Isus în Ierusalim

În Matei 20:27,28, Isus a spus: „Şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” Iată-L pe Isus, Dumnezeul cel veşnic, Cel care a creat toate lucrurile, cum a trăit aici, pe pământ, o viaţă de serv, slujind nevoilor celor pierduţi, bolnavi, nevoiaşi, şi multora dintre cei care continuau să-L dispreţuiască şi să-L batjocorească. O asemenea renunţare la sine şi o asemenea abnegaţie sunt greu de înţeles!

Dar oricât de incredibilă este dispoziţia Sa de a sluji, minunea merge şi mai departe, deoarece El, Dumnezeul cel veşnic, stă acum în faţa scopului declarat al venirii Sale aici – acela de a-Şi da viaţa „ca răscumpărare pentru mulţi”. Acesta este punctul culminant, jertfa Fiului lui Dumnezeu, o taină la care „chiar îngerii doresc să privească” (1 Petru 1:12).

Studiul din această săptămână se ocupă de câteva evenimente majore din viaţa lui Iisus şi câteva învăţături importante ale Mântuitorului, atunci când a venit la Ierusalim, nu ca să fie încoronat ca rege pământesc, aşa cum doreau şi sperau mulţi, ci ca să Se facă „păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21).

După cei şaptezeci de ani de robie în Babilon, iudeii au început să se întoarcă la Ierusalim. Erau entuziasmaţi de rezidirea templului, dar, când a fost pusă fundaţia, cei care îşi aminteau de măreţia Templului lui Solomon şi-au dat seama că acest al doilea templu nu avea să fie nici măcar pe aproape la fel de frumos. Ei „plângeau tare” (Ezra 3:12).

Oamenii au primit o încurajare neaşteptată din partea a doi bărbaţi care se aflau în mijlocul lor: un profet bătrân, pe nume Hagai, şi unul tânăr, pe nume Zaharia. Hagai i-a reamintit poporului că adevărata slavă a Templului lui Solomon nu venea din ceea ce regele însuşi sau vreun alt om adusese în el. Era Templul lui Dumnezeu.

1. Ce a profetizat Hagai? Hagai 2:6-9

2. Ce a spus Zaharia? Zaharia 9:9

3. Compară cele două profeţii cu Matei 21:1-11. Care sunt elementele care dovedesc că episodul relatat de Matei a împlinit aceste profeţii?

„Hristos a urmat obiceiul iudeilor în ce priveşte intrarea împărătească. Animalul pe care călărea era acela pe care călăreau regii lui Israel, iar profeţia prevestise că în felul acesta trebuia să vină şi Mesia în împărăţia Sa. De-abia S-a aşezat pe mânz şi un puternic strigăt de triumf a umplut aerul. Cei din mulţime îl onorau ca pe Mesia, împăratul lor. De astă dată, Isus a primit omagiul pe care nu-l îngăduise niciodată mai înainte, iar ucenicii au văzut în aceasta o dovadă că fericita lor nădejde urma să se împlinească şi îl vor vedea aşezat pe tron. Oamenii din mulţime erau convinşi că ceasul eliberării lor este aproape. În Imaginaţie, vedeau oştirile romane izgonite din Ierusalim şi Israel ajuns din nou o naţiune independentă.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 487 (570)

Mereu şi mereu vedem cum Scriptura se împlinea, şi totuşi poporul nu înţelegea. Care era cauza?

După căderea omului în păcat, jertfele animale au fost mijlocul pe care l-a ales Dumnezeu pentru a-i explica lumii planul mântuirii prin har, prin credinţa în Mesia care urma să vină (Romani 4:13-16). Găsim dovada în Geneza 4, în istoria lui Cain şi a lui Abel şi a tragediei care a avut legătură cu închinarea (vezi şi Apocalipsa 14:7-12).

Când l-a numit pe Israel poporul Său ales, „o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt” (Exodul 19:6), Dumnezeu a instituit şi serviciile de la sanctuar, ca o explicaţie a mântuirii. Prin tabernaculul din pustie, prin Templul lui Solomon şi prin templul zidit după întoarcerea din Babilon, Evanghelia a fost descoperită prin simbolurile care existau în serviciile de la sanctuar.

Dar, deşi fuseseră statornicite de Dumnezeu, templul şi ritualurile desfăşurate în el erau conduse de oameni degradaţi de păcat şi, din această cauză, corupţia a apărut chiar în cadrul serviciilor sacre pe care Dumnezeu le instituise ca să-Şi descopere dragostea şi harul faţă de o lume căzută.

în timpul lui Isus, lucrurile ajunseseră atât de pervertite de lăcomia şi de avariţia preoţilor (chiar cei cărora le fusese încredinţată administrarea slujbelor!), încât „în ochii oamenilor, sfinţenia serviciului de jertfă fusese în mare parte distrusă”. – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 503 (590)

4. Cum Şi-a justificat Domnul Isus acţiunea de izgonire a vânzătorilor din curtea templului? Matei 21:12-17

Ca în multe alte locuri, Isus a citat Scriptura pentru a-Şi justifica acţiunile, o dovadă în plus că noi, ca urmaşi ai Domnului, trebuie să facem din Biblie punctul central al întregii noastre perspective asupra lumii şi al sistemului nostru moral.

Pe lângă citarea Scripturii, El a vindecat prin minuni orbi şi infirmi de tot felul. Toate acestea au constituit o dovadă puternică a naturii şi a misiunii Sale divine. Cât de tragic este că tocmai aceia care ar fi trebuit să fie cei mai sensibili şi mai deschişi faţă de aceste dovezi au luptat cu cea mai mare înverşunare împotriva Lui! Temându-se să nu-şi piardă comoara pământească şi statutul de „administratori” şi de „gardieni” ai templului, mulţi au pierdut tocmai lucrul către care arătau serviciile de la templu: mântuirea prin Isus.

Cum ne putem asigura că nu lăsăm ca dorinţa noastră de a câştiga sau de a păstra ceva aici, pe pământ, fie chiar şi ceva bun, să pună în pericol ceea ce contează cu adevărat: viaţa veşnică prin Isus?

Curăţirea templului a fost un act de compasiune din partea lui Isus. Vânzarea şi cumpărarea animalelor se făcea în curtea neamurilor, iar Isus dorea ca templul, Casa Lui, să fie un loc de rugăciune şi de închinare pentru toate popoarele.

Dar curăţirea templului a fost şi un act de judecată. Preoţii care conduceau serviciile de la templu rataseră ocazia de a binecuvânta toate popoarele; ziua judecăţii lor era aproape. Dacă, după tot ce făcuse Isus pentru a-Şi arăta misiunea divină, aceşti oameni încă refuzau să-L accepte, ce altceva putea să urmeze, decât să culeagă roadele jalnicei lor alegeri?

5. Citeşte Matei 21:18-22. Ce legătură există între blestemarea smochinului şi curăţirea templului?

Isus a blestemat smochinul ca o parabolă practică referitoare la mulţi dintre conducătorii naţiunii iudaice care secerau definitiv şi irevocabil ce semănaseră. Însă nu trebuie să uităm că această parabolă nu se referea la toţi liderii religioşi. Scriptura spune că „o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă” (Faptele 6:7). Cu toate acestea, la fel ca smochinul neroditor, nici slujirea preoţească de la templu nu aducea niciun rod şi avea să fie desfiinţată în curând.

Blestemarea smochinului şi cuvintele aspre ale lui Isus trebuie să îi fi şocat pe ucenici, care încă încercau să înveţe lecţiile compasiunii şi acceptării pe care învăţătorul li le exemplifica în întreaga Sa lucrare. Isus declarase că El a venit nu să judece lumea, ci să o mântuiască; acelaşi Isus afirmase că „Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască”. Fiecare cuvânt şi fiecare faptă din activitatea Sa pe pământ au fost dedicate recuperării omenirii căzute, au avut ca scop să-i îndrepte pe oameni către speranţa şi făgăduinţa unei vieţi noi în El. Astfel, faptul că El a acţionat şi a vorbit cu atâta asprime, cu o asemenea fermitate, i-a surprins, acesta fiind şi motivul pentru care Matei a scris că „s-au mirat” de ce făcuse El.

Presupunând că Domnul Isus ar intra astăzi în biserica ta, ce anume crezi că ar dezaproba atât de ferm cum a făcut când a fost la Templul din Ierusalim?

Dacă ai mai avea de trăit doar câteva zile, ce ai face cu ele? Unul dintre lucrurile pe care le-a făcut Isus a fost acela de a spune pilde şi învăţături care să producă un impact profund asupra ascultătorilor Săi.

6. Citeşte Matei 21:33-46. Pe cine reprezintă fiecare dintre următoarele personaje:

Gospodarul:

Vierii:

Robii:

Fiul:

Să remarcăm că Isus citează din Psalmii 118:22,23. Citând profeţia pietrei refuzate, Hristos Se referea la un episod din Istoria lui Israel. Incidentul era legat de construirea primului templu. Când a fost ridicat Templul lui Solomon, pietrele imense pentru ziduri şi pentru fundaţie au fost pregătite în întregime în carieră. După ce au fost aduse la locul construcţiei, nu a mai fost folosită nicio unealtă pentru a se lucra asupra lor şi nu s-a auzit niciun sunet de ciocan sau de daltă. Constructorii nu au avut altceva de făcut decât să le aşeze în poziţia potrivită. Pentru fundaţie, a fost pregătită o piatră de o mărime şi formă neobişnuite. Dar muncitorii nu au găsit niciun loc în care să fie potrivită şi nu au acceptat-o. Îi deranja faptul că le stătea în drum, nefolosită. A rămas multă vreme o piatră aruncată, respinsă.

„Dar, când au ajuns la zidirea colţului, meşterii au căutat o piatră destul de mare şi rezistentă şi de o formă potrivită, care să ocupe tocmai locul acela şi să suporte marea povară care urma să apese asupra ei. […] În cele din urmă, atenţia le-a fost atrasă de piatra lepădată atâta vreme. […] Piatra a fost acceptată, dusă la locul destinat şi s-a văzut că era potrivită exact pe locul acela.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 510 (598)

7. Citeşte din nou Matei 21:44. Care sunt cele două moduri diferite de a interacţiona cu „piatra”? Ce înseamnă fiecare? Care este deosebirea esenţială dintre ele? Vezi şi Psalmii 51:7 şi Daniel 2:34.

Vestea cea bună a Bibliei este că suntem creaţi de un Dumnezeu iubitor, care a pregătit pentru toţi o cale de a ieşi din mizeria păcatului şi a morţii, prin jertfa lui Isus pe cruce. Aceasta este tema care apare, într-un fel sau în altul, pe întreg parcursul Bibliei. O putem vedea şi aici, în următoarea parabolă spusă de Isus.

8. Citeşte Matei 22:1-15. Ce ne învaţă această parabolă cu privire la mântuirea prin credinţă?

Oricât de aspru ar putea să pară mesajul acestei parabole, este important să ne amintim că aici este vorba de viaţă şi de moarte, viaţa veşnică sau distrugerea veşnică pentru fiecare om. Ce altceva ar putea fi mai important?

Când privim jertfa Mântuitorului, când vedem cât L-a costat pe Dumnezeu să asigure mântuirea omenirii, ar trebui să putem înţelege adâncimea acestui subiect. Vorbim despre una dintre Persoanele Dumnezeirii veşnice care a luat asupra Sa toată mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului. Nu poate exista ceva mai serios şi mai important. Dacă aceasta este o temă pe care o vom studia de-a lungul veşniciei, nu este de mirare că acum ne este atât de greu să o înţelegem.

De aceea parabola este prezentată în cuvinte atât de categorice, care nu lasă loc pentru ambiguităţi. Dumnezeu a pregătit totul pentru ca oricine să poată lua parte la „ospăţul nunţii Mielului” (vezi Apocalipsa 19:7); prin har, a fost asigurat tot ce era necesar, dar nicio parabolă nu ar putea să arate cât a costat cu adevărat. Oricum, era destul de rău că toţi cei invitaţi iniţial la nuntă şi-au văzut mai departe de treburile lor „fără să le pese”, dar unii chiar i-au atacat pe cei trimişi să le adreseze onoranta invitaţie. De aceea nu trebuie să ne mire finalul atât de categoric.

9. Care este semnificaţia „hainei de nuntă” din această parabolă? Vezi şi Apocalipsa 19:8.

Haina reprezintă caracterul lui Hristos, o neprihănire care se manifestă în viaţa şi în faptele celor sfinţi. Omul fără haină îi reprezintă pe creştinii cu numele, care pretind privilegiile harului şi ale mântuirii fără să fi lăsat ca Evanghelia să le transforme viaţa şi caracterul. Dumnezeu a pus la dispoziţie totul pentru cei care acceptă invitaţia.

La 9 octombrie 2011, ziarul londonez The Guardian publica următoarea ştire: „O femeie a stat moartă în apartamentul ei timp de trei ani: scheletul lui Joyce a fost găsit pe canapea, cu televizorul încă funcţionând.” Moartă în apartament şi, timp de trei ani, nimeni să nu-i simtă lipsa?!? Nimeni să nu o sune, să nu o caute? Cum a fost posibil lucrul acesta, mai ales în era comunicaţiilor aproape fără limite? Când a fost dată pentru prima dată, ştirea a devenit internaţională, deşi cei mai uluiţi au fost londonezii.

Şi totuşi, fără speranţa şi promisiunea Evangheliei, a mântuirii care a costat atât de mult, noi toţi suntem condamnaţi la aceeaşi uitare ca sărmana femeie din Londra. Dar situaţia este chiar mai rea, deoarece nu va fi nimeni care să ne găsească sau să ne deplângă lipsa nu trei ani, ci nici după trei milioane de ani. Unii oameni de ştiinţă susţin că, mai devreme sau mai târziu, întregul cosmos se va stinge şi va muri în ceea ce a fost numit „moartea energetică a cosmosului”, sau „refacerea echilibrului energetic al cosmosului”. Totuşi jertfa Mântuitorului ne spune că această concepţie este greşită; în locul uitării veşnice, noi avem promisiunea vieţii veşnice într-un cer nou şi pe un pământ nou. Având o perspectivă atât de minunată, cum putem învăţa să nu îngăduim în viaţa noastră nimic care ar putea să ne împiedice să obţinem darul oferit prin Isus?

Studiu suplimentar

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: 2 Împăraţi 1-7
1. Ce a cerut Elisei de la Ilie cu ocazia înălţării la cer?
2. Câţi oameni au fost hrăniţi de Elisei cu douăzeci de pâini de orz şi spice noi?
3. Ce i-a spus Elisei împăratului să le facă soldaţilor sirieni aduşi în Samaria?
4. Cum a pus Domnul pe fugă tabăra sirienilor?

Viaţa lui Iisus, capitolul 75
5. Cum am putea să-L tăgăduim pe Isus la fel cum L-a tăgăduit Petru în sala de judecată?

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!