Fiul lui David

Inspirat de Duhul Sfânt, Matei îşi începe cartea cu o genealogie, dar nu cu orice genealogie, ci cu aceea a lui Isus Hristos. Şi nu cu o simplă genealogie, ci cu una care ne descoperă nişte strămoşi pe care majoritatea oamenilor nu ar dori neapărat să-i considere înaintaşii lor.

Poate că, el însuşi un fel de renegat al societăţii, Matei s-a regăsit pe sine în această obârşie. În definitiv, nu era altceva decât un iudeu colector de taxe, care se vânduse duşmanilor şi care, de fapt, îi plătea Romei pentru posibilitatea de a sta acolo şi de a-i taxa pe concetăţenii lui iudei. Cu certitudine, nu era un om tocmai iubit de poporul lui.

Dar, chiar dacă oamenii se uită la ce izbeşte privirea, la aparenţe, Domnul Isus Se uită la inimă. Şi, fără nicio îndoială, privind la inima lui Matei, Domnul l-a ales pe el, un vameş dispreţuit, să se numere printre ucenicii Săi. Iar când a fost chemat, Matei a acceptat, renunţând la viaţa lui de până atunci pentru o viaţă nouă împreună cu Isus.

Astfel, Matei L-a urmat pe Domnul lui, a ţinut evidenţa, a notat totul şi, într-o zi, a dat înapoi ceva poporului său şi lumii. Nu o chitanţă pentru o taxă plătită, ci un raport preţios al vieţii lui Isus.

Evanghelia după Matei începe cu expresia „Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David” (Matei 1:1). Chiar de la început, Matei îşi numeşte lucrarea o „carte” (din cuvântul grecesc biblos, care poate însemna „o scriere sacră”), o „carte a neamului”, a strămoşilor lui Isus. De fapt, cuvântul grecesc tradus prin „cartea neamului” sau „genealogia” provine dintr-un cuvânt care poate fi tradus şi prin „geneză”. De aceea, se poate spune pe drept cuvânt că Matei şi-a început evanghelia cu o „carte a genezei”.

Vechiul Testament a început cu o carte despre crearea lumii, iar Evanghelia după Matei (şi Noul Testament) începe cu o carte despre Creatorul Însuşi şi despre lucrarea de răscumpărare pe care doar Creatorul o putea realiza.

1. Ce ne spun următoarele texte despre Isus? Ioan 1:1-3; Evrei 1:1-3; Mica 5:2; Marcu 12:35-37.

„Din zilele veşniciei, Domnul Isus Hristos era una cu Tatăl; El era «chipul lui Dumnezeu», chipul măreţiei şi maiestăţii Sale, «strălucirea slavei Lui». […]

Venind să locuiască aici, cu noi, Isus avea să-L descopere pe Dumnezeu atât oamenilor, cât şi îngerilor. El era Cuvântul lui Dumnezeu – gândul lui Dumnezeu făcut să se audă.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, Editura Viaţă şi Sănătate, 2015, p. 10 (19) (Notă: aici şi în continuare, după numărul paginii din ultima ediţie în limba română, în paranteză, este cel al paginii din original.)

Pentru Matei, cea mai mare prioritate nu a fost sublinierea divinităţii lui Hristos, aşa cum a fost pentru Ioan (vezi Ioan 1:1-4), care a scris despre divinitatea lui Isus înainte de a se referi la natura Sa umană (vezi Ioan 1:14). Matei se concentrează asupra lui Hristos omul, prezentându-L ca „fiul lui David, fiul lui Avraam”. Apoi, de la Avraam, trasează linia strămoşilor lui Isus până la naşterea Sa şi face acest lucru din dorinţa de a le arăta cititorilor că, într-adevăr, Isus din Nazaret era Mesia cel prezis de profeţiile Vechiului Testament.

Pentru oricine, familia şi strămoşii sunt importanţi. Dar nu şi din perspectiva Evangheliei. Atunci, ce este important şi de ce? Vezi Galateni 3:26,29.

Oricât de variate erau concepţiile iudeilor cu privire la venirea lui Mesia, un lucru este sigur: Mesia urma să fie din familia lui David. (Chiar mulţi dintre evreii religioşi de astăzi care Îl aşteaptă pe Mesia cred că El trebuie să vină din „casa lui David”.) Acesta este motivul pentru care Matei şi-a început evanghelia în felul în care a făcut-o: înainte de toate, el voia să stabilească identitatea lui Isus ca Mesia. Întrucât Mesia urma să fie „sămânţa lui Avraam” (Geneza 22:18; Galateni 3:16), părintele naţiunii iudaice, şi să vină pe linia genealogică a lui David, Matei a căutat să prezinte de la început genealogia lui Isus şi faptul că El era legat direct nu doar de Avraam (ca majoritatea israeliţilor), ci şi de împăratul David. Mulţi comentatori cred că Matei avea în vedere, în primul rând, un public iudeu; de aici şi accentul special pe care Îl pune pe identificarea lui Isus din Nazaret cu Mesia.

2. Cum ne ajută textele următoare să înţelegem ce încerca Matei să scoată în evidenţă?

2 Samuel 7:16,17

Isaia 9:6,7

Isaia 11:1,2

Faptele apostolilor 2:29,30

Toate aceste texte ne ajută să înţelegem de ce Evanghelia după Matei începe aşa: „Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David” (Matei 1:1). În primul rând şi mai presus de toate, Isus Hristos este prezentat ca fiind „fiul lui David”. Noul Testament începe cu această descriere a lui Isus şi, la sfârşitul Noului Testament, El însuşi spune aceste cuvinte: „Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă” (Apocalipsa 22:16). Pe lângă toate atributele pe care le are, Isus rămâne „Rădăcina şi Sămânţa lui David”.

Ce mărturie incontestabilă despre natura Sa umană, despre esenţa Sa umană! Creatorul nostru S-a legat de noi în multe feluri pe care cu greu ni le putem imagina.

3. Ce transmite prezenţa lui Tamar în genealogia lui Isus? Matei 1:2,3

În mod obişnuit, femeile nu erau trecute în genealogii. De ce ar fi trecută aici o femeie numită Tamar? Cine a fost ea ca să facă excepţie în această privinţă?

Tamar a fost o canaanită care fusese căsătorită, succesiv, cu doi dintre fiii lui Iuda. Aceştia au murit în nelegiuire, iar Tamar nu a avut copii cu ei. Socrul ei, Iuda, i-a promis că o va da de soţie celui de al treilea fiu al său, când acesta avea să ajungă la vârsta potrivită. Dar promisiunea aceasta nu a mai fost împlinită. Atunci, Tamar s-a deghizat în prostituată şi a fost abordată chiar de Iuda, care nu s-a gândit că acea femeie ar fi putut să fie nora lui. După câteva luni, când a devenit evident că era însărcinată, Iuda a luat măsuri ca imorala Tamar să fie pedepsită cu moartea; aceasta până când ea a dezvăluit că tatăl copilului era Iuda.

Oricât de scandaloasă ar părea, istoria aceasta face parte din genealogia lui Isus.

4. De ce este inclusă Rahav în această listă? Matei 1:4,5

După ce i-a protejat pe cei doi spioni israeliţi veniţi în Canaan, Rahav, prostituata canaanită, s-a alăturat poporului lui Dumnezeu, a fost primită în acest popor şi, prin căsătorie, a intrat în linia genealogică a lui Isus.

5. De ce apar Rut şi Bat-Şeba în această linie genealogică? Matei 1:5,6

Rut a fost o femeie virtuoasă, dar provenea din detestatul popor moabit rezultat al relaţiei incestuoase dintre Lot, îmbătat de vin, şi una dintre fiicele lui.

Soţia lui Urie, Bat-Şeba, a fost femeia pe care Împăratul David a chemat-o la el când soţul ei, Urie, era plecat la război. Şi David era un om păcătos care avea nevoie de un Mântuitor. David a avut multe calităţi remarcabile, dar, fără îndoială, nu a fost un model de familist.

Dacă Dumnezeu ne primeşte în ciuda greşelilor şi defectelor noastre, cum ar trebui să ne purtăm şi noi cu cei din jur, în ciuda greşelilor şi defectelor lor?

6. Ce ne spun textele următoare despre natura umană? Ce dovezi avem despre veridicitatea acestor afirmaţii? Romani 3:9,10; 5:8; Ioan 2:25; Ieremia 17:9.

Biblia nu ne prezintă o imagine idealistă a naturii omeneşti. De la căderea din Eden (Geneza 3) până la căderea Babilonului din zilele din urmă (Apocalipsa 18), starea jalnică în care se află omenirea este foarte vizibilă. Şi chiar dacă noi avem tendinţa să idealizăm, de exemplu, zilele de început ale bisericii, înainte să aibă loc „lepădarea de credinţă” (2 Tesaloniceni 2:3), ne amăgim, pentru că lucrurile nu stau aşa (vezi 1 Corinteni 5:1). Toţi suntem oameni decăzuţi, plini de greşeli, şi aşa au fost şi cei care au făcut parte din linia genealogică a lui Isus.

„Strămoşii lui Isus au fost oameni cu toate slăbiciunile şi cu toate posibilităţile oamenilor obişnuiţi. Dumnezeu a lucrat prin ei pentru a aduce la îndeplinire mântuirea. Nu există, în linia genealogică a lui Isus, niciun model de neprihănire. Găsim adulteri, desfrânate, eroi şi oameni dintre neamuri. Nelegiuitul Roboam a fost tatăl nelegiuitului Abia, care a fost tatăl bunului rege Asa. Asa a fost tatăl bunului rege Iosafat […], care a fost tatăl nelegiuitului rege Ioram. Dumnezeu a acţionat în toate generaţiile, bune sau rele, pentru a-Şi duce la îndeplinire planurile. Matei arată că Dumnezeu poate să folosească pe oricine – oricât de marginalizat sau de dispreţuit ar fi – pentru a-Şi realiza planurile. Acestea sunt tipurile de oameni pe care a venit Isus să îi mântuiască.” – Michael Wilkins, Zondervan Illustrated Bible Backgrounds Commentary: Matthew, p. 9

Acesta este aspectul esenţial de care trebuie să ne amintim nu doar când privim la alţii, ci şi când privim la noi înşine. Care creştin nu s-a descurajat niciodată în viaţă, nu şi-a pus la îndoială credinţa şi nu s-a întrebat dacă este sau nu cu adevărat convertit? Şi, adesea, descurajarea este adusă de natura noastră decăzută, de păcatele şi defectele noastre. Dar, şi în situaţii disperate, avem speranţa că Dumnezeu ştie tot şi că Hristos a venit în lume pentru oameni ca noi.

De care făgăduinţe biblice poţi să te prinzi în momentele de descurajare şi de disperare date de starea ta spirituală?

Cel mai probabil, data naşterii lui Isus nu a fost 25 decembrie. Pe baza programării preotului Zaharia pentru slujba de la templu, cercetătorii sugerează că Isus S-a născut toamna, când oile încă se aflau în câmp, poate la sfârşitul lui septembrie sau în octombrie.

Este surprinzător că primii oameni care L-au căutat pe Mesia al iudeilor şi care I s-au Închinat au fost dintre neamuri. În timp ce majoritatea celor din poporul lui Isus (şi un rege paranoic pe jumătate iudeu) credeau că ştiu ce fel de Mesia trebuie să aştepte, aceşti călători din Răsărit aveau mintea şi inima deschise. Magii, sau înţelepţii, erau filosofi respectaţi din Persia, care îşi dedicaseră viaţa căutării adevărului, indiferent de unde ar fi venit el. Nu este de mirare că ei au ajuns să I se închine Celui care era Adevărul însuşi. Putem vedea aici o dovadă a împlinirii cuvintelor rostite cu câteva secole înainte: „Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima” (Ieremia 29:13).

7. Ce contrast se vede între atitudinea înţelepţilor şi cea a regelui Irod? Matei 2:1-14

Aceşti păgâni s-au plecat şi I s-au închinat lui Isus, în vreme ce regele naţiunii a căutat să-L omoare!

Istoria aceasta ar trebui să ne amintească mereu că apartenenţa noastră la biserică nu este o garanţie că suntem într-o relaţie bună cu Dumnezeu. Ar trebui să ne amintească, de asemenea, că este foarte important să înţelegem corect adevărul. Dacă Irod şi preoţii ar fi înţeles mai bine profeţiile referitoare la Mesia, Irod ar fi ştiut că Isus nu avea să constituie acel fel de ameninţare de care se temea el. Ar fi înţeles că acest „Împărat al iudeilor” nu era cineva de care să se îngrijoreze, cel puţin nu în termenii pericolului pe care îl întrevedea Irod, legat de puterea lui politică.

Ca adventişti de ziua a şaptea, un popor binecuvântat cu atât de multă cunoştinţă, cum ne putem feri de amăgirea că această cunoştinţă înseamnă, în mod automat, că suntem într-o relaţie bună cu Dumnezeu? Totuşi cum ne poate ajuta această cunoştinţă să avem o relaţie mai profundă cu Dumnezeu?

Citeşte următorul pasaj din Ellen G. White:

„«El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui» (Tit 3:5). Când Satana îţi spune că eşti păcătos şi că nu poţi spera să primeşti binecuvântarea lui Dumnezeu, spune-i că Hristos a venit în lume să-i mântuiască pe păcătoşi. N-avem nimic care să ne poată recomanda lui Dumnezeu, dar apărarea la care putem să apelăm întotdeauna este starea noastră deznădăjduită, care face ca puterea Lui mântuitoare să fie o necesitate.” – Viaţa lui Iisus, p. 269 (317)

Ce idee extraordinară: Tocmai „starea noastră deznădăjduită” face ca puterea mântuitoare a lui Hristos să fie pentru noi o necesitate! Acest adevăr nu este cu nimic diferit dacă am venit la Isus acum sau dacă am trăit împreună cu El toată viaţa. La fel ca toţi cei menţionaţi în linia genealogică a lui Isus, suntem păcătoşi şi avem nevoie de har. Ascultarea de Lege, învingerea păcatului şi a ispitei şi creşterea noastră în Hristos, oricât de importante ar fi în viaţa creştinului, nu sunt decât rezultatele mântuirii, niciodată cauza ei. La revenirea lui Isus, şi tâlharul de pe cruce, şi un sfânt care va fi luat la cer direct, şi noi – toţi ne aflăm în „starea […] deznădăjduită, care face ca puterea Lui mântuitoare să fie o necesitate”. Cât de important este să nu uităm niciodată acest adevăr fundamental!

Studiu suplimentar

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: 1 Samuel 15-21
1. Ce îi place lui Dumnezeu mai mult decât jertfele şi arderile-de-tot?
2. La ce se uită omul şi la ce se uită Dumnezeu?
3. Cum se numeau cei trei fii ai lui Isai, care l-au urmat pe Saul în război?
4. Ce s-a întâmplat cu Saul când s-a dus să-l caute pe David la Naiot, lângă Rama?

Viaţa lui Iisus, capitolul 66
5. De ce mii de oameni devin necredincioşi?

Menţionare! Materialele: prezentare PowerPoint, rezumat şi imaginea textului de memorat sunt preluate de la http://www.fustero.es/index_ro.php. (Mulţumiri!)
Coperta ciclului de Studii biblice şi Veştile misionare ale fiecărui trimestru le veţi găsi doar la pagina primei lecţii!

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina ultimei lecţii din trimestru!