibă acest adevăr asupra modului în care trăieşti şi asupra modului în care te porţi cu alţii?

5. Ce ne spun următoarele texte despre slujirea Domnului Hristos în calitate de Mare-Preot? Evrei 2:17,18; 3:6; 4:14,15; 7:24-28; 8:1-3.

Domnul Isus este un „Mare-Preot însemnat” (Evrei 4:4). El este superior tuturor marilor-preoţi şi tuturor conducătorilor de pe pământ. Biblia întrebuinţează câţiva termeni pentru a descrie această calitate a Sa de „Mare-Preot însemnat”:

Milos şi vrednic de încredere. Aceste două trăsături (Evrei 2:17) se potrivesc rolului Său de mediator, deoarece ne oferă daruri („milos”) şi dă dovadă de loialitate faţă de Tatăl Său şi faţă de noi („vrednic de încredere”).

În ajutorul nostru. Isus simte cu noi (Evrei 2:18; 5:2,7). El a trăit ca om şi putem avea încredere că ne oferă ajutor cu compasiune şi la timpul potrivit. Totuşi El nu Se găseşte în aceeaşi stare ca noi, deoarece El este „fără păcat” (Evrei 4:15).

Peste casa lui Dumnezeu. În calitatea sa de Mare-Preot, Isus nu slujeşte ca parte a comunităţii credincioşilor, aşa cum a slujit Moise, de exemplu; ci El slujeşte „peste” noi, fiind „credincios ca Fiu peste casa lui Dumnezeu” (Evrei 3:6). Hristos Se bucură de autoritate deplină în mijlocul sfinţilor Săi.

Ca şi noi. Deşi era divin ca origine, El nu a beneficiat de drepturi exclusive. El a fost ispitit „ca şi noi” (Evrei 4:15). Ispitele la care a fost supus în pustia Iudeei ne arată că a fost ispitit pe plan fizic, mintal şi spiritual (Matei 4:1-11).

Pentru noi. Hristos Se înfăţişează în sanctuarul ceresc, înaintea lui Dumnezeu, „pentru noi” (Evrei 9:24) şi mijloceşte „pentru noi” (Evrei 7:25). Mulţumim lui Dumnezeu că avem un Reprezentant divin care să Se înfăţişeze la judecată în locul nostru!

Isus este în ceruri „pentru noi”. Ce înseamnă aceasta? Ce încurajare şi asigurare poţi găsi în acest adevăr minunat?

După cum am văzut, scopul principal al existenţei serviciului din sanctuarul pământesc era acela de a descoperi – prin intermediul simbolurilor, tipurilor şi profeţiilor – moartea şi slujirea preoţească a Domnului Isus. Păcatul este un lucru prea teribil ca să fie rezolvat doar prin intermediul morţii unor animale (chiar dacă deplângem sacrificarea lor). Tot acel sânge vărsat nu a făcut decât să arate spre unica soluţie pentru păcat: moartea lui Isus. Faptul că pentru ispăşirea păcatului a fost necesară moartea Sa, moartea singurului egal cu Tatăl (Filipeni 2:6), ne demonstrează cât de rău este păcatul.

6. Citeşte Evrei 10:1-14. Ce ne spune acest pasaj despre rolul serviciului din sanctuarul pământesc în comparaţie cu moartea lui Isus şi slujirea Sa ca Mare-Preot?

Multe adevăruri cruciale reies din aceste texte, dar unul dintre cele mai importante este că moartea animalelor de jertfă nu a fost suficientă pentru rezolvarea problemei păcatului: „Căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele” (Evrei 10:4). Animalele jertfite nu au fost soluţia pentru păcat, ci nişte simple indicatoare care arătau spre unica soluţie: Isus, moartea Sa şi slujirea Sa ulterioară în favoarea noastră în sanctuarul ceresc.

Un alt adevăr esenţial este faptul că a fost suficient ca Domnul Hristos să moară o singură dată. În vreme ce jertfele de animale trebuiau aduse zi de zi şi an după an, Domnul Isus S-a dat ca jertfă o singură dată pentru a acoperi păcatele întregii omeniri. Dumnezeu a dezvăluit acest adevăr la moartea lui Isus, când perdeaua interioară din sanctuarul pământesc s-a rupt în două, de sus până jos, într-un mod supranatural (Matei 27:51).

Priveşte la lumea în care trăim şi observă daunele produse de păcat, durerea, pierderea, frica şi disperarea oamenilor. Cum ne putem forma obiceiul de a ne alipi zi de zi şi clipă de clipă de Domnul Isus, unica soluţie la problema păcatului?

„Îndepărtează-te de vocea lui Satana şi renunţă să mai împlineşti voia lui, aşează-te de partea lui Isus, însuşindu-ţi trăsăturile Sale, ale Aceluia care are o percepţie ascuţită şi fină, ale Aceluia care ia asupra Sa cauza celor nenorociţi şi îndureraţi. Cel căruia i s-a iertat mult, iubeşte mult. Isus este Mijlocitorul nostru îndurător, Marele nostru Preot milos şi vrednic de încredere. El – Maiestatea cerului şi Împăratul slavei – poate privi la omul finit, supus ispitelor Diavolului, ştiind că a simţit puterea şiretlicurilor lui Satana.” – Ellen G. White, Christian Education, p. 160

„Conştiinţa poate să fie eliberată de condamnare. Prin credinţa în sângele Său, toţi pot să fie făcuţi desăvârşiţi în Hristos Isus. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu că nu avem de-a face cu imposibilităţi. Putem să cerem sfinţirea. Putem să ne bucurăm de favoarea lui Dumnezeu. Nu trebuie să fim preocupaţi de ceea ce gândesc Hristos şi Dumnezeu despre noi, ci de ceea ce gândeşte Dumnezeu despre Hristos, Înlocuitorul nostru.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 2, p. 32, 33

Întrebări pentru discuţie

1. Citeşte Evrei 2:17. De ce a fost necesar ca, înainte de a putea deveni Marele nostru Preot, Isus să devină om şi să sufere?

2. Meditează asupra celui de-al doilea citat din Ellen White, notat mai sus. Opreşte-te în mod special asupra următoarei afirmaţii: „Nu trebuie să fim preocupaţi de ceea ce gândesc Hristos şi Dumnezeu despre noi, ci de ceea ce gândeşte Dumnezeu despre Hristos, Înlocuitorul nostru.” Cum ne ajută această afirmaţie să înţelegem mai bine afirmaţiile anterioare, cu privire la faptul că „toţi pot să fie făcuţi desăvârşiţi în Hristos Isus”?

3. Marele nostru Preot, Isus Hristos, este Garantul mântuirii noastre. El Se ocupă de efectele şi beneficiile aduse de jertfa Sa. Dacă El este de partea noastră, nu avem de ce să ne temem. Cum putem aplica în viaţa noastră aceste adevăruri atât de clar şi de frumos exprimate în cartea Evrei, mai ales atunci când suntem aprig ispitiţi?

4. Cartea Evrei arată foarte clar că jertfa adusă o singură dată de Isus a fost suficientă pentru rezolvarea problemei păcatului. Ce ne spune aceasta despre practicile religioase în care se repetă răstignirea, considerându-se că sunt necesare în vederea iertării păcatelor?